24.09.2018
tuktuk.ro, martie 2015
În limba portugheză, madeira înseamnă lemn. În anul 1418, navigatorii portughezi Joao Goncalves Zarco şi Tristao Vaz Teixeira, aflaţi în slujba prinţului Henric Navigatorul (cel care s-a făcut "responsabil" de dezvoltarea timpurie a sectorului naval portughez, de comerţul maritim cu Africa şi insulele din Atlantic), au naufragiat, în urma unei puternice furtuni, pe o mică insulă necunoscută pe care au botezat-o Porto Santo, ca recunoştinţă că le-a ieşit în cale şi i-a salvat de la pieire. Un an mai târziu, sub comanda celor doi, o expediţie organizată avea să descopere, în apropiere de Porto Santo, o altă insulă, mai mare, extrem de bine împădurită, căreia i-au dat numele Madeira.

Insula formată cu milioane de ani în urmă prin erupţia unui vulcan, avea un climat excepţional, peisaje de vis, o floră şi o faună neîntâlnite în alte părţi din Europa, pe scurt - condiţii ideale pentru a o coloniza şi a o transforma într-un diamant portughez, lucru comandat de către regele Joao I în jurul anului 1425. Porto Santo (cea pe care astăzi se află o superbă plajă de nisip, lungă de 9 km, curată şi nepoluată) a fost şi ea anexată arhipelagului, împreună cu alte două insuliţe - Selvagens şi Desertas. Toate astea, la 500 km de coasta Africii şi la 1000 km de cea a Europei.

Joao I i-a trimis în Madeira, ca primi colonişti, pe trei dintre exploratorii săi (Zarco, Teixera şi Perestrelo), împreună cu familiile lor, laolaltă cu un mic grup de nobili dar, cu câţiva oameni din pătura săracă şi cu un grup de puşcăriaşi. Primul lucru pe care aceştia au fost nevoiţi să-l facă pentru a supravieţui, a fost să despădurească un pic insula şi să sape un labirint de canale (denumite levadas) prin care să aducă apă de la izvoarele din nordul insulei în sud, acolo unde se stabiliseră (şi unde climatul era mai bun). Levadas reprezintă azi una dintre atracţiile turistice ale Madeirei şi ne vom întâlni cu ele ceva mai târziu.

Funchal, o capitală ca o grădină botanică

Stând în mijlocul parcului aflat vizavi de Muzeul Vinului din capitala Funchal, nu ştiu spre ce parte să îndrept mai întâi aparatul foto pentru a surprinde bogăţia florală ce mă înconjoară. Verific dacă nu cumva am nimerit, din greşeală, în mijlocul unei grădini botanice. Suntem la începutul lunii martie însă asta nu pare să "deranjeze" cu nimic explozia naturii. Nu degeaba, aveam să aflu, în Funchal se organizează anual, imediat după Paşte, Festivalul Florilor, care sărbătoreşte primăvara şi pune în lumină "creaţiile" climatului subtropical. Festivalul durează un weekend, începe sâmbăta cu Parada Copiilor (care se adună în centrul oraşului pentru a construi un zid de flori) şi continuă, a doua zi, cu Marea Paradă a Florilor.

 
  
 
 

O plimbare lejeră prin Funchal (a cărei istorie începe pe 21 august 1508) dezvăluie un oraş încărcat de energii pozitive, curat, verde, divers, care degajă acea atmosferă specifică oraşelor-port. Arhitectura Madeirei e încântătoare şi nu epatează decât prin bunul gust subtil. Trotuarele cu pavaje frumos aranjate, mărginite întotdeauna de spaţii verzi sau de flori participă din plin la imaginea unei urbe în care istoria respiră prin clădirile vechi, prin pieţele restaurate, prin monumentele aflate la tot pasul, prin muzeele şi galeriile de artă. Funchal are o populaţie de cca 120.000 locuitori, ceea ce reprezintă aproape jumătate din populaţia totală a insulei Madeira.

Ajung în zona portului. În spate, dealurile şi munţii Madeirei se pogoară lin peste faleză, împânzite de casele cu acoperişuri portocalii. Cred că asta e imaginea care-mi va rămâne cel mai bine întipărită în memorie despre Madeira. Sandra, ghida noastră, spune că Oficiul de Turism al Madeirei încă e în căutarea unei imagini simbol a insulei care să fie pusă pe pliantele turistice. Îi spun despre telefericul care urcă spre Monte, printre acoperişurile portocalii şi pare să fie de acord.

Acostat la ţărm, giganticul feribot Aida dramatizează peisajul portuar, îmbiind turiştii să viseze la vacanţe de croazieră. Plimbarea de-a lungul falezei, către hotelul care se află la o distanţă de circa 2 km, în zona "turistică", relevă un lucru interesant: tinerii din Madeira sunt morţi după sport. Mai exact, după alergat. Solitari sau în grupuri de câte doi, alergători tenaci trec pe lângă noi în diverse ritmuri şi ţinute. Fete şi băieţi. Locuitorii Madeirei au o înclinaţie deosebită către sport, avea să ne spună şi Miguel, şoferul. Nu doar pentru că CR7 Ronaldo s-a născut aici şi este, momentan, cel mai celebru personaj cu care se laudă, ci şi pentru că au sportul în sânge. "Care e cel mai popular sport, Miguel?". Fotbalul, desigur. Maritimo şi Nacional sunt cele două cluburi din Madeira care stau în prima ligă portugheză de ani de zile. Fără succese deosebite dar sunt acolo. Îmi amintesc că între 1999 şi 2001, Marius Şumudică, actualul antrenor al Chiajnei, a jucat la Maritimo. Caut în statistici. 50 de meciuri, 7 goluri. Recent, la TV, Şumi a spus că a plecat din Madeira fiindcă îi era teamă de aterizările pe aeroportul aflat chiar pe marginea oceanului. Ce-i drept, abia în 2002 lungimea pistei de aterizare a acestuia avea să fie dublată...

Dar nu doar fotbalul atrage populaţia din Madeira. Sporturile cu motor, golful (The Santo da Serra Golf Club şi Palheiro Golf), sporturile extreme sau handbalul (însăşi Sandra l-a practicat vreo 7 ani) fac parte din meniul sportiv al locuitorilor din Madeira. De asemenea, sporturile acvatice au o mare priză. Madeira este o bună locaţie inclusiv pentru pasionaţii de scuba diving (în special în Porto Santo), snorkeling, surfing - pe durata întregului an, deoarece curenţii marini sunt calzi, menţinând temperatura apei constant la 19-24 de grade. Surferii au parte de valurile perfecte în locuri precum Jardim do Mar, Faja da Areia sau de-a lungul frumoasei plaje de pe insula Porto Santo.

  
 
 
 
 

 

În plimbarea prin Funchal, pe bulevardul paralel cu faleza, o clădire aparte atrage atenţia: e vorba despre Belmond Reid's Palace, un hotel încărcat de istorie. William Reid, fiul unui artizan scoţian, ajuns în Madeira în 1836, a închiriat câteva clădiri pentru a trata invalizii şi persoanele cu probleme medicale. La un moment dat, dorinţa lui a fost să-i mute pe aceştia într-un hotel a cărui construcţie avea s-o înceapă, dar pe care nu a mai apucat să o vadă finalizată, fiindcă s-a stins din viaţă. New Hotel a fost inaugurat în noiembrie 1891, devenind mai târziu New Palace Hotel, apoi Reid's Palace. De-a lungul vremii, multe personalităţi s-au cazat aici, de la Winston Churchill (care obişnuia să-şi petreacă vacanţele în Madeira) la Roger Moore, Gregory Peck, Rainer Maria Rilke şi George Bernard Show. Una dintre tradiţiile păstrate peste timp la Reid's este servirea ceaiului, după-amiaza, pe terasa care oferă peisaje încântătoare ale oceanului.

Mercado dos Lavradores, piaţa pasiunii şi muzeul jucăriilor

Vrei să iei cel mai bine pulsul unui loc? Mergi în piaţă! Inaugurată în 1940, Mercado dos Lavradores, plasată în centrul oraşului Funchal, mai exact în imediată apropiere a oraşului vechi (în zona istorică numită Santa Maria), e un loc în care găseşti la un loc chintesenţele de gusturi, mirosuri şi culori ale Madeirei. Construită pe două nivele, piaţa te întâmpină cu o intrare flancată de doi pereţi decoraţi cu mozaicuri de faianţă reprezentând imagini cu florărese. La început sunt florile. Apoi fructele. Apoi condimentele. Apoi obiectele tradiţionale. E greu să descrii în cuvinte simfonia culorilor din această piaţă, de aceea vă las să admiraţi imaginile. O să vorbesc însă un pic despre fructele din Mercado, pe care le-am descoperit cu uimire, realizând că Madeira - cel puţin din punctul de vedere al fructelor - e o insulă de-a dreptul exotică.

  
 

În primul rând, fructul pasiunii. Sau maracuja. Chestia aia rotundă, cu coaja tare, cu interiorul plin de seminţe crocante, zemos-gelatinos, mai puţin dulce şi mai mult acrişor, cu un gust specific pe care ori îl adori ori nu-l suporţi. Creşte într-un copac peren şi viguros, e originar din Brazilia şi "vine" în două forme de bază: cea roşcată şi cea galbenă (varianta braziliană). Iar de aici încolo începe nebunia. Nu spun doar că există peste 500 de specii de Passiflora, familia din care face parte maracuja. Ci completez cu faptul că locuitorii din Madeira au încrucişat fructul pasiunii cu aproape orice alt fruct exotic care le creşte pe insulă. Motiv pentru care au rezultat combinaţii de senzaţie, din care eşti îmbiat să guşti de către vânzătorii din piaţă: passion fruit-banana, passion fruit-lime, passion fruit-ananas, passion fruit-grapefruit, passion fruit-mandarină şi aşa mai departe. Toate sunt delicioase. Preţul, din păcate, pe măsură. Iar aici apare un paradox pe care nu l-am putut lămuri. În piaţă kilogramul de maracuja costă 15 euro. Enorm. Bizar este, însă, că în Madeira regăseşti fructul pasiunii aproape în orice. De la tradiţionala băutură poncha la aproape orice desert (în special în cheesecake). Uneori, fructul pasiunii e folosit inclusiv în combinaţie cu preparatele din carne. O insulă a pasiunii, care foloseşte aproape oriunde fructul pasiunii. Pe care, însă, îl vinde extrem de scump.

 
  
  
  

Noroc că, pe lângă fructul pasiunii, piaţa e plină de alte fructe exotice. Găseşti anona (un fel de măr ciudat, cu seminţe negre şi pulpă zemoasă), guava (mic, galben, rotund şi cu seminţe), filodendron (da-da, fructul cunoscutei plante, care arată ca o banană combinată cu ananas), mango, loquat (un fruct oval, cu coaja subţire), papaya, physalis (se găseşte şi la noi - mic, portocaliu şi acru), tabaibo (smochina indiană) şi altele al căror nume nu-l reţin. Alături de căpşuni, banane, ananaşi, avocado, cartofi dulci, fenel (o plantă erbacee de la care se trage şi numele capitalei Funchal) şi o mulţime de condimente pe care n-am stat să le caut la frunze, prea fascinat fiind de fructele care mi se arătau în cale ca nişte ispite virgine, gata să fie devorate.

La cel mai de jos nivel al pieţei se află zona cărnii, şi în special a peştelui. Aici, vânzătorii îşi etalează "catch of the day"-ul, de la peştele-spadă (foarte popular în Madeira) la caracatiţă, fructe de mare şi, în special, ton. Bucăţile mari de ton sunt hăcuite de măcelari cu instrumente periculos de ascuţite, într-un spectacol aproape ostentativ.


Mercado dos Lavradores nu e o piaţă la fel de spectaculoasă şi opulentă precum barceloneza La Boqueria, de pildă. Nu găseşti tarabe la care să poţi gusta preparate locale stradale, nu vezi munţi de produse, care mai de care mai interesante. Cu toate astea, are un farmec aparte care o transformă instant într-un obiectiv turistic de neratat. În care cel mai probabil vei reveni pentru a cumpăra măcar câteva fructe exotice pe care să le transporţi în bagaj până acasă. Cu atât mai mult cu cât vânzătorii îţi garantează că rezistă câteva zile bune fără să se strice.

Am lăsat în urmă piaţa pentru a vizita o clădire din apropiere, numită Armazem do Mercado, un excelent exemplu asupra a ceea ce se poate face cu o construcţie veche şi interesantă, amplasată într-un loc cu trafic intens. Armazem do Mercado este un spaţiu complet renovat, transformat într-un complex de mici zone comerciale, în care artişti din Madeira îşi găsesc cel mai fericit loc în a-şi expune ideile care mai de care mai creative. Un spaţiu cultural, totodată, în incinta căruia se găseşte un surprinzător Muzeu al Jucăriilor (Museu do Brinquedo). E vorba de o colecţie imensă de jucării vechi (circa 20.000 piese), grupate pe decade (începând cu secolul 19) şi adunate de-a lungul timpului, doar prin contribuţii şi donaţii, de către Jose Manuel Borgos Pereira. Sunt şapte camere în care regăseşti copilul din tine privind cu uimire la maşinuţele, soldăţeii de plumb sau super-eroii frumos aranjaţi pe rafturi. O frumoasă şi inocentă incursiune în trecut, înainte de a traversa centrul vechi al oraşului şi a urca pe Monte, cu graţiosul teleferic din Funchal.

  
  

(va urma)

0 comentarii

Publicitate

Sus