M-am sculat dimineață. Atât de devreme că nici morții din sângele meu n-apucaseră să se trezească. Am vrut să-ți spun te iubesc chiar înainte să mă piș, să nu ne știe nimeni, dar s-a deșteptat o mătușă din hematii și ciocârlia a-nceput să cânte. La dracu cu toți morții tăi și ai mei. Să pornim propriul sabat, iubito. Știu eu cum. E simplu precum un cancer. Începem cu o masă eritrocitară la perfuzor. Apoi schimbăm globule roșii, taine negre, bunici malefici. Iar la desert ștergem amintiri la un cocktail chimio.
Alex Caragian
Urcau fără răgaz muntele fără vârf de doișpe luni bune de când fugiseră de la stăpâni. De-o parte a pantei, murgul, negru lucios, cu fibrele ce biciuiau sub pielea crupei, galopa cu spume-n jurul nărilor umflate. De cealaltă, războinicul dârz, cu pieptul umflat, alerga cu armura-mpovărătoare pe umeri, transpira sub masca frumos pictată de strămoși. Ploaia persista și le spăla sângele de pe zgârieturi. Sus, calul scoase sabia, războinicul necheză și făcură drum întors fiecare de partea celuilalt.
Gabriel Rusu
Mi-am zis că după toți anii de muncă, merit mai mult. În sfârșit, retailul părea să mă răsplătească cu vârf și îndesat. Director la un magazin local suna atât de bine încât mi-am cumpărat două cămăși noi. Nu tânjeam după funcție, ci după simbria promisă, care, cel puțin pentru moment, avea un gust al naibii de plăcut. M-am dus încrezător la resurse umane. Am rostit un da răspicat, după care am amuțit. Paragraful doi mi-a ucis cheful de muncă. Doar jumătate întreb? Pentru moment da, mi se răspunde.
