Îmi sărut prelung soția, îl pup pe cel mic și o ciufulesc pe cea mare. Ies pe ușă. O dubă dubioasă duhnind dureros de dur a dulciuri oprește lângă mine, iar trei zdrahoni îmi pun o pungă-n cap și o leagă cu bandă adezivă și mă aruncă pe bancheta din spate. Ziarele vuiesc. Renumit ficționar dispărut. Mi-am înscenat propria răpire ca să am parte de puțină notorietate. Doar că huliganii pe care i-am angajat au pierdut datele de contact ale locului unde zac acum, legat fedeleș și cu călușul în gură.
Dan Banu
Dl Larsson târâie după el o sacoșă plină cu amintiri. Sunt amintiri de tot felul, dar cele mai multe sunt strălucitoare. Se oprește în poarta unei case virtuale. Lumina e stinsă. Pare o celulă mică, goală, dintr-un fagure de albine plin cu miere aurie. Dl Larsson pleacă și revine după câteva zile. Apoi iar și iar. Într-o seară găsește fereastra casei plină de o lumină brună, ca mierea albinelor sălbatice, ce umple și ultima celulă a fagurelui. Se așază pe bordură și scoate din piept o linguriță.
Carmen Tot
Am căutat mai întâi în locurile în care eram convinsă că aș fi putut să o pun. Am căutat în notițele telefonului, am căutat în agenda din geantă, am căutat în pachetul cu batiste de hârtie pe care mai scriu când nu am pe ce să scriu. Apoi am căutat în sertare, pe masă, sub masă, în buzunarele blugilor cu care eram îmbrăcată când ne-am întâlnit ultima dată. Apoi am căutat în memorie; uneori, o privire aruncata din colțul ochiului păstrează o amintire, un cuvânt. Dar nimic. Atunci am înțeles că va trebui să te uit.
