Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Utopia limbii universale revine!


Bogdan Ghiu

24.06.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Îl dădusem pe Pierre Lévy dispărut, sau retras din "afaceri". Chiar uitasem de el. În anii '90, acesta se afirmase în forţă ca un mare visător şi ideolog, ca un profet intelectualist, de nuanţă vag spiritualistă (Pierre Teilhard de Chardin), chiar dacă via Deleuze (perechea conceptuală virtual / actual), al internetului, mai exact a ceea ce el însuşi numea pe atunci, dacă-mi mai aduc bine aminte, accelerarea "hominizării", adică civilizarea omului prin cunoaştere şi cooperare, "dezvoltarea umană" prin intensificarea "inteligenţei colective".

A venit, apoi, epoca "dotcomaniei", internetul a părut a devia, sau a fi deturnat, încă de la început, exclusiv în beneficiul capitalului, şi în privinţa lui, ca posibilă "unealtă" de cunoaştere şi de democratizare, s-a instalat, predominînd, pentru o vreme o perspectivă critică, generatoare a unei viziuni mai curînd pesimiste: încă o speranţă (imensă) de libertate pierdută, confiscată, adjudecată, monopolizată de către "putere"!

"Dotcomania" a trecut, s-a potolit (sau s-a "normalizat" prin generalizare), şi speranţele în capacităţile eliberatoare, prin cunoaştere şi cooperare, au început să revină, revenind, totodată, şi ceva mai mult cu picioarele pe pămînt. Activiştii "copyleftişti" ai netului par a nu se fi zbătut şi a nu fi ţipat degeaba, statele (puteri publice), întreprinderile (puteri private), dar şi ONG-uri cu activitate mondializată încep şi ele să pună miraculoasa unealtă la lucru, descoperindu-i, îmbogăţind-o cu noi moduri de utilizare. Ieşim din copilăria şi din "sălbăticia" internetului, se vorbeşte deja de un internet de generaţia a doua ("wiki"), deşi mai corect ar fi să spunem: de vîrsta a doua. Internetul se (re)democratizează: "New Media", "New Journalism", gîndirea asupra lui, încet încet, se dez-utopizează şi, în paralel, se de-criticizează, se de-hiperbolizează, începe utilizarea şi inventarea (diversificarea) lui efectivă, mult mai "adultă". După ce păruse a stagna în ograda comerţului, ca superbă bestie prematur domesticită, internetul pare a începe, în sfîrşit, a evolua, a se perfecţiona, a se diversifica. Din limbaj universal "tare", dar abstract şi impersonal, reductiv, internetul începe tot mai mult să fie "vorbit", practicat concret, "moale", declinat într-o pluralitate crescîndă de "limbi" tot mai "naturale".

Şi iată-l pe Pierre Lévy reapărînd, printr-un interviu recent din Le Monde, pentru a anunţa că lucrează (în colectiv, fireşte: aproximativ 40 de persoane), la elaborarea unui alt fel de program de căutare, intitulat, tehnic, IEML (Information Economy Meta Language).

De ce? Nu există tot mai puternicul Google? Ba da, dar tocmai aici e buba, problema. Să vedem cum şi de ce, reluînd argumentele lui Pierre Lévy.

Internetul se dezvoltă în momentul de faţă, analizează Pierre Lévy, pe două niveluri (şi cu două viteze) diferite: 1) creaţie cooperativă, "colectivă", de "conţinuturi ale cunoaşterii" (asupra vogii actualei, în reformarea a ceea ce numim media şi tehnologiile informaţiei, a vocabulei "conţinut", adică asupra "conţinuitizării" cunoaşterii, sper să nu uit, cît de curînd, să revin, mai cu seamă în ceea ce priveşte implicaţiile acestui proces, ale acestei operaţiuni), direcţie aflată în plină explozie, înflorire, diversificare; 2) organizarea conţinuturilor, proces mult întîrziat în comparaţie cu primul, aflat abia la începuturi. Şi pentru care motoarele de căutare existente, în ciuda acceleratei, grăbitei, îngrijorătoarei, pentru unii, dezvoltări a deja amintitului Google, nu oferă decît o imagine rudimentară.

De ce consideră Pierre Lévy că organizarea conţinuturilor cunoaşterii colective este mult în urmă faţă de crearea (cooperativă) de conţinuturi, aflată în plină expansiune şi diversificare? "Astăzi, spune el, marea miză a internetului o constituie problema meta-datelor. Asistăm la un imens regres în raport cu întreaga muncă depusă, în ultimele două-trei sute de ani, de către bibliotecari şi documentarişti."

Cum rămîne însă, repet, cu Google? Ei bine, insistă Pierre Lévy, Google nu elaborează meta-date care să organizeze "memoria", creaţia proliferantă de date: "În momentul de faţă, motoarele de căutare utilizează textul ca pe propria sa meta-dată". Internetul este, cu alte cuvinte, "opac", orb, dat fiind că este lipsit de un "limbaj de descriere", de un "metalimbaj" care să poată, în acelaşi timp, să "traducă limbile naturale şi clasificările conceptelor", dar şi să fie "calculabil".

După eşecul Caracteristicii Universale imaginate de Leibniz şi al imposibilei limbi universale esperanto, utopia, aporia unificării limbajului ca limbă, iată, revine şi mobilizează energii creative.

Fără a fi acuzat, dar simţind, fiind perfect conştient (chiar şi într-un mod implicit, inconştient) de imensa contradicţie, Pierre Lévy se apără, relativizînd, procesualizînd: "Fiecare va produce meta-date în funcţie de propria sa cultură" (sectorială); "nu este vorba de o întreprindere de uniformizare" (ar fi şi imposibil), ci de un "efort de formalizare", astfel încît fiecare să poată ajunge să "înţeleagă limba celuilalt şi să se facă înţeles de către acesta fără a fi nevoit să înveţe o limbă străină"!

Prin urmare, în interiorul fiecărui "idiom" "natural" al cunoaşterii se va introduce şi va fi pus să lucreze un limbaj universal unic, reproducîndu-se, ipostaziindu-se, astfel, în artefacte tehnologice imateriale, însuşi procesul natural al dialecticii particular-universal. Limbajul ca structură universală activă sub formă de limbi particulare este "reinjectat" tehnologic în acestea, în speranţa că va rezolva automat, prin intervenţie tehnologică (meta-, deci supra-impunere a impersonalului pe personal, a abstractului pe concret), imensa problemă a traducerilor, deci a creaţiei de idiomuri "terţe", abia acestea universale.

Poate fi automatizată total comunicarea? Pot fi "retrase" metalimbajele la nivelul "infra", al structurilor? Cît de ne-"naturale", ca limbi, sînt metalimbajele înseşi? Se poate crea metalimbaj în afara unei limbi particulare date? Se pot traduce limbi? Nu: doar realizări, "ocurenţe" punctuale, particulare. Metalimbajele se creează procesual, însoţesc pas cu pas limbile.

Tentativa lui Pierre Lévy, care anunţă lansarea publică a softului IEML în 2010, de a soluţiona într-un mod transcendent tehnic structurile şi dialectica imanente ale limbajului şi cunoaşterii mi se pare importantă ca problemă de dezbatere teoretică şi ca "atac" politic la adresa tot mai criticatei supremaţii a Google în ordonarea cunoaşterii, dar irealizabilă, din fericire, în mod concret. Noi nu vorbim niciodată limbaje, ci, întotdeauna, limbi, idiomuri şi idiolecte noi: orice creaţie nouă, inclusiv ştiinţifică, este şi un idiom nou, singular, în interiorul limbilor naturale, pe baza unor structuri universale (antropologic) de limbaj care nu pot fi "reificate", extrase şi ipostaziate independent tehnologic tocmai pentru că sînt... structuri. Numai limbajul poate fi universal, dar impracticabil, ca structură antropologică, dar el nu poate fi vorbit, ci ne face să vorbim, de fiecare dată în limbi particulare.

Va putea, cu alte cuvinte, tehnologicul să simuleze, reproducă, preia, prelungească, externalizeze, obiectiveze etc. în totalitate mentalul (cu atît mai mult cu cît fără emoţional, fără afectiv, perspectiva pur cognitivistă, abstractă, impersonală asupra (motivaţiilor) cunoaşterii fiind tot mai puternic repudiată în vremea din urmă) - altfel spus fără a-l modifica retroactiv, "cibernetic", fără a-l transforma (reduce, uniformiza etc.) "virtual"? Absorbim şi naturalizăm tehnologia ca aparentă proteză adăugată (adjoncţiunea este întotdeauna, de fapt, grefă), iar reinjectarea de identic artificial produce întotdeauna "limbi" şi făpturi noi, de "sinteză" (dialectică metafizică reificată tehnologic: aceasta este continuarea, relansarea efectivă a modernităţii), diferenţiere a "naturalului": "metalimbajele" intervin întotdeauna în "limbaje", iar "unealta" (nu există, la propriu vorbind, ustensil) face parte din corp, este mîna însăşi, deja străină, "lumea" în corp...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer