Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  49

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Minciuna


Ioana Scoruş

19.08.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Viaţa-i un rahat. Pur şi simplu un rahat. Degeaba tot cântă poeţii iubirea. Şi cu, şi fără iubire, viaţa tot un rahat rămâne. Degeaba se chinuie filosofii să explice inexplicabilul, şi dacă reuşesc, şi dacă nu reuşesc, viaţa tot aia e: un mare rahat. La asta meditam când soră-mea a dat buzna pe uşa camerei, dând-o de toţi pereţii.
- Vii cu mine deseară la discotecă? Hai, te rog, te rog, te rog, zicea, agitată şi roşie în obraji.
- Ca să ce?, zic.
- Am întâlnire cu un tip şi ştii că mama nu mă lasă singură.

M-am uitat la ea cu atenţie şi am constatat că era îndrăgostită. Era îmbujorată, ochii îi străluceau ca unui om nebun, iar respiraţia îi era sacadată. Eu îi vedeam nerăbdarea. Ea doar o simţea. Mie dragostea mi se pare o porcărie, dar ştiu că e singurul lucru care poate face ca viaţa să nu mai pară doar un rahat. Dar tot un rahat rămâne. I-am spus-o şi soră-mii într-o zi, sfătuind-o să se ferească de ea, dar m-a privit lung, apoi m-a făcut dobitoc. Mi-a spus că nu pricep nimic şi c-ar fi bine s-o las în pace. Apoi, a continuat să-şi facă unghiile cu ojă roşie.

I-am spus bine, merg cu tine la discotecă, mă descurc eu cu mama. Trebuie s-o mint pe mama, dar pentru mine asta nu mai e o problemă. Şi cu, şi fără minciună, viaţa tot un rahat rămâne. Soră-mea a ieşit din cameră fericită, fericită şi nerăbdătoare, iar eu am rămas în pat, cu ferma convingere că viaţa-i un rahat în care trebuie să minţi dacă eşti îndrăgostit. Şi dacă nu eşti îndrăgostit tot trebuie să minţi, doar că din alte motive. Seara ne-am dus la discotecă. Soră-mea tot îmbujorată era când s-a întâlnit cu idiotul. Ăsta a sărutat-o de faţă cu mine şi mi-a zis mulţumesc, frate, că mi-ai adus-o, apoi au plecat să danseze. Eram hotărât să stau doar o oră şi să plec. Nu e nimic rău în a dansa. Eu ştiu cum dansează soră-mea, dar de data asta am văzut că dansa cu totul altfel. Dansa ca o curvă. Parcă nici nu mai era soră-mea, dar soră-mea era. Când idiotul i-a pus mâna pe fund m-am repezit la el şi i-am tras un pumn în omoplat, am luat-o pe soră-mea de cot şi am scos-o afară. Pe cer, luna era foarte mare şi foarte albă. Era senin. Cred că se simţea vinovată pentru că a început să plângă. Nu are decât 15 ani. Eu am 21. Lasă, mai bine să plângă decât să afle de pe acum că viaţa-i un rahat, mi-am spus. Şi m-am trezit cu un pumn în umăr. Am un metru optzeci şi 21 de ani. Ea are un metru şaizeci şi 15 ani, dar pumnul îl are vânjos. Nu plângea pentru că se simţea vinovată, ci pentru că era furioasă.

Drumul acela spre casă, după ce a deşertat toată furia de puştoaică îndrăgostită în pumnul pe care mi l-a tras în umăr, o furie sinceră izvorâtă dintr-o iubire sinceră, mi-a rămas întipărit în minte pentru că am văzut cum, în noaptea luminată de lună şi de farurile maşinilor care treceau pe lângă noi, inocenţa soră-mii se sfărâma bucăţi, bucăţi, rămânând în urma noastră, împrăştiată pe asfaltul negru. Începea să afle că viaţa-i un rahat. Mai avea mult până avea să priceapă că nu merită să sufere pentru orice idiot şi, probabil, urma să împart mulţi pumni până când inocenţa soră-mii avea să lase loc experienţei.

Ca s-o fac să nu mai sufere atât, ne-am oprit la barul unde întotdeauna ştiu că găsesc măcar pe unul dintre prietenii mei. La masa de sub tabloul cu o reproducere după Dali, bând bere şi fumând, cu o garoafă la reverul sacoului destul de ponosit, era poetul. 23 de ani, un metru şaptezeci. Câştigase un premiu literar pentru debut cu cinci ani în urmă. Între timp nu confirmase, dar ceva din mândria de atunci supravieţuia încă, poate în floarea de la rever sau poate în felul în care trăgea din ţigară, nu ştiu precis. Când a văzut-o pe soră-mea, dintr-odată s-a simţit încurcat şi ochii au început să-i strălucească, iar soră-mea iar s-a îmbujorat. Şi atunci, în timp ce le făceam cunoştinţă, am văzut cum bucăţile de inocenţă proaspăt sfărâmate se reîncheagă, de parcă niciodată nu fusese zguduită din temelii. Şi pentru a nu ştiu câta oară am înţeles, din nou, că viaţa-i un nesfârşit rahat.

Nu i-am tras poetului nici un pumn, doar era prietenul meu, şi nici n-am luat-o pe soră-mea de cot ca s-o scot afară, am stat până la unu noaptea ca o umbră, ascultându-i vorbind prostii şi simţind, ca un presentiment, că nu am cum mă împotrivi fatalităţii. Uneori nu mai ştiu nimic. Poate că viaţa nu e tocmai un rahat, dar nici nu ştiu ce altceva e. În definitiv, am doar 21 de ani.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer