Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Arta, supremul gu-NOI: Rep(ar)-arta (jobul poetului)


Bogdan Ghiu

23.07.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Din expoziţia - sub aşteptări, totuşi - La Vie des ordures de la MUCEM (Muzeul Civilizaţiilor şi al Mediteranei - o mare, mai multe civilizaţii - din Marsilia, excepţional desenat de Rudy Ricciotti) nu reţin (exagerez, desigur) decît că arta ar trebui să recicleze, adică să nu facă decît să recicleze, să propună, adică să fie - model în act - artă a reciclării, nu a consumului şi nici a îndemnului la consum, dar nici - mare, mare atenţie! - a producţiei care întreţine, vicios, consumul - falsă dialectică, altfel spus, dialectică fără ieşire care a ruinat din ou, din proiect comunismul istoric, închizîndu-l în aceeaşi cuşcă istoric-categorială cu capitalismul, cu care n-a încercat decît să facă schimb de roluri (Abel-Cain).
 
Arta ar trebui să fie făcută doar din "gunoaie", suprimînd transformator însăşi noţiunea de gunoi, deşeu, ordură. Şi asta deoarece - aşa cum demult am am arătat (mai mult decît am demonstrat) în capitolul "Eseu despre deşeu" din cartea Evul Media sau omul terminal - paradoxul (adică esenţa) face ca gunoiul să fie ceea ce rămîne, ceea ce nu se consumă dialectico-energetic, făcînd ca între artă (arta concepută monumental, memorial - material, supra-material: metafizic) şi deşeu, gunoi, ordură să existe cel puţin o "omologie structurală": arta este gunoiul suprem pe care îl lasă omul după el, deşeul care rămîne din om, din (iluzia) "eu"(-lui) : deş-Eu. Cît despre comun: gu-NOI.
 
[O lume de deşEURI şi de guNOaIe. Bine ascultată şi corect scrisă, limba "naturală" poate ajunge să spună - adică să arate - lumea (chestia-în-comun). Dincolo/dincoace de poeme (biete făpturi în cuşca literaturii: Zoo), să ajute limba să scrie şi să vorbească ca de la sine, făcîndu-ne să vedem, este tocmai treaba, jobul poetului.]
 
Arta este supremul gunoi al supremei fiinţe om.
 
Atît (mi-)a rămas (exagerez, desigur) din expoziţia Viaţa ordurilor. Nu se tratează oamenii, moral-depreciativ, oamenii unii pe alţii drept gunoaie, deşeuri, orduri? Şi nu chiar aşa se tratează ei unii pe alţii etic şi politic? Şi, atunci, viaţa ordurilor este chiar viaţa noastră, unii cu alţii, şi tocmai asta ar trebui să arate şi chiar arată, face, arta. Viaţa ordurilor e ar(a)tă. Artă. Ar(a)tă.
 
Arta reciclează, adică repară, re-dă întrebuinţării, menţine în viaţă nu numai produsul, "ustensilul", ci însăşi ideea de viaţă, ideea vieţii.
 
Artă = a repara.
 
 
 
 


 
 
 
 
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer