Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mănăstiri şi bazare prin Estul Macedoniei (I)


Iuliana Marchian

28.10.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De la Skopje la Kratovo. Opresc în Staro Nagoričane la biserica Sf. George, apoi fac un ocol până la observatorul megalitic de la Kokino. La Kuklica merg în Valea Păpuşilor de Piatră şi înnoptez în Kratovo, oraşul turnurilor şi podurilor.

Din Skopje mă întorc parţial spre Bulgaria, trec de Kumanovo şi opresc în satul Staro Nagoričane, la vechea biserică bizantină a Sf. George. Dabilo, cântăreţul de la strană şi administratorul bisericii, încearcă să îmi explice prin semne frescele care îmbracă integral interiorul bisericii, iar când vreau să plec mă obligă să mai fac poze la ctitorii şi sfinţii din pictura murală.

Din Staro Nagoričane continui pe drumuri pustii prin sate, urc abrupt serpentine în munte şi ajung la fostul observator megalitic de la Kokino. În epoca bronzului, Kokino a fost deopotrivă observator astronomic şi sanctuar religios, iar însuşi NASA a recunoscut ingeniozitatea ştiinţifică a ansamblului. Pe dealul de origine vulcanică denumit Taticev Kamen, au fost amenajate patru platforme de observare a mişcării soarelui, lunii şi astrului Aldebaran. Poziţia acestora la anumite date calendaristice (solstiţii, echinocţii) era marcată foarte exact prin tăieturi în pietre. Un zid de piatră delimita ansamblul şi un tron de piatră marca platforma pentru ritualuri religioase.

Observatorul megalitic de la Kokino - platforma de observare a astrelor cereşti

Mă reîntorc în şoseaua care leagă Skopje de Bulgaria şi virez pe drumul secundar care coboară spre sudul Macedoniei. Fac dreapta spre satul Kuklica şi merg în lungul râului Kriva la Valea Păpuşilor de Piatră, unde 120 de figuri de piatră modelate de eroziune se întind pe vreo trei dealuri.

În Kratovo am rezervare la Etno House Shancheva, unde proprietarul Stevce Donevski mă primeşte cu ceai, halva, brânză şi sare de masă amestecată cu ierburi aromate. Nu vorbeşte engleză mai deloc, comunicăm greu, dar are bunăvoinţă şi mereu îmi oferă câte ceva. Cu banii câştigaţi la Electrica între 1983-2003, a cumpărat o casă veche cu 9.000 euro, a restaurat-o pentru turişti, iar acum este preşedintele Asociaţiei de Slow Food din Macedonia şi îşi promovează ţara cât poate.

Kratovo - oraşul turnurilor şi podurilor

Kratovo ar fi avut 60.000 de locuitori când mineritul şi comerţul erau în floare. Stevce mă plimbă prin toate cartierele orăşelului: comunitatea de catolici, ortodocşi, evrei şi fosta comunitate de musulmani - unde comuniştii au demolat toate moscheile. Kratovo este supranumit oraşul turnurilor şi al podurilor: dezvoltat în craterul unui vulcan stins, diferite părţi ale oraşului sunt legate între ele prin poduri de piatră care traversează văi adânci. Turnuri de piatră care au avut un rol defensiv se înalţă încă semeţe pe alocuri şi amintesc că odată se locuia la ultimul nivel al turnului. Orăşelul are numai străzi abrupte în pantă, pavate cu piatră de rău, majoritatea caselor sunt din piatră şi lemn, florile colorează ferestre şi balcoane, iar viţa de vie umbreşte grădiniţe cu zarzavat şi pisici relaxate.

Trecem şi prin piaţa agro-alimentară unde Stevce îi cunoaşte pe toţi, apoi venim în micul bazar turcesc şi în piaţa principală a orăşelului, unde se aglomerează toate terasele, cafenelele şi restaurantele. Printr-un gang mergem la Rock Art Gallery, unde Stevce mă copleşeşte iarăşi cu cadouri. Seara mănânc meniul zilei la un restaurant fără nume recomandat prin bazar, revin acasă şi mâţele se joacă în jurul meu până ce doi pisoi mici adorm toropiţi pe mine.

De la Kratovo la Star Dojran. Din Kratovo cobor spre Probištip şi din Zletovo merg la mănăstirea Lesnovo. Continui spre sud prin Štip, iar lângă Strumica opresc la mănăstirile Veljusa şi Vodoča. Mănânc în Strumica, apoi merg la Star Dojran.

În Kratovo, Stevce pregăteşte cafea turcească, ceai cu ierburi din grădină, omletă cu făină, rahat turcesc, alune, roşii, chili, brânză şi pâine de casă. Ne pozăm cu şorţ de bucătărie şi pălărie, apoi îmi arată muzeul amenajat în garajul casei: o colecţie de vechituri - de la telefoane cu furcă, la sticle de lapte comuniste şi instalaţie pentru rachiu. Cu mâna pe telefon, se preface că mă sună: Alo Iul?!

Mic dejun la Etno House Shancheva - Kratovo

Plec din Kratovo cu greu, trec prin Probištip şi din drumul principal virez spre Zletovo. În micul Zletovo o iau spre mănăstirea Lesnovo în intersecţia centrală cu trei ramificaţii şi înainte să ajung în Devreno, întâlnesc trei ciclişti din Veles într-un mic pas montan. Un drum abrupt şi sinuos urcă în câţiva kilometri până la Mănăstirea Lesnovo. Regiunea Lesnovo este de fapt fostul crater al unui vulcan, unde intuiesc urme antice din lava întărită, precum şi capele rupestre amenajate în peşteri.

Mănăstirea Lesnovo are o incintă de zid, dublată parţial de clădiri cu chilii, iar în centru biserica bizantină a Sf. Arhanghel Mihail, integral acoperită cu fresce la interior. Ansamblul este impecabil conservat, iarba tunsă la milimetru şi câţiva călugări chiar îmi zâmbesc. Explorez şi câteva capele rupestre din zonă, amenajate într-un mal abrupt şi care comunică între ele prin tuneluri întunecoase.

Mânăstirea de la Lesnovo

De la Lesnovo cobor spre sud, trec de oraşul Štip, iar înainte de Strumica virez spre mănăstirea Veljusa. În curtea mănăstirii mă agaţă maica Xenia şi îmi arată biserica: datează din secolul XI, în turla capelei bisericii este pictat Hristos copil (o raritate), iar mozaicul din biserică este original. O altă maică mătură prin curte, iarba iar este perfect tunsă, şi de pe terasă se vede oraşul Strumica.

De la mănăstirea Veljusa merg pe drumuri de ţară la mănăstirea Vodocha, unde este o nuntă la biserică, iar poarta spre chiliile maicilor este închisă. O maică îngrijeşte stupi de albine în curtea bisericii, o copertină protejează ruinele fostei biserici, iar nuntaşii se pregătesc să plece la petrecere.

Ajung numaidecât în Strumica, unde orbecăi pe străzi în pantă după o parcare centrală. Întrezăresc o moschee din piatră vis-à-vis de o biserică neogotică, apoi cobor pe pietonala principală flancată şi animată de terase. Mănânc frigărui la Lounge Restaurant Amour şi îmi fac siesta în parcul modest al oraşului, dar care are totuşi un lăculeţ cu raţe.

Spre seară îmi continui drumul spre lacul Dojran, unde se anunţă vreme bună. Un drum sinuos trece prin văi, munţi şi chei vreo oră şi ceva, iar în Star Dojran (Dojranul Vechi) caut Vila Teodora de înnebunesc şi înjur GPS-ul care mă bagă pe străzi proaste, nepavate, şi în pantă. În final, un domn o sună pe gazda mea - Marija şi mă escortează pe motoretă la destinaţie. Marija îmi oferă un ceai în bucătăria de vară, amplasată într-o grădină cu viţă de vie, smochini, cais japonez şi pisici tandre.

Următoarea zi iau cafeaua cu gazdele mele, după ce încerc în zadar să mă conectez la internet. Marija a lucrat ca economist, iar soţul ei a fost veterinar. Sunt pensionari, stau şase luni pe an la vila din Star Dojran şi iarna în Skopje. Numele vilei este dat după una din nepoatele lor - Teodora, care are 12 ani şi îşi exersează engleza cu mine la telefon.


Lacul Dojran, la graniţa cu Grecia

Star Dojran este o staţiune de vară, dezvoltată în legătură cu lacul Dojran - unul dintre puţinele lacuri cu plajă din Macedonia (ţară fără ieşire la mare). Un labirint de vile răsare aparent haotic pe versanţii abrupţi dinspre lac, uneori fără drum accesibil între diferite vecinătăţi, iar centrul staţiunii se reduce la strada principală şi faleza din lungul lacului. Când iese soarele, cobor în centrul plin de hoteluri, restaurante şi terase, şi la restaurantul Kazablanka mănânc peşte din lac (crvenoperka). Revin la Vila Teodora pe un drum ocolit care trece pe la fostul turn cu ceas (Saat Kula), mănăstirea Maria Magdalena şi biserica Sf. Ilie. Seara lucrez în sufragerie, iar Marija trebăluieşte în bucătărie.

De la Star Dojran la Prilep. Opresc la ruinele cetăţii Vardarski Rid din Gevgelia, apoi merg spre nord la situl arheologic de la Stobi. De la Negotino, explorez zona viticolă din jurul oraşului Kavadarci şi a lacului Tikveš, iar seara ajung în Prilep.

Beau ultimul ness cu Marija şi plec în lungul dealurilor cu viţă de vie spre Gevgelia. La intrarea în oraş, văd un deal cu ruine şi arheologi care lucrează. Urc pe jos şi explorez cetatea Vardarski Rid (Gordynia elenistică) în compania lui Hristian şi David - studenţi la arheologie care sunt în practică. Cetatea are dimensiuni modeste, este cam năpădită de buruieni, dar se mai întrezăreşte acropola, casele, stoa, agora, şi o casă care includea chiar şi o zonă sacră. Arheologii mă invită la cafea la ghereta lor, râd şi glumesc mereu, iar la plecare mă obligă să iau pâine, roşii şi o cutie de prăjituri.


Arheologii de la cetatea Vardarski Rid, Gevgelia

Din Gevgelia merg parţial pe autostradă, cam bombardată însă, până la site-ul arheologic de la Stobi. Aflat în lungul unor antice căi de comunicaţie, Stobi a fost mare centru din provincia romană Macedonia şi centru episcopal în perioada bizantină. Site-ul arheologic de la Stobi cuprinde: teatru, bazilici şi baptisterium cu mozaicuri, case şi palate, terme, fântână publică (nympheum) şi urme de sinagogă. Este foarte cald, arheologii curăţă de zor vechile mozaicuri şi cicadele zumzăie prin iarbă.


Teatrul antic de la Stobi

Mă întorc pe autostradă până la Negotino şi virez spre Kavadarci - adevărat paradis viticol al Macedoniei. Sunt multe crame în zonă, iar în jurul lacului Tikveš toate dealurile sunt pline de viţă de vie cât vezi cu ochii. Viile coboară sinuos până în buza lacului, colibe temporare sunt presărate printre ele, iar drumuri nepavate se strecoară cu greu printre dealurile înverzite. Merg pe malul lacului până în satul Resava şi văd oameni care mişună printre şirurile de vie şi îngrijesc strugurii încă nefăcuţi în iunie. Mă duc apoi până în satul Brušani, situat pe un deal deasupra lacului, de unde admir mozaicul viticol în toată amploarea sa.


Zona viticolă din jurul lacului Tikvesh

Drumul spre Prilep merge printr-un defileu prin munţi. Opresc la unicul restaurant de lângă şosea să mănânc peşte, iar când ajung în Prilep, sunt bine primită la Casa Antika cu zâmbete, ceai şi traduceri în engleză la telefon de către băiatul gazdei.

(va urma)

Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la "From Skopje to Prilep, passing Kratovo."
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer