S-au cunoscut în foaierul operei. El era însoțit de un fost coleg de-al ei. Au schimbat câteva priviri și amabilități. Când s-au reîntâlnit, întâmplător, a recunoscut-o imediat. A invitat-o la o cafea într-un mic restaurant, retras, din apropiere. Atmosfera era cu totul alta decât își imaginase. Cochet, te îmbia în lumea melomanilor, altfel, în surdină. Carnavalul lui Schumann, cântat de Rubinstein, nu ai fi zis că e tocmai muzica potrivită, dar alături de el nimic nu era obișnuit. Nici măcar liniștea.
Gabriel Rusu
Pași muți prin tranșee inundate. Discursul căpitanului Pandele. Pentru reîntregirea țării băieți, vom lupta până la moarte. Pe aici nu se trece. Scrâșnetul baionetei proaspăt prinse de țeava puștii. Bătăi alerte ale inimii îi sfărâmă pieptul. Momentul decisiv. Trasoarele artileriei zdruncină lumea din temelii. Un fluier care anunță începerea atacului. Se calcă peste cadavre. Sare din nou speriat din pat și se îndreaptă spre fereastră. Cu mâinile tremurânde, apucă un pahar cu apă. Același coșmar.
Denisse Oana Rădoi
Coloana sonoră a primei mele iubiri a fost cea a filmului Titanic. Asemeni navei, s-a scufundat și ea fără să ajungă la vreo destinație. Cea de-a doua iubire s-a născut și a murit în aceeași seară, pe o piesă cântată de Nightlosers. Se numea Pretty Thing și era despre un inel de logodnă. Intrarea în depresie a fost marcată de Linkin Park. Pe când solistul se sinucidea, am încercat și eu să închei socotelile cu viața. N-am reușit. Însă nu am mai putut niciodată să ascult muzică.
