Capitala Balcanică Skopje şi zona Mavrovo, Macedonia (II)

A patra zi în Skopje mergem cu Vasko la un service auto. Urcăm în muntele Vodno şi în Gorno Nerezi mergem la Macedonian Eco Village şi Mănăstirea Sf. Pantelimon. Seara campăm la lacul Mavrovo.

Dimineaţă mergem cu Vasko la un service pentru maşina mea. Plăcuţele de frână sunt bune, dar discurile trebuiesc curăţate ca să nu mai şuiere. Stăm cu Vasko la o cafea şi ne spune că: are 41 de ani, nevastă şi doi copii, de 13 ani este şef la microcentrala de la lacul Kozjak, are 600 euro salariu, iar la războiul din Yugoslavia a supravegheat cu puşca musulmanii. A fost operat acum patru ani, trăieşte numai cu un rinichi de la taică-su, iar doctorii îi mai dau vreo zece ani. Ne avertizează să nu oprim până în Mavrovo, pentru că sunt multe case de toleranţă şi poliţia coruptă nu intervine cu nimic la nevoie.

Plecăm de la service-ul auto şi mergem pe muntele Vodno, care veghează capitala Balcanică. În satul Gorno Nerezi parcăm la recent deschisul Macedonian Etno Village - un fel de muzeul satului, care la conceptul de skansen a adăugat cazare, restaurant, spa, echitaţie şi magazine de suveniruri (toate amenajate în case tradiţionale din muzeu). Mâncăm pleskavica (o chiftea cât toată farfuria), apoi mergem la moschea din sat şi la Mănăstirea Sf. Pantelimon, foarte apropiate una de alta. Mănăstirea este în restaurare, dar biserica bizantină are integral fresce bine conservate pe zidurile interioare.


Din Gorno Nerezi urmăm şoseaua şerpuitoare către telescaunul din muntele Vodno. Telescaunul este în revizie şi renunţăm la urcarea la Millenium Cross, cea mai mare cruce metalică din Europa. Plecăm spre Mavrovo, dar oprim numaidecât la vânzătorii de căpşuni de la intrarea pe aşa-zisa autostradă.

Pe drum plouă de rupe, dar cerul se înseninează când ajungem la lacul Mavrovo - cel mai mare lac artificial din Macedonia. Mavrovo este de fapt o staţiune de iarnă, cu telescaun şi pârtii de ski, multe hoteluri şi case de vacanţă. Trecem pe la biserica Sf. Nicolae, parţial scufundată odată în lac, dar în jurul căreia se poate umbla acum când nivelul apei a scăzut mult.


Ebi spală căpşuni la o cafenea în Mavrovo şi barmanul ne confirmă locul de campat pe malul lacului. Tragem maşina, montăm cortul şi perseverăm două ore să facem focul cu lemne ude. Nişte turci pun muzică tare, iar Ebi împrumută jar de la ei pentru focul nostru. Un ciclist francez - Stephan, campează lângă noi şi ne spune că face ruta Franţa-Iran în patru luni, iar că la 1 octombrie revine la lucru.

De la Mavrovo la Lazaropole. Urcăm în munţii Bistra la Galičnik. Ne reîntoarcem la lacul Mavrovo şi oprim la Mănăstirea Sf. Ioan Bigorski din Canionul Radika. Seara campăm în Lazaropole.

De la lacul Mavrovo urcăm 15 kilometri de şosea bună în Munţii Bistra. Serpentinele strânse iau repede altitudine, trecem de pădurea de conifere şi ajungem numaidecât într-un pas montan în inima munţilor. Şoseaua şerpuieşte lin printr-un platou cu pajişti generoase, străjuite de vârfuri stâncoase, unde intersectăm trasee de mountain-bike. Întâlnim turme de oi, câini aparent fioroşi şi ciobani care ne mai fac cu mâna. Din platoul montan începem să coborâm printre turme de oi şi cai spre satul Galičnik.


Satul Galičnik este răsfirat pe munte şi nu există alt drum de maşină până aici, deşi jos în vale se vede şoseaua din Canionul Radika. Casele din Galičnik sunt masive, din piatră cu două etaje solide, ca nişte cetăţi. Câţiva turişti mişună la terasa din centru, iar un motociclist elveţian ne întreabă despre zonă.


Din satul Galičnik ne întoarcem înapoi spre Mavrovo pe acelaşi drum care traversează platoul munţilor Bistra. În Mavrovo virăm stânga spre Canionul Radika şi oprim la restaurantul Korab Trnica, unde bem cafea turcească. Canionul Radika sunt mai degrabă nişte chei, prin care şerpuim cu maşina, şi oprim la Mănăstirea Sf. Ioan Bigorski, una dintre cele mai mari mănăstiri din Macedonia. Mănăstirea este la capătul unor serpentine strânse, vis-à-vis de sate de unde răzbate silueta elansată a unor minarete turceşti. Biserica este integral din piatră aparentă, are portic central şi fresce interioare, în vreme ce corpurile de chilii au piatră aparentă la demisol şi etajele văruite în alb au structură cu bârne de lemn.


Continuăm prin Canionul Radika şi oprim în satul Jance, renumit pentru arhitectura vernaculară a etniei Mijak. Satul are case de piatră cu bârne de lemn şi balcoane uşor ieşite în consolă, iar o moschee modestă se află în vârful dealului. După ce părăsim Canionul Radika, facem stânga într-o intersecţie şi urcăm spre pasul dintre munţii Stogovo Karaorman şi Bistra. Virăm din nou la stânga pe serpentine abrupte spre Lazaropole, cel mai de altitudine sat din Macedonia (1.350 m altitudine). Deşi Lazaropole este aproape de Galičnik, satele sunt conectate între ele numai prin poteci de munte.


În Lazaropole, campăm la marginea satului, lângă o fântână şi biserica de cimitir, fix înainte să înceapă furtuna, care ţine până târziu în noapte.

De la Lazaropole înapoi la Skopje. Mă plimb prin Lazaropole, apoi parcurg acelaşi drum prin Canionul Radika înapoi spre Skopje.

Dis-de-dimineaţă este ceaţă deasă peste platoul montan în care se află satul Lazaropole. Ebi pleacă spre Skopje mai devreme ca să prindă legătură spre Nis până seara, iar eu mă plimb prin Lazaropole după ce se ridică ceaţa. Satul are case cu arhitectură tradiţională construite de colonişti Mijak (din etnia slavo-macedoniană), cu demisol înalt de piatră şi nivelul locuibil la etaj. Casele masive şi pătrăţoase sunt risipite prin tot platoul montan, unele-s încă locuite, altele-s ferecate. În piaţeta centrală tronează un han tradiţional, iar biserica de pe deal încă păstrează o incintă de zid dintr-o fostă fortificaţie.


Din satul Lazaropole cobor înapoi pe drumul abrupt cu serpentine strânse, trec de podul roman al lui Elen Skok şi continui prin Canionul Radika spre Skopje. Opresc la restaurantul Casa Mijak de sub Mănăstirea Sf. Ioan Bigorski şi-mi fac repede rezervare pe airbnb la studio-ul lui Teo în Skopje. Mănânc supa zilei şi o iau pe drumul cel mai scurt spre capitala Macedoniei. În Skopje mă primeşte mama lui Teo şi-mi predă micuţul studio de la demisolul unui imobil situat într-o zonă rezidenţială liniştită a oraşului, pe un deal cu multe case cochete. Următoarea zi lucrez să recuperez întârzierile pentru articole şi abia spre seară mă plimb prin cartierul de vile în care stau.

Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la "Skopje Surroundings and Mavrovo Region".