În jurul lacului Ohrid, Macedonia (I)

Prima zi în Ohrid. Mă rezum la cartierul creştin din vechiul oraş Ohrid. De la Poarta de Sus a cetăţii, merg la Cetatea Ţarului Samuel din vârful dealului, apoi cobor la biserica din Plaosnik. Mă pierd pe străduţe în drum spre biserica Sf. Ioan din Kaneo, de unde revin pe o pasarelă direct peste apele lacului Ohrid. Trec pe la catedrala Sf. Sofia şi urc la biserica Sf. Bogorodica Perivlepta, de unde cobor pe la teatrul elenistic în pietonala principală Car Samoil.

Dimineaţa ploioasă şi înnorată mă ţine în casă, unde scriu, citesc şi conversez cu John - americanul din camera vecină, care lucrează în Skopje ca bodyguard pentru un an, după ce anul trecut a făcut acelaşi lucru în Nepal. După prânz se luminează şi plec să explorez zona creştină a vechiului oraş Ohrid.

Supranumit oraşul celor 365 de biserici (una pentru fiecare zi din an), zona oraşului Ohrid este considerată al doilea Ierusalim, deşi nu se mai păstrează decât vreo 70 de biserici. Înscris în lista patrimoniului Unesco pentru valorile sale unicat (naturale şi culturale), oraşul Ohrid reprezintă cel mai vechi şi complet ansamblu de arhitectură din această parte a Europei, format între secolele VII-XIX pe malurile lacului Ohrid. Ridicat peste rămăşite arheologice din Epoca Bronzului până în Evul Mediu, prin Ohrid apar adesea urme din diferite perioade istorice ale oraşului - antic, bizantin, sau secol XIX.

Cartierul creştin ocupă arbitrar zona de deal a oraşului, cu case şi biserici orientate spre lac. Se întinde de la Poarta de Sus de intrare în oraşul vechi până la faleză şi până la sicomorul din piaţa cu fântână - cel mai bătrân copac din oraş, amplasat la intrarea în bazarul turcesc. Mă duc încă o dată la Cetatea Ţarului Samuel sus pe deal, de unde vine şi numele oraşului Ohrid (vo rid în slavonă înseamnă cetatea de pe deal), apoi cobor pe străzile cu vile şi aer boem, dar şi tarabe turistice încropite ad-hoc.

Nucleul vechi al oraşului este împânzit de bazilici creştine din secolele IV-V-VI, presărate printre vile cochete şi impozante, dar şi căsuţe părăginite, amplasate uneori precar pe panta abruptă a terenului. Centru cultural şi ecleziastic în perioada bizantină, Ohrid are biserici bogate în fresce extinse, mozaicuri şi elemente din arhitectura originală. În Plaosnik, biserica Sf. Clement din Pantelimon a fost construită peste o bazilică de secol V şi de jur-împrejur păstrează ruinele celei mai vechi mănăstiri slave - prima universitate slavonă din Balcani, fondată în secolul IX de Sf. Clement şi Naum care au pus bazele şcolii de la Ohrid şi au creat alfabetul chirilic. Pe străduţe laterale cu case mai modeste, intercalate cu bisericuţe şi capele, merg spre biserica Sf. Ioan din Kaneo. Celebra biserică de secol XIII se dezvăluie dintr-o dată pe un promontoriu izolat, cu apă azurie care se loveşte asurzitor de stânci.

Cobor în golfuleţul din Kaneo, unde restaurantele plutitoare, cu terase pe apă şi şezlonguri de plajă, mă cuceresc imediat. Mă aşez chiar la restaurantul Kaneo, unde comand supă de peşte (care nu îmi ajunge nici pe o măsea), apoi peştişori fripţi (plashica - peşte endemic din lacul Ohrid). Cu apa clipocind în jurul meu, îmi fac siesta cu o cafea şi privesc bărcile care se perindă încoace şi încolo. Plec apoi în lungul ţărmului şi merg pe o pasarelă peste apă paralelă cu stâncile care duce spre restul oraşului.
Parcurg străduţe cu bărci şi maşini parcate deopotrivă, apoi ajung la Catedrala Sf. Sofia, care datează din secolul XI, a fost şi moschee, şi are fresce cu feţe bisericeşti atât de la catolici cât şi de la ortodocşi. În curtea bisericii mă agaţă Mustafa, ghid local pe care îl refuz, dar îi promit că bem o cafea a doua zi. Deşi este musulman, este ghid la biserici creştine şi zice că îşi ia din fiecare religie ce este mai bun.

Plec pe străzi lăturalnice spre biserica Sf. Bogorodica Perivlepta, unde paznicul îmi arată frescele originale de secol XIII, cu mult albastru - culoare adusă tocmai din Afganistan de una din familiile bogate din oraş. În apropiere, este şi teatrul elenistic, ulterior roman, amenajat în panta terenului şi înconjurat la partea superioară de case cu balcoane spre scenă. Unde te aştepţi mai puţin, pe la vreun colţ de stradă, răsar ruine ale vechiului oraş elenistic, Lychnidos (în greceşte - oraşul luminii).

Cobor pe alte străzi întortocheate printre case cochete şi capele religioase şi ajung la faleza cu cafenele şi restaurante, dublată de pietonala Car Samoil, care este flancată de palate impozante, masive şi înalte, cu muchii din lemn pe faţada albă. Imobilele centrale sunt hoteluri, restaurante sau au magazine luminoase la parter. Majoritatea vând bijuterii cu celebrele perle de Ohrid - secretul perlelor originale a fost adus de un soldat din Rusia în 1924 şi numai două familii (Talevi şi Filek) le produc manual din scoici şi solzii peştelui endemic din Ohrid (plashica).

Lângă palatul familiei Robevi, intru într-unul din cele şapte ateliere din lume unde se face hârtie manual, ca în China secolului II; un băiat pune pe o tăviţă cu sită amestec fin din lemn măcinat cu apă (se pot adăuga şi mirodenii/ierburi în compoziţie pentru decoraţie); aşază hârtia udă pe o platformă, apoi sub o presă şi în final 1-2 zile afară la uscat. Alte ateliere sculptează în lemn sau produc obiecte decorative din metal, iar proprietarul unui magazin de suvenir-uri ştie de Bucureşti - unde a oprit în drum spre Ucraina, de unde cumpără obiecte din perioada comunistă şi le vinde ulterior în Ohrid. Seara mă plimb pe malul lacului şi încerc temperatura apei doar cu picioarele.

A doua zi în Ohrid. Mă duc în zona Bazarului Turcesc. De la Poarta de Sus a cetăţii cobor în strada Goce Delcev, apoi urc pe dealurile înconjurătoare şi merg să revăd Kaneo.

De la Poarta de Sus a cetăţii cobor direct în bazarul turcesc, pe nişte trepte care taie străzile în serpentine. Ajung numaidecât în strada Goce Delcev, pietonala principală a bazarului, unde începe arhitectura vernaculară otomană, cu restaurante şi magazine orientale la parterul caselor dinspre stradă. Văd vase de ceramică pictate asemănătoare cu tajine-le marocane, proprietarii de restaurante te atrag la mesele lor, iar un psihopat se ţine după mine până şterg poza în care apare din greşeală.

Din piaţa centrală cu sicomor - cel mai bătrân copac din oraş, concurează deopotrivă minarete de moschei şi turla unei biserici discrete sus pe deal. Arhitectura de cărămidă a vechiului Ohrid a influenţat construcţiile rezidenţiale otomane (secolele XVIII-XIX), iar spaţiul limitat de amplasarea geografică aparte a format un labirint de străzi înguste şi în pantă. Pietonala Kliment Ohridski separă bazarul turcesc de oraşul nou cu blocuri comuniste, iar cum urc pe deal casele turceşti mai înghesuite se dizolvă, se mai răsfiră şi treptat devin vilele tipice Ohridului.
Cobor în port şi urmăresc un barcagiu cum aruncă pietre în apa lacului, iar câinele lui înnoată să i le aducă înapoi. Plouă mărunt, dar merg totuşi la un bar de pe plaja din Kaneo, unde savurez un nescafe pe un şezlong cu vedere la lac. Revin în bazarul turcesc, unde mănânc fasole cu cârnaţi (sudzjuk) şi ayran. Plouă, este frig, mă duc acasă sus pe deal, şi cât scriu, se înseninează şi cerul şi cântă muezinul.

Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la "Exploring the Macedonian old town of Ohrid."