Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Războiul de ţesut poveşti

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Lista lui Breju (partea a II-a)


Carmen Botoşaru

09.07.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
ChrW(8220)ChrW(8220) Citeşte prima parte a povestirii Lista lui Breju.



Neprimind nici un răspuns, Breju crezu că Bebe tace din respect, şi continuă:
- Eu zic să rotunjim. Ce mai contează douăj’ de mii? Şase sute şi cu două sute şi cu douăj’ de mii, rotunjit, face opt sute. E bine-aşa? E bine. Aşa că tai şi rându-ăstaaa... bun! Hai să terminăm pacostea asta de socoteală.

500.000 chirie capelă
750.000 coroana
1.000.000 preot
80.000 folie pentru mormânt
600.000 îmbălsămare
210.000 taxa spital
500.000 preot capelă pentru citit Stâlpii
4.700.000 coşciug + transport
500.000 tămâiat mormânt şi cărat apă
2.200.000 groparii şi mâncarea groparilor
950.000 coroana gerbera

- Aha, astea-s plătite tot de Firica, nu? Ţi-a dat trei sute de Euro, este? Bebe! Hei, Bebe, n-auzi?
Bebe continua să doarmă. Capul îi căzuse pe-o parte, iar pe barbă, din gura căscată i se scurgea un firicel subţire de salivă. Tocmai visa că frământă sânii amantei sale. Mimi era înaltă şi avea fundul mare. Exact pe placul lui Bebe care, la o femeie, nu admira altceva mai mult, decât fundul care musai trebuia să fie mare, rotund, cu fese proeminente. Altfel nu era interesat de bucăţica respectivă. Pe Mimi o agăţase în staţia de troleibuz, după ce, întâlnindu-se cu ea, întâmplător, de mai multe ori, o privise insistent şi, în cele din urmă îşi luase inima în dinţi – îi plăcea prea mult ca să o lase să-i scape – şi o abordase:
- Parcă vă cunosc de undeva? Mi se pare cunoscută figura dumneavoastră.

După care totul mersese strună, ca la carte. În aceeaşi seară băuseră o cafea la ea, Bebe o sărutase cu foc, o trăsese spre canapea şi o dezbrăcase în grabă, ştiind că deja întârziase acasă şi că prea mult nu mai avea cum să zăbovească. Şi nu-i era de Marieta, cât îi era de unchiul Breju, care-l ţinea din scurt mai ceva ca o nevastă. Aşa că Bebe nici nu se mai dezbrăcase, doar se descheiase la pantaloni. Mimi nu se opusese deloc, se lăsase în voia braţelor lui puternice şi, după câteva minute de ţopăieli şi gemete, Bebe deja se încheia la prohab şi, în mare gonetă, uitând s-o sărute de plecare pe roşcovana şi pistruiata Mimi, ieşea pe uşa garsonierei în care noul lui amor locuia cu chirie.
- Bebe! Bebeee!!

Bebe tresări dar, deschizând ochii, nu îşi dădu seama imediat unde se află şi ce e cu el, aşa că rămase nemişcat, cu o privire speriată, îndreptată spre lustra cu trei braţe din care un singur bec, de patruzeci de waţi, arunca o lumină chioară, gălbuie.
- Ai adormit, te doare-n cot de grijile mele.
- Ce-i, unchiule? zise Bebe, rotindu-şi gâtul lung şi subţire, care îi amorţise şi îl durea groaznic din cauza poziţiei incomode în care aţipise. Ai terminat cu lista? se dezmetici el, regretând că sânii Mimişoarei lui dragi nu fuseseră decât un vis.
- N-am terminat. Vino şi tu încoace, lângă mine, că altfel ne întindem o săptămână. Uite! Toate astea: chiria de la capelă, coroana, preotul, folia, îmbălsămarea, taxa de spital... dar ce taxă e asta?
- Taxa că... Nu mai ştiu pentru ce. Dar am chitanţa.
- Lasă chitanţa, că n-am ce face cu ea, dacă nu îmi explici pentru ce ţi-au luat ăia banii. Ce? Te-au văzut mai fraier?
- Îmi aduc eu aminte, lasă-mă să mă gândesc un pic, că-s cam ameţit...
- Văd. Habar n-ai de nimic. Îţi arde de picoteală. N-am putut să sufăr niciodată trândăveala. Numai somn aveţi în voi. Vă mai miraţi de ce vă cântă maţele şi n-aveţi cu ce le linişti. Lămureşte-mă! Preotul care-a citit Stâlpii, coşciugul şi dubiţa, tămâiatul mormântului – iar tămâiat? – groparii şi coroana... Ce coroană mai e asta, a doua? N-a fost una singură? Uite, ai pus de două ori coroana. Te-am prins!
- N-am pus-o de două ori, n-aveam cum. Cum s-o pun de două ori, dacă a fost o singură coroană?
- Asta ştiu şi eu foarte bine, că a fost una singură. Dar de ce sunt două pe listă?
- Cum să fie două?
- Vino-ncoace şi te uită. Coroană de şapte sute cincizeci de mii, şi, mai jos, iar coroană, de data asta de nouă sute cincizeci de mii.
- Aaaa... da... Când am comandat-o, am pus-o pe listă, să nu uităm de ea. Costa şapte sute cincizeci de mii, că era de garoafe. Când ne-am dus s-o luăm, ne-a spus că nu mai avuseseră garoafe şi ne făcuseră de gerbera şi era mai scumpă.
- Aşa, şi? Ai mai pus-o o dată pe listă!
- Din greşeală...
- Îhî, din greşeală... Dacă nu vedeam... plăteam de două ori? Plăteam!
- Lasă, unchiule, că şi-aşa ăştia-s banii de la Firica! Euroii! Trei sute!
- Ştiu! Crezi că nu ştiu? Păi atunci punem tot în contul ei şi tămâiatul de opt sute de mii. Dacă tot a dat atâţia bani... Şi cât ţi-a mai rămas din trei sute?
- Ce să-mi mai rămână? Nu mi-a mai rămas nimic. Ba chiar am mai pus eu câteva sute de mii de la mine.
- Hm... Şi Firica ce ţi-a zis? Ni i-a dat să ne ajute la greu sau îi mai vrea înapoi?
- N-am vorbit cu ea despre asta. Ea a văzut că nu prea ne ajung banii şi m-a întrebat dacă nu cumva avem nevoie.
- Lasă că vorbesc eu cu ea. De fapt, pentru ei suma asta e nimic. Sunt patroni, vorba aia... Le merge excelent! Bine, deci tăiem şi astea... aşa... Ce-a mai rămas?

90.000 castraveţi acri

- Eu v-am zis să nu mai luaţi castraveţi, că doar nu suntem la restaurant. În post se mănâncă puţin, cumpătat. Se mănâncă să-ţi alini ghiorţăielile stomacului, nu să-ţi facă plăcere bucatele, să te ghiftuieşti şi-apoi să regurgitezi şi să pârţâi ca un animal. Dar voi ce-aţi zis? Las’ că plăteşte turcul! E, uite că nu-i aşa! Nu vă merge cu mine! Tăieeem...

120.000 mere, 33 bucăţi
90.000 1/2kg nucă

- Mere şi nucă. Astea au fost tot pentru împărţeală, nu? Deci cumpărate şi plătite de Firica. Le tăiem. Şi ce mai e? Mâncarea pentru pomană, nu?

50.000 cartofi
100.000 fasole uscată
191.000 15 pâini, 33 chifle, 2 capete pentru popa
120.000 castraveţi de seră
150.000 ridichi
50.000 ceapă verde
20.000 verdeaţă
50.000 halva
1.580.000 Billa: tacâmuri plastic, salam vegetal, cârnaţi vegetali, 5 cozonaci de post, 2 baxuri apa minerala, cola-1bax, cafea-1kg, 1 plic Delikat, 3 kg roşii

- N-aţi putut să vă abţineţi pân’ la urmă, ă? Aţi luat şi fasole, şi cartofi. Parcă era vorba să facă pilaf, că-i mai elegant decât fasolea. Chiar m-am gândit la masă: uite, Leontino, te-ai fi gândit tu că pentru sufletul tău nepoţii dau de pomană fasole chioară? Nu s-au îndurat de mai mult...
- Păi dacă-i postul, ce era să facem unchiule? Ar fi fost păcat...
- Da, dar altfel arăta un pilaf pe masă. Fasole se mănâncă la voi la ţară. Şi orezul era şi mai ieftin. Fasolea e patruj’ de mii kilul, pe când orezul e douăj’ de mii şi e şi spornic, că se umflă la fieeert... dintr-un kil faci o găleată de pilaf. N-am dreptate?
- Păi aşa s-au sfătuit femeile care-au făcut mâncarea pentru pomană, ce ştiu eu? Întreabă-le pe ele! Ele au hotărât.
- Mda. Marieta! Marietooo!
Marieta nu auzea din bucătărie sau nu voia să mai audă.
- Două milioane trei sute unşpe mii numai mâncarea. O grămadă de bani.
- Trebuia, nu?
- Eu nu zic că nu trebuia. Dar acum, te-ntreb eu pe tine: ce să fac, de unde să scot atâţia bani? M-apuc să vând din pământ? La bancă nu prea mai am bani... şi dacă scot, stric dobânda. Tot ţie îţi fac rău, că doar tu rămâi după mine, nu? Cum să facem noi? Tu nu poţi să mă împrumuţi cu banii ăştia? Şi ţi-i dau eu... cât de curând!
- Ştiu şi eu? Nici noi nu prea mai avem. Ai văzut cu ce pantofi scâlciaţi umblă Marieta. De mine, nu mai zic. Noi speram să ne mai împrumuţi matale, c-am făcut datorii şi salariile noastre nu prea ne...
- De unde, măi, Bebe? N-am! N-am! N-am! Hai, nu mai mă fierbe! Zi cum facem!
- Bine... hai, că ne-om descurca noi cumva.
- E, aşa te vreau! Deci, tăiem tot.
- Taie, unchiule, taie!
- Mai e ceva? Ce scrie-aici, mic şi înghesuit?

10.000 Xerox

- Xerox, zece mii. Dar lasă!
- Nu se poate să las. Eu sunt om de cuvânt. Ce xerox?
- Am făcut copie la certificatul de deces.
- Aha, bine. Da, sunt de acord, trebuia... Şi-aici?

16.585.000 Total

- Totalul. Şaişpe milioane nu ştiu cât.
- Mda. Şi, deci, eu cât trebuie să-ţi dau acum? Ia să tăiem totalul ăsta şi să vedem ce-a mai rămas. Datoria mea la tine. Ia! O dată, zece mii pentru xerox. Pe urmă... cam atât, ă?
- Hai, lasă, unchiule Breju, lasă...
- Nu, nu, nu! Nu se poate, Bebe, am zis un lucru, aşa trebuie să fie, trebuie să-mi ţin cuvântul. Îmi plătesc datoria la tine, să pot să pun capul liniştit pe pernă, noaptea, să n-am mustrări de conştiinţă. Lasă să ţi-i dau, să nu-mi aud vorbe mai târziu. Ştii cum e gura lumii. Iar pentru restul, vorbesc eu şi cu Firica. O înduplec eu cumva. A, uite! Ştiam eu că mai era ceva. Vezi? Sunt cinstit! Mai rămăseseră şi biscuiţii. Douăj’ de mii. Şi cu zece mii, treizeci. Deci, în total, am să-ţi dau treij’ de mii de lei. Corect?
- Corect! zise Bebe tare, iar în gând continuă: Corect, du-te dracului de cărpănos! Zgârie-brânză! Acritură! Vedea-te-aş cu mâinile pe piept! Mânca-te-ar viermii!
- Ia lista şi verifică şi tu! şi Breju îi întinse lui Bebe foaia de hârtie, plină de tăieturi.
- Ce să mai verific? Nu mai verific nimic, dacă zici că-i bine-aşa...
- Hai, nu mă mai ţine cu mâna-ntinsă! Ia!
Bebe luă foaia de hârtie şi se uită în silă pe ea, drăcuindu-l în sinea lui pe moş şi gândindu-se că uite, teatrul lui de doi bani, cu lacrimi şi alte prestaţii ieftine, reuşise să aibă efect. Pe foaie nu se mai vedeau decât linii, de la un capăt la altul. Doar biscuiţii şi xerox-ul scăpaseră.

162.000 9 farfurii pentru împărţit
135.000 9 căni pentru împărţit
90.000 9 linguri pentru împărţit
50.000 pungi de plastic, galbene, pentru farfuriile de împărţit
80.000 lumânări
20.000 tămâie
252.000 batiste, ace, bandă doliu
15.000 scobitori
20.000 biscuiţi
350.000 15 litri vin + 3 litri ţuică + 3 litri ulei
600.000 tămâiat
200.000 tămâiat mâncarea pentru pomană
500.000 chirie capelă
750.000 coroana
1.000.000 preot
80.000 folie pentru mormânt
600.000 îmbălsămare
210.000 taxa spital
500.000 preot capelă pentru citit Stâlpii
4.700.000 coşciug + transport
500.000 tămâiat mormânt şi cărat apă
2.200.000 groparii şi mâncarea groparilor
950.000 coroana gerbera
90.000 castraveţi acri
120.000 mere, 33 bucăţi
90.000 1/2kg nucă
50.000 cartofi
100.000 fasole uscată
191.000 15 pâini, 33 chifle, 2 capete pentru popa
120.000 castraveţi de seră
150.000 ridichi
50.000 ceapă verde
20.000 verdeaţă
50.000 halva
1.580.000 Billa: tacâmuri plastic, salam vegetal, cârnaţi vegetali, 5 cozonaci de post, 2 baxuri apa minerala, cola-1bax, cafea-1kg, 1 plic Delikat, 3 kg roşii
10.000 Xerox
16.585.000 Total
30.000 lei Datorie la Bebiţă

În timpul ăsta, Breju se tot foia pe scaun şi se scotocea în portofel.
- Măi, Bebe, tătuţule, cum să facem noi, că n-am mărunt deloc? Am doar sută. Dar las’ că schimb eu cât de curând şi-ţi dau datoria, da? Că nu stai tu în loc de treij’ de mii, este? Nu uit, să ştii! Mai bine uit să mănânc, decât să uit că am o datorie la cineva! Şi-aşa m-au cam furat de bani. Virgil şi cu Ionuţ. În lift. Când ne-am întors de la cimitir, de-atâtea lacrimi şi durere mi-a venit rău în lift. Ionuţ mi-a smuls borseta din mână, chipurile să m-ajute, iar Virgil m-a ţinut de braţ, cică să mă sprijine, că n-a lipsit mult să nu mă prăvălesc, vai de capul meu. Până să mă dezmeticesc eu, ei au şi operat. Mi-am dat seama mult mai târziu că-mi lipsesc bani. Şi nu aşaaa... mărunţiş. Sumă importantă! N-avea cine altcineva să mi-i ia, m-am tot gândit şi-am întors-o pe toate părţile. Dar ce era să mai fac? Hoţul neprins e negustor cinstit, nu? Şi nici n-am vrut să provoc un scandal. Am zis: treacă de la mine!
- Hai, unchiule, că n-avea cum să fure de faţă cu matale!
- Fugi, mă, nu mai fi naiv! Aparenţele înşeală întotdeauna. Ăştia par timizi şi retraşi, dar sunt mari şnapani! Golani de Bucureşti! Doar nu crezi că au venit la înmormântare de dragul meu sau de mila Leontinii...
- Nu ştiu ce să zic, oricum, mi-e greu să cred.
- Pui la îndoială cuvântul meu???
- Nu, dar...
- Dar ce?
- Dar... unde-ţi ţineai borseta când erai acasă? Poate-atunci s-o fi-ntâmplat...
- O ţineam în baie, în cui, sub halat.
- Cum, unchiule, să ţii borseta cu bani în baie, acolo unde tot omul trebuie să intre singur şi să şadă cât îi pofteşte inima, fără să dea de bănuit? Şi încuiat, vorba aia, în deplină siguranţă.
- Îţi spun eu, e cea mai bună ascunzătoare. Tocmai pentru că nimeni nu ar crede că poţi să-ţi ţii banii într-un loc nesupravegheat şi la îndemâna tuturor. Acum, că ţi-am dezvăluit secretul, trebuie să-i schimb locul. Dar nu e nici o problemă, exista nenumărate posibilităţi. Toate sigure sută la sută! Garantat! Ascultă la mine!

Bebe se gândi că moşul ori era nebun de legat, ori îşi bătea joc de el. Îşi dădu seama că era mai bine să-l lase în pace şi să meargă la culcare. Bine că se terminaseră toate. De când aştepta să se odihnească! O să doarmă până la miezul zilei, să se refacă după atâta alergătură. Iar pe urmă, mai pe seară, o să găsească el un pretext să iasă singur şi o să dea o fugă până la Mimi, să împlinească visul pe care îl avusese când aţipise.
- E! În sfârşit, am terminat şi cu socotelile. Să-mi iau medicamentele – Bebe, adu şi mie un pahar mare cu apă! - şi să mă culc. Zi-i Marietii să-mi facă patul. Acum parcă mi-am mai venit un pic în fire. Ce mă nelinişteşte, totuşi, e că nu mai văd bine nici cu ochelarii ăştia. Ia! Mâine dimineaţă să mă duceţi la un doctor! Neapărat! Ne sculăm devreme, pune ceasul să sune la şase!


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer