Anesthesia (prolog)

Călătorul care ar fi intrat în Neuenburg venind dinspre miazăzi, pe sub poarta Clopotului, o minunată arcadă gotică rămasă din vechea reşedinţă a conţilor de Festenberg, s-ar fi trezit într-o piaţă circulară, cu diametrul de optzeci-nouăzeci de stînjeni, pavată cu bolovani de rîu. În mijlocul ei clipoceşte unda unei fîntîni din piatră de Styria, pe ale cărei ghizduri străjuiesc şase tritoni din bronz înnegrit. Meterezele castelului cu sarbacane crenelate şi firide oarbe, cele două turnuleţe gemene cu fleşă în formă de săgeată, tritonii cocliţi din gurile cărora picură o apă ruginie şi poarta din blăni de stejar întărite cu benzi de oţel sunt tot ce a rămas din oraşul medieval. Din centrul pieţii se desfac în rozetă şase străzi principale, fiecare cu o lăţime de zece stînjeni, suficient cît să treacă una pe lîngă alta două trăsuri fără ca roţile lor să se atingă. Piaţa este înconjurată din toate punctele cardinale de construcţii cu două sau cu trei etaje ridicate în perioada tereziană: o cazarmă cenuşie, cu ancadramente masive şi ziduri sprijinite de contraforţi falşi, asemenea altor cazarme ridicate în oraşele imperiului bicefal, clădirea poştei cu acoperişul în patru ape şi lucarne în formă de treflă, primăria, un monolit cu ferestre înalte, cu faţada încărcată de stucaturi baroce şi atlanţi rînjind către trecători şi noua biserică a franciscanilor negri (cea veche ridicată de Frederic al III lea a fost mistuită de un incendiu în urmă cu un veac) cu pereţi albi, cu clopotniţa şi acoperişul din tablă zincată lucind în lumina rece a dimineţii ca o apă sălcie. În fiecare zi, de cum se ivesc zorile, o duzină de boemieni, bărbaţi şi femei, înarmaţi cu tîrnuri şi găleţi cu apă, adună gunoaiele şi curăţă caldarîmul dar, în pofida străzilor curate şi a clădirilor noi, în aer stăruie mereu un miros neplăcut, înţepător, în care se amesteca izul înecăcios al lemnelor care ardeau în sobe cu duhoarea distileriilor de oţet şi de rachiu din împrejurimi. Chiar şi în lunile de iarnă, cînd aerul îngheţat coborît din munţii Zillertal şi Hohe Tauern te învăluia curat şi tăios, în Neuenberg puţea a acru şi a drojdii fermentate, de parcă acel miros s-ar fi impregnat pe vecie în zidurile oraşului.

Dacă ar fi depăşit frontalul decorat cu scene din viaţa sfîntului Francisc din Assisi şi s-ar fi strecurat între latura de est a lăcaşului de cult şi zidul alăturat al poştei, trecătorul ar fi ajuns într-o stradelă umbrită, cu un traseu şerpuit de parcă ar fi fost azvîrlită între cele două clădiri la nimereală, după isprăvirea lucrărilor şi atît de îngustă încît doi bărbaţi nu ar fi încăput să păşească pe dalele ei, umăr la umăr. Aleea aceea ca un gang se oprea în dreptul unui zid de cărămidă, cu tencuiala umflată şi pătată de mucegai, încadrat de două ferestre acoperite cu obloane din lemn. În dreapta zidului se zărea o uşă scundă cu un oberlicht hexagonal. Praful şi pînzele de păianjen pictaseră un vitraliu bizar şi pîclos pe geamurile groase.

În acea dimineaţă însorită de octombrie 1913 pe ulicioara îngustă păşea cu un mers răşchirat un singur trecător, a cărui siluetă filiformă părea anume alcătuită pentru locul acela strîmt. Bărbatul înalt şi deşirat purta o redingotă strîmtă în carouri, pantaloni de călărie, cizme burgermeister şi o pălărie tiroleză cu pană de cocoş. Un baston din trestie de manila, cu mîner din argint şi o pereche de mănuşi gălbui din piele de căprioară completau ţinuta aceasta fistichie. Cînd ajunse în dreptul intrării scuipă o zeamă maronie de tutun şi împinse cu precauţie uşa. În prag se ivi o femeie vîrstnică, scundă şi lată în şolduri, îmbrăcată în fuste negre şi încinsă cu un şorţ nu tocmai curat. Deşiratul îşi netezi mustăţile lungi care i se arcuiau de o parte şi de alta a nasului său osos ca nişte fuioare cînepii şi hîrîi dregîndu-şi glasul:
"Spune-mi, rogu-te, cum se poate ajunge la spitalul din Mariagrün?"

Bătrîna îl privi cu neîncredere, ştergîndu-şi mîinile umflate şi roşii de şorţ ca şi cum tocmai fusese întreruptă dintr-o îndeletnicire casnică.
"Se vede că matale nu eşti de prin partea locului, de te-ai rătăcit. Ca să ajungi acolo, te întorci în piaţă, la fîntîna cu peşti şi o iei tot la dreapta ţinînd drumul tot 'nainte pînă ieşi din oraş. Cam la un sfert de ceas de mers, cum te uiţi către răsărit, dai de boleşniţă, care-i o căsoaie nouă, vopsită-n alb şi întinsă la poala măgurii!"

Dinspre ţoalele ei venea o duhoare grea de prăjeală şi usturoi. Mirosul acela greţos păru că-i răscoli măruntaiele căci bărbatul păli şi se clătină ca unul lovit de o maladie ascunsă. Totuşi, îi mulţumi femeii scoţind din buzunarul redingotei o punguţă brodată cu mărgele şi punîndu-i o monedă de jumătate de coroană, nou-nouţă în palmă. Ea vîrî banul în buzunarul şorţului şi-i spuse veselă şi animată de o falsă compasiune:
"Să-ţi dea sfîntu' Francisc sănătate şi leac la betegeala de care suferi, c-acolo la spital se-află doftori pricepuţi să te tămăduiască orice boale!"

Ca şi cum ar fi vrut să-i întărească spusele dinspre domul franciscanilor se auzim dangătul profund al unui clopot. Bărbatul mormăi un salut şi se întoarse pe călcîie pornind în direcţia care i se indicase. Mergea crăcănat ca un călăreţ tocmai coborît din şa cu paşi mari, pocnind bastonul pe dalele din piatră brută. Într-adevăr, după un sfert de oră de mers, zări zidurile albe, sclipind în lumina pală a amurgului, ale aşezămîntului. Secularii stejari crescuţi pe pantele măgurii umbreau acoperişurile noi, din ţiglă portocalie sporind, parcă, albeţea clădirii. Cînd ajunse în faţa porţii privi tabla atîrnată deasupra intrării pe care, sub o cruce malteză stacojie scria cu caractere gotice de o şchioapă:

Îşi netezi reverele redingotei culegînd scamele şi intră cu paşi şovăielnici. Trecînd de canat se pomeni într-o curte spaţioasă, aşternută cu prundiş alb de rîu, încadrată cu tufe de tuia tunse în formă de lumînare şi de boschete de trandafiri. Dintr-o gheretă proaspăt văruită ieşi un portar cu faţa pătrăţoasă, impenetrabilă, îmbrăcat într-o uniformă scorţoasă din bumbac bleu, cu un catastif gros în mînă şi îl interpelă deîndată.
"Vizitator sau pacient, cum să vă înregistrez?"

Bărbatul îşi scoase pălăria şi se încruntă atît de tare încît sfîrcurile mustăţilor îi ajunseră în dreptul irişilor reci, de culoare silexului:
"Don Jorge Frydolin de Azulcalpas y Gasset... am o întîlnire cu doctorul von Halsrigg!"
"Domnul doctor von Halsrigg nu se află azi în clinică, îl lămuri portarul, dar vă poate consulta doctorul Stark care-i de serviciu!"
"Mi-e totuna, mîrîi aşa-zisul nobil iberic, numai să nu aştept prea mult, răbdarea nu este calitatea mea de căpătîi!"

Îşi îndesă pălăria tiroleză pe cap şi se lăsă condus printr-un coridor cu geamlîc din sticlă mată care mirosea a crezol, pînă într-o încăpere largă şi pătrată, mobilată cu fotolii şi canapele tapisate cu velur maroniu. Se tolăni într-un fotoliu zgîindu-se cu ostilitate spre peretele opus, unde atîrna o pictură mare în ulei, înfăţişîndu-i pe sfinţii Cosma şi Damian îngrijind bolnavii de lepră. Culorile terne şi fără strălucire, tuşele greoaie şi neîndemînatice, proporţiile greşite dintre membre, feţe şi trupuri făcea ca întreaga compoziţie picturală să aducă mai mult cu o scenă grotescă de carnaval, decît cu o imagine medicală, filantropică.

Paşii unei infirmiere care trecea pe culoar bocănind din saboţi îl făcură să întoarcă capul. Fără niciun motiv aparent, expresia sa aducea cu cea a unei fiare încolţite. Scoase dintr-o tabacheră o ţigară, o aprinse şi continuă să privească tabloul, slobozind pe nări rotocoale de fum dulceag mirosind a opiu. Fumatul părea să-l calmeze deşi, din cînd în cînd, vîrfurile mustăţilor îi tresăreau şi un spasm nervos îi schimonosea obrazul. În cele din urmă, o uşă se deschise scîrţîind prelung şi o asistentă scundă, cu figură de nevăstuică, înfofolită într-un halat alb care-i acoperea trupul de la bărbie pînă la glezne, se ivi în prag şi-i spuse cu o voce nefiresc de groasă pentru statura ei:
"Ce mai pierdeţi vremea? Intraţi odată, domnul doctor Stark vă aşteaptă!"


N.A. "Anesthesia": categorie de nevroze cerebrale descrisă de neurologul şi psihiatrul Richard von Krafft-Ebing în lucrarea sa Psychopathia sexualis, ca fiind provocate de o pulsiune sexuală insuficientă.