Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Constantin Bâzu Cantacuzino, prinţul înălţimilor


Alexandru Armă, Dan Antoniu

12.07.2017
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Alexandru Armă şi Dan Antoniu
Constantin Bâzu Cantacuzino, prinţul înălţimilor
Editura Vremea, 2017




*****
Prezentare

Apărut în colecţia Vremea Aviaţiei a editurii Vremea, albumul Constantin Bâzu Cantacuzino, prinţul înălţimilor invită cititorii să-l cunoască pe acest descendent de seamă al unei familii cu rădăcini în istoria neamului românesc, într-o ipostază fascinantă - de pilot. Pilot de linie, pilot de acrobaţie, pilot de vânătoare. Constantin Bâzu Cantacuzino este considerat un as al aviaţiei române, rămânând în memoria colegilor inclusiv ca un om de onoare, înzestrat cu toate calităţile unui militar de elită. Iată cum îl caracterizează unul dintre camarazii săi, aviatorul Ion Dobranː Sunt oameni al căror destin este să treacă cu o strălucire meteorică prin viaţă, Bâzu Cantacuzino a fost unul dintre aceştia.

Alexandru Armă şi Dan Antoniu sunt autorii albumului de faţă, realizat în condiţii grafice de excepţie. Ilustraţiile sunt alb-negru şi reprezintă cea mai mare parte a cărţii - din cele 208 pagini, 175 sunt pline de fotografii fascinante, cele mai multe dintre ele fiind publicate pentru prima oară. Sunt fotografii oficiale, realizate cu Constantin Bâzu Cantacuzino de-a lungul carierei sale de aviator, dar sunt şi numeroase poze inedite, personale, în cadrul familiei, poze din copilărie, poze cu părinţii, poze din timpul anilor de studii, poze de nuntă şi în compania prietenilor.

Toate aceste fotografii provin din trei surseː colecţia personală lui Dan Antoniu, poze originale din arhiva lui Alexandru Avram şi fotografii găsite la Arhivele Naţionale ale României. Inclusiv cele 30 de pagini de text conţin informaţii publicate pentru întâia dată despre Constantin Bâzu Cantacuzino, ceea ce face ca albumul ce-i poartă numele să fie cu atât mai special.

Lansat în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2017, albumul Constantin Bâzu Cantacuzino, prinţul înălţimilor s-a bucurat de aprecierea publicului cititor, ocupând o poziţie fruntaşă în topul vânzărilor la standul editurii Vremea.

Fragment

Constantin M. Cantacuzino, îndeobşte cunoscut sub numele de Bâzu Cantacuzino, s-a născut la 11 noiembrie 1905, într-o familie din vechea aristocraţie românească. Era descendent al Cantacuzinilor, boieri cu origini bizantine, care au dat ţărilor române pe domnitorii Şerban şi Ştefan Cantacuzino, pe stolnicul Constantin Cantacuzino dar şi pe marele spătar Mihai Cantacuzino. Tatăl lui Bâzu era Mihail G. Cantacuzino, fiul cel mare a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino - "Nababul", unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, fost ministru şi prim-ministru în guvernele din perioada domniei regelui Carol I. Educat la Paris, unde a obţinut un doctorat în Drept şi Litere, Mihail G. Cantacuzino s-a întors în ţară unde, la fel ca şi tatăl său, şi-a construit o carieră publică şi politică de succes, ajungând membru de marcă al Partidului Conservator. A fost deputat, primar al Capitalei, ministru de Justiţie şi membru al Guvernului de Uniune Naţională condus de Ion I.C. Brătianu între 1910-1913 şi între decembrie 1916 - ianuarie 1918. A murit în august 1928, în urma unui accident de automobil în timp ce se deplasa de la Călimăneşti spre mânăstirea Cornetu. Mama lui Constantin M. Cantacuzino era Maria Rosetti-Tescani, născută la 1878, fiica boierului Dimitrie Rosetti şi a lui Alice Jora, nepoata lui Costache Negri. Inteligentă, cultă, cu o frumuseţe şi un farmec personal care-i confereau o distincţie şi o eleganţă aparte, Maria - cunoscută îndeosebi sub faimosul diminutiv Maruca - a fost unul dintre personajele "en vogue" ale vremii, devenind o apropiată a Reginei Maria. Căsătoria cu Mihail G. Cantacuzino a fost una nereuşită, dar i-a oferit Marucăi şansa de a purta numele Cantacuzino, la care nu a mai renunţat până la moartea sa, în 1969. Mama lui Bâzu, personalitate a societăţii bucureştene, s-a recăsătorit în 1936 cu compozitorul George Enescu.

Constantin "Bâzu" Cantacuzino s-a născut la Bucureşti, însă primele veri ale copilăriei şi le-a petrecut la conacul familiei aflat în comuna Jilavele din judeţul Ialomiţa, unde tatăl său avea o moşie de circa 1100 hectare. Deseori micul Cantacuzino era văzut de sătenii din vechea aşezare din mijlocul Bărăganului pedalând nebuneşte pe bicicleta sa prin câmpurile galbene de rapiţă, îndreptându-se către moară sau spre bălţile din jurul comunei. La vârsta de 12 ani a condus pentru prima dată un automobil şi tot atunci a fost iniţiat în vânătoare de către unchiul său, care i-a dăruit o puşcă. Pe măsură ce a crescut, Constantin Cantacuzino a fost atras tot mai des de locurile de la Tescani-Bacău, unde se afla conacul mamei sale. Acolo, alături de sora lui, Alice, şi de alţi tineri apropiaţi familiei, şi-a petrecut vacanţele, conacul familiei Rosetti fiind adesea vizitat de multe celebrităţi din protipendada vremii.

După ce şi-a făcut studiile primare la Bucureşti, Bâzu Cantacuzino a plecat în Elveţia, unde a urmat liceul. În anul 1923 şi-a luat bacalaureatul la liceul de stat din Geneva, la "categoria real". În acelaşi an a revenit în România pentru a-şi efectua stagiul militar. La 1 septembrie 1923 era soldat, iar la 1 iulie 1924 ajunsese sergent. După terminarea stagiului militar a fost trimis la Şcoala Militară de Artilerie de la Timişoara, pe care a absolvit-o cu gradul de sublocotenent în rezervă. A plecat apoi în Franţa, unde, între 1924 şi 1927, a studiat mai întâi comerţul la Universitatea din Strasbourg, iar apoi dreptul la Paris. Şi-a întrerupt însă studiile, revenind în ţară, unde a rămas pentru a administra patrimoniul familiei după moartea tatălui său.

În anul 1928, Constantin Cantacuzino s-a căsătorit cu nepoata ambasadorului României de la Paris, Georgeta Ana Diamandi, care avea 24 ani. Căsătoria nu a fost văzută cu ochi buni de familia Cantacuzino, întrucât viitoarea mireasă era divorţată de un deputat liberal foarte în vârstă, pe nume Stoianovici. Cu toate acestea, Constantin Cantacuzino şi-a unit oficial destinul cu cel al Georgetei Ana Diamandi în luna decembrie a anului 1928, actul de căsătorie fiind înregistrat la Primăria Sectorului I din Capitală. Fericirea conjugală a fost însă de scurtă durată, mariajul fiind încheiat în anul următor. Au urmat mai multe certuri şi împăcări, iar în mai 1933 cei doi au divorţat.

Anii tinereţii lui Constantin Cantacuzino au fost marcaţi de pasiunea sa pentru sport. Fiind dotat cu o constituţie atletică deosebit de armonioasă şi cu o capacitate de efort dincolo de limite, s-a dovedit foarte talentat în mai multe discipline, pe toate practicându-le cu deosebit succes. Astfel, încă din timpul liceului, tânărul s-a îndrăgostit de hocheiul pe gheaţă, pe care a început să-l practice din timpul şederii sale în Elveţia. Şi-a început cariera de hocheist în staţiunea de iarnă de la Gstaad, în anul 1922. Acolo a jucat timp de doi ani înainte de a se întoarce în România, unde, cu echipele Tenis Club Român şi Bragadiru, a câştigat campionate naţionale între 1930 şi 1936. De notorietate a rămas participarea lui Bâzu Cantacuzino cu echipa naţională de hochei a României, al cărei căpitan era, la campionatele mondiale de la Praga (1933), Milano (1934) şi Davos (1935), când reprezentativa ţării noastre a obţinut mai multe succese notabile. În paralel a practicat şi tenisul de câmp, devenind campion al României la acest sport în anul 1932. Pe lângă sporturile atletice, a fost atras şi de cele mecanice, practicând cu aceeaşi pasiune motociclismul şi automobilismul. A participat mai mulţi ani de-a rândul la cursele de motocros, devenind idolul admirat şi aplaudat de numerosul public amator de sporturi mecanice. Atras în aceeaşi măsură şi de automobilism, Constantin Cantacuzino a obţinut un succes notabil în anul 1930, când la raliul Paris - Bucureşti a realizat un record de distanţă împreună cu dr. Dinopol, după ce a parcurs 2.750 km în 44 ore, cu un automobil Buick special pregătit de inginerul Jean Calcianu.

În ciuda numeroaselor succese obţinute în sport, Bâzu - pseudonimul sub care a fost cunoscut în lumea sportului şi mai târziu în cea a aviaţiei - simţea că poate să facă mai mult. Astfel, începând cu anul 1932, a început fie atras iremediabil de lumea aviaţiei, fascinant fiind de acrobaţiile executate la mitingurile aeriene şi de încercările aviatorilor români de a depăşi recordurile de distanţă în marile raiduri. În vara anului 1933, Bâzu s-a înscris la Şcoala de Aviaţie "Mircea Cantacuzino", care avea sediul pe aeroportul Băneasa. Dovedind reale calităţi şi multă determinare, a obţinut brevetul de pilot de turism gradul I pe 22 iulie 1933. În luna august a aceluiaşi an, a obţinut şi gradul II la brevetul de pilot de turism, după ce a efectuat raidurile Bucureşti - Tecuci - Buzău -Tescani - Bucureşti şi Bucureşti - Floreşti şi retur. Cu ocazia acestor raiduri îşi vizitase rudele din partea mamei de la Tescani şi moşia din partea tatălui de la Floreşti.

În anul 1934, Bâzu Cantacuzino şi-a achiziţionat propriul avion - un Fleet F10 G cu motor "Kinner" în stea de 160 CP - cu ajutorul unei subvenţii venite de la statul român, care i-a acordat o primă de cumpărare de 449 150 lei din Fondul Naţional Aviatic. În primăvara anului 1934, Bâzu Cantacuzino s-a recăsătorit cu Anca Diamandi, care era sora mai mică a primei soţii. Pentru a-şi putea uni oficial destinele, cei doi au obţinut o dispensă regală, întrucât biserica ortodoxă se opunea mariajului din cauza gradului de rudenie care exista între miresele succesive. Bâzu şi-a dus mireasa în zbor de la Botoşani cu aparatul Fleet pe care abia îl cumpărase (înmatriculat YR-ABY), şi, ca totul să fie atipic, a fost însoţit şi de alte avioane, ca într-un adevărat alai aerian. Luna de miere şi-a petrecut-o tot în avion, zburând împreună cu tânăra lui soţie pe ruta Bucureşti - Belgrad - Veneţia - Roma - Neapole - Nisa - Lyon - Paris. S-au întors după 10 zile, trecând Alpii prin Italia şi Yugoslavia. Zborul de întoarcere a fost unul plin de peripeţii: furtuna întâlnită la Porţile de Fier şi ploaia care i-a însoţit aproape tot drumul parcurs în ţară au impus o întârziere neprevăzută. Bâzu a ajuns noaptea la Băneasa, unde a aterizat pe întuneric, dând mari emoţii responsabililor de la aeroport. Nu era o întâmplare, pentru că în acelaşi an avea să obţină brevetul de pilot de război şi pe cel de zbor fără vizibilitate.

La sfârşitul lunii mai 1934, Bâzu a participat la Cupa "Ionel Ghica", un circuit aerian de viteză şi regularitate de peste 1500 km, ce unea oraşele Bucureşti - Constanţa - Galaţi - Iaşi - Cernăuţi - Cluj - Arad - Turnu Severin - Bucureşti. Concurând cu alte 14 echipaje selecţionate din aviaţia militară, Bâzu a câştigat cupa oferită de familia Ghica, însoţită de un premiu substanţial. Timpul obţinut de el a fost cel mai bun, învingând - după cum avea să scrie în "Gazeta sporturilor" din 2 iunie 1934 - pe cei mai consacraţi aşi ai aviaţiei militare române.

Succesul obţinut în Cupa "Ionel Ghica" nu avea să rămână neremarcat, iar pe 7 iunie 1934, Constantin Cantacuzino a fost decorat de regele Carol al II-lea cu Crucea de Aur a Ordinului Virtutea Aeronautică. La sfârşitul aceluiaşi an a primit, alături de alţi sportivi din ţara noastră, şi medalia de onoare a Uniunii Federaţiilor Sportive din România, întrucât era căpitan al echipei naţionale de hochei pe gheaţă, campion al Balcaniadei de motociclism, fost campion de tenis şi recent câştigător al raidului aviatic împrejurul României.

Câştigarea Cupei "Ionel Ghica" i-a adus lui Bâzu şi o colaborare cu firma Fleet Aircraft, care i-a propus să prezinte avionul produs de ea la Varşovia, în vederea achiziţionării acestuia de către aeronautica poloneză. Vizita în Polonia s-a soldat însă cu un eveniment nefericit. Pe 15 iunie 1934, în timp ce efectua un zbor demonstrativ, având la bord o pasageră poloneză, Fleet-ul pilotat de Bâzu a suferit o pană la motor, aterizând forţat pe o insulă de pe râul Vistula. Din cauza nisipului, avionul a capotat, accidentând mortal pasagera. Ca prin minune, Bâzu a scăpat numai cu câteva răni uşoare, fiind externat din spital după patru zile.

Accidentul din Polonia l-a marcat, dar nu l-a descurajat. Revenit în ţară, Bâzu a început antrenamentele pentru zborul acrobatic, încurajat fiind de reputaţii piloţi Constantin Abeles şi Max Manolescu. În primăvara anului 1935, a acceptat propunerea firmei nord-americane de a prezenta avionul Fleet în Turcia, la Eskişehir. De această dată programul a fost un succes, evoluţiile sale aeriene fiind foarte apreciate de către oficialităţile turce.

În iunie 1935, Bâzu Cantacuzino l-a însoţit pe George Valentin Bibescu, care era preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale (FAI), în vizita pe care acesta a întreprins-o în premieră în Uniunea Sovietică. Bâzu a fost cel care a pilotat avionul Potez 56 care a dus delegaţia română mai întâi la Kiev şi apoi la Moscova. Vizita a fost un succes, iar peste numai câteva zile URSS a fost primită în FAI.

Tot în acelaşi an, Bâzu s-a înscris la concursul Cupa "Bibescu" pentru a doborî recordul de viteză pe distanţa Bucureşti-Paris. După două încercări a stabilit un nou record, unind cele două capitale în 6 ore şi 24 de minute cu un avion tip Caudron C.430 "Rafale" pus la dispoziţia de firma franceză, pe lângă care intervenise chiar Valentin Bibescu.

Consecvent, Constantin Cantacuzino a participat şi la a doua ediţie a Cupei "Ionel Ghica" cu avionul Caudron "Rafale", dar termină pe locul al doilea, fiind devansat de celebrul aviator Alex Papană, care a zburat pe un prototip construit la uzinele IAR Braşov.

La sfârşitul lunii iunie 1935, Bâzu Cantacuzino urmează cursurile Şcolii de perfecţionare pentru piloţi de război de la Buzău. Calităţile sale extraordinare sunt repede remarcate de aviatorii militari, fiind caracterizat de instructorii şcolii ca foarte fin şi precis la manevrele făcute în aer şi la aterizare, folosind mişcări corecte şi gândite, iar acrobaţia o executa bine şi cu mult calm. Pe 24 iulie 1935 trece examenul de brevet, iar în certificatul de aptitudini sunt înscrise următoarele menţiuni: Pilot cu frumoase calităţi, bine antrenat în zborul acrobatic, dacă i se va menţine antrenamentul pe avioanele din dotarea aviaţiei militare, pilotul va dovedi o mare capacitate de luptă. După ce a fost brevetat ca pilot de vânătoare, Bâzu Cantacuzino a fost trecut din rezerva artileriei în cea a aviaţiei, la Flotila de Luptă şi apoi în Flotila 1 Vânătoare. Tot în aceeaşi lună a obţinut şi brevetul de pilot pentru avioanele de transport public, cu nr. 9/31 iulie 1935.

Conştient de calităţile sale şi încurajat de prieteni, Bâzu începe pregătirea în vederea participării la reprezentaţiile aeriene, care erau foarte populare la acea vreme. Astfel, pe 29 septembrie 1935, participă la mitingul organizat de ARPA la Craiova, unde au mai evoluat Mişu Pantazi, Nicolae Gherasim şi Max Manolescu, care alcătuiau celebra formaţie acrobatică "Dracii Roşii", dar şi alţi aviatori militari şi civili. Cu avionul Fleet, el a executat un program cu elemente de înaltă acrobaţie aeriană, cu care a avut mare succes la public. Din cotidianul "Universul" apărut pe 1 octombrie 1935, aflăm că lupingurile inversate, tonourile lente şi vriile pe spate executate cu o deosebită dexteritate au entuziasmat pe spectatori.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer