Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Exit 45


Radu Jörgensen

10.05.2017
Editura Humanitas
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Radu Jörgensen
Exit 45
Editura Humanitas, 2017




*****
Intro

Radu Jörgensen, romancier, traducător, jurnalist, inginer geofizician şi matematician român stabilit în Statele Unite, s-a născut în 1962, la Iaşi. Este absolvent al Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Bucureşti şi al Facultăţii de Inginerie Geologică şi Geofizică de la Universitatea din Bucureşti (1987). La nivel postuniversitar, a studiat ziaristica, la Universitatea din Göteborg, şi pedagogia generală şi matematică, la Universitatea din Växjö, Suedia. În 2004 a obţinut în S.U.A. titlul de Master of Science in Mathematics la Universitatea din Birmingham, Alabama.

În 1990 a publicat în revista 22, şi în săptămânalele Expres şi Phoenix, unde a ocupat şi funcţia de redactor. Din vara aceluiaşi an, a trăit, până în 2003, în Suedia, timp în care a colaborat cu reportaje culturale şi comentarii politice la săptămânalele Expres Magazin, Românul, Tinerama şi la revista Fundaţiei Culturale - Curierul românesc. Peste o sută de articole semnate Radu Jörgensen au apărut în presa română, dar şi în cea suedeză, în acei ani, printre publicaţiile scandinave care i-au găzduit materialele numărându-se Göteborgs Posten, VLT, IDag Göteborgs-Tidningen, Metro şi Sala Allehanda.

În 1992 a semnat regia şi scenografia spectacolului Priveşte înapoi cu mânie, montare după piesa omonimă a britanicului John Osborne, la Studio Westmannia din Västerås. Tot în anii '90 a tradus din limba suedeză Roseanna de Sjövall-Wahlöö, Univers 1997, Moartea unui pornograf de Jacques Werup, Scandic 1998 şi Cele mai bune intenţii de Ingmar Bergman, Univers 2000.

A debutat ca romancier cu Clovnul din lemn de gutui, Editura Nemira 1998, în urma câştigării Premiului Nemira. Această sagă a imigrantului european, bine primită de critica literară, a fost reeditată în 2011 într-o formă revăzută, adăugită şi definitivă la Editura Cartea Românească, sub titlul Se respinge (AVSLÅS).

Din 2007 până în 2009 Radu Jörgensen a susţinut rubrica permanentă America fără prejudecăţi în revista Observator Cultural, unde continuă să publice şi azi. Eseuri şi texte literare semnate de el au mai apărut în Dilema şi pe site-ul cultural LiterNet.ro. În prezent este conferenţiar universitar în domeniul matematicii la un colegiu din Maryland, S.U.A, şi corespondent la diferite publicaţii europene.

Website personal: www.wix.com/rausa2004/radu-jorgensen

Jörgensen cu Shakespeare, in Stratford, Ontario, 2016

Prezentare Exit 45

Exit 45 este un roman academic american. Acţiunea de secol XXI descoperă o Americă scindată între radicali şi conservatori, între diferitele grupuri etnice, între intervenţionişti şi pacifişti, între cei militanţi-cu-tot-dinadinsul şi cei alergici-la-orice-idee-de-schimbare, între profesori şi studenţi, între Wall Street şi main street. Personajele vin din medii atât de diferite ca ortodoxia sârbească şi catolicismul polonez, din China mai nou capitalistă şi Argentina pampasurilor lovite de secetă. Stereotipurile sunt deconstruite şi reconstruite, un fir narativ e vecin cu Conversaţia lui Coppola, thriller psihologic dacă vreţi, iar altul se trage din marşul de la Selma, Alabama. Romanul nu respectă tabu-uri, e un studiu de sistem şi are ritmul unei autostrăzi americane: goană cu motorul turat la maximum, depăşiri legale şi ilegale, frână până la zero, aşteptare panicată, plecare în trombă şi, din nou, goană susţinută.

Majoritatea scenelor se petrec în perimetrul Richmond - Washington - Baltimore, binecunoscut pentru tensiunile politice la nivel înalt, pentru lumea academică şi aşa zisul coridor tehnologic, pentru criminalitatea ridicată şi, nu în ultimul rând, pentru cutremurele sociale iscate de lupta pentru libertăţi civile. Tensiunea se acumulează treptat de-a lungul celor patru părţi ale romanului. Ceea ce începe ca un amuzament, se transformă într-o obsesie. Regulile jocului se schimbă din mers. Disperarea hacker-ului, a celui care ajunge să instaleze microfoane în cabinete şi săli de curs, şi care monitorizează înregistrările, este, în Exit 45, cel puţin la fel de mare ca cea a lui Harry Caul, personajul lui Coppola din Conversaţia, sau cea a fotografului din Blow Up-ul lui Antonioni.

Fragment

Se face, nu se face, asta e. CV şi-a trecut, ca un magician, mantia mătăsoasă a îndoielilor peste liniştea femeilor tinere ale căror siluete se strâng acum în umbre punctiforme în vârful dealului Capitoliului. În timp ce el, cu April de mână, cotesc spre Mall. Îl întreabă acum despre polonez şi soţia lui. El se conformează, încântat să-şi cheme toate gândurile acasă. Se opresc lângă statuia lui Grant. De acolo, din unghiul ăla, de pe locul, acum alb, unde astă vară creşteau lalele bicolore, galben-roşii, cu petale zimţate, Capitoliul se vede în toată splendoarea. Prin ninsoare. Palat luminat din afară, de jos în sus, dar şi dinăuntru, sute de ferestre de unde senatorii, deputaţii n-au plecat încă la amantele unde îi vedea mai devreme CV plecând.
- Lucrează târziu. Ca să aibă o scuză peste trei ore, când sună în Dakota de Nord, Utah, Missouri şi Wisconsin. Dragă, ninsoarea e teribil de puternică, n-am cum să (mai) ajung la Dulles, plus că-l închide imediat, dacă nu l-a închis deja. Cum? Nu, nici de la Andrews nu se mai ridică nimic. S-ar putea să fim blocaţi aici două-trei zile. Da, vezi când vin ăia cu bradul, mi-au promis unul monumental... Lângă scară, eeexact, acolo îi pui să-l aşeze, thirty feet, ce contează, să nu-i laşi pe ăia mici să se suie pe scară când e de împodobit. Apoi fuga-fuguţa, andale, andale, către cuibuşorul de nebunii cu studente silitoare în Georgetown, camere cu ferestre spre village, sau escorte profesioniste, tot în Georgetown, apartamente cu terase spre Chesapeake & Ohio Canal.
- Ăia care nu sunt din Florida, îi amendează April scenariul. Acolo bradul nici nu-şi prea are locul. Nici în Alabama sau în Georgia. Mă gândeam să merg la Birmingham pentru două-trei zile...
- Întreabă-mă.
- ...
- Dacă vreau să te însoţesc la Birmingham, Anna Karenina a Sudului!
- N-ai şcoală?
- Am pus notele, ar mai fi o şedinţă. Pe pariu însă că se-nchide? Dă-mi mobilul.

Şi CV sună la colegiu, la laboratorul de computere de la Matematică, de unde Louis chiar asta îi spune, că în zece minute şcoala urmează să se închidă din cauza ninsorii.
- Gata, paralizia generală e confirmată. Hai la căldură, în Alabama, Miss Scarlet!
- Eşti nebun, poate mâine dimineaţă. Vii şi dormi la mine.
- Vin. Dacă mă ţii cu ţâţa în gură vreo oră, până adorm.

Şi pe sub cojoc, CV strecoară o mână, cu care mângâie baza sânilor grei, prinşi în brasiere de plasă pe sub puloverul din lână subţire.
- Ce faci?
- Îmi încălzesc mâinile.
- Atunci, da!

Şi când dă să-şi ascundă zâmbetul, April îşi muşcă buza de sus şi întoarce capul, cât să nu-i dea satisfacţie că, iată, glumele lui îşi ating ţinta. O clipă gândul i se întoarce la povestea din care lui CV i-a scăpat doar un crâmpei, unde o femeie stilată i-a spus m-am udat toată; ei bine, April nu se vede în stare să-i spună mucosului ăstuia că şi ea, nu o dată, se udă toată la avansurile lui. Dar cum, Doamne iartă-mă, să spui aşa ceva?

**
-... maşinile, sub zăpadă. A mea e mai jos, aproape de monument. Până ajungem, o acoperă cu totul.

Şi chiar aşa este. Şi cumva, în adâncul sufletului, CV recunoaşte că asta şi-a şi dorit. Să se ştie cumva rupt de lume în mijlocul oraşului acestuia fascinant.
- Hai la hotel!
- Eşti nebun, luăm un taxi-cab şi suntem la mine în nici douăzeci de minute, chiar şi aşa, cu zăpadă pe străzi.

CV e mereu doi paşi în faţa ei şi merge cu spatele, dând explicaţii, ca un ghid.
- Da, dar atunci nu ne simţim sinistraţi. Nu poţi să visezi că eşti naufragiată în mijlocul troienelor şi că ai ajuns prea târziu la un hotel şi că tot ce ţi se poate oferi e o cămăruţă joasă, la mansardă, şi că eşti fericit că o găseşti şi pe aia. Cineva te conduce acolo cu o lumânare în mână, aşezată pe o farfurie. Dickensian! Curentul... Uite-acolo, în faţă la ăia la minister undeva, e parcată! Aşa... şi curentul de pe coridoare ameninţă să-ţi stingă lumânarea.
- Dacă ar ştii studenţii ce vise ai, nu s-ar mai înscrie la cursurile tale.
- Nu, s-ar înscrie la unul dintre bravii mei colegi, care de visat visează numai ce le dă voie conducerea facultăţii.
- Sunt umili, nu?
- Cam sunt. Ce, tu nu-i ştii? Parcă ziceai că  ai luat trei cursuri, fiecare de trei ori, nu? Trei ori trei, unşce. Ai trecut prin mâna lor, nu-i aşa? Uite-o!

Lăsând întrebarea deschisă, CV o taie drept prin zăpada cea mai mare, spre cele trei maşini încă parcate acolo, de-a lungul Mall-ului washingtonian. Cea din mijloc e a lui, cu o cuşmă albă. Când o vede, îşi trece mâna prin păr, şi zăpada, cealaltă cuşmă, sare din părul lui, viscolită în toate părţile. Închide ochii şi continuă să meargă întins spre maşină, aşa, cu ei închişi, călcând strâmb la fiecare doi paşi. April, pe urmele lui, crede că CV a inventat încă un joc şi începe să râdă. Dar el simte că mersul ăsta cu ochii închişi e de reţinut. Oare baba asta are un top de hârtie acasă? Sau computer? Da, are computer. Noaptea care va urma va fi una a scrisului. În mintea lui s-au deschis destinele unor personaje, demult asediate, unele în jurul cărora se tot învârtea.

Ajung la maşină; cu o pătură luată de pe bancheta din spate CV şterge parbrizul, geamul din spate, freza şi bordura chicăi albe din creştetul BMW-ului, în timp ce admiră gestul ondulat, elegant, cu care Miss April îşi aşază fundul masiv, dar elastic pe scaunul din faţă.
- Mai repede, că îngheţ!

Lui CV nu-i vine să creadă, i-ar plăcea s-o ştie mai obraznică, aşa, poruncitoare, ca acum, dar asta ar ieşi din tiparul personajului. Se apleacă şi, prin uşa de pe partea lui, îi aruncă o privire întrebătoare, mustăcind. Nu-l vede, e ocupată să-şi scoată cojocelul de pe mâneci păstrându-l însă pe spate. O aude totuşi râzând în timp ce se luptă cu haina aceea. Femeia asta intră nespus de uşor în rolul partenerei, face un minunat şi natural şi minunat-de-natural rol de susţinere, supporting role, bine zic americanii ăştia, nu rol secundar, ci supporting role. Se mulează pe partener, păstrându-şi totuşi personalitatea. Cum se tot învârte, sânii grei zvâcnesc elastic la fiecare mişcare, cad o dată adânc, necontrolat, şi de două ori mai scurt, opriţi printr-o încordare de stăpâna lor, probabil jenată. Îşi pune în gând să verifice în ce sunt ei strânşi, în ce i-a strâns ea, acasă, cu gândul la el. Gata, zbuciumul eliberării de corsetul-cojoc e pe sfârşite.
- What?! Close the door, baby, I'm freezing.[1]

Şi în momentul în care zice asta, April realizează paradoxul - tocmai a scos de pe ea, ce naiba -, dar n-apucă să spună nimic fiindcă CV, mimând un viu interes pentru sânii ei calzi, abia eliberaţi din cojoc, se holbează telescopic la ei, ca-ntr-un cartoon.
- Păi vino înăuntru, spune ea, ca răspuns la privirea aceea, şi o apucă râsul.

La care CV azvârle cu un gest mare pătura folosită ca ştergător undeva afară, în zăpadă, se suie în genunchi pe scaunul şoferului şi trage portiera în urma lui. April răspunde râzând la atacul lui, până când simte cum limba bărbatului pătrunde printre ochiurile generoase ale plasei şi se lipeşte de vârful sfârcului, trezindu-l, animându-l, neliniştind-o. Şi atunci, oprind orice chicotit, rămâne atentă la jocul erotic, dar cu privirea aţintită departe pe alee, spre Castelul de la Smithsonian, în faţa căruia o pereche discută aprins sau se ceartă. Şi în timp ce limba bărbatului ia curbe strânse, periculoase în jurul sfârcurilor ei late, acolo în faţă ea asistă la un joc al aburilor care ies din două guri care se răstesc una la cealaltă. Acolo, în frig. Aici în maşină, ei îi e cald, aşa cald cum nu i-a fost de nu mai ştie când, deşi nimeni n-a dat cheie maşinii, iar puştiul ăsta sârguincios nici nu pare să aibă de gând s-o facă. De vreme ce buzele lui muşcă acum din sânii ei, pe rând, iar mâna ei, sub cămaşa lui de jeanşi, prinde să-i mângâie pieptul lucios, fără pic de păr. O încalecă acum, aşa cum ea, femeia, ar fi fost mai practic să-l încalece pe el, ce-o fi şi-n mintea lui încâlcită, îşi trage geaca peste cap, lovindu-se de tavanul jos al maşinii sport şi de parbriz, îşi descheie cureaua şi o clipă mai târziu ea simte membrul tânăr pulsându-i între sâni. S-ar apleca să-l prindă cu gura, dar poziţia e imposibilă, şi aşa genunchii s-au înfipt în cojocul ei, şi aşa, ca să-l ajute să-şi apropie picioarele, April a încercat să le încrucişeze pe ale ei sub el. N-a reuşit, dar în tot acest timp el a continuat să câştige teren între sânii ei, apărând şi dispărând ca valurile ritmate într-un golf primitor. La început simte că el nu pe ea o posedă, n-o atinge deloc cu mâinile şi mintea lui e departe, nici ea, dar nici el nu ştiu unde, apoi, de la un moment dat, când fruntea lui se sprijină bine de a ei, iar ceafa lui şterge pielea bleumarin a tavanului luxos al maşinii de sport, ea simte că el şi-a adus aminte de ea. Mâinile lui nu-i caută însă sânii, ci gura, şi degetele lui se încălzesc în fierbinţeala gurii ei, câte unul, pe rând. Faruri ce semnalează de departe apropierea lentă, precaută a unei maşini prin zăpadă, dar cine să le dea atenţie? Pentru sârbul ăsta războinic ea, April, a uitat atunci - încă înainte să-l cunoască prin mai mult decât însemnările jurnalului lui - să-şi pună chiloţi pe ea, iar acum câteva ore alesese din sertar, iată, o brasieră de plasă pe care o primise la un Crăciun, într-un grup zgomotos şi pus pe glume, dar pe care de atunci încoace n-o îmbrăcase niciodată. Pentru el, o pusese. Din cauza lui, cu nişte zile în urmă, întârziase la magazin, lăsându-le pe fete să aştepte afară, fiindcă dimineaţa, în faţa chiuvetei, văzându-şi sânii, simţise nevoia gurii lui pe ei şi se trezise brusc masându-şi-i singură. Se întorsese cu spatele la oglindă...

Maşina trecu foarte aproape de ei, patinând uşor, hârâind gheaţa cu aripile roţilor.

CV se răsturnă brusc din poziţia aceea chircită înapoi la el în scaunul şoferului, ferind în ultima clipă frâna de mână, şi trase femeia neagră, aprinsă, mirosind a cuişoare, spre el.


[1] Ce e? Închide uşa, iubi, îngheţ (n. red.).

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer