Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cuvinte pentru înecaţi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Manual de fotografie: Vânătorii de umbre


Alina Andrei

17.12.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Motto:
"Sunt mult mai multe enigme în umbra unui om care umblă în soare decât toate religiile trecute, prezente şi viitoare"

Giorgio de Chirico, anul 1913


# De felul meu fac parte din categoria oamenilor care la vederea unor umbre de soi se proţăpesc în mijlocul drumului admirându-le, taman când maşinile vor să treacă chiar pe bucata de şosea pe care înţepenisem. Alteori, fiind pe trotuar cu ochii spre conturul umbros al castanului răşchirat pe-un autobuz, ori privind cu cea mai mare atenţie broderia de pe asfalt, copia fidelă a gardului de fier lângă care mă oprisem, mi se întâmpla să mă nedumirească îmbrâncelile trecătorilor. Aşa că nu-i de mirare că-mi sunt pe plac şi fotografiile cu umbre de tot felul. Am văzut la viaţa mea, fotografiate, umbre de tot felul de fiinţe şi nefiinţe de deasupra pământului, pe timp de zi ori de noapte. Victor Stoichiţă, profesor de istoria artei la o universitate elveţiană, a scris înţeleptul tratat "Scurtă istorie a umbrei", pe care l-a dedicat soţiei şi celor doi copii, citez: "în amintirea vânătorilor noastre de umbre" şi a plimbărilor la Ecuvillens. N-am idee unde se găseşte pe hartă acest Ecuvillens şi nici nu mor de nerăbdare să aflu, în schimb ştiu foarte bine ce înseamnă o vânătoare de întunecimi. Şi mai ştiu că din păcate nu poţi să le bagi în buzunar, după ce le-ai prins în raza privirii, în schimb nimeni nu te împiedică să le fotografiezi, strângându-le în colecţie întocmai cum un braconier îşi îndeasă tolba cu trofee. Până acum nimeni nu mi-a reproşat că i-am fotografiat dublura întunecată, dar e adevărat, nici n-am avut ocazia să îndrept aparatul spre umbra unui psihopat cu cuţitul ridicat, spre cea a unei dansatoare din buric, dimineaţa înainte de a se gletui cu farduri, ori spre cea a unui crocodil cu botul căscat. Anumite contururi se cer a fi fotografiate. Altele nu. De exemplu cele ale psihopaţilor, dansatoarelor ţâfnoase şi ale crocodililor. În privinţa umbrelor de beţivani e mai complicat. Cei mai mulţi nici nu vor băga de seamă ce li se va întâmpla (mă refer la îndreptarea aparatului către întunecimile lor strâmbe), iar alţii, mai simţiţi, poate chiar vor dori să colaboreze cu fotograful înlesnindu-i munca, aşezându-se în calea soarelui aşa cum trebuie. Exaltaţii vor face şi mai mult. Îşi vor răşchira artistic braţele, se vor roti în jurul axei într-un picior, doar pentru ca umbrele lor să-şi lăbărţeze cu graţie mâinile şi să se învârtă ca titirezul.


# Oricine ştie că umbra cărnii (de om de exemplu), implică obligatoriu prezenţa fiinţei. Nu poate exista conturul unui Popescu să zicem, prelins pe pământ, apă ori pe ziduri, fără ca acesta să fie în momentul respectiv la capătul umbrei. Viu sau mort. Doar în romanele fantastice s-ar putea întâmpla ca acest Popescu să se plimbe bine mersi pe faleză, singur în soarele amiezii, iar umbra sa hoinară să bântuie în acelaşi moment pe cărări de munte. Şi dacă nu se poate aşa ceva, înseamnă că umbra lui Popescu va fi fotografiată în prezenţa trupului şi-a gândurilor lui Popescu, pe faleza din Constanţa, şi nu altundeva. Totuşi nu trebuie să uităm că "Omul în cenuşiu" (a se citi Diavolul) a cumpărat umbra bietului Peter Schlemihl, tragedie povestită lumii întregi de Adelbert von Chamisso, în 1814 (un an nu tocmai îndepărtat dacă ne gândim la timpul cosmic). Pe scurt acest Peter Schlemihl, sărac şi naiv, a acceptat propunerea făcută cu şiretenie, de a i se oferi punga magică care se umplea mereu şi mereu cu aur, în schimbul umbrei. Devenit incredibil de bogat, a băgat de seamă cum cei din jur îi fug din cale, cu teamă, văzându-l văduvit de umbră. La a doua propunere făcută de Diavol, de a i se returna învelişul şi de a păstra punga, în schimbul sufletului pe care ar fi urmat să i-l înhaţe după moarte, a rezistat. Aruncând aurul în prăpastie s-a eliberat, însă nu şi-a recăpătat ceea ce era pierdut pe vecie. Umbra. În mai multe gravuri şi tablouri din secolul al XIX-lea, a fost istorisită prin cărbune ori vopsele această nefericită păţanie. Preferata mea este gravura lui Georg Cruikshank, din 1824, în care Peter Schlemihl şade cu spatele, iar Omul în gri, ghemuit, îi înhaţă întunecimea unui picior, urmând să desprindă toată silueta de pe pământ. E de la sine înţeles că fotografii nu prea au şansa să vadă astfel de scene, pe viu, de-adevăratelea. Nu au de ales decât să regizeze, folosindu-se de modele care să sugereze că sunt hoţi malefici de umbre. O siluetă de carton foarte subţire, neagră, tăiată după conturul celui care-l va interpreta pe Peter Schlemihl, i se va aşterne la picioare, în spate. Modelul ghemuit va ridica un pic silueta iluzorie. Atât. Privitorii fotografiei vor fi convinşi că acolo s-a petrecut o tâlhărie, că un om a fost văduvit de umbră.


La înmormântările din timpul zilelor cu soare, nu de puţine ori contururile umbroase ale rudelor îndoliate, prietenilor, preotului şi-a cântăreţilor se prăbuşesc în groapa proaspăt săpată. Coşmar: cei vii pleacă la parastas şi apoi la casele lor, ca abia seara să-şi dea seama că umbrele le-au rămas captive în mormânt, strivite de sicriu şi acoperite cu straturile de pământ umed sau uscat, plin cu gângănii devoratoare.

# Alt scenariu: mulţi oameni strânşi într-un apartament devenit prea strâmt. Se bea, se fumează. Un Ionescu se apucă să citească cu voce tare poezii moderne, din acelea în care abundă cuvintele cu p, semnele de exclamare, scuipaţii şi picioarele băgate în ceva sau cineva. Toate feţele sunt îndreptate către cel din mijloc, poetul. Undeva la dreapta, cocoţat pe pervaz în lipsă de scaun, un student blazat trage din ţigară. Nu ştie că din nebăgare de seamă, ori plictis, clona umbroasă i s-a prăbuşit pe asfalt, prin fereastra deschisă. De la etajul 4. Nefiind din oase şi din carne, nu s-a terciuit, prin urmare nici nu şi-a dat duhul. Bănui că a plecat de capul ei la plimbare. Apartamentul sufocant se poate reda relativ uşor în fotografii. Pozat de sus, aproape de tavan, cu un superangular, în aşa fel încât să se vadă de deasupra capetele apropiate, fuioarele de fum, paharele. Fotograful va cocoţa un scaun pe-o masă, apoi el se va urca pe scaun, dacă nu cumva şi masa e plină de scrumiere, sticle de vin şi de bere. Mai greu se va poza umbra studentului, înainte de prăbuşire.


Uneori sunt cât se poate de conservatoare. Îmi place să cred că umbra îmi va sta mereu unde îi e locul. Nu mi-ar pica bine ca într-o dimineaţă însorită de luni, ieşind din bloc să descopăr că nu m-a însoţit, fiind încă sub plapumă, adormită. Din fericire nu se petrec astfel de drăcovenii. La fel, în lumea reală nu se întâmplă ca umbrele trecătorilor ce aşteaptă verdele la semafor să se îmbârlige între ele, schimbând trupurile, doar pentru că a bătut vântul prea tare sau pentru că aşa le-a venit, din capriciu. Lumea s-ar sminti văzând o umbră rotundă de cocoană însoţind un domn lungan, umbra lunganului lipindu-se de picioarele unui pudel, umbra pudelului mutându-se lângă un pensionar, umbra pensionarului cu baston lăbărţându-se pe ziduri lângă o bicicletă, umbra bicicletei alergând după poliţai şi tot aşa. O astfel de ciudăţenie i-ar afunda pe martorii întâmplători ai scenei în spaima de ieri, de alaltăieri şi dintotdeauna. De secole, din motive mai puţin întemeiate cum ar fi cutremurele, ploile cu broaşte, ciuma, s-a prezis sfârşitul lumii. Într-o serie de fotografii conceptuale, fojgăială aiuristică de la semafor ar prinde contur.

În câteva din picturile medievale, dar şi în cele târzii de secol XIX, artiştii au zugrăvit nefericiţi ce alergau după propriile umbre, ori dimpotrivă, ce erau fugăriţi de acestea până la capătul pământului, şi, nu de puţine ori pe cei cu conştiinţa încărcată înfigând sabia în dublura de pe pământ.


# Umbrele din New York sunt întocmai ca cele din Braşov, Paris, Tokio ori Honolulu, însă acolo se întâmplă des să se imprime pe portoricani, jamaicani, mexicani şi negrii de ghetou, să se întindă pe terenuri de baschet îngustându-se în spaţiile dintre restaurantele chinezeşti. Apar des întunecimi de arme, pistoale luminate de soare pe timp de zi, noaptea de farurile maşinilor şi reclamele electronice. Dar slavă domnului, new yorkezii au parte şi de umbre paşnice, cumsecade şi sprinţare.


În Franţa umbrele sunt lenevoase, sau cel puţin aşa am văzut eu într-o fotografie făcută în anul 1976, de Martine Franck. Conturul moale al unui hamac, cu tot cu copilul din el şi cu adâncitura trupului, se reflectă pe o pardoseală albă, probabil de marmură. Asta se întâmplă la începutul fotografiei, din partea stângă până în partea cealaltă. Puţin mai sus, spre mijloc, se vede umbra unui copac, tot pe marmură, apoi rotunjimea turtită şi neagră a unei mingi uriaşe, albe, şi mai sus trupul aproape gol al unei doamne ce stă la soare. În colţul de sus, din dreapta, se ghiceşte apa din piscină.

În Japonia, Noboyushi Araki a fotografiat în 1991 o curtezană îmbrăcată într-un chimono. Sprijinită de perete, şezând pe podea, e încălţată în şosete albe, scurte, are pulpele goale, uşor îndepărtate cât să i se vadă întunecimea dintre coapse, la fel fiind lăsaţi de vedere şi sânii, pântecul cu buric cu tot fiindu-i acoperit de mătăsurile straiului tradiţional. Rujul foarte aprins, roşu, contrastează cu pielea foarte albă. Are în mână o telecomandă, iar în colţul peretelui se află poşeta exotică. Mică. Femeia pare a se uita la televizor, în aşteptarea unui client, sau după plecarea acestuia, însă apoi remarci că, de fapt, priveşte un bărbat pe care noi nu-l vedem. Şi foarte bine ar putea fi vorba doar de un model ce-a jucat rolul de curtezană în faţa aparatului de fotografiat. În toată această scenă umbra e ultimul element de băgat în seamă. Firavă, trunchiată, n-are substanţă decât prin faptul că pielea de sub chimono e incredibil de albă. Te-ai aştepta ca până şi reflexia trupului să fie la fel de luminoasă.

Unul dintre cei mai iscusiţi meşteri în redarea umbrelor este rusul Gueorgui Pinkhassov. Portretele sale, fotografiate pentru reviste ori albume, aproape întotdeauna sunt întrerupte de fâşii întunecate. Groase sau subţiri, dense ori transparente.


# Truc. Atunci când se fotografiază un obiect (să zicem un cal din piatră, în miniatură) folosind mai multe surse de lumină, pe masa pe care este aşezat apar umbre ce trădează poziţionarea becului şi a lămpilor. Pentru a le elimina, se aşează calul pe o masă de sticlă peste care se pune fundalul. Sub masă se strecoară un reflector puternic ori o lampă, ambele aprinse, aşa încât umbrele să se atenueze sau să dispară, după dorinţă.

# Am impresia că mulţi merg în Africa doar pentru a poza piramide şi umbrele caravanelor răsturnate pe nisip.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Prea frumoasa poveste a domnului Măgar, carte semnată Alina Andrei.

blogul Alinei Andrei

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Singura veveriţă siberiană pe care o cunosc stă la bloc (5.0/5 - 27 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Poemul perfect de iubire pentru tine, doar pentru tine (4.8/5 - 17 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Patti Smith şi Robert Mapplethorpe în bucătăria lor (coioasă, cum ar spune un cunoscut de-al meu) (4.7/5 - 13 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Am vrut să fotografiez: Un om plin de păsări (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La mine în cartier: Apollinaire şi Marie Laurencin (4.9/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer