Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Crăciun  Sageata  Poveşti de Crăciun la LiterNet

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Adevărul Naşterii. Al cui adevăr?


Nick Sava

27.12.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Vine iarăşi Crăciunul, ca în fiecare an. Dincolo de aspectul comercialist şi comercializant pe care i-l dă societatea mercantilă în care trăim, este totuşi un moment în care ne amintim, chiar şi numai de suprafaţă, tradiţiile populare şi cele religioase ce ne-au însoţit viaţa.

La români, minunatele tradiţiile populare sunt incomparabile. Puţine popoare europene – sau din întreaga lume – mai au o astfel de bogăţie de tradiţii care se pierd în negura timpurilor. Multe din obiceiurile de iarnă sunt pre-creştine, dovedind influenţe ale cultelor agrare "păgâne". Totuşi, rolul pe care îl joacă tradiţiile creştine este deosebit de mare. Deşi sincretismul dintre aceste tradiţii şi cele păgâne nu este deloc aparentă, poporul român este un popor sincer creştin, ortodox, iar tradiţiile sărbătorilor de iarnă dovedesc acest lucru. Prin colindele dedicate Naşterii lui Christos, semnificaţiilor date filosofiei creştine, prezenţa sfinţilor şi a Maicii Domnului alături de Dumnezeu şi de Iisus, dar şi a obiceiului Irozilor, cultura cristică a sărbătorilor este de netăgăduit.

Dar de unde vin aceste tradiţii? Literatura cristică este relativ săracă în informaţii, deşi aparent informaţiile date sunt suficiente pentru a crea un întreg univers. Dintre toate cele 27 de cărţi ale Noului Testament, doar în două din ele (Evanghelia după Matei şi cea după Luca) apare tema nativităţii. Ceilalţi doi evanghelişti nu pomenesc nimic despre naşterea lui Iisus, după cum nici Pavel – singurul autor recunoscut de către toţi cercetătorii că are o mare doză de autenticitate – nu scrie despre acest moment. Se pare că a existat o vreme, pe la anii 80-90 d.Chr., când creştinătatea acelor timpuri, sub presiunea creştinării masive a grecilor, a simţit nevoia să creeze o istoricitate Mesiei.
Conform tradiţiilor evreieşti, patriarhii, profeţii, regii evrei nu aveau nevoie de o "istoricitate". Biblia vorbeşte despre Dumnezeu şi istoria poporului evreu prin lucrarea lui Dumnezeu, deci biografiile diferitelor personaje sunt lipsite de importanţă. Singurul personaj a cărui copilărie este amintită este Moise – şi nu este de mirare că biografia lui Moise a influenţat în multe privinţe pe cea a lui Iisus. Pe de altă parte, grecii aveau o adevărată tradiţie în poveştile despre naşterea diferiţilor eroi şi semi-zei, ba chiar şi a zeilor olimpieni. Pentru noii creştini "greci" (evrei elenizaţi trăind în diaspora evreiască) sau de-a dreptul "păgâni", naşterea Domnului avea o mare semnificaţie. Şi, deci, evangheliştii au produs aceste poveşti despre nativitate.

Primul evanghelist, Marcu, nu aminteşte nimic despre Naştere. El prezintă doar munca lui Iisus şi patimile lui. Matei, al doilea evanghelist (deşi sunt unii cercetători care îl plasează după "Luca"), vorbeşte, imediat după ce prezintă genealogia lui Iisus, despre naşterea lui. În schimb Luca începe cu naşterea lui Ioan Botezătorul, dar despre genealogia lui Iisus vorbeşte abia după Botezul acestuia. Chiar şi cele două genealogii sunt diferite – bibliştii tradiţionalişti pretinzând că una este pe linia lui Iosif şi cealaltă pe linia mamei, Maria. Dacă este aşa, ar fi singura genealogie pe linie maternă din Biblie! Ultimul evanghelist, Ioan, nu pomeneşte nici el despre naştere. Un motiv ar putea fi faptul că la acea dată (după anul 100 d.Chr.?) în coloniile creştine circulau multe poveşti despre nativitate, ba chiar şi despre copilăria lui Iisus, unele din ele păstrate în apocrife cu puternice influenţe gnostice; deci autorul evangheliei e posibil să nu fi simţit nevoia să o facă şi el. Tot ce zice el este că "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi". Deci, cum ziceam, avem doar două poveşti biblice despre Naştere.
Cele două poveşti sunt apropiate, dar nici pe departe asemănătoare. De obicei, ceea ce noi considerăm povestea Naşterii este o sinteză a celor două poveşti. În ciuda faptului că în multe alte părţi cele două evanghelii sunt cât se poate de asemănătoare, în cazul Naşterii ele diferă în multe privinţe.

De exemplu, cadrul în care este prezentată Naşterea este diferită. La Matei, Naşterea urmează un anumit scenariu pentru a împlini prorocirile. Pentru că creştinii citeau Vechiul Testament în traducerea grecească a Septuagintei, ei citind profeţia lui Isaia: "Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte fiu...", Matei crează această poveste a Fecioarei ce îl naşte pe Mesia. Faptul că el nu cunoaşte versiunea iudaică a profeţiei ("tânăra femeie") este greu de explicat de către cei ce susţin că Matei a fost vameşul evreu, ucenic al lui Iisus. Matei ar fi trebuit să cunoască Vechiul Testament în varianta originală... În povestea lui Matei, principalul loc îl ocupă Iosif. Ca "martor", el nu putea aduce ca "mărturie" vorbele unei femei. De aceea, îngerul i se arată lui Iosif, el dă nume copilului (şi nu aşa cum se profeţise; Iisus nu este, totuşi, Emanuel... oricât de apropiate ar fi numele în sens. Pentru că Emanuel este "Domnul este cu noi", pe când Jeshua este "Dumnezeu (Yahve) Mântuieşte). Mai zice ceva Matei, lucru care nu este citat cu plăcere de către cei ce susţin fecioria perpetuă a Fecioarei: că Iosif nu a cunoscut-o (în sens sexual) pe Maria până când nu a născut.

Luca începe povestea cu şase luni înainte de naşterea lui Iisus, povestind împrejurările naşterii lui Ioan Botezătorul, fiul lui Zaharia şi a Elisavetei, Înainte-mergătorul lui Iisus. Cercetătorii presupun că această poveste, care nu apare la Matei, are rolul de a certifica credincioşilor din acea perioadă faptul că nu Ioan este adevăratul Mesia, ci ruda lui, Iisus. Trebuie să amintim că "ucenici ai lui Ioan" (numiţi în epocă Sabeeni) au existat până în secolul IV, şi că urmaşi ai lor au fost descoperiţi chiar şi în zilele noastre în delta Eufratului... Luca nu spune în ce sens cele două familii erau înrudite, decât că Elisaveta era "rudenie" cu Maria. Cum el spune că Iosif este din neamul lui David, e de presupus că cea care se înrudea cu Elisaveta (sau cu Zaharia) era Maria. Într-adevăr, există o poveste apocrifă în care Maria apare ca "aleasă" a lui Dumnezeu, fiind dusă în Templu de la vârstă fragedă, unde va sta până în momentul căsătoriei ei cu Iosif. Povestea este greu de crezut, prezenţa femeilor în Templu fiind absolut interzisă dincolo de aşa-zisa Curte a Femeilor. Vrem sau nu vrem să credem, religia iudaică este una extrem de patriarhală – această influenţă păstrându-se şi în religia creştină.
La Luca, Îngerul se arată Mariei. Rolul lui Iosif este absolut minor. Aceasta este lesne de explicat din moment ce adevăratul "tată" a lui Iisus este Duhul lui Dumnezeu şi nu Iosif. Mult mai greu de explicat este importanţa dată faptului că Iosif este din "casa lui David". Fiind doar tată adoptiv, e greu de susţinut că naşterea lui Iisus împlineşte profeţiile că un urmaş a lui David va fi Mesia. Poate de aceea Luca crează o altă genealogie, cum spuneam, pe linia Mariei – despre care nu afirmă, de altfel, că ar fi din "casa lui David". Dacă e drept că era "rudenie" cu familia lui Zaharia, este foarte probabil că ea aparţinea tribului lui Levi.

Matei pomeneşte, imediat după "Buna Vestire" şi Naşterea la Betlehemul Iudeii (de notat că Matei nu afirmă că Maria şi Iosif ar fi locuit în Nazaret), de magi. Nu ne spune câţi – el vorbeşte despre "nişte magi". Tradiţia a amintit şi de nouă la număr, dar s-a stabilizat la cifra de trei. Tot tradiţia spune că Sfânta Elena, mama împăratului Constantin, ar fi "descoperit" moaştele celor trei magi într-o peşteră "dincolo de Eufrat" şi le-a dus la Bizanţ, de unde, cu timpul, au ajuns la Köln (Colonia), unde sunt şi astăzi. Aşa o fi – doar că pe timpul lui Constantin teritoriul de dincolo de Eufrat era sub stăpânirea parţilor, în război cu romanii. În ciuda bătăliilor cu rezultate variate, ultimul împărat roman care a ajuns pe Eufrat a fost Traian... Tot ce se poate spune despre moaştele de la Koln este că sunt a trei bărbaţi, poate de rase diferite. Numele lor au apărut abia în secolul IX...
Nici despre vârsta şi naţionalitatea lor nu se ştie. Matei vorbeşte despre "nişte magi din Răsărit". Nu spune dacă erau tineri sau bătrâni, albi sau negri, arabi sau chinezi... Rostul poveştii era ca să se dovedească faptul că Iisus, ca Fiul al unui Dumnezeu universal, este superior preoţilor altor religii – şi prin asta, religia creştină are prioritate tuturor celorlalte religii. Magii erau preoţi persani ai zoroastrismului sau, cum i se mai spune, mazdaismului. Magii aveau importanţă în rândul evreilor nu numai prin religia lor dualistă – care a influenţat iudaismul şi creştinismul de la prag de eră -, ci şi ca astrologi şi alchimişti de excepţie, ca urmaşi direcţi a "chaldeenilor". Influenţa lor în iudaism se manifestă şi azi prin Talmud. De aceea, "magii din Răsărit" urmăresc o stea – necunoscută altora, nevăzută de alţii, citind în ea "naşterea unui Împărat".

Trebuie să amintim că acest semn deosebit al naşterii unui personaj de seamă nu era nou. Prima dată s-a întâlnit în naşterea lui Sargon, împăratul agadian, a cărui poveste a fost una foarte populară în Babilon timp de peste două mii de ani. Dar povestea s-a repetat nu doar cu Moise, ci şi cu Perseu, Oedip, Romulus şi Remus şi, abia cu o sută de ani mai devreme, cu Cezar. O stea a apărut nu numai la naşterea marelui bărbat roman, ci şi la moartea lui – aşa cum fenomene cosmice au însoţit şi moartea lui Iisus. De aceea, încercarea de a lega Naşterea minunată de un fenomen cosmic e greu de realizat. Concluzia la care s-a ajuns, având în vedere faptul că nici o cronică a timpului nu aminteşte despre un fenomen cosmic major, ar fi o "aliniere" a planetelor. Nu s-a dovedit că o astfel de aliniere chiar ar produce fenomenul descris. Mai mult, o astfel de aliniere nu va ţine zile, săptămâni chiar (în fond, cât timp au călătorit magii "din Răsărit"?). Nici nu se va "opri" deasupra locului naşterii... Este mai curând un fenomen împrumutat din Exilul condus de Moise, steaua care călăuzea poporul rătăcitor prin deşertul Sinaiului – şi într-adevăr, cercetătorii au dovedit mai la tot pasul, în special la Matei, paralele între viaţa lui Iisus şi cea a lui Moise.

Magii sunt deseori prezentaţi în tradiţii drept "împăraţi". Deci, nu numai că lui Iisus-copil i s-au închinat preoţii vechilor religii universale, ci şi regii pământului. Ei îi depun la picioare, ca nişte robi, materiale scumpe şi comori. Unde au făcut-o? Într-o peşteră, veţi zice. Într-un grajd... Nici vorbă! Matei zice: "Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui..." Povestea Magilor este atât de răspândită la creştini încât apar în picturi, sculpturi, chiar şi în figurinele care reconstruiesc scena Naşterii de Crăciun. În tradiţia românească, ei sunt întâlniţi în obiceiul Irozilor. Şi de fiecare dată sunt prezentaţi închinându-se într-un grajd – element împrumutat din Evanghelia după Luca.

Dar iată că la Luca nu mai apare nici un "mag". Nu apare nici "steaua". Lui Iisus i se închină doar nişte păstori – şi îngerii. În schimb, Luca dă mai multe amănunte privind momentul naşterii: s-a întâmplat pe timpul recensământului ordonat "pe timpul lui Cezar August" de către Quirinus, "dregător în Siria". Vestigiile arheologice dovedesc că, într-adevăr, Quirinus a fost guvernator al provinciei romane Siria – dar abia la 10 ani de la naşterea lui Iisus! Pentru că, dacă e să luăm de bune cele scrise de Luca şi Matei, Iisus s-a născut înaintea morţii lui Irod cel mare, regele Iudeii. Se ştie că el a murit în anul 4 î.Chr., deci Iisus s-a născut poate în 5, poate chiar în 7 î.Chr. Bibliştii conservatori spun că poate acel Quirinus a fost de două ori guvernator, prima dată la naşterea lui Iisus şi, deci, e posibil să fi ordonat un recensământ în acel moment.

Problema însă e alta. La data naşterii lui Iisus, Herod cel Mare era regele Iudeii. Era cunoscut şi apreciat de romani – în felul lor. A se organiza un recensământ în teritoriul lui ar fi fost o încălcare flagrantă a independenţei regatului. Nu că Roma nu ar fi putut-o face, dar ea încerca să păstreze un dram de aparenţe în relaţiile lor cu regii clientari. Augustus nu făcut niciodată un astfel de gest, demn mai curând de un tiran roman. Nu a făcut-o de altfel nici un alt împărat. Un război cu Iudea, sau detronarea lui Herod ar fi putut duce la un recensământ. Şi da, atunci când Quirinus a făcut acel recensământ amintit în istorie, pe data de 6 d.Chr., în conducerea Iudeii intervenise o schimbare: fiul lui Herod, Archelaos, fratele biblicului Irod (Antipas), fusese exilat în 6 d.Chr. Partea Iudeii moştenite de Archelaos de la Herod a devenit parte a provinciei romane Siria. Un recensământ în aceste condiţii nu este numai probabil, ci chiar o necesitate: noua stăpânire avea nevoie să ştie ce taxe puteau strânge din noul teritoriu. De menţionat că recensământul nu a avut loc şi în Galilea şi Perea, parte a regatului moştenit de Antipas, nici măcar în teritoriul mult mai mic moştenit de un alt fiu al lui Herod, numit în Biblie Irod Philipus (soţul Salomeii, fiica Herodianei).

Această necesitate face ca unii cercetători să se îndoiască de faptul că familia lui Iosif s-a deplasat la Betlehem pentru înregistrare. De fapt, tocmai această afirmaţie este de necrezut. De ce i-ar fi interesat pe romani faptul că Iosif era din "casa lui Iosif"? Singurul lucru important pentru ei era ca acesta să îşi plătească taxele. Ori, dacă e adevărat că el trăia în Nazareth, important era să fie înregistrat în Nazareth. Ca argument, conservatorii aduc drept dovadă un document din Egipt care ar indica faptul că unora li se cerea să meargă să se înregistreze în cetăţile de baştină. Aşa e – dar asta este o dovadă că pe romani îi interesa ca fiecare să fie înregistrat acolo unde trăia şi muncea. Vorbind de Iosif, probabil i s-ar fi cerut, dimpotrivă, să plece la Nazareth în caz că ar fi fost în Betlehem în acel moment. Dar nu se întâmplă aşa ceva.

Există şi faptul că Matei nu aminteşte de nici un fel de recensământ – şi un astfel de eveniment nu putea fi trecut sub tăcere! În fond, în 6 d.Chr., la momentul recensământului, în Iudea a existat o revoltă populară condusă de un anume Shimon Zelotul ce s-a întins până în Galilea. Evreii vedeau o adevărată crimă la adresa lui Dumnezeu întregistrarea populaţiei. Ultimul care o făcuse, David, fusese pedepsit prin plăgi de Domnul! De fapt, Josephus Flavius, marele istoric evreu al sec. I al erei noastre, aminteşte de acest recensământ – ca şi de revoltă. Dar nu suflă o vorbă despre vreun recensământ pe timpul lui Irod cel Mare...
Ca să concluzionăm, putem zice că, probabil, Iisus s-a născut la Betlehem – dar nu a trăit niciodată, sau poate nu până după 10 ani, în Nazareth. Tradiţia Nazarethului ca loc de origine al lui Iisus apare mult mai târziu şi se bazează, poate, pe "placa" pusă pe pieptul lui la răstignire, "Iisus Nazoreanul, regele Iudeilor". Sunt unii care consideră faptul că acest nume, "Nazoreanul", înseamnă cu totul altceva decât o indicaţie a locului natal (mai curând i s-ar fi spus, atunci, "Galileanul"), mai curând una că ar aparţine unei anumite secte iudaice. Într-adevăr, primii creştini s-au numit "nazoreni" până prin sec III: termenul era echivalent cu un alt termen iudaic, "ebioniţi", în traducere "săracii". Ebioniţii, sau evreii creştini, urmaşi ai creştinilor lui Iacob cel Drept, au dispărut abia prin secolul IV-V, absorbiţi de creştinii "apostolici" care, în acel moment, deveniseră atotputernici pe teritoriul imperiului roman.

Dar cum rămâne cu alte aspecte ale Nativităţii? Să fi fost într-adevăr ucişi "pruncii" din Betlehem? E foarte greu de crezut. Josephus, care a descris pe larg toate crimele lui Herod şi a familiei lui, profitând de orice ocazie pentru a-i critica, nu suflă o vorbă despre acestă crimă. E greu de crezut că ar fi ratat o astfel de ocazie. Din păcate pentru cei ce cred în relatarea lui Matei, vine Luca să îl contrazică. El nu numai că nu aminteşte despre Fuga în Egipt, dar chiar îi prezintă pe proaspeţii părinţi ducându-şi pruncul la opt zile, aşa cum era obceiul la evrei, la Templu pentru a-l circumcizia. Probabil Matei scrie acest episod tot pentru a face ca alte două profeţii (cea cu "plângerea din Betlehem" şi cea a "venirii Mesiei din Egipt") să se împlinească.

Pe ce se bazează cei ce cred în Uciderea pruncilor? Probe nu există, dar tradiţia îl prezintă pe Irod drept un tiran, mai precis un despot asiatic, setos de sânge. Aduc ca argument faptul că şi-a ucis soţia, frumoasa Mariamne, ultima descendentă a Hasmonenilor, şi trei fii: Alexander, Aristobulos şi Antipater III (chiar înaintea morţii, în 4 î.Chr.). Se zice că Augustus Octavianus, împăratul Romei, ar fi afirmat (pornind de la faptul că iudeii nu atingeau porci) că e mai bine să fii porcul lui Irod decât fiul lui... Numai că istoria (şi Josephus) spun altfel. Irod a fost unul dintre cei mai mari conducători ai evreilor, denumit pe bună dreptate "cel Mare". Într-o perioadă extrem de dificilă a reuşit să menţină Iudea independentă. A purtat războaie victorioase. A construit Cezareea, un oraş care concura cu marile oraşe-porturi ale Mediteranei. A lărgit şi reconstruit Templul, transformându-l în una din Minunile lumii Antice (chiar dacă nu a fost numit aşa). A construit palate şi garnizoane care uimesc prin frumuseţe şi utilitate. A transformat oaze în grădini. Desigur, nu a fost iubit de supuşi (mai ales pentru că era "străin", idumean/edomit) – dar pe timpul lui nu au existat frământări sociale.

Iar uciderile lui au fost justificate. Ca orice despot, exterminase la preluarea puterii întreaga familie a Hasmonenilor – mai puţin Mariamne. Nu trebuie să ne mire faptul că aceasta a început să uneltească împotriva lui – mai ales din dorinţa de a pune pe tron proprii ei fii, Alexander si Aristobulos. După executarea ei (şi se pare că Irod a iubit-o cu adevărat, plângând-o până la moarte), cei doi fii au început la rândul lor să uneltească – pierzându-şi astfel capetele. Iar Antipater III probabil a avut aceleaşi intenţii, fiind soţul fiicei lui Antigonus II, fratele lui Mariamne, ucis de Irod în timpul luptelor pentru putere: deci, absolut ultima urmaşă a Hasmonenilor – şi, prin ea, însuşi Antipater având pretenţii justificate la tron. Totuşi, nu l-a ucis pe fiul lui Aristobulos, Agrippa, ci l-a trimis ca ostatec (şi pentru educaţie) la Roma. În ciuda afirmaţiilor, Irod a ucis numai din necesitate – şi, probabil, niciodată prunci nevinovaţi în Betlehem.

Mai este partea cu păstorii. Dacă tradiţia cu Maria însărcinată umblând prin Betlehem, bătând la uşile caselor şi neprimită niciunde, nu este povestită niciunde, ea este lăsată să fie înţeleasă: "Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut (o altă formulare care dă dreptate celor care susţin că Maria ar mai fi născut şi alţi fii), L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.", devenind una dintre cele mai frumoase poveşti biblice. Explicaţia ar fi că cetatea era plină cu oameni veniţi să fie înregistraţi la recensământ şi, deci, nu mai erau locuri la hanuri. Totuşi, tradiţia şi porunca biblică obliga pe toţi evreii să fie ospitalieri cu alţi evrei rătăcitori, deci e foarte oprobabil ca cei doi călători să fi fost primiţi în una din casele locuitorilor din Betlehem.

De ce să fi fost culcată Maria în iesle? Dacă analizăm casele evreieşti din acel timp, ele (casele) se înfăţişau ca un fel de case "săseşti": o curte interioară înconjurată de camere de locuit, muncă şi gătit, depozite, cămări şi staule, şi o "cameră de sus" la care se ajungea pe o scară – de obicei zidită pe unul din pereţi. În această "cameră de sus" - de fapt construită pe acoperişul acoperit cu paie şi lut întărit, cu un acoperiş de stuf şi o îngrăditură din nuiele -, se dormea noaptea şi se desfăşurau diferite activităţi (probabil şi "cina cea de taină" a avut loc tot pe acoperişul unei case). E foarte posibil ca Maria, însărcinată fiind, să fi avut dificultăţi să urce pe scară spre "dormitor" şi a preferat să se culce în "iesle" – în camera unde erau adăpostite animalele. Asta nu pare a fi tocmai un lucru curios, în acele timpuri (şi încă multe veacuri după) animalele deseori trăiau alături de stăpânii lor, chiar în aceeaşi cameră... Dacă e adevărat că Iosif şi Maria erau locuitori ai Betlehemului, atunci probabil decizia de a dormi în staul a fost a Mariei.

Asta aduce problema momentului naşterii. A avut loc Naşterea în timpul Crăciunului? Se pare că, din nou, avem de-a face cu un sincretism. Crăciunul, mai precis solstiţiul de iarnă, era una din cele mai importante sărbători agrare ale antichităţii. Atât romanii, prin Saturnalii, cât şi populaţiile Asiei prin tot felul de rituri de fecunditate, dădeau mare importanţă acestui moment în care Soarele era cât se poate de "slăbănog" şi avea nevoie de "ajutor" ca să îşi reia drumul pe cer, aducând bunăstare, ba chiar viaţă, oamenilor. Mitraismul adusese sărbătoarea lui Sol Invictus în ziua de 25 decembrie – sărbătoare şi zeu care pentru un moment (pe timpul lui Diocletianus) ajunseseră chiar religie de stat! În lupta lui cu aceste culte, creştinismul a mutat sărbătoarea naşterii lui Iisus din primăvară, atunci când probabil a avut loc, în decembrie. Oricât de caldă e iarna în Iudea, probabil în decembrie păstorii îşi ţineau animalele în saivane, nu pe câmp. Iar evreii dormeau în case şi staule, nu în "camera de sus". Oricum, nu era vară încă, altfel Maria ar fi riscat drumul pe scară. Tradiţia că Iisus s-ar fi născut cândva în primăvară, probabil aprilie, are astfel o bază reală.

Ce rămâne din povestea Naşterii? Pentru sute de milioane de creştini, un adevăr istoric. Pentru şi mai mulţi, o perioadă a anului care aduce bucurie şi speranţă în viitor. Pentru mai toţi, o poveste profund umană în care Cerul şi pământul, Magii, Irozii, păstorii, un staul cu vite şi o iesle cu un Prunc se împletesc cu alte tradiţii, unele încă mai vechi, cu Pluguşorul, Ursul şi Capra, Cerbul şi Căiuţii, lucrurile vechi aruncate şi farfuriile sparte, Pomul împodobit şi curcanul la tavă cu gem de cranberry şi yams copt, beteală şi artificii şi gânduri bune urate şi colindate, cu poveşti cu un moş cu păr alb şi barbă stufoasă aducând cadouri, toate creînd cea mai mare sărbătoare a anului. Indiscutabil, Crăciunul se află sub cele mai bune auspicii. Este o Zi Sfântă!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Domnul C., Alexandra Mariniţu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pluguşorul pentru Crăciun, Gigi Căciuleanu (4.6/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Îngheţată pentru Moş Crăciun, Mediana Stan (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Bietul Moş Crăciun, Mediana Stan (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro O vizită a Sfântului Niculaie, Clement Clarke Moore, traducere de Şerban Foarţă (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Felicitările Fundaţiei Hope and Homes for Children România


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer