Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  History Lapse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Africa. Un lung proces de colonizare (I)


Francisc Nopcea

21.07.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mişcările de autodeterminare din perioada interbelică trebuiesc privite într-un context mai larg. Sigur că formarea unei conştiinţe naţionale, în sensul căpătat în secolul al XIX-lea, a fost rezultatul influenţei europene în Africa. În fond, trasarea graniţelor a fost făcută de către europeni, fără să se ţină seama de specificul cultural. Pe de altă parte, succesul statelor naţionale africane nu trebuie înţeles ca fiind ceva cu totul nou. La o scară mai mare, este vorba despre o revenire asupra unui drept istoric. Africa a fost compusă din o sumedenie de culturi şi civilizaţii încă de dinainte de venirea europenilor.

De-a lungul istoriei, cunoştinţele occidentalilor despre Africa s-au redus la simple prejudecăţi. Chiar şi în zilele noastre, există mulţi şefi de stat care vorbesc despre africani, ca şi cum ar exista, în fapt, un singur popor. Dacă din raţiuni pragmatice, ţările aflate în Africa de Nord, cu ieşire la Marea Mediterană, au fost respectate, cele din Africa Subsahariană au fost aproape ignorate până în a doua jumătate a secolului XX.. Misiunea istoricilor, dar şi a altor specialişti în ştiinţe sociale, precum antropologii, a fost de a ne arăta o imagine reală a ceea ce însemnat Africa în istoria universală.

Din raţiuni tehnice, harta clasică a lumii prezintă continentul african ca fiind mai mic decât este el în realitate. Unii analişti consideră că aceasta este încă o dovadă a atitudinii etnocentriste a lumii occidentale. Din punct de vedere geografic, Africa este al doilea continent ca mărime din lume, reprezentând aproximativ 20% din suprafaţa terestră. Până în momentul de faţă, în condiţiile dovezilor existente, se pare că omul a apărut pentru prima dată pe continentul African, de unde a migrat în toate colţurile lumii.

Africa Subsahariană mai este numită şi "Continentul Negru''. Mass media a pus accentul pe aspectele negative, oferind reportaje despre sărăcie, război civil şi foamete. Deşi aceste lucruri sunt adevărate, Africa nu se rezumă la ele. Chiar dacă majoritatea statelor naţionale africane s-au constituit în anii '60, ele au înregistrat deja performanţe remarcabile. Cu un mediu academic abia format, 9 state din Africa au oferit lumii 22 de laureaţi ai premiului Nobel. Coasta de Fildeş, Etiopia, Mozambic şi Republica Democrată Congo se află printre primele 10 economii în ascensiune ale lumii.

Perioada colonială a avut efecte negative şi pozitive. Pe termen lung, unul dintre efectele pozitive a constat în dezvoltarea unei economii performante. Astăzi, unul din trei africani este considerat ca aparţinând clasei de mijloc. Piaţa economică se află într-o creştere accelerată, atrăgând tot mai mulţi investitori străini. Totuşi, ajutoarele externe reprezintă doar 2% din PIB-ul statelor africane. Africanii din diaspora trimit mai mulţi bani acasă decât toate donaţiile din lume la un loc.

Despre Cartagina, Egipt, dominaţia otomană din Africa de Nord sau despre ascensiunea maurilor în Spania se studiază în cadrul tuturor cursurilor serioase de istorie universală. Prea puţini ştiu însă că, în afara de societăţi tribale, au existat regate şi imperii întinse în Africa Subsahariană. Este vorba de lupte dinastice pentru dominaţia unor regiuni vaste, similare cu cele din Europa Evului Mediu. Relaţiile de vasalitate nu au lipsit, regii foarte bogaţi încercând să-şi impună grandoarea şi prin mijloace non-violente. Vom oferi doar câteva exemple.

Există foarte puţine dovezi scrise rămase despre istoria îndepărtată a Africii Subsahariene. Principala sursă de cunoaştere a fost istoria orală, adică prin transmiterea de poveşti de la o generaţie la alta. Specialiştii au încercat să utilizeze rămăşiţele arheologice pentru a face diferenţa dintre mit şi realitate. Lipsa culturii scrise nu înseamnă în mod automat absenţa civilizaţiei. Imperiul Axumit a fost o civilizaţie ce a existat între secolele I şi IX, fiind localizată pe teritoriul de astăzi a Etiopiei şi Eritreea. El a fost principalul punct de legătură între Imperiul roman şi India din perioada Antichităţii.

Civilizaţia Sao din centrul Africii a existat între secolele şase î. Hr. şi secolul al XVI-lea, aflându-se pe teritoriul de azi a Ciadului şi Camerunului. În aceeaşi zonă s-a dezvoltat şi imperiul Kanem, care a rezistat din secolul IX şi până la colonizarea europenilor din secolul al XIX-lea. Alte imperii importante din centrul Africii au fost: Bornu, Wadai, Luba şi Lunda. În secolul al XIII-lea, Luda nu controla doar regiunea centrală a Continentului negru. El se întindea pe teritoriile de azi ale Ugandei, Rwandei, Burundi, Malawi, Zambia, Zimbabwe şi parte de vest a Republicii Democrate Congo.

În Africa de Est nu au existat regate şi imperii propriu-zise, ci un sistem complex de oraşe-stat. Istoricii au numit acest sistem "Civilizaţia Swahili". Relaţiile dintre statele din sistem se asemănau mai mult cu oraşele din Italia Renaşterii, ele concurând şi colaborând unele cu altele, în funcţie de circumstanţe. Ele se întindeau pe teritoriul Kenyei, Tanzaniei şi Somaliei de azi. Cele mai importante oraşe-port erau Zanzibar, Mombasa şi Mogadishu. Existau rute comerciale ce se întindeau, încă din secolul al XII-lea, până în Orientul Mijlociu, China şi Australia.

Influenţa pozitivă a islamului şi prejudecăţile eurocentriste i-au făcut pe mulţi istorici din secolul al XIX-lea să considere că regatele africane au fost fondate de către arabi sau de persani. Noile dovezi demonstrează că acest lucru nu este adevărat. Se pare că relaţii comerciale au existat încă din secolul I d. Hr., dar civilizaţia swahili a prosperat abia începând cu secolul al VIII-lea. Condiţiile favorabile dezvoltării au fost stimulate de comercianţii arabi, dar principalele oraşe fuseseră fondate cu patru secole înainte de venirea lor.

Exploratorul Ibn Battuta a spus despre Kilwa că este: "unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume". Excavările arheologice au adus la lumină faptul că locuinţele de atunci erau dotate cu rafturi pentru cărţi. Biblioteca era formată dintr-un perete interior care era sculptat special pentru a putea pune cărţi. Istoricii cred că majoritatea manuscriselor proveneau în urma comerţului cu China. Civilizaţia Swahili exporta aur şi cherestea, în timp ce importa obiecte de lux. Arheologii au descoperit şi lămpi din teracotă ce funcţionau cu ulei, acestea luminând interiorul caselor.

Exploratorii portughezi au fost şi ei impresionaţi de mărimea clădirilor şi de extravaganţa locuitorilor. Aceştia au notat că femeile purtau bijuterii mari din aur. Mărturiile povestesc despre faptul că oamenii bogaţi îşi permiteau mobilarea casei cu covoare din Persia, paturi ornate cu fildeş, argint şi aur. Aveau o întreagă veselă importată din China, Iran, Egipt şi Siria, ce rivaliza cu cea a celor mai importanţi suverani europeni. Casele erau construite din piatră, aveau două etaje, multe camere şi o curte interioară. 

Mai multe detalii şi fotografii aici: http://ro.historylapse.org/africa-un-lung-proces-de-colonizare
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer