11.12.2018
După cum ştiu deja toţi cei cu acces la tehnologie, copii mici, job-uri pentru care sună ceasul dimineaţa, diferite infecţii respiratorii sau stadii de SAD (seasonal affective disorder - da, există!), o listă reuşită de Sărbători e întotdeauna... serial. Şi, cum scriu aceste rânduri la finalul unei zile care se încăpăţânează să rămână boţită pe la colţuri, episodul de azi are ceva de producţie Hallmark, aşa că fiţi indulgenţi cu mine şi amintiţi-vă că şi vouă vă mai scade glicemia din când în când... Acestea fiind zise, întru apărarea mea şi a stratului puternic aromat de jingle bells din compoziţia acestui tort (pardon, text!), vă invit să cojiţi o portocală, să mai luaţi o gură de cafea / Rooibos / şampanie (în funcţie de vârstă, de cât sunteţi de necăjiţi şi de când intră următoarea chenzină) şi să facem, împreună, o pauză de Netflix (eu nu am, dar aud că e comparabil cu ciocolata).

1. Dacă nu aţi citit-o încă, e un moment bun să căutaţi Zile de Crăciun, de Jeanette Winterson. Serios, acum, dacă e să alegeţi o singură carte din oferta hipercalorică de Crăciun, luaţi-o pe asta. Pentru că e bine scrisă, are şi mâncare, şi depresie, şi crize relaţionale, şi tradiţionala ceartă de familie de Sărbători (nu că v-aş dori, dar am văzut şi eu... în filme că e un motiv de sezon, ceva mai răspândit ca puloverele norvegiene şi maşinile cu nas roşu), şi duioşii neglazurate, şi accente de basm contemporan gotic, şi umor (negru, colorat, de care vreţi). E... frumoasă. În sensul clasic. Inteligent. Provocator. Amar. Are ceva de bigarade concentrée... O să vă placă.

2. S-a scris vreo carte despre cum gestionezi ura din online? Mesajele-urlet, alea cu majuscule, jignirile-cascadă, venite ca dintr-o Groapă a Marianelor internautică, de obicei din partea unor fiinţe eterice cu flori, palmieri şi umbre ca din teatrul kabuki la profil? Dacă da, aş vrea să o cumpăr. Şi mai ştiu câţiva cărora le trebuie. Aviz editurilor şi... domnului cu barbă. Şi reni.

3. Pentru copii, nu am suficiente cuvinte să recomand cărţile cu Pettson şi Findus, de Sven Nordqvist, de la PanDa. Sunt un hit în Suedia, cu 15 milioane de exemplare vândute (cincisprezece milioane!) în lume, parcuri tematice, desene animate făcute după ele, traduceri în cincizeci şi cinci de limbi... Şi nu ai zice. Sunt despre un moşuleţ şi un pisoi care nu se au decât unul pe altul. Stau pe-acasă. Fac clătite. Păzesc găinile.... Cam aşa. A, şi conversează destul de mult, dar trăim în epoca smartphone, în ce fel ar putea să fie asta relevant?...

4. Tot pentru copii (mici şi mai puţin mici) ar fi NESUPUSELE. 100 de Femei pentru 100 de Ani de Românie Modernă. Pentru că sunt o gură de aer proaspăt, contemporan, vital, simpatic (da, e important) în curentul festivist, pentru că nu bifează tema, ci chiar o explorează, pentru că sunt implicate scriitoare şi pentru că poveştile de-acolo sunt despre femei despre care ştim puţin spre deloc, pentru că, nu-i aşa... pentru că. E trist pentru că ăsta... Şi parcă e cazul să nu mai fie. Personal, aştept volumul doi. Am hotărât împreună cu nesupusa mea de-acasă că favorita noastră e Smaranda Brăescu, prima femeie paraşutist a României, pilot în Escadrila Albă, care a traversat Mediterana cu un bimotor, în şase ore şi zece minute (da, ştiu, era grozavă!)... Rămânem pe recepţie.

5. Am un album la care visez de Sărbători. Îl am acasă, doar că nu am niciodată timp de el. Şi am fantezia asta extremă, cu trezit târziu, într-un weekend geros, cu turtă dulce (nu trageţi, am zis de Hallmark de la bun început, nu m-am dat după corcoduş!) şi cu răsfoit Les Saisons. E un album cu texte de Stéphane Durand, după filmul documentar de Jacques Perrin şi Jacques Cluzaud. E despre... noi. Despre oameni. Despre ultimii douăzeci de mii de ani ai Europei sălbatice, despre cum am bulversat trecerea anotimpurilor şi poezia violentă a unei lumi pe care noi am accelerat-o, am perturbat-o, am demonizat-o, am cucerit-o, am năclăit-o cu spaime, mituri şi excese din care acum ne extragem cu greu. Ne extragem narativ, deocamdată. Poezia, însă, vizuală şi textuală, e dincolo de imaginabil în albumul ăsta care, pur şi simplu, respiră vitalitate, reverie şi un soi de tandreţe diafană, în care se amestecă o pledoarie pentru... armonie, pentru tihnă, pentru compasiune, pentru splendoare, în toate formele şi straturile ei senzoriale.

6. Ok, să evadăm puţin din iarnă, depresia de iarnă, planurile de cadouri şi aşa mai departe. Ştire (târzie, dar ştire): la ART a apărut Orientalismul lui Saïd. L-aş reciti de curiozitate, l-aş colecţiona pentru copertă (e magnifică!), l-aş da oricui e interesat minimal de cum şi-a construit Occidentul legenda orientală, fascinaţiile, tabuurile, seducţia asta amestecată cu groază... Sunt foarte curioasă cine l-a tradus. E, dacă vreţi, despre alteritate. Cu elemente de thriller, de horror şi de fantasy postocolonial. Ştiu, exagerez, dar, decât să distribuim la infinit grafitti-ul cu caviarul şi kebabul, parcă mai bine citim povestea asta (da, e infestată de ficţiuni şi ficţionalizări) cu opium şi petrol. E posibil să ni se mai lumineze lucrurile...

7. Portocale. Printre cărţi, cu literatură. Portocale mâncate de plictiseală, portocale proustiene, portocale care vorbesc despre ţări unde acum nu e iarnă... Fiecare cu dependenţa lui. A mea e acidulată şi, de la o vreme, pare să-mi facă rău. Le păstrez, totuşi. Portocalele şi cafeaua sunt viciul meu personal, iar listele acestea sunt, într-un fel, o pledoarie pentru tot ce ne ţine îndrăgostiţi (de viaţă, de cunoaştere, de celălalt, de lumea dintre pagini, de verb, de imagine, de proiecţie, de fantezie (ce altceva e domnul îmbrăcat de Coca-Cola în roşu?)). Aşa că portocalele vor îmbătrâni cu mine, indiferent de câte kilograme de Omez vin la pachet cu ele... Citesc, în fond, Durere, de Zeruya Shalev. Şi, exact aşa cum mă aşteptam, vorba lui Catul, îmi place şi mă chinuieşte.

0 comentarii

Publicitate

Sus