În 2020 am făcut pietre la rinichi şi depresie şi o grămadă mare de lucruri, mult mai mare decât pot de fapt să-mi aduc aminte. Şi-atunci pun mâna pe cel mai bun prieten al omului, telefonul mobil, şi număr. În 2020 am făcut peste 7.000 de instantanee, coincidenţă! tot atâtea câte zile a împlinit LiterNet pe 31 decembrie 2020 - La mulţi ani!
Am început 2020 într-o izolare avant la lettre cu un Revelion în nordul Franţei care mi-a prefigurat anul ce va fi fost să vină. N-a fost nici rău, nici ca în alţi ani, chiar m-a făcut să apreciez liniştea, calmul şi, pe alocuri, plictiseala. Pe atunci nu ştiam încă de valul doi, nici măcar de valul unu.
În ianuarie, am rupt patul. Nu fiţi perverşi, doar o stinghie din somieră şi nici măcar n-a fost vina mea, defect de fabricaţie.
Am fost la Hamburg. Am fost la Bucureşti, am lansat un parteneriat media, am fost în Irlanda, am fost invitat la TV, am lansat o campanie media. O lună obişnuită. Nu bănuiam nimic.
În februarie am încheiat participarea într-un proiect în care fusesem recrutat pentru 3 ani, pentru care am semnat un contract pe 6 luni şi la care am muncit cu totul 8 luni. (Dacă mă întrebaţi, un proiect de felul ăsta, acum amânat pentru 2023, are nevoie de trei lucruri: cadru legislativ, finanţare multianuală şi echipă de profesionişti, oricare dintre astea lipseşte şi... încearcă tu să câştigi cursa pe o tricicletă fără roţi.) Am cunoscut-o pe Lea Razovschi.
În martie am fost la Niemann la MNAC (Bravo, Ioana!), am cules toporaşi, şi am ajuns în Asia pentru prima dată în viaţa mea, am mers prin deşert, am băut cafeaua pe care am dat cei mai mulţi bani, mai scumpă decât cea din Veneţia (nu credeam că este posibil). În martie am început să-mi dau seama că e groasă cu coronavirusul de pe CNN şi BBC. Pe 16 martie intram în carantina autoimpusă. Am văzut teatru online (bravo unteatru live, acum unteatru cinematic). Am făcut cafea, fotografii horticole şi depresie. Au ajuns la mine două Otilia Cadar şi un Liviu Coman.
În aprilie am continuat cu depresia, fotografiile cu plante şi cu cei doi câini. Am devenit un fin observator al grădinii şi al grădinilor vecinilor. Pe 12 aprilie am făcut plajă în grădină cu faimoasa mea pălărie de Panama. Apoi am cules lăcrămioare. Am văzut prima dată în viaţă o mare de stânjenei între blocuri. Mai multă cafea, păpădii, conversaţii online. De ziua lui, tata a sărbătorit cu o mare bubă pe frunte - (a fost diagnosticat cu Alzheimer şi) a uitat tigaia cu ulei încins pe aragaz. Mi-am refăcut portofoliul şi identitatea grafică (acum pe dakommunication.com).
De 1 mai am gătit mici pe pâine la cuptor şi am viralizat reţeta printre prieteni. Am băut multe infuzii de diverse plante. Am lansat WE'RE HERE (bit.ly/VimeoWEREHERE - atenţie, conţine nuditate masculină, cu plăcere!) şi i-am făcut o identitatea grafică fix ca a documentarului de pe HBO, pe care am schimbat-o, desigur, şi am strâns câteva sute de euro de la prieteni pentru proiect. De cules am cules lavandă.
În iunie am scanat fotografii de familie. Am pus mâna pe un Gorzo. M-am împrietenit cu Kitty O'Meara. Şi mai multă cafea, selfie-uri, tort de ananas şi o zi bună cu ai mei de ziua mea, plus bonus Zoom cu cei mai buni prieteni ai mei (ne-a răspândit soarta în Timişoara, Bucureşti, Cluj, Oradea, Alençon, Barcelona şi Chicago). Am terminat cu lavanda, noroc că până pe finalul lunii s-au făcut rujincinile (coacăze roşii) am avut şi ce mânca, deja documentasem toate etapele prin care trece cireşul.
În iulie a fost grav cu depresia, deşi nici atunci nu am recunoscut nici măcar de faţă cu mine. Am făcut prima vizită la Bucureşti ca să-mi văd noua "mea" casă. M-am întors la Timişoara tocmai la timp pentru prima tură de mure, iar pe 15 iulie împachetam căţeii şi purceii pentru marea re-mutare de la capitala culturală la cea administrativă. Am debutat seria aperoalelor spritz pe balconul din cartierul evreiesc şi lunile de cărat cu spatele mari şi mici, care au urmat şi care nu m-au lăsat să procesez cele două înfrângeri definitorii pe plan profesional şi personal care au fost amândouă întoarcerea de la Timişoara.
În august am fost în vacanţă în Franţa. Apoi acasă, aperoale, căţei, mască. Am plantat rochiţa rândunicii şi crăiţe, de-au înflorit până în noiembrie şi decembrie.
În septembrie au fost Art Safari şi alegerile locale - noi la sector 3 n-am scăpat de Negoiţă, dar am scăpat de Neamţu. Per total aş zice că un sentiment de speranţă începea să se înfiripe.
În octombrie mi-am dat casa în chirie, reuşind să-mi asigur iar un venit fix (şi singurul) din acest an. Am fost la Noaptea Albă a Galeriilor cu WE'RE HERE. Am fost la Romanian Design Week şi Trans Balkan. Am cules trandafiri. Am ucis, cu surprindere, un ţânţar. Nu avea să fie ultimul din acest sezon, în casă. Şi am înjurat-o pe fosta primăreasă. M-am bucurat pentru Eugen Jebeleanu şi i-am dat unfollow lui Ioan T. Morar pe Twitter (pentru că este homofob). Cică şi el m-a blocat. Am terminat borcanul Nutella cu numărul 25 pe anul în curs. Am terminat de cărat şi aşezat cărţile în noua lor/noastră bibliotecă. Cu mare tevatură, am obţinut un certificat digital calificat şi am depus cererea pentru microgranturi. L-am cunoscut pe Roman Tolici.
În noiembrie am citit Anaïs Nin, Eros Unbound, care a marcat redeschiderea apetitului meu pentru lectură pe care îl înecasem în muncit excesiv înainte de 2020 şi Netflix în 2020. Am făcut peste 100 de instantanee cu casa care s-a prăbuşit spontan lângă Teatrul Evreiesc - mi se pare incredibil cum tolerăm sărăcia şi subvieţuirea la un pas de noi într-un sos gros de nepricepere şi rea voinţă (şi din partea autorităţilor). Plante, căţei, ceaiuri. Am semnat primul contract al anului, pe drepturi de autor, pentru 20 post 200 Muzeul Culturii Queer? - da, conţine semnul întrebării în denumire pentru că este o instituţie care nu există încă. În noiembrie am făcut un mare pas înainte şi am recunoscut că am nevoie de ajutor profesionist pentru gestionarea depresiei, aşa că am început terapia (online). Şi o recomand oricui stă să mă asculte.
În decembrie, m-am enervat cu microgranturile şi am depus contestaţie. Am votat şi m-am enervat că a intrat extrema dreaptă în Parlament, dar m-am bucurat că am scăpat de partidele de buzunar care trăgeau sforile. Ce bine ar fi dacă asta ar fi ocazia cu care auzim ultima dată de alde unii şi pro alţii. Am continuat cu infuziile, cu florile, cu căţeii, şi cu ultima serie de cărat. M-am uitat la Premiile CNDB online. Le-am vorbit studenţilor de la Indiana University despre gen şi afaceri internaţionale (a fost îngrozitor să vorbesc în faţa unui ecran de Zoom cu dreptunghiuri negre, dar a fost încă un prilej de reflecţie în 2020).
De Crăciun am primit cel mai frumos cadou, iubitul meu s-a întors de la muncă fără covid (deşi are pacienţi şi colegi infectaţi). Am continuat terapia şi am hotărât să mă reapuc de sport după o pauză de peste 25 de ani. Pentru că mi-e ruşine să merg la sală, lucrez singur acasă şi folosesc o aplicaţie care îmi place: Gravity Fit - mi-am setat un obiectiv, mi-a făcut un calendar, îmi reaminteşte când avem întâlnire şi mă lasă să evaluez şi să reajustez toate astea după fiecare antrenament. Ocazional joc Candy Crush Saga - cine mă cunoaşte ştie că urăsc jocurile pe calculator, dar ăsta e atât de simplu şi te recompensează pentru orice, încât simt că îmi compensează nevoia de recunoaştere adânc învineţită anul ăsta.
Am învăţat în 2020 să colectez selectiv şi reciclez fracţia uscată, să mă îndepărtez încet, dar sigur, de valorile economiei de consum, şi cred că înţeleg vârsta a treia mai bine decât o făceam. Şi, cel mai important, am învăţat să recunosc când am nevoie de ajutor, să-l cer şi să-l accept.
În loc de concluzie, o mantră: do you! dă-i înainte, fără frică şi fără ruşine. Savurează micile victorii şi recompense. O să fie bine. Nu ştiu când, dar o să fie.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 31 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)