Imediat după asta am intrat in repetiții la proiectul inedit al lui Radu Nica. Lacrimile amare ale Petrei von Kant. Un text bun, încărcat de înțelesuri și istorii. Urma să joc din nou (la 35 de ani) o fetiță de 16. Yuhuuu. Mișcarea semnată de Ioana Marchidan avea să fie contrapunctul. Și ce bine că a fost așa. Tot atunci am făcut pentru prima oară Covid 19.
La câteva zile de la premiera lui Radu, am intrat împreună cu Costi (Apostol) în #acedesiguranță, spectacolul instalație al lui Bobi Pricop. Noi eram puntea de legătură între spectator și cei 7 adolescenți, protagoniștii instalației create de Bobi, Oana și Iustin. Discuțiile de după cu publicul au fost delicioase.
Am plecat cu Richard 3 al lui Eugen la Turda și la Craiova la Festivalul Shakespeare. Eu am plecat cu câteva zile înainte să jucăm, ca să văd Othello al lui Korsunovas. Mi-a reamintit întâlnirea mea, din 2017 de la Vilnius, cu acest fascinant regizor.
Vacanță. Mihai. Samotraki, insula sălbatică. Divin. Mai puțin episodul cu salteaua în larg de era să mor în Egee. Am paralizat efectiv și curenții mă tot duceau... Doamne ferește...
FITS în iulie cu #acedesiguranță. Mă regăsesc cu prieteni vechi și noi de la Sibiu. Ce sentiment... să revin aici, astfel. Chipuri vesele și triste la Sibiu.
În august (deja?) avem workshop și casting la TAM cu Raul Coldea și cei de la Reactor. Abia am așteptat acest proiect, eram foarte curioasă să îi cunosc pe cei de la Reactor, și am descoperit niște oameni superbi, deschiși, calzi, relaxați și super generoși. Iau castingul. Mă bucur.
În paralel începe Andreea Vulpe lucrul la Nora 2. 2 Emmy. Distribuție mică, multă muncă. Decizii. Nu cred că am ajuns să îi spun Andreei cât de necesar a fost pentru mine procesul acesta intens. Intuiam această întâlnire ca fiind una onestă în care fără doar și poate devii mai bun. Poate pentru că se datorează răbdării și dragostei ei față de actor și profesie ca să poți să oferi atât de mult. Nu știu dacă am mai lucrat așa... Și aici timpul a zburat și am învățat răbdarea și eficiența.
Printre picături, o zi sau două (când sunt trei e lux), fug la Mihai, bem bere Leon și ne uităm la un film bun. Când poate, vine el la Sfântu și îmi amintește că sunt nevasta lui.:)
Urmează delirul: Piatra Neamț, Iași, Brăila, Constanța, Galați, Arad, Timișoara, Odorhei, București (FNT) printre spectacole programate la sediu și repetiții la Nora 2. Perioada asta mi-a plăcut foarte mult. Serios.
Mihai îmi trimite poze de acasă cu plantele care s-au uscat (nu din lipsa apei zice, ci din lipsa ta...) Plâng puțin dar îmi revin. D-butanT pentru scenografi. Câștigă și Theodor Niculae. Îl ador. Discuții lungi cu oameni mișto la Arcuș și la Spiriduș. Vizite neașteptate. Discuții despre teatru și lume. Întrebări și frământări. Încet încet scap de atacurile de panică instalate cu ceva timp în urmă de frica asta a pierderii cuiva drag pe care nu pot să o accept. Fumez mai puțin.
Premiera la Nora 2. O nevralgie de maxilar cu dureri apocaliptice mă prinde ca pe un hoț în aceste zile cu adrenalina la maximum, poftă de mâncare spre 0 și imunitate tot așa. Bașca, un șoricel de câmp mi se alătură în aceste zile acasă, iar nopțile alături de el sunt o adevărată plăcere, vorbim de personaj, relații, extratexte și altele. Horror. Dar sunt peste situație și totul iese foarte bine.
Pauză.
Am trei săptămâni vacanță de iarnă și abia aștept să mă arunc în zăpadă la Păltiniș. Nu e zăpadă... mă arunc eu undeva. Citesc mult în vacanță, văd documentare și filme bune. Citesc fizică cuantică, continui cu Sacks, apoi sar la literatură contemporană (îmi place Diana Geacăr) și mai meditez asupra psihologiei și a intuiției. Am intuiție bună. Sunt norocoasă și recunoscătoare, o fi de la zodie? Posibil. Pun gânduri bune în tot ce fac. Tot așa și pentru oameni. Mă feresc să gândesc rău, pentru că știu că se împlinește. Uneori chiar cred că sunt o vrăjitoare (albă) că împlinesc ce gândesc. E oau. Am puteri. Serios. Apropo, All the birds in the sky. E în top la mine.
Frământările continuă, credințele nu mă slăbesc. Caut în continuare combustia pentru munca asta, uneori fantastică. Nu mă mișcă deloc falsa empatie de pe rețele, când noi, ochi în ochi nu o avem... și mă emoționează foarte tare disponibilitatea pentru adevăr a artiștilor cu tot cu vulnerabilități. Mă întreb dacă nu cumva asta e adevărata putere. Fără metode, ancorat la ce trăim acum, dezastre dar și fericiri sublime așa încât problema relevanței devine irelevantă. Paradoxuri, nu? Fără plasă de siguranță și fără să ai nimic de pierdut. Faptul că am întâlnit astfel de artiști îmi dă speranță.
Altfel, observ lucruri, oameni, mă lupt cu mine. Îmi iau timp să văd cu adevărat. Îmi pare rău că în 2022 nu am ajuns la Berlin sau la Londra la prietenii mei. Îmi place să merg acolo, văd chestii mișto, muzee, hub-uri culturale. Anul ăsta vine Peeping Tom la Barbican. Tare.
Mă plimb prin sate, mă oglindesc în prietenii pe care îi am și ei în mine, cei câțiva... Sunt norocoasă, da.
Ultima zi de vacanță. A nins. Urc urgent la Păltiniș cu Mihai. Mă arunc în zăpadă și ne dăm cu sania. Pârtia e închisă. Aș fi vrut să skiez. Totuși mai bine că e așa, că eu doar de 2 ani știu să skiez... știi ce zic...
Mâine începem Gliese 445. Doamne-ajută!
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 5 martie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)