Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Superlativul întotdeauna relativ (pentru o umanitate atletică post-doping)


Bogdan Ghiu

27.08.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Articolul de faţă reprezintă varianta integrală a textului din care, sub titlul Re-umanism post-doping (nişte fragmente), săptămîna trecută am publicat doar prima parte (pe care, pentru cursivitatea lecturii, o reiau şi aici).
 
M-am uitat, de curînd, la Campionatele Mondiale de Atletism de la Londra. Îmi place mult (şi de mult) atletismul. În primul rînd, poate, pentru că este "direct", vechi, grecesc, filosofic. Avînd, însă, în vedere cele mai noi evoluţii, instituţionale şi umane, din sfera acestor sporturi, a acestor întreceri, a acestor manifestări de bază ale umanului, s-ar putea ca ele să ajungă să-mi placă şi mai mult, ba chiar din ce în ce mai mult.
 
De ce? Pur şi simplu pentru că, aşa cum observau foarte bunii comentatori români ai transmisiilor de la Eurosport, s-ar părea că intrăm într-o epocă post-dopaj. Adică într-o epocă post-recorduri absolute. Adică într-o epocă (mai) raţională, mai umană. În care, cel puţin, marea industrie global-mediatică a sporturilor, a idealizărilor de piaţă, adică a normării fantasmatice a umanului, pare a intra într-o anumită mutaţie, acceptînd să se revoluţioneze şi schimbîndu-şi, prin urmare, "gramatica", criteriile, definiţiile interne: modul de eroizare. Alţii par a începe să fie, în posibila nouă epocă, eroii; altele, criteriile de eroizare. 
 
Ediţia 2017 a Campionatelor Mondiale de Atletism a fost caracterizată, aşa cum au observat cei mai mulţi comentatori, de o serie de fenomene "umanizatoare", de intrare într-un anumit firesc, deci de posibilă ieşire dintr-o anumită nebunie sau cursă demenţială care le fusese imprimată din afară. Sau, de fapt - să nu ne amăgim! -, de o posibilă schimbare a "gramaticii" proprii, aşa cum spuneam: o schimbare a economiei.
 
Cel mai simbolic semn (dacă se poate spune aşa) al acestei "reveniri la uman" l-ar putea constitui, probabil, retragerea cel puţin post-mitică, dacă nu de-a dreptul auto-de-mitizantă, din scenă a "fulgerului" Usain Bolt, care a "ratat", umanizîndu-se, coborînd, altfel spus, cu picioarele-i înaripate pe pămînt, la toate capitolele: om-zeu-om.
 
Un alt semn al acestei posibile (şi, pentru mine, absolut de dorit) mutaţii: neparticiparea Rusiei ca atare, sub steag propriu, ca urmare a pedepsei pentru dopaj sistematic (am putea spune chiar sistemic: Rusia este un stat puternic dopat, un stat al dopajului, care duce o politică bazată pe dopaj), dar acceptarea unor foarte buni atleţi ca "neutri". Să însemne oare asta o intrare a sportului într-o epocă post-naţională? Mă îndoiesc, şi nici nu ştiu dacă ar fi de dorit, avînd în vedere că hiper-individualizarea organizarea unor întreceri atletice are deja loc, prin întreceri de tip Diamond League, că "naţionalul" poate fi, prin urmare, considerat o contrapondere necesară la această hiperindividualizare, sportul fiind, probabil, unul dintre ultimele refugii legitime şi benefice, tocmai pentru că pur simbolice, ale ralierilor colective pe criterii naţionale, un loc de înţelegere şi de întrecere meritocratică, individualizată, într-o epocă a groteştilor regresii şi replieri naţionalist-identitare. Sportul echilibrat între naţional (colectiv) şi individual (reprezentativ) mi se pare un bun antidot derivativ-defulatoriu pentru exacerbările naţionaliste. Să-l păstrăm deci, pentru moment, aşa, "bicefal".
 
Altă observaţie: echilibrarea unor vechi dominaţii, de exemplu tot mai mulţi alergători (mai ales) albi în întreceri de multă vreme dominate de sportivi de culoare. Nicio conotaţie rasistă aici, ci poate, cel mult, un corectiv generaţional post-hegemonic: asistăm clar la o schimbare de generaţie, deci de personal "eroic", la o primenire a panteonului sportiv.
 
Cel mai important semn de schimbare mi se pare însă altul, pe care n-am făcut decît să-l sugerez la începutul rîndurilor de faţă. Această posibilă intrare într-o epocă post-doping trebuie corelată cu o altă observaţie pe care comentatorii sportivi n-au putut să n-o facă: aceea privitoare la puţinătatea recordurilor stabilite la această ediţie a Mondialelor de Atletism.
 
Ar fi, da, în sfîrşit cazul ca umanitatea să iasă, prin semizeii şi eroii ei normativ-fantasmatici care sînt sportivii din sporturile mitice, originare, "de bază", precum atletismul, din nebunia capitalist-abstractă, adică neoliberal-financiară, a recordurilor absolute, care a făcut ca sportivii să nu mai pară a se întrece între ei, unii cu alţii, ci doar fiecare cu ochii aţintiţi asupra Divinităţii Unice, asupra Dumnezeului Unic al Recordului Absolut în sine, ca ideal normativ, "regulator".
 
Nebunia recordului absolut este în sine un drog, un drog neocapitalist (capitalism al dopajului), adică al unei societăţi (de-)structurate de delirul întrecerii şi al supremaţiei ca "sport" în sine, care, prin urmare, din relativă, aici, în sport, în atletism în special, dar ca model proiectiv, devenise absolută şi, mai cu seamă, obligatorie: un imperativ. Întrecerea indirectă, autistă, prin recorduri şi doar pentru recorduri, îi îndepărtează pe concurenţi unii de alţii, impunînd scientismul, adică falsa ştiinţificitate primordial economică a măsurătorii, a cantitativului. Sportul bazat pe nebunia recordului absolut este un sport total pătruns de delirul pseudo-ştiinţific al unei economiei dopate, a dopajului, bazate pe dopaj. Este normal ca, întrecîndu-se unii cu alţii, oamenii să se întîmple să stabilească recorduri, dar este absolut aberant ca raportul dintre întrecerea relativă, inter-umană, şi cea idealist-cantitativă să fie dezechilibrat şi chiar răsturnat în favoarea celei din urmă. Lupta pentru recorduri absolute, deci pentru stabilirea de noi norme pentru umanitate, reifică sportul şi îi transformă, deja, pe atleţi în nişte ciborgi, dat fiind că absolutizează şi "trans-umanizează", transformînd în scop şi, după aceea, în normă deformantă, ceea ce trebuie să rămînă doar mijlocul şi instrumentul relativ al întrecerii: măsurarea.  
 
În plin avînt al trans-umanizării idealist şi abstract-neocapitaliste, sportul ar trebui să rămînă o ariergardă a umanului "natural", adică doar o întrecere unificatoare între oameni, în relativitatea acceptată şi socializatoare a imanenţei, contingenţei şi finitudinii acestora. Altfel spus, o Artă (cu majusculă), nu o "ştiinţă" (între ghilimele, peiorativ, caricatural).
 
Şi sporturile de întrecere sînt tot sporturi colective. Sportul rămîne o ţintă strategică, o pradă, fiind disputat şi proiectat fie preponderent social, fie abuziv economic. Tocmai de aceea, el trebuie cultivat în primul rînd ca o formă de agregare agonală, delegat politică, adică simbolic politică, a umanului, adică a socialităţii civilizatoare, nu doar în sens economic, în sensul (aşa cum spuneam) al unei economii a dopajului, adică speculativ-financiară, aşa cum este neoliberalismul.
 
Omul este deja o fiinţă protezată, hibridă, "trans-uman(izat)ă", umanul s-a caracterizat întotdeauna prin auto-transcenderi: ce altceva decît un ciborg e Dumnezeul Unic, această entitate transcendent-trans-gender a religiilor pseudo-monoteiste? A-ţi imagina că protezarea şi hibridarea specific umane pot fi codificate, reduse, restrînse la tehnologic, că, altfel spus, tehnica poate fi redusă la tehnologie, nu este decît o altă faţă a capitulării capitaliste în faţa delirului economic, în faţa i-raţionalităţii uni-raţionale a unei economii care se auto-dopează "ştiinţific" injectîndu-şi hormoni scientometrici pentru a putea să domine "întemeiat", adică ne-concurat şi indiscutabil, ne-chestionabil: fără întreceri, ca deja deţinătoare a unor recorduri absolute de neatins şi de nedepăşit, de neschimbat. Dar clasamentele nu mai trebuie să însemne clasificări. Iar acesta este principalul imperativ moral al epocii noastre.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Interesant articol
    Elena DOBRINOIU, 27.08.2017, 17:11

    Felicitari!
    Articolul este foarte interesant!

Spacer Spacer