Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Viaţa ca în filme


Mediana Stan

04.11.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Un castel din fel de fel de lucruri şi pachete, cu stâlpi din cutii desenate cu pisici mari, albe, galbene şi negre care ţin pe cap câte o portocală, înaintează pe bandă alături de noi. Ciorchini de banane cu cotorul în sus adăpostind câte o minge galbenă cu buline roşii, mai multe mănuşi de cauciuc albastre trase peste sticle, cu degetele în sus, orientate una spre alta, o maşinuţă roşie în vârful mormanului, ca şi cum ar vrea să-l escaladeze. Mircea cel mic nu poate să lase alandala mâncarea şi lucrurile cumpărate din supermarket, aşa că le organizează cât mai fantastic. Îl urmăresc cu gura până la urechi, ştiu eu de ce nu merg niciodată fără copil la cumpărături.

Casieriţa, o fată tânără, face ochii mari, creionaţi cu maro şi se amuză copios, ca şi altele de dinaintea ei. Mai rar aşa distracţie.

Pachetele de şerveţele, o cratiţă mare, o plapumă şi două scaune din paie deasupra, fac un cărucior uriaş, de invidiat. Simţim cum toate privirile sunt aţintite asupra noastră, e vineri şi e oră de vârf, dar de când am copil m-am obişnuit să fim în centrul atenţiei, nu reuşim niciodată să trecem neobservaţi.
- Poate ar fi trebuit două cărucioare, zic eu, poate chiar trei, să le ducem în siguranţă.
- O, nu, mama, nu-ţi dai seama? E exact ca vagonul roşu al ursului.

Nu de mult ne-am uitat la un film, Over the Hedge, în care un raton îi fură unui urs căruciorul cu provizii, "the red wagon".
- Ah, da, aşa e, mă entuziasmez eu. Atunci, îl ducem aşa cum e. Nu-i pot strica bucuria copilului de a fi ca în film, filmul care ne-a plăcut teribil amândurora.

Scoatem cu atenţie vagonul roşu, ne tragem într-o parte şi ne chinuim să desprindem din grămadă un pachet cu ciocolată... începem să ronţăim privind mulţimea: urşi, ratoni, veveriţe, oposumi, arici, sconcşi, iepuri, pisici subţirele rujate, trăgând vagoane roşii, care mai de care. Deodată auzim ţipete, dar nu reuşim să ne dăm seama care e motivul, cei din apropierea noastră se dau la o parte lăsând un culoar liber pe care saltă un câine negru ce vine direct spre noi, ţip şi eu, trag de cărucior spre copil, câinele sare, vagonul roşu se răstoarnă... copilul e trântit jos, câinele îl spală pe faţă repede-repede, cu toată limba. Trag de câine ţipând: Jos! Jos! Stai! Cum ţipau şi în film. Rostogolire! Cutiile cu pisici se învârtesc frumos în direcţii diferite, maşinuţa roşie se îndreaptă cu viteză spre picioarele trecătorilor, fructe, mingi, saltă ducându-se pe sub maşini.

Câinele îl lasă pe Mircea, sare o dată şi pe mine, apoi se repede de colo-colo adulmecând mâncarea, sfâşie şi hăpăie ceva învelit în hârtie. Intră sub o maşină şi iese cu o minge pe care o scutură: joacă! joacă! E o frumuseţe de Rottweiler, îi luceşte blana şi are o zgardă cu medalion. Exact câinele din film! Şi cel din film dărâmă un coş cu provizii. Şi îi smulge unui om cârnatul abia fript pe când îl duce la gură!

Stăpânul câinelui, un bărbat tânăr, foarte îngrijit, cu mişcări elegante, vine zorit cu lesa şi începe, cu un puternic accent moldovenesc:
- Vai di mini şi di mini, şi-a mâncat câinili meu, că ţini regim, şi vai di mini, a mâncat cu hârtie, dacă păşieşte şeva, câinili... şie iera acolo?
- Ceva de mâncare, în orice caz, spun eu, ridicându-l pe Mircea.

Bărbatul prinde câinele în lesă, încearcă să-i scoată mingea din dinţi, câinele o ţine bine, adună câteva lucruri şi le pune în cărucior; câinele îl trage gata să-l dărâme şi pe el.
- Lăsaţi, am spus, vedeţi de câine!
- Păi... minjea...
- Cadou de la noi, spun şi bărbatul se tot duce cu Joacă-Joacă, smucindu-se când unul când altul în toate părţile, tehnic, ca să vorbesc ca în film, nu ştiu care pe care duce.
- O, nu, ţipă băieţelul cât poate de dramatic, o, nu! Mingea mea!

Mai aveam una. Ne apucăm s-o căutăm, când mingea cade de undeva de sus peste capota unei maşini şi mă reped să o prind. Ne-a fost aruncată de cineva, mă uit dar nu pot să văd cine, mă reped la cratiţa care e cea mai importantă, deoarece înseamnă mâncare multă într-un timp scurt care nu se lipeşte şi are şi un capac enorm din sticlă; pare întreagă, e legată în carton. Strângem lucrurile şi câte un trecător ridică şi ne mai aduce câte ceva.
- O, mama, bine că n-a trecut un camion peste cărucior, să zici mersi!

În film, vagonul roşu cade pe o şosea şi trece un camion peste el. Mă rog, posibilităţi ar fi fost şi aici.

Un grup de ochi care se holbează la noi. Ce-o mai fi? Ciocolata aia, o idee proastă! Am sandaua mânjită din belşug cu ciocolată topită, o bucată îmi stă pe degete iar copilul e murdar de ciocolată tocmai la fund! Tot mai multe scene seamănă cu cele din film, suntem doi sconcşi care mănâncă din tomberoane, "look mama, food!" Îmi scot sandaua, lingem amândoi ciocolata de pe ea, aud comentarii, râsete, şi aplauze, oare or fi pentru noi? Nu mă mai interesează.

Terminăm de pus toate în portbagaj. Un puradel vine şi se freacă de maşină: tanti, tanti!
- Tu ce vrei? De fapt e inutil s-o lungesc, scot o portocală, o dau de-a dura şi puradelul fuge după ea. Am scăpat.

Ajunşi acasă, aşezăm totul în frigider. Bunica vine cu pisica în braţe, o pernă alb-cenuşie cu cap de pisică şi coadă lăţoasă, mare aproape cât ea, pentru că bunica s-a micşorat iar pisica a crescut; se uită dacă am adus tot ce trebuie pentru ciorbă. Se uită şi pisica.

Vine şi tata între timp. Şi bunicul, şi o vecină, cu nişte ouă, băieţelul, cu plapuma trecută peste cap. Ne uităm toţi în frigider. Îl admirăm cât e de plin şi de colorat şi de strălucitor! Părem mici în faţa măreţiei lui îngheţate, ca personajele din film. Frigiderul! Peştera primordială înzăpezită, micşorată, lustruită, în care locuim încă, legaţi cu lanţuri. Pe măsură ce se goleşte, cei ai casei se întunecă. Strălucirea lui e pe feţele noastre.

Nu demult, l-am dus pe băieţel în faţa unui frigider deschis care se întindea pe zeci de metri şi l-am poftit să-şi ia desertul care îi plăcea. M-a lovit imaginea... copilul, micuţ, stând în faţa rafturilor pline, strălucitoare, cu o singură cutie mică în mână, zâmbind fericit. Nu mai era copilul meu, era omul pur, cum nu poate fi decât în starea lui de copil, în care nu apare încă lăcomia, nici instinctul de a-şi face provizii pentru a doua zi, a treia zi, a patra zi, pentru sfârşitul lumii.... omul pur, vulnerabil. El nici acum nu realizează cât avem nevoie. Se miră:
- Mama, chiar îţi trebuie zece cutii de iaurt cu cireşe?
- Numai zece sunt? şi mai pun patru.

"Just take what you need!", spune ratonul în film, asta poate însemna o cutie mică, un cărucior uriaş, o magazie plină până la refuz. O locuinţă de opt metri pătraţi, zece case, două sute de hectare, un munte, doi munţi...

Oamenii trăiesc să mănânce, animalele şi ele, veşnic flămânde, asta fac toată ziua, vânează, răscolesc după hrană. De aici conflictele dintre oameni şi delfini, care le mănâncă peştele, dintre animale şi animale, dintre oameni şi oameni.

Închidem frigiderul.
- Ei, cum e? o întreb pe bunica.
- Bine, super, trei-patru zile ajunge.

Şi tata e de aceeaşi părere.
- Trei-patru zile?

Mă prăbuşesc pe canapeaua din bucătărie. Să-mi trag sufletul după nouă ore de nebunie la lucru şi trei de agitaţie la market. Scot o cutie de iaurt cu cireşe şi încep să mănânc. Hm! Bunica are dreptate. Când l-am scos pe băieţel din maşină, era plină de ambalaje, mai ceva ca în bârlogul ursului Vincent, iar el legăna în mână un ciorchine de coji de banane. Şi de cum am adus proviziile, a şi început să bâzâie mixerul amestecând lapte cu banane, şi beau toţi de parcă n-au mai băut de... N-a mai rămas niciuna pentru friptura de pui, cum mi-ar fi trebuit. Iar eu sunt deja cu o cutie goală în mână. Nu chiar goală. Ultimele linguriţe sunt ale pisicii:
- Almaaa! Pis pis! Enormă şi lăţoasă, Alma, vine şi îşi strecoară lăbuţele minuscule într-o cutiuţă roşie aflată jos, la picioarele mele, semănând cu pisica din alt film... care a înfulecat un pui fript şi un tort. Îi întind linguriţa cu iaurt şi o spală cu limba ei trandafirie. Apoi tata îi umple castronul şi în două minute castronul e lună. Burta pisicii e un portal către alte burţi pisiceşti care trebuie să se sature, de abia după ce se satură acele pisici dintr-o altă realitate, atunci începe să se sature şi pisica noastră, explică băieţelul.

Auzindu-l, bunicul se aşază pe un scaun pentru ca burta lui, care aparţine doar acestei realităţi, să râdă mai bine. S-a îngrăşat foarte mult în ultimul timp. Şi nici noi nu suntem prea slabi. "Just take what you need!"

Mestec în minunea de cratiţă privind desenul pe care copilul mi-l înalţă sub nas: un fel de femeie- pisică, pe un fond întunecat presărat cu galaxii, ca nişte melci luminoşi, şi o creatură mare, semănând cu o balenă... copilul îmi explică: balena-zeu o întreabă pe femeie: "câte stele vrei?", iar ea zice: "două mii, se poate?", iar balena zice: '"s-a făcut!" Pe planşa doi, femeia-pisică se uită la roiul ei de stele prin telescop, de fiecare melc luminos e legat un pătrat cu iniţialele ei, FP...

Mă distrez dar vreau să înţeleg mai bine ce e în mintea lui. Mircea, dar tu, câte stele sau galaxii ai alege?
- Pe toate...
- Pe toate? Şi îmi vine în minte singura cutie cu desert. De ce?
- Stelele sunt altceva, nu sunt de mâncare... nici nu se poate locui pe ele...
- Şi atunci, pentru ce sunt?

Se duce şi pune pe colţul mesei, lângă pătrunjel, ceapă, orez şi carne, planşa, scoate din buzunar un creion galben şi spune în timp ce mai umple cu raze:
- Vis...
- Ahaa, bine, atunci e bine...

Frigiderul nostru e acoperit acum cu imagini mici cu planete, sori - poze reale, şi animale care trăiesc în alte lumi, de jos până sus.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Viaţa, temerile şi obiceiurile unei comunităţi închise - Recolta, Diana Cuzic, pe marginea unei cărţi de Jim Crace
Sageata Cotorul de măr, C.D. Zeletin (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Captivitate, Oxana Kopas (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Singuri pe lume, Radu Bobică (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Critica de teatru, între print şi online, Oltiţa Cîntec, Oana Cristea Grigorescu, Cristina Bazavan (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer