În jurul lacului Ohrid, Macedonia (II)

Coasta estică a lacului Ohrid. Urc în Elšani, apoi cobor în Peštani şi mă duc la muzeul de pe apă din Gradište. Mănânc pe plaja din Trpejca, merg până la Mănăstirea Sf. Naum şi revin în Peštani.

Plec cât mai urgent de la Vila Ella, unde proprietara deja exagerează cu banii, şi mă îndrept spre coasta estică a lacului Ohrid, spre graniţa cu Albania. Lacul Ohrid este printre cele mai adânci (300 m) şi vechi (3 milioane ani) lacuri de origine tectonică din Europa şi conţine 200 de specii endemice (floră şi faună). Muntele Galičica domină întreg versantul estic dinspre lac şi constrânge satele să se dezvolte fie sus în munte pe pante abrupte, fie pe malul lacului pe plaje înguste cu pietre neprimitoare.

Urc în munte în satul Elšani, unde sunt mai degrabă vile, iar un localnic îşi tunde tacticos gardul viu. Dintr-o maşină un domn mă abordează în româneşte după ce îmi vede maşina de România parcată în apropiere. Sunt invitată la pensiunea Risto la o cafea, unde Alpaslan îmi spune că este turc, stabilit în Constanţa, a fost în Tirana cu afaceri şi a venit să-şi revadă prietenii din sat - Risto şi Anita, pe care i-a găsit acum câţiva ani pe site-ul booking; se întoarce la Tirana, de unde zboară la Istanbul, apoi vine în România; a dat examen pentru cetăţenia română, ştie imnul României şi vorbeşte româneşte excelent.

Cobor din Elshani şi mă opresc în Peštani, un aşa-zis sat de pescari, care arată însă a staţiune cu case de vacanţă, dar totuşi cu multe bărci pe malul lacului. Continui spre muzeul de pe apă din Golful Oaselor, Gradište. Muzeul este reconstrucţia unei aşezări lacustre din perioada 1200-600 î.e.n.: locuinţe din pământ şi paie, rectangulare sau circulare, grupate oarecum în jurul unui mare spaţiu deschis (asemănător unei pieţe comune). Majoritatea locuinţelor reconstituite au cuptor de pământ pe jos, separare pentru dormit amenajată cu blănuri şi rogojini, uneori un război de ţesut, şi negreşit o trapă în pardoseală pe unde se pescuia direct. Închiderile ferestrelor sau uşilor sunt din rulouri de paie, cu sfoară împletită pe margine. Sus pe deal, o fostă cetate romană este reconstruită, cu vedere spre lac.

Continui pe şoseaua care urmăreşte malul lacului Ohrid până la Trpejca, ultimul sat de pescari din zonă, înghesuit pe panta abruptă a muntelui care curge vertiginos în plaja îngustă cu pietre. Parchez în şosea şi cobor străduţe în trepte spre centrul satului, care înseamnă de fapt vilele cu cazare, restaurant şi terase de la plajă. La restauratul Ribar iau prânzul cu ochii la apa azurie a lacului, plin de valuri aduse de un vânt rece. Când revin la parcare, un domn se străduie să-mi închirieze un apartament cu vedere la plajă, nu-i trece prin cap să scadă preţul, dar îmi oferă un trandafir proaspăt rupt din grădina lui.

Din Trpejca conduc spre graniţa cu Albania, la celebra mănăstire de la Sveti Naum, unde acostează vaporaşe turistice care vin din portul Ohrid. Mănăstirea de secol XVI este o adevărată industrie turistică, cu câteva restaurante, hotel propriu, şi tone de magazine cu suveniruri. Biserica bizantină cu cărămidă aparentă este într-o curte plină de păuni, cu panoramă spre micul port, dar îi lipseşte viaţa monahală care se desfăşoară probabil în spaţiile private şi în afara orelor de vizitare. Refuz barcagii inexplicabili de scumpi şi merg pe jos spre izvoarele râului Crn Drim, care apare de sub pământ în dreptul a două capele şi se varsă apoi în lacul Ohrid abia în dreptul mănăstirii.
La plecarea de la mănăstire încerc să stau la campingul din Ljubanista, nedeschis încă oficial, dar paznicul refuză hotărât să pun cortul pe plajă. Rezerv repede o super-cameră cu balcon spre munte la vila Lile şi mă întorc în Peštani, unde Boris - un macedonian cu ochi albaştri, îmi deschide zâmbind şi îmi oferă cafea cu lapte în timp ce eu mă joc cu pisoiul lor mic care adoarme în braţele mele.

Circuit peste muntele Galičica. Din Peštani plec spre Trpejca, urc într-un pas montan şi cobor pe partea cealaltă a crestei spre lacul Prespa. Revin în Resen, trec tangenţial pe lângă Ohrid, opresc în Struga şi îmi montez cortul în Camping Livadiste, lângă Radožda.

Dimineaţa iau micul dejun pe terasă la soare, cu ochii la munte, dar vremea rece nu mă îmbie să plec şi mă despart cu greu de vila Lile din Peštani. Plec totuşi, de undeva de lângă Trpejca virez la stânga spre munte şi încep să urc spre pasul montan. Drumul este lin la început, apoi urcă abrupt, dar bate un vânt îngrozitor şi este foarte frig ca să stau mai mult afară din maşină. Opresc la Koritski Rid, un punct de belvedere spre câmpia de la Trpejca, apoi urc în serpentine strânse sus în Pasul Galičica. Ar trebui să urc din pas în vârful muntelui ca să pot vedea ambele lacuri (Ohrid şi Prespa) simultan, dar vântul bate tot tare şi nu mă atrage. Drumul care coboară spre lacul Prespa are mai multe gropi, opresc şi în satul Stenje, dar este cam părăsit, şi mă înscriu pe bulca de întoarcere spre lacul Ohrid prin oraşul Resen.

Urmez drumul prin munte spre oraşul Ohrid, pe lângă care trec tangenţial, şi opresc în celălalt oraş de pe malurile lacului Ohrid, Struga. Canalul care pleacă din lac al râului Black Drim are bărci colorate, stufăriş bogat, o plajă întinsă şi o apă perfect limpede. Restaurante şi terase, mall-uri şi tot suflul din Struga se grupează pe faleza râului care străbate centrul oraşului de-a curmezişul.

Din Struga continui pe malul vestic al lacului Ohrid şi mă opresc aproape de graniţa cu Albania, în camping Livadiste, cam părăginit, dar unde montez cortul aproape de plajă, cu vedere la lacul azuriu.

Prin satele de pe malul lacului Ohrid. Dimineaţă merg la bisericile din peşteră din satele Radožda şi Kališta. Mănânc peşte prăjit pe un ponton plutitor, iar seara o petrec în camping cu Vasko şi Darko.

Dimineaţa tot personalul din camping Livadiste mă invită la cafea, suc, bere. Gătesc la aragazul de voiaj şi îmi sorb cafeaua din partea casei pe şezlongurile de pe plajă, cu ochii la lacul Ohrid.

Mă duc în satul Radožda, unde mă cuceresc restaurantele de pe apă. Urc la bisericuţa din peşteră, la care se urcă pe o scară abruptă de lemn şi care are o mică extensie în consolă unde călugărul îşi prelungise spaţiul probabil cu încă o încăpere cu fresce continuate inclusiv pe peretele de stâncă. Casele din sat sunt însă masive, nu îmi inspiră intimitate, ci mai degrabă impozanţă şi strict funcţionalitate.

Merg pe malul lacului până la mănăstirea din satul Kališta, dar biserica din peşteră este închisă. Mănăstirea este cam dărăpănată şi pustie şi cântă muzică bisericească într-un megafon din curte. Revin în Radožda, unde comand peşte (belvica) prăjit la masa de pe pontonul plutitor. Până vine mâncarea apuc să fac baie în lac, plajă şi să mă şi ard puţin.

După-masa revin în camping Livadiste, unde Darko (contabilul din Radožda care-şi face veacul prin camping), insistă să-mi ofere un suc la plajă. Bea bere şi fumează, apoi se urcă pe motocicletă şi pleacă. Seara stau la restaurantul campingului cu Vasko - bucătarul şef, care mă obligă să-mi facă clătite imense cu banane şi ciocolată din partea casei. Locuieşte în satul Drastevitza şi face naveta 20 km până la camping; a fost în Australia 4 ani, câştiga bine mai ales în turele de noapte şi surorile lui erau acolo, dar s-a întors să îngrijească de mama lui. Vorbeşte prost engleză şi mă oboseşte să ghicesc mereu ce zice, dar reprezintă fără îndoială portretul macedonianului autentic - mereu ospitalier şi binevoitor.

Următoarea zi plec de la lacul Ohrid, unde Darko vâjâie motocicleta la 7 dimineaţa pe la bar, iar copii din cantonament fac antrenamente pe plajă. Merg spre graniţa cu Albania, unde încep o nouă aventură.

Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la "Exploring the surroundings of the Ohrid Lake."