28.01.2022
După un an (2021) ca un maraton, simțeam oboseala acelui timp pierdut în care tot mai speri să fi recuperat ceea ce ar fi putut să fie. Senzația de timp-limită și de blocare în blocstart mă parazita de ceva vreme și nu-mi dădea tihnă de mestecat spațiu mental. Până am dat de Cristi. La Cluj, în spațiul său sacru, în care îi place să fie și să-și joace rolul vieții: propria existență. "Câți ani ai?", îl întreb inocent, ca și cum n-aș fi știut nimic despre el. Eram cu mintea încă în ceața dimineții dinainte și ușor cu gândul la prins trenul de întoarcere. Știi, momentul acela când ai făcut un drum pentru un moment important și nu te poți ancora în acel spațiu tocmai pentru că știi că ai făcut un efort pentru asta. Așa că-l întreb ceva banal, în goana acelei după-amiezi de Teatru Național clujean. "39". A, fain, la fel ca mine: aceeași generație. M-am relaxat și m-am putut transpune în acel "acolo", în timpul unei sesiuni foto în care Cristi era în elementul lui. Tot mai în elementul lui, fiind evident că era un obișnuit al acelui tip de estetică transformativă în care ar fi putut lua orice rol și-ar fi / i s-ar fi dat. Superb să asiști la geneza unui moment de creație. Observându-i pe Cristian și pe Adrian în acel tandem al succesiunii de planuri fotografice, am simțit și eu starea de flux în care erau amândoi. Plăcerea manifestării poveștii răsufla printre încăperile labirintice ale Teatrului Național din Cluj, creând un moment regal. "Cu cine semăna Cristi aici?" Și m-a lovit imediat: o întreagă generație de puști care ne uitam cu gura căscată la filme de Kubrick. "Alex!" Era Alex în toată splendoarea lui distopică, aici interpretat nu de Malcolm McDowell, ci de Cristian Grosu. I s-a mai spus. Într-adevăr, aducea mult a Alex din A Clockwork Orange.


De la Alex la Caliban, din Furtuna de William Shakespeare (în regia lui Gábor Tompa), rol pentru care Cristi a și luat în 2020 premiul UNITER pentru cel mai bun actor într-un rol secundaram făcut un salt de apropiere. Ieșind din Teatrul Național, Cristi devine ghidul nostru absolut prin Cluj. Un Cluj pe care-l adoră și care-l adoră. Deschizându-se treptat în fața noastră, Cristi părea să "dețină spațiul", în stilul său gotic-regal, într-o eleganță care-l făcea tot mai special în umanitatea sa aparte. Cristi era Insula.

Dar despre asta vă povestește chiar el în interviul care urmează. Iată-l pe Cristi: ghid pe o Insulă animată. Navigare plăcută
.


Manuela Anghelescu: Care e stilul tău de viață?
Cristian Grosu: Cred că stilul de viață al unui om se transformă și el pe parcurs. Sau mai bine spus se rafinează și se multiplică devenind stiluri de viață. Există un stil de viață mai concentrat și mai retras, în care sunt înconjurat de tot ceea ce ține de artă, de studiu și de disciplină. Acesta e un stil de viață pe care puțini oameni îl cunosc. Unul, monahal și altul, extrovertit, boem și hedonist aș putea adăuga. Stilul meu de viață se reflectă și în oamenii pe care îi întâlnesc. Unii privesc doar la suprafață iar alții caută în mine și profunzimi ascunse. În orice caz, eu încerc să păstrez balanța pe aceeași linie. (La cât orgoliu, atâta smerenie) Las mai degrabă misterul să mă înconjoare, de asta am fost - puțin evaziv cu acest răspuns.

M.A.: Te-a ales teatrul mai degrabă decât l-ai ales tu?
C.G.: Tind să cred că El m-a ales pe mine, tot așa cum nu eu am ales să fiu născut. Și mai cred că teatrul, ca și celelalte forme de artă, este o picătură de esență divină iar Zeul plantează în pântecele lumii semințe din El însuși. Cred că Dumnezeu a creat arta într-un moment de depresie profundă.


M.A.: Cum au fost acești zece ani de după 10 pentru TIFF?
C.G.: În afara faptului că am mai îmbătrânit cu 10 ani, ce aș putea spune... am studiat. Fiind cadru didactic la Facultatea de Teatru și Film și actor la Teatrul Național din Cluj-Napoca, pentru mine studiul devine o obligație. Dar nu e o obligație impusă, ci una mai degrabă indusă. Arta cere o pregătire intelectuală care se întinde pe foarte multe domenii. Un artist nu trebuie să se oprească niciodată din a mai căuta și, mai cu seamă, nu trebuie să se oprească doar la obiectul lui de activitate. Dimpotrivă. Aria studiului trebuie să fie cât mai vastă, cât mai diversă. Pe de altă parte, am avut parte de întâlniri remarcabile cu oameni remarcabili care mi-au trasat sau, mai bine spus, care mi-au schimbat traseul și percepția asupra unor valori. Și da! Festivalul de Film Transilvania, prin proiectul 10 pentru TIFF, a fost una dintre "întâlnirile" remarcabile de care spuneam mai sus.


M.A.: În interviul #LiterNet de acum zece ani vorbeai de importanța imaginii și a promovării pentru un actor? Cum s-a schimbat acest concept pentru tine în ultimii ani?
C.G.: Ideile din interviul respectiv nu sunt schimbate, poate doar filtrate. De aceea îi invit pe cititori să parcurgă și acele rânduri / gânduri.
Până la urmă singurele lucruri sănătoase care-l promovează pe un artist sunt munca și pasiunea pe care o investește în procesul creator. Publicul face ușor diferența între o vedetă de carton și un artist autentic. E adevărat că imaginea pe care o expui e importantă, dar ea nu poate fi creată în laborator, ci trăită și simțită autentic.

M.A.: Ce te încarcă cel mai tare în viața profesională?
C.G.: Adevărul. Sunt antrenat să mint cât mai bine. Defineam odată actoria ca fiind capacitatea de a te minți pe tine cât mai bine. Așadar, vorbim despre un paradox: să fii cât mai cinstit atunci când minți.

M.A.: Ce înseamnă pentru tine recunoașterea?
C.G.: Depinde ce înțelegi prin recunoaștere. Pentru mine înseamnă și mai multă muncă și mai multă disciplină. Nu știu dacă dau exemplul cel mai bun, dar e ca la narcotice. Pe parcurs vrei mai mult... și mai mult... și mai mult. Artistul trebuie să fie o mașinărie de produs emoție și recunoașterea, vrei-nu vrei, se vede cel mai bine la casa de bilete. Recunoașterea poate fi și dăunătoare. Un artist poate să cadă în propria plasă, să fie autosuficient. Crezi că e ușor să ieși la aplauze, să vezi sute de oameni în picioare dar totuși să ieși din teatru cu gândul că trebuie să muncești mai mult, să te concentrezi mai mult, să te dăruiești mai mult? Nu, e a naibii de greu. Și e o atitudine care vine odată cu maturitatea artistică. Dar, recunoașterea te și validează, cea ce poate să-ți dea siguranță și încredere în ceea ce faci. Da, un artist trebuie susținut, să i se recunoască meritele, să fie răsplătit pentru ele și, mai ales, să fie susținut de comunitate.


M.A.: Ce nu-ți place la oameni, în general?
C.G.: Omul este perfect cu toate imperfecțiunile lui. Iar eu, omul-actor, mă folosesc de toate aceste imperfecțiuni tocmai ca să arăt cât de minunat este, de fapt, omul. Arta în sine este un conflict sub toate formele și sub toate aspectele, la fel cum este și omul. Fără acest conflict nu ar mai exista nici măcar Cuvântul. Iar teatrul nu ar mai avea sens.

M.A.: Cum ai schimba lumea dacă ai putea?
C.G.: Dar pot să schimb lumea la fel cum lumea mă schimbă pe mine în fiecare clipă. Dar nu cred că lumea trebuie schimbată, ci individul. În acest sens, meseria mea îmi dă toate uneltele ca să pot face asta. Iar unealta cea mai de preț e însăși ÎNTREBAREA. Cred că actorul e o călăuză sau poate un neo-ascet care ridică întrebări esențiale.
Așa cum esențele tari stau în sticluțe mici așa și scena mărește, ca într-un efect de lupă, lumea de dincolo de cortină. Și dacă pot schimba lumea de pe scenă, o pot schimba și pe cea din afară.

M.A.: Ce muzică asculți? Ce fel de cărți citești?
C.G.: Nu am preferințe muzicale, ascult tot ce se poate asculta. Muzica pentru mine e ca și o extensie. La fel cum e și arta plastică și literatura. De mult nu mai sunt un consumator standard de arte: tot ceea ce citesc, ascult, privesc este trecut prin filtrul producției de spectacole. În ce scenă aș folosi melodia, cum aș juca personajul, merge pus la "Sala mare" sau underground, s-a făcut workshop pe tema asta, în ce cheie joacă, câte camere filmează... Mi-e dor să consum artă naiv, cu gândul limpede și curat. Dar drumul pe care am pornit nu mai are cale de întoarcere.


M.A.: De ce faci ceea ce faci?
C.G.: Pentru că nu știu să fac altceva. Dacă Universul mi-a făcut acest dar îmi dau seama că eu nu trebuie să fac nimic altceva decât să-l dau mai departe. Arta mea este perisabilă astfel că dacă reușesc să împart Frumos printre semeni, nu respir degeaba. Și, ca să fiu și mai sincer, egoist vorbind, vreau să mă mântuiesc.:)

M.A.: Ce te motivează cel mai tare când iei un rol nou?
C.G.: Exact ceea ce îl motivează pe un om atunci când îi este foame. Depinde de restaurant și, bineînțeles, depinde de bucătar. Prefer orice bucătărie atâta timp cât e bine făcută. Mă motivează rolurile puternice. Mă interesează personajele care sunt mai inteligente decât mine, rolurile care îmi provoacă insomnii și care îmi provoacă emoții diverse: dragoste, gelozie, spaimă. Mă plictisesc teribil când nu sunt pus la lucru. Nu dau vina pe rolurile așa zis mici dar pur și simplu mă plictisesc.


M.A.: Ce înseamnă Insula pentru tine?
C.G.: Insula Creative Hub este o Asociație Culturală și Artistică construită pentru artiștii emergenți. Dacă la început am dorit ca Insula să fie un nou teatru independent, pe parcurs mi-am dat seama că ea ar putea fi un loc de întâlnire și pentru artiștii din alte domenii. Astfel am adoptat termenul de fuziune, de întâlnire între mai multe specii de artă. Așadar în Insula sunt coregrafi, muzicieni, pictori, artiști vizuali, actori, și fiecare dintre ei lucrează la aceleași proiecte, fie că vorbim despre spectacole performative sau concerte, teatru-dans sau happening-uri... toți contribuie efectiv și afectiv la produsul comun. Dar, pentru că întotdeauna există și un dar, din păcate Hub-urile Culturale sunt complet marginalizate sau evitate de către autorități și majoritatea spectacolelor pe care le-am produs au fost făcute exclusiv din fondurile noastre personale.

M.A.: Ce înseamnă Insula pentru ceilalți? Sau ce ai vrut să transmiți prin conceptul de Insulă?
C.G.: Poate că pentru ceilalți Insula înseamnă un loc de întâlnire unde să-și exprime liberi și necondiționați talentul. Un loc unde să-și ofere lor și altora viziuni artistice.
Insula este un Cerc magic, un Athanor înconjurat de ape unde se fabrică întrebări și unde ai posibilitatea să întâlnești oameni cu aceleași principii și valori artistice. Pe de altă parte, există în creierul nostru, o porțiune care se numește Insula. Una din proprietățile ei se ocupă cu empatia și cu recunoașterea emoțională. Până la urmă, asta ne dorim și noi să creăm. Emoție.


M.A.: Ce îți place la Cluj?
C.G.: Pe lângă faptul că e un oraș cu parfum boem, e un oraș inovator, în continuă mișcare și transformare. Clujul are un farmec aparte pentru că adună oameni din toate colțurile țării iar publicul de teatru este corect și exigent. Aici nu se ovaționează "Maeștri" și "Mari doamne ale scenei" doar pentru că există. Aici se ovaționează doar clipa.

M.A.: De ce ai rămas în România?
C.G.: Pentru că nu știu să visez în altă limbă!



Foto: Adrian Danciu (site) 

Biografie Cristian Grosu

Data și locul nașterii: 30 decembrie 1981, Iași

Studii:
- Doctorand în cadrul Universității "Babeș Bolyai", la Facultatea de Teatru și Televiziune (din 2011);
- Masterat în cadrul Universității "Babeș Bolyai", Facultatea de Teatru și Televiziune, secția Arta Actorului, la clasa prof. univ. dr. Mihai Măniuțiu (2006-2007);
- Licențiat în Arta Actorului în cadrul Universității "Babeș Bolyai", Facultatea de Teatru și Televiziune, clasa prof. univ. dr. Miriam Cuibus (2002-2006).

Activitate profesională:
Angajat al Teatrului Național din Cluj din anul 2006.
Asistent universitar drd. la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității "Babeș Bolyai", secția Arta Actorului.

Premii:
- Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar - pentru rolul Caliban din spectacolul Furtuna de William Shakespeare, regia: Gábor Tompa, 2019
- Nominalizare pentru cel mai bun actor în rol secundar - pentru rolul Iedu' Coco, Festivalul Internațional de Teatru "Atelier", ediția a XX-a, Baia-Mare 2012;
- Marele Premiu al Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Brașov, Ediția-a XXIV-a, 2012;
- Premiul pentru Debut la Galele UNITER, pentru rolul Graham din spectacolul Purificare de Sarah Kane, 2007.
- Premiul al III-lea la Concursul Internațional de Scenarii pentru film NISI-MASA, pentru scenariul 90 de minute cu pauză plus prelungiri, 2008.

Work-shop-uri:
- ÎN CĂUTAREA TEATRULUI EXISTENȚIAL 2 - laborator experimental pentru actori și regizori al Academiei de Teatru și Film ATHANOR, Germania - Burghausen, cursul de excelență "Gheorghe Dinică", conceput și condus de prof. dr. DAVID ESRIG (2010);
- ÎN CĂUTAREA TEATRULUI EXISTENȚIAL 1 - laborator experimental pentru actori și regizori al Academiei de Teatru și Film ATHANOR, Germania - Burghausen, Atelierul "În căutarea teatrului existențial - Paul Celan", conceput și condus de prof. dr. DAVID ESRIG (2009);
- Participare la Academia Itinerantă "Andrei Șerban", Horezu (2009);
- Participare la proiectul Academia Itinerantă "Andrei Șerban", desfășurat la Plopi (2007) și la Teatrul La MaMa din New-York, proiect finanțat de Institutul Cultural Român din New York și finalizat cu spectacolele Spovedania / Deadly Confession, după romanul jurnalistic Spovedanie la Tanacu de Tatiana Niculescu Bran, la Teatrul La MaMa și Spovedanie la Tanacu la Teatrul "Odeon" din București (2008);

Membru al ACADEMIEI ITINERANTE ANDREI ȘERBAN inițiate de Corina Șuteu, cu următoarele proiecte:
- Master-class (teatru experimental) după romanul jurnalistic Spovedanie la Tanacu de Tatiana Niculescu Bran, în comuna Plopi, județul Cluj;
- Rolul Vasile în spectacolul Deadly Confession / Spovedania, dramatizare după romanul Spovedanie la Tanacu, în regia lui Andrei Șerban, pentru Teatrul La Mama din New York;
- Cursuri de arta actorului în cadrul Columbia University New York, sub îndrumarea prof. Niki Woltz;
- Rolul Preotul Daniel în spectacolul Spovedanie la Tanacu în regia lui Andrei Șerban la Teatrul Odeon, București (2008).

- cursuri de specialitate în scrimă și balet;
- curs de specialitate în Teatrul Italian Popular, Commedia dell'Arte;
- atestat în Arta Actorului Mânuitor de Păpuși, acordat de Ministerul Culturii, Iași.

0 comentarii

Publicitate

Sus