08.07.2007
Cel mai tare şi cel mai tare îmi vine să fotografiez fâşii (ori rotocoale) de soare - noaptea. Pentru că la mine în cartier e beznă de nu vezi unde-ţi păşesc picioarele, nici gropile, gunoaiele mărunte şi mari, stâlpii şi pisicile, de bună seamă că negre. Dar apoi îmi dau seama că străzile acestea cel mai şi cel mai frumos arată tot pe întuneric, când nu-ţi dai bine seama cum sunt, şi te poţi minţi că nu se împleticesc printre blocuri gri, hâde. Şi apoi îmi mai vine dimineaţa devreme, când printre gene văd băltoace de lumină pe peretele dormitorului, cu modelul perdelei de la fereastră, însă atunci mă întorc pe partea cealaltă, îmi spun că mai pot să dorm un pic, şi că în altă zi mă voi trezi în zori ca să bântui cu aparatul de prins gogoloaie de soare. Mă mai apucă pofta când mă gâdilă ceva / sau cineva, când aud fântâni arteziene, văd borcane cu miere, piersici şi plase de prins fluturi, când îmi amintesc de mare şi de Paris, când simt miros de iasomie, dorm ori merg cu autobuzul. Mai ales atunci când dorm. Însă după ce mă trezesc, uneori uit.



0 comentarii

Publicitate

Sus