Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Războiul de ţesut poveşti

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În loc luminat, în loc cu verdeaţă


Carmen Botoşaru

03.03.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Preotul Negoiţă se grăbeşte, că mai are şi-un botez, tot azi.
- Unul se naşte, altul moare, acesta este mersul firesc al vieţii noastre omeneşti pe pământ, spune el plin de înţelepciune, drept scuză că e nevoit să se împartă şi colo, şi colo.

Le-a şi spus rudelor îndoliate să grăbească un pic înmormântarea, s-o mute mai de dimineaţă. Nela a figit la brutărie să ia comanda de colaci, ca să fie proaspeţi. A cerut patru colaci mari, cât roata căruţei, aşa i-a comandat Valere, dascălul. Tanti Floarea, de la brutărie, s-a mirat:
- Pentru ce trebuie patru colaci din ăştia mari? Pân-acuma ajungeau doi! Sau îşi face şi dascălu' parte? S-a şmecherit şi ăsta! Părintele, hai să zic, e ruşine să nu-i dai colaci mari. Da' dascălu'? Ce treabă are el cu colacii? Şi-aşa îi strânge şi-i dă la porci, cu colivă cu tot. Să vezi ce mai porci graşi areee... Hrăniţi numai cu bunătăţuri dă la pomeni şi parastase! Cât v-a luat pentru slujbă? Sau aţi vorbit direct cu părintele?
- Păi ce? A vrut părintele să vorbească ceva cu noi? Ne-a trimis la dascăl. Orice întrebam, el o ţinea una şi bună: Vorbiţi cu dascălu', oameni buni. Dascălu' ne-a cerut cât a vrut el. În prima seară i-am dat cinci sute dă lei. Ieri, ca să-i citească Stâlpii ne-a mai cerut trei sute dă lei. Şi pentru azi, încă o mie. O grăma' dă bani! Şi pentru ce? Că vine şi bolboroseşte acolo trei vorbe? Păcat! Nu să uită şi el la om să zică: Ia stai, mă, că ăsta-i mai amărât, nu e chiar dintre avuţi, atunci să nu iau pielea dă pă el! Ţi-ai găsit! Eu mi-am luat inima-n dinţi şi i-am zis lu' dascălu' Valere: Da' mai ieftin nu să poate? Al dracu, ştii cum m-a săgetat cu privirea? Cică: Nu să poate, aşa-i cel mai ieftin; în asemenea clipe grele nu e bine să vă uitaţi la bani; alţii dau mai mult, fără să le spunem noi, ei ştiu că biserica trebuie sprijinită. Sprijini-l-ar necuratu' să-l sprijine, auzi, ce suflet are! Da! Belea la mine ochii-ăia bulbucaţi, cum îi are el... ce-o fi zis? Că mă intimidez?
- Lasă, Nelo, Dumnezeu e deasupra şi ne dă după suflet!

Nela nu se simte prea consolată de gândul că într-o bună zi fiecare îşi va primi răsplata, aşa că nu pregetă să-i drăcuie şi pe dascălul Valere, şi pe părintele Negoiţă. E frântă de oboseală, iar tălpile o ard, le simte ca pe nişte bucăţi de carne vie, zvâcnind dureros.
- Ce frumoasă e Leana! Zici că doarme! se trezeşte nea Pantelie vorbind, într-un moment de linişte când toată lumea, istovită, nu mai simte altceva decât dorinţa să se termine mai repede înmormântarea. Au! Au! începe deodată nea Pantelie să strige, cât îl ţine gura şi, sprijinit de două babe, se retrage de lângă coşciug către un scaun şi se aşează.
- Te pomeneşti că începe vreun circ, se gândeşte Nela, părându-i-se că nea Pantelie se căzneşte să pară îndurerat. Ce-ai, bre? Asta-i viaţa! încearcă ea să-l potolească, dar tonul ei e nervos, îşi dă şi ea seama, dar nu mai are putere să se prefacă liniştită şi înţelegătoare. Ce vrei să facem? N-avem nici o putere!
- Nu vreau nimic, Nela taichii. Da' mi s-a pus un cârcel în talpă, dă l-am simţit că mă sfredeleşte până-n cap. Dacă nu mă ţinea alde tanti Anicuţa şi baba Stelica, mă prăvăleam peste coşciug, Doamne fereşte, mai făceam şi vreuna nefăcută.
Nela răsuflă uşurată că a fost doar atât şi că nu i-a dat prin cap lui nea Pantelie să pornească vreun bâlci, ca să arate satului cât de îndurerat e el. O lasă pe Steluţa să-l întâmpine pe preot şi ea se duce în bucătărie să supravegheze pregătirile pentru pomană, să se asigure că până la întoarcerea de la cimitir toate aveau să fie gata, mai cu seamă că preotul nu ar fi putut să aştepte nici un minut, fiind atât de grăbit să meargă să şi boteze. Tot ridicând capacele de pe oale şi cratiţe, întrebând una-alta şi vorbind cu femeile despre ce mai trebuie făcut, îl aude şi pe preot că a venit şi că a început să citească, să cânte, să se roage.
- Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, carele ai călcat moartea şi pe diavolul ai surpat şi ai dăruit lumii Tale, însuţi Doamne, odihneşte sufletul răposatei roabei Tale, Leana, în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde au fugit durerea, întristarea şi suspinarea. Valere, du-te şi adu cheia de la Tanţa! Da' repede! Ai venit? se întrerupe preotul din citit, şi toată lumea ridică ochii înspre el, nedumerită că ce căutau Valere şi cheia în mijlocul întristării, durerii şi suspinării din cartea bisericească. Şi toată greşeala ce a greşit el, cu cuvântul sau cu lucrul sau cu gândul, ca un bun şi iubitor de oameni Dumnezeu, iartă-i. Că nu este om carele să fie viu şi să nu greşască; că Tu singur eşti fără de păcat. Ai adus-o? Pune-o acolo, pe marginea mesei, lângă platoul cu colivă! Ba nu! Dă-o-ncoace la mine, să n-o uităm aici!, după care continuă să citească din Aghiazmatarul pe care îl ţine în mâna stângă, în timp ce cu mâna dreaptă îşi caută pe sub patrafirul strălucitor şi pe sub poalele negre un buzunar în care să vâre cheia. Dreptatea Ta este dreptate în veac, şi cuvântul Tău este adevărul. Domnului să ne rugăăăm.

Preotul mai cână ce mai cântă şi mai citeşte ce mai citeşte, tămâiază, se închină, apoi grăbeşte cât poate alaiul funerar, numai că un fapt neprevăzut reuşeşte să-l supere din cale-afară. Când să plece maşina cu moarta, nea Pantelică se apucă să strige cât îl ţine gura, că să rămână toată lumea pe loc, că el trebuie să se întoarcă în casă, că şi-a uitat ceva.
- Ce-ai uitat, bre, nea Pantelică? încearcă o babă să-l întoarne din drum, ca să nu mai stea atâta mulţime de oameni pe loc, după el.
- Nu pot să plec aşa, nu pot! Am bani în casă, şopteşte el babii în ureche, aşteptaţi să-mi iau geanta cu mine, staţi că vin acum, imediat! şi dispare pe poartă, lăsându-i pe toţi în stradă, să-l aştepte.
- Da' de ce nu şi-o fi luat, frate, de prima dată geanta? ţipă baba în urma lui.
- Păi crezi că el mai judecă acum, de durere? Nici nu mai ştie ce face!
- Da' ce geantă, fraţilor? Ce-are-n geanta aia?

După vreo zece minute, nea Pantelică apare, roşu la faţă, suflând greu, cu un ghiozdan cât toate zilele agăţat de umărul drept şi, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, face un semn repezit către maşină, să plece.

În biserică, popa Negoiţă ţine o cuvântare adâncă, în care vorbeşte despre vremelnicia omului şi arată cum fiinţa umană trece prin viaţă ca un fulg de nea prin văzduh şi ca raţa prin apă. Câteva femei mai tinere îşi cam dau coate când aud de drumul omului asemuit cu cel al raţei prin apă, dar cum toţi ceilalţi, mai ales moşi şi babe, stau reculeşi, se potolesc repede şi arată şi ele respectul cuvenit pentru cuvintele pline de filosofie ale acestui preot care vorbeşte atât de frumos, pe înţelesul oamenilor de rând.

La cimitir, bocetele se încing cel mai tare, babe cu cearcăne vinete şi cu glezne umflate ţipă de mama focului, fără să verse lacrimi, făcându-şi cruci peste cruci. Nea Pantelică plânge şi el, lăsând să i se vadă câţiva dinţi aurii pe partea dreaptă. Îşi ţine o batistă la ochi în care, din când în când, îşi suflă sonor nasul ca un dovlecel.
- Întru fericita adormire, veşnică odihnă, dă, Doamne, sufletului adormitei roabei Tale Leana şi fă lui veşnică pomenire.
- Veşnică pomenire, veşnică pomenire, veşnica lui pomenire, cântă dascălul cu voce răguşită, în timp ce groparul potriveşte capacul coşciugului, ca să-l bată în cuie. Dar nu reuşeşte nicicum să dea de capăt acestei trebi, se şi cam clătină pe picioare, aşa că preotul se vede nevoit să intervină:
- Scoate, neisprăvitule - şopteşte el nervos - întâi cuiele de pe marginea coşciugului, că de-aia nu prinde capacul! Apoi continuă cu voce de cap: Veşnica pomeniiire...
În sfârşit, coşciugul este coborât în groapă, preotul ia pământ cu lopata, aruncă cruciş deasupra, neoprindu-se din cântare:
- Al Domnului este pământul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc într-însa.
Apoi varsă deasupra candela şi cenuşa din cădelniţă, şi-i cere Tanţii:
- Dă vinu-ncoace! L-ai scuturat bine, să s-amestece cu uleiul?

Tanţa mai scutură zdravăn, mai să-i sară mâna din umăr, sticluţa de cico în care vinul se amestecă agitat cu uleiul, făcându-se tot o spumă, apoi îi întinde preotului sticluţa, iar preotul stropeşte groapa, continuându-şi cântarea:
- Slavă lui Dumnezeu, carele aşa bine a voiiit... Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeuleee...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer