1. Ianuarie: Am început anul cu un casting foarte special, cu elevii Liceului Decebal. Am petrecut acolo două zile în care i-am cunoscut pe cei care s-au înscris, le-am cerut să citească câteva replici din textul pe care urma să îl facem împreună, care este despre bullying, și i-am întrebat ce alte subiecte importante cred ei că ar mai trebui abordate în spectacolele cu și pentru adolescenți. Răspunsurile lor m-au înduioșat și mi-am dat seama că deși ne despart atâtea referințe culturale, experiența adolescenței va avea întotdeauna aproape aceleași provocări pentru fiecare dintre noi. M-am străduit să găsesc un loc în echipă tuturor celor care s-au arătat cu adevărat interesați și am reușit.
2. Februarie: Ne-am trezit că avem amândoi un weekend liber, chiar același weekend, lucru rar întâlnit, așa că într-o oră eram deja în drum spre munte, să vedem zăpada. În timp ce priveam peisajul alb bucurându-ne de căldura piscinei interioare a hotelului, am primit telefonul în urma căruia am aflat că am câștigat concursul de proiecte al Teatrului de Comedie, la care aplicasem în urmă cu doi ani, cu o pandemie și trei vieți. Primul meu gând: oare mi-o mai plăcea acum textul pe care l-am ales atunci?!
3. Martie: La Teatrul Mic începem să punem la cale un recital de poezie cu ocazia lunii martie, luna femeii. Inițial eram cu toții plictisiți de idee, dar la un moment dat s-a întâmplat acel lucru greu de descris, când ochii tuturor celor implicați încep să sclipească, când energiile se contopesc și lucrurile se leagă în moduri total neașteptate. Adolescenții din public au fost în delir, au sorbit fiecare vers al actorilor, iar la sfârșit nu se mai dădeau duși. Noi am primit cu brațele deschise entuziasmul lor și tot drumul spre casă am simțit că zbor.
4. Aprilie: Mi-am dat seama prea târziu cât de tare am greșit. Eu n-aveam ce căuta aici. Instinctul mi-a dictat de la început să plec, dar n-am acționat la timp, așa că au venit peste mine consecințele. Am căutat o salvare, o ieșire din situația și mai ales din compania în care mă aflam, însă până mă dumiresc ce anume era de făcut, a trecut premiera și am avut impresia că am scăpat, însă, din păcate, am realizat că nedreptățile la care te supui singur sunt cel mai greu de înțeles și de iertat. E mult mai simplu să-ți justifici diformitățile comportamentale și mentale ale celorlalți și chiar să-ți pară rău pentru ei decât să te ierți pe tine. Am petrecut Paștele în Sicilia, sub un morman de înghețată și regret.
5. Mai: Cred că anul acesta am decis că luna mai este luna mea preferată. Peste tot în jurul meu e doar energie și entuziasm, dar există totuși un iz de vacanță, așa că mă simt în permanență ca în ultima zi de școală.
Repetițiile cu copiii au început să dezvăluie un spectacol în toată puterea cuvântului, în care fiecare dintre ei se distinge la momentul lui, cu farmec și candoare. În fiecare zi de repetiție am plecat acasă cu cel puțin unul dintre ei în minte, bucurându-mă pentru progresul lor.
Tot în luna mai am văzut mult teatru de uns pe suflete, mai ales la Craiova, printre care două Declan Donnellan-uri și un Robert Lepage, m-am plimbat mult pe străzile din București, până m-am pierdut, deși îl știu ca-n palmă, am ieșit la timp dintr-un escape room și am început să văd cum se îndepărtează umbra care mă întunecase.
6. Iunie: Copiii au luat premiul pentru cea mai bună trupă, exact ceea ce mi-am dorit pentru ei, sperând că o astfel de recunoaștere va consolida toate lucrurile despre care le-am vorbit în lunile petrecute împreună și cred că așa a și fost. Au înțeles că pot face orice își propun cu adevărat și se privesc cu mult mai multă înțelegere și apreciere unul pe celălalt.
Noi ne-am luat în sfârșit un apartament pe care nici nu am apucat să-l vedem bine că am și plecat într-un tur de forță TIFF - FITS, după care ne-am întors, culmea, odihniți și relaxați, semn clar de bătrânețe incipientă.
7. Iulie: În ciuda faptului că 2022 a fost un an plin de călătorii, Bistrița a fost orașul care m-a impresionat cel mai tare. Parcă ai fi într-un Muzeul al Satului ușor mai modern, cu facilități de oraș și infrastructură de parc. Doamna care mi-a împletit părul pentru UNITER mi-a spus că nu fusese niciodată la București și nu am simțit în glasul ei nicio fărâmă de regret, nici cea mai subtilă impresie că viața ei ar fi putut fi mai bună în altă parte.
Am fost să verificăm și da, permiteți să raportez, Grecia e superbă și în Corfu. Mai ales dacă seara, pe terasa camerei, pe laptop, te uiți la The Durrells cu o bere grecească în față.
8. August: Mi s-a împlinit marele vis de a ajunge în Asia. Bali este în egală măsură superb, incredibil de liniștit, plin de peisaje spectaculoase, dar și mizerabil, cu tot felul de resturi și gunoaie aruncate la tot pasul. M-am gândit mult la faptul că aceste trăsături diametral opuse definesc de fapt orice lucru atins de ființa umană.
Tradiționala călătorie în Praga a fost extrem de diferită anul acesta, în primul rând pentru că adormeam în fiecare seară la ora 10, având în vedere că jet lag, în al doilea rând pentru că prioritățile și obiceiurile noastre s-au schimbat de acum 15 ani când ne-am cunoscut. Cu toate acestea, de fiecare dată când ne întâlnim toate 3, mă umple același sentiment de familiaritate și siguranță și sper că așa va fi mereu.
9. Septembrie: Am început repetițiile la Teatrul de Comedie. Am simțit aproape imediat că avem cu toții același scop, așa că lucrurile s-au mișcat în direcția cea bună, repetițiile au fost productive și ne-am și distrat. Nu tuturor le-a fost ușor să înțeleagă din prima cheia specială în care trebuie jucat acest spectacol, cum mă așteptam, ca de altfel nici mie. Găsirea textelor provocatoare, cu discursuri atipice dar totuși fundamentale pentru mesajul piesei rămâne pentru mine una dintre marile plăceri ale meseriei.
În septembrie am învățat sau mi-am adus aminte de cuvinte precum: glet, tinci, ranforsare, șapă, sifon (nu de băut) și altele specifice celor care renovează.
10. Octombrie: Sentimentul pe care l-am avut privind frumusețea în mizerie cu o lună în urmă mă vizitează din nou. E ciudat și aproape suprarealist să repeți intens o comedie atât de colorată precum Picasso vs. Einstein și când privești în jos, hainele tale să fie negre.
11. Noiembrie: Premiera a ieșit foarte bine, exact așa cum am sperat, fapt care s-a concretizat mai frumos ca niciodată, cu câteva zile înainte de vizionare, când toate elementele spectacolului s-au întâlnit, s-au cunoscut și s-au și plăcut la nebunie. Dragoste la prima vedere, cum s-ar zice.
12. Decembrie: Încep repetițiile la Odeon și mă gândesc că poate până la premieră o să reușesc să trec peste senzația de "nu-mi vine să cred, nu-mi vine să cred". Acum, din viitor, pot să certific faptul că nu, n-a trecut, doar s-a intensificat, grație echipei minunate și profesioniste cu care am lucrat, de la birouri până la scenă. Textul a fost dificil, special, greu de apucat, dar fiecare zi a adus cu ea noi revelații, noi înțelegeri de care ne-am bucurat împreună, atât eu cât și actorii.
Cuvântul anului 2022 este cu siguranță MULȚUMESC.
*