Acasă la pictoriţa Tina P.

Andreea Demirgean a scris aceste texte pentru Radio România Internaţional. Mulţumim RRI pentru permisiunea de a le publica.


Cartierele de blocuri din Râmnicu-Vâlcea nu au nimic deosebit. Poate doar ceva mai multe ronduri de flori şi străzi mai largi decât cele din Bucureşti. La marginea oraşului însă, acolo unde sistematizarea nu a ras de pe faţa pământului toate grădinile bunicilor, protipendada îşi ridică acum un cartier nou. Casă lângă casă, vilă lângă vilă, gazon, copaci şi garduri de sârmă. Cerdacuri de lemn şi ferestre late, şi mai ales o linişte netulburată de zgomotele civilizaţiei. Am avut privilegiul să vizitez una dintre aceste case: cea a pictoriţei Tina P., figură cunoscută în high-life-ul vâlcean. Criticul nostru de artă, Luiza, mă asigurase că este o experienţă interesantă. De ani de zile, Tina adună de pe unde colindă tot soiul de obiecte vechi. În curtea ei stau cuminţi sănii din cele ce pe vremuri erau trase de cai - acum rafturi pentru nenumăratele ghivece de flori, un jug de car de boi, ciubere de lemn, unelte agricole şi buturugi uriaşe în care cultivă tot soiul de ierburi colorate. Pentru că un vecin dărâma o casă veche, a cumpărat, pe câteva sute de mii, şiţa cu care era acoperită. A depozitat-o în şopru pentru că, spune ea, asemenea valori trebuie păstrate.

...Casa Tinei este un mini-muzeu, o permanentă expoziţie al cărei curator este chiar pictoriţa. Lăzi de zestre şi covoare vechi, icoane şi ouă încondeiate, scrinuri, cuverturi, marame, sobe luate cărămidă cu cărămidă şi refăcute, melci marini, ba chiar şi o carapace de broască ţestoasă, icoane naive, pictate de elevi, covoare mănăstireşti, fotografii vechi, fiecare cu povestea ei pe care Tina o împărtăşeşte celor dispuşi să îi admire "agoniseala". "Ăsta e un covoraş pe care stătea căţelul la noi la bloc, şi l-am descoperit că e frumos, l-am luat, l-am spălat şi fiind rupt la capete, l-am tăiat pe din două şi l-am pus de-o parte şi de alta a patului şi uitaţi ce minune de covor... Asta e ţesut de mama la mănăstire, la 16 ani... Asta este o ramă pe care am găsit-o într-un pod iar icoana aceasta am găsit-o într-o biserică, era dărâmată turla, erau oi înăuntru şi călcau pe aceste icoane... Nu pot să uit această imagine... şi atunci m-am dus la muzeu, le-am dat câteva lor şi pe asta am curăţat-o şi mi-am oprit-o eu... Aici sunt lumânări de ceară care miros frumos, adică sunt lucruri din acestea mărunte, pe care oricine le are..."

O peşteră a lui Ali Baba, frumos ordonată, un soi de muzeu căruia îi lipesc etichetele explicative. Câţi dintre români au atâta răbdare şi meticulozitate? Tina priveşte fix spre geanta Luizei şi spune hotărâtă: "Îmi place foarte mult, aş vrea să o cumpăr. Cât costă?" "Nu e de vânzare..." , spune Luiza, stingheră. "Dar insist, dau oricât, spune-mi un preţ..." Luiza îşi trage geanta mai lângă ea. Arunc o privire în jur, reevaluez colecţia Tinei. Oare câte stinghereli s-au adunat în casa ei?