2019 al meu a început chiar pe acel 1 ianuarie, când, pe la ora 4, ieşită dintr-o discotecă pescărească a unui sătuc din Grecia, unde dansasem pe reggaeton de Revelion (şi băusem suficient încât să pot să dansez pe reggaeton de Revelion), am primit mailul care mă anunţa că am fost acceptată ca professional fellow într-un program care mă trimitea în SUA, ca să învăţ de la specialişti cum se face treaba asta cu ONG-urile. Proiectul cu care aplicasem era Pe Stop, ONG pe care o înfiinţasem în 2018 cu scopul de a oferi pachete cu produse de igienă menstruală şi cursuri de igienă fetelor şi femeilor din medii vulnerabile. Acceptarea mea în acest program a însemnat una dintre cele mai importante confirmări că ceea ce fac are un sens. În e-mail mi se cerea un răspuns, pe care l-am amânat pentru a doua zi - mă temeam ca aburii alcoolului să nu mă fi păcălit şi să răspund entuziast cu o confirmare unui e-mail care, cine ştie, poate mă anunţa cu părere de rău că am fost respinsă...!
Tot întâmplarea asta m-a încurajat ca, la întoarcere, să-mi dedic tot timpul de lucru pentru Pe Stop, aşa că am demisionat de la jobul meu full time (un job pe care am fost norocoasă să-l am). Aş zice că a fost prima oară când am fost şomeră timp de câteva luni, dar ar fi incorect, pentru că nu luam nici ajutor de şomaj. Am trăit din economii, nu am fost niciodată mai săracă sau mai fericită pentru că simţeam că sunt fix unde trebuie în viaţa mea şi fac ce trebuie.
Odată cu prima finanţare mai amplă, am reuşit să cumpăr maşină pentru Pe Stop şi am înţeles rapid de ce majoritatea oamenilor sunt atât de ataşaţi de maşini! În viaţa "civilă" nu mă interesa, dar Pe Stop nu mai putea funcţiona fără una, atât de necesară era pentru achiziţii şi distribuţie. Maşina asta este un simbol extrem de concret pentru ce am reuşit să creăm şi sunt deja foarte ataşată de ea. Am zgâriat-o la câteva zile după ce am cumpărat-o, nou-nouţă.
În fine, spre finalul lui 2019, am devenit pentru prima oară angajator (încerc să evit cuvântul "şefă"). La Asociaţia Pe Stop suntem momentan două salariate şi, cum a fost cu tot ce s-a întâmplat cu Pe Stop până acum, greşesc aproape zilnic şi învăţ mai mult decât la orice şcoală.
Am încheiat anul 2019 cu o altă premieră - trezindu-mă pe 31 decembrie într-un pat de cabană de munte, pe care îl împărţisem cu o familie de ploşniţe, nouă ocazie de învăţare care m-a motivat să aflu totul despre ploşniţe în câteva ore, de teamă să nu cumva să le duc acasă. Vă anunţ la topul anului 2020 dacă am reuşit. Eu cred că da.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)