21.12.2023
Ana Maria Dobre-Nir
Haru, în ciuda aparențelor, era un demon. Când se despărțea de prietenii ei, se întorcea în pădure, unde trăia împreună cu pisica ei cea roșie, pe nume Azuki. Copiilor nu le spusese că-i demon. Însă, până la urmă, tot au aflat și s-au răzbunat pe ea. I-au furat-o pe Azuki și-au ascuns-o într-o magazie de la marginea orașului. Haru a plâns când n-a mai găsit-o, apoi s-a înfuriat. I-au crescut gheare lungi și ascuțite și nu-și dorea decât să se răzbune pe ei. Însă, n-a făcut-o. Pentru că n-ar fi câștigat nimic.

George Dometi
Născut a fost dintr-un cadavru încolțit din care a crescut ca o floare agățătoare, apoi a rămas atârnat de un copac până când un demon a venit și i-a propus un târg, sufletul pentru un trup viguros și zdravăn. Guts, că ăsta îi e numele, a trecut prin atât de multe încercări și necazuri că niciun diavol nu a mai vrut să îi răspundă chemărilor. Și-a văzut prietenii și cei dragi brutalizați sau uciși, și-a pierdut un braț și un ochi, și-a pus capăt zilelor ca să redevină floare. Dar a ajuns cenușă.

Gabriel Rusu
În '93 aveam un singur televizor, un singur post tv și un singur desen animat cu un pilot de curse. Moartea subită a bătrânului Diamant, i-a făcut pe ai noștri să jure la capul defunctului că vor comanda un televizor color. În vremurile alea nu exista eMAG, trebuia să te înscrii la intreprindere pe liste interminabile, pline cu dorințe mărunte. Pentru a îmi face așteptarea mai ușoară, doi colegi de grădiniță îmi povesteau cu lux de amănunte isprăvile bravului pilot, Jacques Hawk of the Grand Prix.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2023, grupul are 12.210 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus