Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dramaturgia românească e în creştere, dar are nevoie de credit


Petro Ionescu, un interviu cu Leta Popescu

24.03.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Leta Popescu este o tânără regizoare de teatru care montează spectacole atât în teatrele de stat, cât şi în cele independente, lucrând aproape mereu cu un dramaturg la scenă. În 2016, Leta a fost regizorul asociat al primei ediţii Drama 5 - rezidenţe de scriere dramatică, organizat de Reactor de creaţie şi experiment din Cluj-Napoca. În cadrul acestui proiect, a regizat unul din cele cinci texte scrise de către autorii dramatici rezidenţi: Proteine fluorescente, de Alexandra Pâzgu (nota LiterNet: Toate cele cinci texte Drama 5 se pot citi gratuit pe LiterNet în volumul 5 din 5 piese de teatru, care se poate descărca aici). Am stat de vorbă cu ea pentru a afla mai multe despre perspectiva ei asupra dramaturgiei contemporane din România şi cum a fost pentru ea experienţa Drama 5. Când nu se ocupă cu regia, Leta coordonează alături de Claudiu Lorand Maxim, Asociaţia Reciproca.


Petro Ionescu: Cum ai descrie tu dramaturgia românească contemporană într-un cuvânt?
Leta Popescu: Lentă.

P.I.: Cum ai descrie dramaturgia românească contemporană în câteva fraze?
L.P.: Atentă la cotidian în primul rând. Ceea ce trebuie să facă. Nu mi se pare nimic fenomenal şi nici grandios. Dramaturgia contemporană românească reflectă în capul meu teatrul românesc contemporan. În unele locuri sclipitor, în alte locuri comic şi uşor, alteori sărac, de multe ori echilibrat şi respectabil, dar şi fără prea multe pretenţii. Ca peste tot... cred însă că dramaturgia românească e în creştere, dar are nevoie de credit. Ca să acorzi credit totuşi trebuie să prinzi încredere. Şi ne învârtim într-un cerc vicios din care sper să ieşim cu ajutorul proiectelor care leagă oamenii unii de alţii (profesional vorbind) şi încurajează scrisul.

P.I.: Din CV-ul tău s-ar zice că preferi să lucrezi cu dramaturgi la crearea unui nou text pentru scenă, mai degrabă decât după texte existente. De ce?
L.P.: Aşa s-a potrivit. Am început din şcoală şi am avut la masterat un proiect de doi ani cu prozatori români contemporani transformaţi în teatru. Cred că aşa a început totul. Şi îmi place să lucrez în general cu oamenii care trăiesc şi cu care să cresc. Îmi place ideea de grup de lucru, de polemici constructive, de întrebări. Nu vreau totuşi să am o ştampilă că fac doar asta. Am 28 de ani şi abia aştept să fac Caragiale.

P.I.: Ce aştepţi atunci când lucrezi cu un dramaturg la scenă?
L.P.: Să fie mai atent decât mine. Să propună constant şi să moară lângă mine de ciudă dacă nu iese ceva. Apoi să reînvie şi să rezolve situaţia. La text mă refer. Şi neapărat să mă contrazică. Şi să aibă dreptate.

P.I.: Care sunt diferenţele faţă de atunci când lucrezi pe un text al cărui autor dramatic nu poate interveni direct în montarea ta?
L.P.: Nu am lucrat până acum pe texte pe care nu poate interveni autorul dramatic. Am făcut un LaBute la sfârşitul facultăţii, atât. Dar şi dacă aş monta un Cehov acum aş prefera un dramaturg lângă mine care să îndeplinească condiţiile de mai sus.

P.I.: Cum a fost pentru tine experienţa Drama 5?
L.P.: Benefică. Alexandra Pâzgu, al cărei text l-am montat, îndeplinea condiţiile de care vorbesc, excepţie făcând faptul că nu murea lângă mine. Era în altă ţară şi mai muream împreună pe Skype. Sunt sigură că dacă ar fi fost la scenă ar fi fost cu totul altceva. Dar experienţa lucrului la textul ei mi-a dat bătăi de cap şi m-a provocat. Ceea ce nu poate fi decât benefic. Şi chinuitor în egală măsură. All in all am avut parte de repetiţii superbe şi gânduri constructive. Iar rezidenţa cu totul a fost super ok pentru mine, participând la toate etapele prin care au trecut toţi rezidenţii. Cred că se ştie că sunt fan înfocat al acestui proiect.

P.I.: Povesteşte-ne puţin de proiectele tale de anul trecut. Cum ai lucrat pe texte şi cum au fost scrise acestea?
L.P.: În 2016 am finalizat 3 spectacole cu 3 dramaturge diferite şi evident lucrul a fost diferit. Dar am fost şi eu la rândul meu dramaturg, semnând scenariul pentru Cel mai mare Gulliver în regia lui Alexandru Dabija, la Gong în Sibiu. Mi-a prins foarte bine să văd că poţi să ai idei bune, dar să scrii greşit.:)
În primăvară am lucrat la Teatrul Naţional Cluj cu Alexa Băcanu la spectacolul Call It Art!. Alexa este un dramaturg/o dramaturgă care ascultă dar nu te lasă să intervii pe text. Lucrez foarte bine cu ea, nu a fost prima dată, aşa că ştiam că îmi dă textul şi eu îl pun în scenă. Apoi am făcut one man show-ul OPEN la Fabrica de Pensule cu Ana Cucu Popescu (dramaturg) şi George Albert Costea (actor). Am scris toţi, adică şi eu, şi ne-am înţeles grozav. Veneam toţi cu propuneri şi cădeam de acord ce rămâne şi ce nu. Ana e foarte flexibilă şi organizată, prim urmare a fost şi asta o experienţă bună; nici cu Ana nu lucram pentru prima dată. În toamnă am lucrat la Proteine fluorescente la Reactor, dar despre asta am povestit deja.


P.I.: Ce ai sfătui un regizor să facă atunci când lucrează pe un text de teatru contemporan?
L.P.: N-am sfaturi pentru nimeni. Experienţele sunt unice şi cred că fiecare îşi ia ce-i trebuie şi se mulează pe ce îi este dat. De dragul întrebării aş zice "să aibă încredere în dramaturg şi dacă nu merge, să scrie el".

P.I.: Ce planuri ai/ce texte urmează să montezi în 2017?
L.P.: Tot cu dramaturgi contemporani se pare. Acum suntem în pregătiri pentru un spectacol la Teatrul Gong în Sibiu. Lucrez cu Elise Wilk pe un text despre lipsa dorinţelor. Apoi cu Gabi Sandu la Mureş pe textul Tatăl meu, preotul, scris în 2016 în Drama 5, despre o familie cu un băiat gay (nota LiterNet: Toate cele cinci texte Drama 5 se pot citi gratuit pe LiterNet în volumul 5 din 5 piese de teatru, care se poate descărca aici), apoi tot la Mureş cu Alexa Băcanu pe un text despre generaţia Peter Pan şi tot cu Alexa la Bucureşti în toamnă, despre educaţia sexuală în şcoli.

P.I.: Cum faci selecţia textelor/a subiectelor?
L.P.: Nu prea pot să vorbesc aşa în general. Repet, sunt tânără şi fiecare întâlnire e o întâmplare căreia îi fac loc. În afară de textul lui Gabi Sandu, celelalte sunt gândite împreună cu dramaturgul. Alegem împreună o temă care ne preocupă pe amândoi în acelaşi timp. Nu montez texte care nu mă interesează. Nu cred că face cineva asta. Prin urmare, aleg un text care mă macină sau hotărăsc subiectul cu echipa.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer