Pepenii

era vară
plecasem la pădure noi şi copiii
aveam emoţii să ne întâlnim cu liniştea
aceea luminoasă ca un creier după orgasm
eram o metaforă eram împreună o poezie
de un suprarealism magic
şi asta din cauză de
sacoşă în care duceai un pepene de vreo 5 kile
viu era un pepene viu
şi tot ce era în aer atunci era viu
curgea din cer şi înapoi spre cer
maşina noastră plutea
căruţele şi caii lor pluteau
bicicletele pluteau de asemenea
totul era un flux de lumină
prin care râdeam ca într-un vis tu cu gura mea
eu cu gura copiilor
copiii cu gura noastră
şi pepenele cu gura tuturor lucrurilor
căci el avea să fie tăiat
şi blândeţea lui mă umplea de milă
nici cuţit nu aveam
trebuia să-l zdrobim cu o piatră
trebuia să-l zdrobim cu o piatră
trebuia să-l zdrobim cu o piatră
l-ai aşezat în mijlocul pădurii
de aici din acest mijloc al pădurii spuneai tu vor începe
simţurile să se amplifice
vom vedea lucruri ce nu se văd cu ochiul liber
vom auzi sunete ce nu se aud oricum
şi în timp ce vorbeai ai luat o piatră la întâmplare
l-ai zdrobit el încă râdea
şi râsul său era un fel de plâns
am zis asta e, e doar un pepene
am luat am binecuvântat am mâncat
am dat copiilor să mănânce din el
cu mâinile cu gurile cu ochii cu piele noastră
am devorat miezul roşu
ziua se sfârşea eram plini de gândăcei şi de iarbă
plecam şi copacii îmbătrâneau ca nişte bunici
în care ne lăsam amintirile
de acum ştiam cum vom veni uneori
la pădure vom îndeplini ritualul fericirii
vom vedea lucruri ce nu se văd cu ochiul liber
vom auzi sunete ce nu se aud oricum
ne vom cumpăra de fiecare dată un pepene
din ce în ce mai mic
din ce în ce mai mic
din ce în ce mai mic

(în perioada 15 iulie 2017 - 15 august 2017, curatorul acestei rubrici este poeta Ilinca Bernea)