Diverse (Mihaela, Pleşu, Beni şi Ethan)

Să mi se îngăduie să contribui şi eu cu o mică anecdotă despre Mihaela Rădulescu. Era prin '96, mă-ntorceam de la New York, cu Andrei Pleşu, şi aşteptam să ne îmbarcăm, în aeroport; dl. Pleşu tocmai îmi povestea care-i treaba cu "pariul lui Pascal" (chestii grele, nu mai intru-n detalii), eu eram numai urechi, cînd observ că privirea i se fixează undeva în spatele meu iar fraza-i rămîne suspendată între "pariu" şi "Pascal". Şi-mi spune: "Asta-i aia, cum o cheamă?" Mă-ntorc şi o văd pe Mihaela. "Păi, zic, e Mihaela Rădulescu." Şi le fac cunoştinţă. (Mihaela se-ntorcea de la Los Angeles, de la Oscaruri, probabil.) Nu multă lume se poate lăuda, cred, cu faptul că "i-a introdus" pe Pleşu şi Mihaela, la NY, pe aeroportul JFK! Nici eu nu mă laud, dar - ce vroiam să spun cu asta? Ah, era doar o contribuţie la portretul doamnei MR, "o femeie cu c..ie", cum spunea Andreea Esca. Care nu stă, nici ea, prea rău la capitolul ăsta;-)

Pe TVR1 există o emisiune la care nu mă prea uit, dar - cum se zice - mai "pic" peste ea. Este animată de o creatoare de modă şi e sîmbăta după-masă. Am citit undeva că "targetul" TVR1-lui, mai ales sîmbăta după-masă, este format din persoane din mediul rural şi pensionari; aşa se explică, probabil, de ce - printre "catwalk"-uri & fiţe - realizatorii au simţit nevoia să-l invite (la emisiunea pe care am picat eu) pe dl. Benone Sinulescu, "nea Beni", cum i se spune. Care "nea Beni" a dat-o, fireşte, pe populare - că doar ăsta-i targetu' lui! Acuma, fază: fiţoşii & fiţoasele din platou s-au prins în horă, mai ceva ca la periniţa, of, of, măi, măi... Pe bune, merita să-i vedeţi. Zici că erai la "Folclorul contraatacă". Dar se pare că atacă pe toate televiziunile. Indiferent de target.



Recent, am avut plăcerea să prezint romanul Miercurea cenuşii de Ethan Hawke, în prezenţa autorului. Cartea (apărută la Humanitas) e o surpriză pentru cei care nu-l ştiu pe Ethan decît în calitate de actor (Marile speranţe, Gattaca etc.) sau / şi de ex-soţ al Umei Thurman: este al doilea său roman, mai complex şi mai reuşit decît primul (The Hottest State) care era, la rîndul lui, un debut remarcabil... Stăteam, amîndoi, cu fundul pe scenă în sala cinematografului respectiv, la 10 dimineaţa, era mai puţină lume ca-n seara dinainte, cînd fusese prezentat filmul Tape (Mărturisirea, în care Ethan face - cred - cel mai bun rol al său), şi nu m-am putut abţine să-i şoptesc, la ureche: "Asta-i diferenţa dintre film şi literatură..." El a dat din cap, cu căciuliţa aia de lînă cafenie pe care parcă scria "Hei, eu sînt un anti-star!" - şi-ntr-adevăr, Hawke nu arăta ca o "Vedetă": era în aceeaşi helancă roşie sport, în blugi şi cu ghetuţe de piele întoarsă. Şi cum stăteam aşa, cu picioarele bălăngănindu-se peste marginea scenei - ca doi puşti pe un gard -, m-am gîndit: Uite, avem exact acelaşi tip de ghetuţe, el - negre, eu - verde închis: mondializare, frate! Şi, culmea, ale lui sînt mai vechi... Dar toată lumea ştie că "mai vechi = mai comod", aşa că Ethan şi le bălăngănea mai liber. Ceea ce cred că spune ceva important despre condiţia umană, dar am uitat ce.