De-a dreapta, vântul tăios face marea să uruie și nisipul să salte.
De-a stânga, câte un rătăcit ca mine, în căutare de subiecte.
Abia poți sta în picioare și e un frig de behăi.
Ce mi-o fi venit?
Câteva valuri sunt, dar dacă n-au înălțime, degeaba.
Răsăritul, decupat din orizont, face ca posibila imagine să pară un clișeu și, eu toată viața am fugit de asta.
Poate pentru că nu sunt comod și mă încăpățânez să n-o iau pe cărări bătute.
Până la urmă, mergând pe ici pe colo, am dat de un subiect cu adevărat minunat: zborul.
Zborul acestor păsări minunate l-am descoperit dintr-o întâmplare.
Nu mă înțelegeți greșit!
Îl urmăresc din copilărie, de pe vremea păsărilor călătoare.
Ca toată lumea, de altfel.
Care om nu și-a oprit mersul măcar câteva clipe pentru a privi cum păsările de deasupra capului stau suspendate pe pânza cerului?
Care copil nu și-a dorit să fie, măcar o dată în viață, pasăre ca să zboare?
Dorință purtată de noi toată viața.
Zborul la malul mării are însă un farmec aparte.
Ne arată nu doar întinderea nesfârșită, cât imensa încercare a păsărilor de a stăpâni sau cuprinde nemărginitul.
Felul în care ele plutesc deasupra valurilor, felul în care își caută cel mai favorabil curent de aer și chiar felul în care aleg să moară.
Pe apă sau în apropierea ei.
De mai mulți ani, multe specii de păsări nu mai migrează în sezonul rece și stau pe la noi.
Între ele, și lebedele.
Nu știu care este explicația, poate depărtarea obositoare, hrana mai abundentă aici, oricum pentru cei care sunt pasionați de fotografie, faptul este mană cerească.
Doar faptul, pentru că a încerca să surprinzi zborul lebedelor nu este atât de simplu.
De o cochetărie aparte, grațioase, temătoare, neliniștite, îți trebuie timp să le înțelegi comportamentul.
Cum pregătesc și prefigurează zborul.
Fiind masive și grele, lebedele nu se pot sălta și zbura de pe loc, ca alte specii, ci au nevoie de spațiu.
Chiar dacă te numeri printre norocoșii care pot vedea, întâmplător, acest zbor, te poți bucura de el, dar în realitate descoperi că ochiul nostru nu poate percepe întreaga mișcare a lui. Descompusă, mișcarea de, să-i spunem decolare, este absolut încântătoare.
Întâi se adună pe lângă lider.
Apoi se răsfiră ca să nu se încurce.
Fiind masive și grele, lebedele au nevoie de distanță să alerge pe deasupra apei, mereu împotriva curentului de aer, să strângă cu aripile aerul sub ele și să se înalțe după 30-40 de m de alergat, cât timp înotătoarele lor împing apa ca niște zbaturi!
Totul durează mai puțin de 15 secunde, dar și dacă le prinzi, este feerie!
Nu știu dacă am reușit, dar mai încerc!
Promit!
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
