Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Jocul identităţilor şi al literaturii


Rodica Grigore, pe marginea unei cărţi de Evald Flisar

18.10.2017
Editura Pandora M
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Evald Flisar
Observatorul
Editura Pandora M, 2017

Traducere din slovenă şi note de Paula Braga Šimenc


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Postfaţă. Jocul identităţilor şi al literaturii

Considerat "un thriller metafizic" sau o expresie a predilecţiei autorului pentru cele mai elaborate jocuri livresc-postmoderne, romanul Observatorul (Opazovalec) al lui Evald Flisar a convins rapid publicul cititor şi critica literară, demonstrând, deopotrivă, capacitatea scriitorului sloven de a-şi înnoi tehnicile narative şi procedeele stilistice. Iar cartea rezistă, dincolo de subiect, prin semnificaţiile pe care Flisar le aduce în prim-plan, ca şi prin temele pe care îndrăzneşte să le abordeze, cu o artă a expresiei care seduce şi intrigă în egală măsură, provocând toate clişeele gândirii şi interpretării.

Căci, în clipa în care Simon Bebler, protagonistul romanului, student la filosofie şi literatură comparată şi visând să devină dramaturg, află că suferă de o boală incurabilă şi mai are cel mult un an de viaţă, el decide să-l trăiască din plin şi să facă, în lunile care i-au mai rămas, tot ceea ce nu apucase până atunci. Iar dacă înainte tânărul de doar douăzeci şi doi de ani se mulţumea mai degrabă cu statutul de observator al existenţei în general şi chiar al propriei vieţi, privind ceea ce i se întâmpla cu detaşarea cu care ar fi citit o carte ori s-ar fi uitat la un film, după ce este informat cu privire la necruţătorul diagnostic, va încerca să experimenteze până la capăt ceea ce anterior i se părea că e dat doar personajelor de ficţiune. Numai că textul lui Flisar se transformă pe nesimţite din aparent simpla desfăşurare a unor aventuri (fie ele şi livreşti!) în foarte serioasa meditaţie asupra celor mai importante aspecte ale vieţii. Însufleţită de numeroase personaje, unele extrem de pregnante, presărată cu aluzii la lumea literaturii sau la cea strălucitoare a cinematografiei şi punctată de întâlnirile cele mai neaşteptate cu putinţă, ca şi de spectaculoase răsturnări de situaţie ori de momente pline de suspans, naraţiunea vizează sensurile identităţii, drumul dificil spre descoperirea de sine ce trebuie făcut de fiecare individ în parte, punând în discuţie, direct sau subtextual, complicatele relaţii ce se stabilesc între oameni în tumultuoasa epocă pe care o trăim, dar şi raportul (în perpetuă transformare) dintre adevăr şi ficţiune.

Veritabilă recontextualizare a vechii teme a diferenţei dintre aparenţă şi esenţă, Observatorul lui Flisar poate fi pe bună dreptate comparat cu cele mai bune pagini din creaţia altor romancieri contemporani. La fel ca formarea unui număr de telefon greşit, aşa cum se întâmplă, de pildă, la Paul Auster, diagnosticul lui Simon deschide o adevărată cutie a Pandorei, dând cititorului senzaţia că, deodată, lumea exterioară îşi pierde coerenţa, că este plină de mistere şi secrete (care trebuie atent explorate!), dar, exact ca în unele dintre textele lui Peter Ackroyd, că e un univers total lipsit de certitudini. Personajul central vrea de-a dreptul să intre în rolurile jucate de actorii săi preferaţi, convins că în acest fel va reuşi să trăiască el însuşi cel puţin unele dintre uluitoarele aventuri pe care le-a cunoscut şi admirat doar în literatură sau pe marele ecran. Decis să părăsească locul comod al unui simplu observator, Simon Bebler îşi transformă existenţa într-o uriaşă scenă, pe care se desfăşoară tot felul de întâmplări neobişnuite şi în care el e mereu implicat. Nu mai priveşte, ci trăieşte, nu mai meditează, ci experimentează, nu se mai mulţumeşte să evalueze, ci vrea să determine el însuşi faptele care se petrec în jurul său. Numai că, pe măsură ce jocul acesta devine tot mai serios, iar lucrurile se complică văzând cu ochii, tânărul Bebler simte că situaţia - situaţiile! - îi scapă de sub control şi se vede silit să răspundă cu toată sinceritatea marilor întrebări care iau locul siguranţei sale iniţiale: poate el oare să mai conducă jocul acesta? Nu cumva, mai devreme sau mai târziu, va trebui să se recunoască învins de tumultul evenimentelor pe care le provocase, dar care se desfăşoară întotdeauna altfel decât preconizează el? Şi, în fond, cine e adevăratul regizor al acestui mare spectacol de pe scena noului teatru al lumii?

Transformând în personaje de roman figuri cunoscute ale cinematografiei de peste Ocean, precum Woody Allen, Uma Thurman sau Al Pacino (dar sunt chiar ei sau e doar o asemănare frapantă cu realitatea?), romanul lui Flisar construieşte, în permanenţă, cel puţin două niveluri ale acţiunii şi interpretării: unul are în vedere sensul existenţei umane în general (mai exact spus, ceea ce oamenii puşi în situaţii-limită consideră a fi sens al existenţei!), şi altul vizează sensul evenimentelor strict textuale care-l atrag pe Simon în vârtejul unor mistere ale căror implicaţii tind să-i scape. Actul lecturii se transformă, deci, din contemplare în participare activă la descifrarea semnificaţiilor vieţii, iar cititorul trebuie să devină partener activ al autorului în marele joc al literaturii.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer