Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Prefaţă la Amintiri din Cotroceni ale unui fiu de burghezo-moşier


Sorin M. Rădulescu

30.08.2017
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Sorin M. Rădulescu
Amintiri din Cotroceni ale unui fiu de "burghezo-moşier"
Editura Vremea, 2017



Citiţi un fragment din această carte.

*****
Prefaţă

Am scris această carte din dorinţa de a oferi - atât celor apropiaţi (familiei, prietenilor), cât şi acelora pe care i-ar putea interesa aceste amintiri - o mărturie despre copilăria mea şi a generaţiei mele, despre greutăţile cu care s-a confruntat familia mea, la fel ca atâtea alte familii, într-o perioadă "grea" (folosesc un eufemism!), atunci când în România se instaurase un nou sistem politic, menit să şteargă amintirile a ceea ce "a fost" şi să inducă false speranţe despre ce "va fi".

Cartea se înscrie, într-o bună măsură, în registrul literar intimist, al descrierii unor fapte care pot părea poncife cititorilor şi care nu prezintă, probabil, interes decât pentru o categorie restrânsă de persoane: cele aparţinând familiei mele, cei apropiaţi ori aceia care s-au confruntat personal cu evenimentele din acele decenii. Aşa se şi explică numeroasele episoade şi detalii personale pe care le-am relatat cu privire la părinţii sau la rudele mele, la prietenii din copilărie ori la vecinii noştri, care au un caracter mai puţin semnificativ pentru istoria politică a vremii, consemnând, de fapt, un fel de istorie familială sau istorie de casă ori chiar de cartier, dacă pot să mă exprim astfel. Şi, nu în ultimul rând, istoria unei clase, cea de care a aparţinut tatăl meu.

Pe de altă parte, am simţit nevoia să scriu şi să public aceste rânduri, cu speranţa nemărturisită că vor exista şi alte persoane, în special mai tinere, interesate de acele timpuri care au marcat profund destinul unor generaţii, inclusiv pe acela al generaţiei din care fac parte.

Am selectat, în acest sens, cu precădere, acele întâmplări sau fapte relevante pentru dificultăţile cu care m-am confruntat datorită originii mele "burghezo-moşiereşti" şi am încercat să reproduc cât mai exact modul în care priveam pe atunci, copil sau adolescent fiind, noile "rânduieli sociale" în curs de edificare în România. Titlul lucrării este, cred, semnificativ în această privinţă.

Pentru o parte din relatările mele m-am folosit de documente din arhiva familiei, pentru altă parte m-am folosit retrospectiv de "memoria copilăriei", fragilă, desigur, în ceea ce priveşte semnificaţia unor evenimente, dar fidelă în privinţa a numeroase detalii, iar pentru celelalte părţi legate mai ales de adolescenţa mea, am utilizat filele unor jurnale aşa-zis "intime" sau personale, unde am consemnat, din când în când, nu în mod regulat, diferite întâmplări care mi s-au părut atunci demne de notat. Păstrez şi acum unele dintre aceste jurnale, majoritatea completate sumar şi neduse niciodată până la capăt.

La fel ca oricare lucrare de memorii, cartea mea are un profund caracter subiectiv, poate şi "tezist", motiv pentru care nu o recomand acelor cititori care ar dori să găsească în ea doar fapte sau evenimente aşa-zis obiective. Atunci când abordezi un domeniu atât de personal precum este acela al amintirilor sau memoriilor, este absolut imposibil să fii obiectiv. Cum ar putea un om să se golească de sine, de amintiri, de impresii, de emoţii, pentru a fi deplin "obiectiv?" - se întreba, pe bună dreptate, Octavian Paler.

Cartea mea nu este o istorie fidelă a vremurilor pe care le-am trăit, a perioadei care cuprinde "obsedantele" decenii 5 şi 6 ale secolului trecut, ci o rememorare, bazată pe IMAGINI, a evenimentelor din timpul copilăriei şi tinereţii mele şi, în mod complementar, a semnificaţiei pe care am acordat-o atunci anilor petrecuţi sub regimul comunist, a ceea ce au însemnat pentru mine şi pentru familia mea anii regimului comunist. Unele pagini sunt încărcate de o puternică nostalgie, motiv pentru care s-ar putea să pară că mi-am asumat, în mod veleitar, pretenţii literare nejustificate. Nu sunt scriitor, sunt de profesie sociolog şi acest fapt este evident, cred, din numeroasele citate cuprinse în text, însoţite de note de subsol lămuritoare.

Nu neg că modalitatea pe care am ales-o - aceea de a povesti istoria din perspectiva copilăriei sau a adolescenţei - poate fi marcată de numeroase omisiuni sau erori, dar ea are calitatea, cred, de a reproduce, mult mai adecvat decât istoriile "obiective" ale perioadei istorice în care am trăit, fapte, evenimente, întâmplări, tipologii umane, dintr-o epocă care merită să fie rememorată.

Atât pentru faptul că, în cursul ei, a fost instaurat un nou regim politic care a schimbat, în mod fundamental, temeliile României moderne, propunându-şi să şteargă din memoria colectivă cele mai bune tradiţii şi valori naţionale, cât şi pentru faptul că debutul ei coincide cu întreaga mea copilărie şi a generaţiei de care aparţin.

Cartea însăşi nu are un caracter unitar sau cursiv, fiind fragmentată de diverse digresiuni şi detalii episodice, aşa cum le-a înregistrat şi selectat memoria mea. Multe amintiri pot părea banale pentru cititorul nefamiliarizat cu atmosfera epocii pe care am trăit-o, iar abundenţa amănuntelor cu privire la diferite întâmplări cu caracter personal i-ar putea plictisi pe aceia care ar căuta în această carte evenimente senzaţionale, neobişnuite.

Ea este, desigur, o lucrare scrisă la maturitatea unei vârste "aşezate", dar păstrând unghiul de abordare din perspectiva copilăriei şi adolescenţei mele: (...) toate evenimentele din care suntem făcuţi - observa cu multă subtilitate scriitorul Vintilă Horia, care a câştigat, în anul 1960, premiul Goncourt şi a petrecut o scurtă perioadă din copilărie în cartierul Cotroceni -, oglindesc în acelaşi timp trecutul care le determină şi viitorul din care se desfac într-un singur fel, în acord perfect cu trecutul.

O asemenea simultaneitate izvorâtă din succesiunea evenimentelor trăite caracterizează şi etapele de vârstă pe care le-am trăit, pornind de la cea mai frumoasă dintre ele, cea a copilăriei, şi continuând cu aceea a adolescenţei, şi pe care am încercat să le prezint în această carte.

Înainte de a o încredinţa tiparului, mi-am pus întrebarea dacă nu cumva noţiunea de amintiri este prea pretenţioasă, ţinând seama că nu deţin şi nu am deţinut o poziţie socială, politică sau ştiinţifică importantă, nu fac parte dintre V.I.P.-uri şi nu aparţin acelor personalităţi cu notorietate ale căror memorii merită, într-adevăr, date publicităţii. Singurul meu "merit", dacă mă pot exprima aşa, este că aparţin unei familii de foşti "burghezo-moşieri", care nu a suferit rigorile regimului comunist, stând în puşcării sau la Canal, dar s-a confruntat totuşi cu sancţiunile sale cele mai "blânde", adică cu... sărăcia. O sărăcie lucie care m-a marcat în tot timpul copilăriei şi mult timp după aceea.

Ezitările mele odată înlăturate, am decis să încredinţez aceste pagini tiparului, invocând drept scuză faptul că, alături de lucrările "ştiinţifice" absolut "reci" (aşa-zis obiective), pe care le-am publicat până acum în calitate de sociolog, această carte de "suflet" era absolut necesară. În primul rând pentru a cinsti memoria părinţilor mei, cu precădere pe cea a tatălui meu, în al doilea rând pentru a povesti copiilor şi nepoţilor mei timpurile pe care le-am trăit şi, nu în ultimul rând, pentru a oferi tuturor celor interesaţi o mărturie subiectivă cu privire la viaţa foştilor (burghezi, moşieri, mari şi mici proprietari, industriaşi etc.) şi a copiilor lor minori în primii ani ai instaurării comunismului în România.

Nutresc însă speranţa că tot ceea ce relatez în aceste pagini, inclusiv percepţia subiectivă a unor evenimente personale sau sociale, va interesa şi pe alţi cititori care nu au avut ocazia să trăiască aşa cum am trăit eu şi familia mea în acele timpuri şi nu au ştiut ce înseamnă cu adevărat foamea sau frigul.

Fără a-mi propune "dramatizarea" cu orice preţ a privaţiunilor la care am fost supuşi, am încercat să relatez ceea ce mi s-a părut mie că reflectă cel mai bine condiţiile cu care ne-am confruntat atunci, desigur mult mai "avantajoase" decât cele ale altor numeroase familii ai căror membri au murit în închisorile comuniste, dar la fel de vitrege în ceea ce priveşte satisfacerea nevoii acute de supravieţuire.

Primii ani ai copilăriei mele coincid, de fapt, cu primii ani ai instaurării în România a unui regim politic care şi-a propus să facă din represiunea clasei sociale din care făcea parte tatăl meu un ţel principal. De aceea, o parte importantă a amintirilor mele vizează acest aspect.

Celor care ar putea interpreta conţinutul acestor pagini în manieră "freudiană", ca o formă de defulare în raport cu frustrările avute atunci, le spun că se înşală.

Personal, privesc înapoi fără mânie, cu pesimismul retrospectiv determinat de convingerea că ar fi putut fi şi mai rău, dar şi cu amărăciunea aceluia care încearcă să-şi imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă istoria s-ar fi petrecut altfel.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer