14.11.2007
Editura Compania
Gheorghe Parusi
Cronologia Bucureştilor

(20 septembrie 1459 - 31 decembrie 1989)
Zilele, faptele, oamenii Capitalei de-a lungul a 530 de ani


Editura Compania, 2007




*****

De la povestea şoselelor la cea a iluminatului,
de la arheologie la şcoli,
de la lucrări publice şi raţii la meserii şi etnii locuitoare,
de la temperaturi-record la primari şi ocupaţii străine,
de la A la Z,
tot ce înseamnă moment, gest, nume sau loc memorabil pentru viaţa Capitalei
preţ de mai bine de cinci secole se găseşte AICI.
Această "biblie" a existenţei bucureştene,
realizată din surse sigure şi complet repertoriate,
încrucişează axa timpului cu cea a temelor,
astfel încît nici o căutare documentară şi nici o curiozitate întîmplătoare
să nu poată rămîne fără răspuns.


Prolog
Cartea aceasta este povestea unui oraş. O poveste alcătuită din scurte secvenţe despre oamenii locului şi instituţiile lor, despre case şi străzi, despre răspîntii şi întîmplări. Povestitorul nu este un istoric - istoricul culege din documente fapte şi date, le compară, le analizează, elimină ceea ce i se pare de prisos ori nesemnificativ, reţinîndu-le doar pe acelea care-i servesc cel mai bine subiectul, şi alcătuieşte apoi, după priceperea lui, cartea de istorie. În ceea ce mă priveşte, am parcurs drumul invers: de la cartea de istorie spre notaţia primară, spre eveniment, fapt de viaţă sau arhivă. De ce? Pentru că numai astfel puteam recupera detaliile concrete, forma mişcătoare în timp a Bucureştilor.

Încă din adolescenţă mi-a plăcut să hoinăresc pe străzile oraşului, nu o dată fără ţintă. Imaginea mai mereu schimbătoare a mahalalelor, străzilor şi caselor mi-a devenit familiară, iar aparatul de fotografiat m-a ajutat s-o păstrez pentru vremea cînd memoria vizuală avea să dea semne de oboseală. Lecturile de mai tîrziu - istorii ale Capitalei, însemnări de călătorie, monografii sau studii despre locurile şi instituţiile sale - s-au pliat pe această imagine, dîndu-i consistenţă şi adîncime. Obişnuiam să extrag din volume şi publicaţii, spre aducere-aminte, scurte citate şi observaţii despre viaţa de odinioară a Bucureştilor dar şi dinspre zilele noastre. Numărul acestor consemnări, strînse fără nici o rînduială, a crescut enorm în timp, sugerîndu-mi o posibilă istorie în date a oraşului: aşa s-a născut ideea de a alcătui Cronologia Bucureştilor. Fireşte, a trebuit să reiau, de data aceasta în chip organizat şi cu mai multă metodă, întreaga muncă de culegere şi abordare a datelor. Dispunerea cronologică a materiei oferă o rezolvare "naturală" - la prima vedere, chiar facilă - multelor probleme care se ivesc într-o asemenea întreprindere. Cîteva explicaţii şi observaţii mi se par, totuşi, necesare.

Cronologia se deschide cu anul 1459 - data primei consemnări certe a Bucureştilor - şi se încheie cu Revoluţia din decembrie 1989. Bazîndu-se pe mărturie scrisă, ea nu face deci referire la vestigiile arheologice despre viaţa pe aceste meleaguri. Nici istoria foarte recentă, dinamică şi plină de pitoresc, ce se desfăşoară sub ochii noştri (miraţi sau uluiţi, după împrejurări, dar mereu înţelegători şi, vrînd-nevrînd, răbdători) n-a pătruns în aceste pagini - prea marea apropiere şi zgomotul evenimentelor distorsionează încă percepţia, prin urmare, şi selecţia.

Dar nici pentru epoci demult apuse alcătuirea unei cronologii riguros exacte a oraşului nu este întotdeauna uşoară, mai ales atunci cînd informaţiile despre un eveniment, datarea unei construcţii, uneori pînă şi localizarea ei diferă de la o sursă la alta. De pildă, acoperirea Dîmboviţei cu un planşeu de beton între Calea Victoriei şi Şerban Vodă este terminată, după unele izvoare, în 1935 (Georgescu - Probleme edilitare), iar după altele, în 1936 (Giurescu, Machedon, Ionaşcu ş. a.); amenajarea Grădinii Ioanid este datată de cinci dintre lucrările consultate în patru ani diferiţi, între 1872 şi 1875 etc. Dacă pentru un tratat de istorie asemenea oscilaţii au o mică importanţă, într-o cronologie, opţiunea e absolut necesară. În ceea ce mă priveşte, am ales, în cîteva cazuri, varianta cea mai plauzibilă, judecînd faptele într-un context cunoscut şi controlabil; de cele mai multe ori însă, am reprodus informaţia la data cea mai credibilă, consemnînd în cuprinsul intrării şi celelalte variante. Elementele de informaţie despre care nu se poate preciza luna sau ziua figurează în interiorul unui an sau al unei perioade precedate de semnul "?".

Împătimiţii Bucureştilor vor găsi în Cronologie, alături de repere şi evenimente majore, numeroase informaţii care reflectă viaţa cotidiană a oraşului, aparent banală, dar avînd un rol deloc neglijabil în conturarea întregului. Căci viaţa unui tîrg, ca şi viaţa omului, nu se compune doar din momente capitale, mustind de semnificaţii şi consecinţe dramatice - aş zice chiar dimpotrivă, din fericire.

N-ar fi exagerat să spun că, sub haina ei de "istorie în date", cartea a fost concepută ca un ghid care să-l ajute pe bucureşteanul de azi să reconstituie imaginea oraşului de ieri. De aceea am inserat o mulţime de ştiri despre mahalale şi străzi, despre monumente - biserici în primul rînd, căci acestea au fost elementul coagulant al vieţii bucureştene -, fără a omite case, palate şi clădiri oficiale, cele mai multe construite în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX, căci pînă atunci locuinţa bucureşteană stătuse sub semnul improvizaţiei şi al efemerului. Paginile invită astfel la o călătorie în timp şi spaţiu printr-o Capitală în continuă prefacere. Dezvoltarea sa edilitară s-a intensificat susţinut după cel de-al doilea război mondial. Dincolo de caracterul propagandistic al bilanţurilor comuniste, perioada 1948-1989 a fost marcată de amploarea diverselor construcţii - de locuinţe, de unităţi industriale şi edificii culturale. S-a clădit urît, dar mult. Bucureştiul a intrat în expansiune şi s-a schimbat la faţă, nu totdeauna în bine. Au apărut cartiere noi (Drumul Taberei, Titan, Pajura) şi s-au transformat radical cele vechi (Colentina, Tei, Pantelimon, Griviţa). Mutarea "la bloc" devenise de prin anii '60 visul a mii de familii bucureştene - un vis care se împlinea (dacă se împlinea) după o lungă aşteptare sau cu preţul unor "bacşişuri" pipărate. Bătălia pentru repartiţii se ducea în condiţiile creşterii explozive a populaţiei, ca urmare a procesului de industrializare accelerată a oraşului: de la 1.150.000 de locuitori în ianuarie 1948, Bucureştiul ajunsese să numere peste 2.200.000 în iulie 1982 (cf. Posea, p. 147). Am acordat atenţia cuvenită acestor mutaţii, fără a neglija însă aspectele tragi-comice ale "epocii de aur", dominată de figura lui Ceauşescu.

La sfîrşitul fiecărei intrări este indicată sursa documentară - abrevierile sînt uşor de reperat în bibliografie. În majoritatea cazurilor, identificarea se face după numele autorului; în cazul autorilor cu mai multe lucrări citate, numele autorului este urmat de un cuvînt-cheie din titlu (de exemplu, Berindei-Ghid sau Berindei-Societate); pentru lucrările în mai multe volume a fost indicat şi numărul volumului. Nu figurează în bibliografie lucrări din care au fost preluate doar una sau două informaţii; în aceste cazuri - puţine -, am reţinut la finele consemnării un număr mai mare de elemente descriptive, care să faciliteze recunoaşterea lucrării; în doar cîteva situaţii - în care am utilizat mai multe izvoare ori surse neidentificabile din presă - am folosit punctele de suspensie între paranteze: [...]. Studiile din periodicele care au furnizat numeroase informaţii au fost reţinute la numele autorului; în celelalte cazuri, trimiterea s-a făcut la titlul publicaţiei.

Nefiind o succesiune de monografii pe teme bucureştene (oameni, locuri, clădiri, evenimente), Cronologia cuprinde informaţii despre acelaşi subiect plasate în diferite locuri, corespunzătoare momentelor istorice în care subiectul respectiv a revenit în actualitate. Pentru a da însă fiecărei consemnări o oarecare "autonomie", am inserat în textul ei date ce pot fi reluate şi, adesea, dezvoltate în înregistrări ulterioare. Recompunerea datelor într-o imagine unitară despre subiect o poate face cititorul însuşi folosind indicii consistenţi de materii şi nume proprii de la sfîrşitul cărţii. Transversalele tematice se constituie astfel în virtuale minimonografii ale Bucureştilor, alături de minibiografiile ce se pot compune graţie indicelui de nume. Speranţa noastră este aceea de a fi pus astfel la dispoziţia celor pasionaţi de istoria Capitalei un instrument de lucru fondat pe cadenţa şi rigoarea timpului, dar dublat oricînd de posibila lentilă animată a locurilor şi a oamenilor.

Îmi fac o plăcere din a le mulţumi aici Bibliotecii Academiei Române şi colegilor mei de la serviciul de Catalogare a cărţii - multe dintre lucrările consultate pentru realizarea Cronologiei Bucureştilor nu mi-ar fi fost cunoscute dacă n-aş fi avut marea şansă de a lucra mai bine de un sfert de veac în această instituţie. Şi-i mulţumesc înainte de toate soţiei mele, Ioana, care mi-a dat un sprijin constant şi ale cărei eforturi stăruitoare au făcut posibilă culegerea acestei scrieri.

Gheorghe Parusi

Fragment din volum Decembrie: Moaştele Sfîntului Dumitru Basarabov, aduse la Mitropolie din 1774, sînt puse într-o raclă de argint, lucrată după 1874 pe cheltuiala episcopului Ghenadie al II-lea al Argeşului.
(Dumitrescu I, 11)

16 decembrie: Pe gheaţa Cişmigiului are loc primul concurs de patinaj artistic de la noi.
(Dan, 183)

1880

În Capitală funcţionează 74 de brutării. Manutanţa comunală de la Colentina, înfiinţată în 1868 şi concesionată unui particular, produce doar 4 % din totalul pîinii scoase în Bucureşti.
[...]

Este creată Companie du Gaz de Bucarest, care preia de la o societate engleză concesiunea iluminatului în Capitală. Concesiunea, cîştigată de Negroponte, Mehedinţeanu şi Zarifi în 1870, fusese cumpărată în 1873, de la aceştia, de societatea engleză. În 1881, concesiunea e preluată de Societatea Gaz et Eau, iar în 1885 de Compania de Gaz.
(Iluminatul oraşului Buc., 38; Istorie, 366)

Se pavează cu bolovani de rîu strada Boteanu.
(Săndulescu, 164)

Este încheiată rezidirea Bisericii Sfîntul Gheorghe Vechi, începută în 1875, după planurile arhitectului Dumitru Poenaru. A fost pictată de G. Ioanid, iar tîmpla a fost sculptată de Petre Babic. Tot din această perioadă sînt icoanele pictate de Gh.I. Pompilian, realizate în stil realist, în tablouri mici, înrămate.
(Atlas-ghid, 65; Simionescu, 42)

Pictorul G. Ioanid realizează pictura în ulei a Bisericii Sfîntul Constantin din Calea Plevnei colţ cu Strada Sfîntul Constantin. Ioanid a acoperit cu acest prilej pictura interioară iniţială, în frescă, realizată la ctitorirea în 1785 a bisericii. După 1918, noua pictură va fi spălată şi restaurată de Costin Petrescu.
(Atlas-ghid II, 308)

Cu prilejul reparaţiilor făcute Bisericii Ceauş Radu din Strada Vulturilor, pictorul Nicu V. Serafim îi reface pictura.
(Atlas-ghid I, 63)

Se desfiinţează cimitirul din jurul Bisericii Tîrca-Vitan. Se mai păstrează şi azi o cruce din 1877, lîngă biserică.
(Atlas-ghid II, 364)

Lîngă Biserica Calvină, zidită de pastorul Ferenc Koós între 1863 şi 1865, este construită o nouă şcoală protestantă pentru copiii maghiari, în locul celei existente din 1826. Aceasta va fi dărîmată în 1959, odată cu biserica.
(Atlas-ghid III, 69)

La Ciurel se construieşte o fabrică de cărămidă modernă, echipată cu un malaxor, prima instalaţie mecanizată în acest domeniu din România.
(Dan, 184)

Prin reorganizarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni se creează Casa de Economii şi Consemnaţiuni.
(Pintea, 34)

Camera de Comerţ din Bucureşti propune pentru prima oară construirea unor antrepozite de mărfuri, idee care va fi reluată în 1888.
(Petrescu-Prodan, 33)

Librăria E. Grave funcţionează pe Calea Victoriei la numărul 44, peste drum de Teatrul Naţional. Înainte de primul război mondial, Jean Feder deschide aici un cunoscut magazin de muzică, de unde, pe lîngă partituri, se puteau procura diverse instrumente muzicale (inclusiv piane), aduse de la celebre firme străine.
(Zănescu-Teatrul, 228)

În apropiere de Dîmboviţa, lîngă fostul Teatru de Operetă, este construit primul bazin de înot din Bucureşti. Aici va funcţiona prima şcoală de înot de la noi. Bazinul avea 34 x 15 m şi era căptuşit cu bîrne de lemn. Acolo va funcţiona pînă în anii '950 un ştrand (cu un singur bazin de înot).
(Dan, 184)

Velocipedul începe să devină una dintre atracţiile bucureştenilor iubitori de mişcare. Printre cei mai înfocaţi velocipedişti se aflau Mitică Vlădoianu, Stavri Niculescu, Jean Mihăescu, Ion şi Corneliu Marinescu ş. a. Ei obişnuiau să facă plimbări la Şosea, starea proastă a străzilor bucureştene neoferind prea multe posibilităţi. Singur Iancu Kalinderu, administratorul Domeniilor Coroanei, avea autorizaţie specială să circule cu velocipedul în Cişmigiu.
(Predescu-Vremuri, 147; Mihăilescu, 29)

Inginerul Nicolae Cucu propune guvernului realizarea unui canal navigabil între Bucureşti şi Dunăre.
(Tătărîm, 115)

20 ianuarie: Apare revista Literatorul condusă de Alexandru Macedonski. A apărut pînă în martie 1919 cu foarte mari întreruperi. În jurul ei se dezvoltă şi un cenaclu, din care vor face parte, printre alţii, Bonifaciu Florescu, Cincinat Pavelescu, Ştefan Petică, Al.Th. Stamatiad, I. Peltz, Tudor Vianu, Duiliu Zamfirescu, Traian Demetrescu, D. Karnabat.
(Dicţionar cron., 193; Tucă-Sbîrnă II, 137)

Februarie: Ambasadorul Angliei la Bucureşti îşi prezintă scrisorile de acreditare.
(Dan, 184)

1 februarie: Apare ziarul Sportul, editat de Al. Galeşescu şi C. Blaremberg, doi iubitori ai curselor de cai.
(Dan, 184)

3 februarie: Se înfiinţează Partidul Conservator, cu Manolache Costache Epureanu preşedinte. Partidul va avea un rol însemnat în istoria modernă a României. Îşi va schimba numele în 1918 şi va fuziona în 1925 cu Partidul Poporului al lui Alexandru Averescu.
(Mamina, 363)

28 februarie: Soseşte la Bucureşti primul trimis al Franţei ca ambasador permanent: Aubert Ducros.
(Dan, 184)

Martie: Al. Plagino este mandatat să reprezinte Spania şi Portugalia la Bucureşti.
(Dan, 184)

1 martie: Se deschide Legaţia Germană la Bucureşti, al cărei prim reprezentant diplomatic este contele Wesdehlen.
(IR date, 248; Dan, 184)

24 martie: Moare la Bucureşti generalul Gheorghe Magheru (1804-1880), unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848. A fost înmormîntat la Tîrgu Jiu.
(Papazoglu, 241)

24 martie: La Bucureşti se semnează Tratatul de comerţ şi navigaţie româno-englez.
(IR date, 243)

17 aprilie: La iniţiativa liberalilor este adoptată Legea specială pentru înfiinţarea Băncii Naţionale a României, căreia i se acordă dreptul exclusiv al emisiunii monetare. Va deveni funcţională la 1 decembrie. Primul guvernator al noii instituţii va fi Ioan I. Cîmpineanu. Legea fusese introdusă în Parlament pe 27 februarie.
(IR date II, 238; Giurescu, 143; Istorie, 342; Păunescu, 14, 40)

15 iulie: Ioan I. Cîmpineanu (1841-1888) devine primul guvernator al Băncii Naţionale, ocupînd funcţia pînă la 1 decembrie 1882. Va reveni la conducerea acesteia între 27 februarie şi 10 noiembrie 1888.
(Păunescu, 40)

17 iulie: În Grădina Raşca se joacă piesa lui Caragiale O noapte furtunoasă.
(Caragiale-Opere II, 1086)

20 iulie: Primul reprezentant diplomatic al Greciei, Marc Dragumis, soseşte în Bucureşti, ca ministru rezident. Primul ambasador grec, Dimitrios Rozis, va sosi pe 20 decembrie.
(Dan, 184, 185)

25 iulie: Primăria este anunţată că domnitorul Carol I a aprobat planurile de canalizare a Dîmboviţei. În urma licitaţiei din 20 septembrie 1880, lucrările sînt încredinţate antreprenorului francez Alexandre Boisquerin, care începe lucrările în noiembrie 1880.
[...]

Septembrie: Şedinţele bucureştene ale Junimii, începute prin octombrie 1876, sînt reluate în noua locuinţă a lui Titu Maiorescu din Strada Mercur nr. 1 colţ cu Strada Poşta Veche (în zona blocului Eva de azi). La şedinţele ţinute aici vor participa, între alţii, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Caragiale, Odobescu, Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu ş. a.
(Ştefan M.-Cu, 106)

8 septembrie: Se înfiinţează Marea Lojă Naţională a României, prima Federaţie de loji masonice româneşti. Sediul iniţial al lojei a fost în Strada Lipscani la numărul 21, de unde se va muta în diferite locuri (Calea Plevnei, Pasajul Villacrosse), ajungînd în 1923 pe Strada Cîmpineanu.
(Atlas-ghid III, 343)

Noiembrie: Se înfiinţează Societatea Farmaciştilor din România, cu Andreas Fink preşedinte. Este continuatoarea unei societăţi similare, apărută tot în Bucureşti, în 1870. Noua societate publică în 1881 Organul Societăţii Farmaciştilor, care din 1884 va deveni Revista Farmaciei.
(Limban-sec.XIX, 131)

2 noiembrie: Se inaugurează lucrările de canalizare şi rectificare a Dîmboviţei. Solemnitatea a avut loc lîngă un pavilion special amenajat la podul de fier de pe Calea Văcăreşti, lîngă "fîntîna apelor", în prezenţa domnitorului, a primarului general D. Cariagdi şi a altor oficialităţi. Carol I a ridicat prima lopată de pămînt cu o cazma specială, cu limba de argint şi coada de abanos şi argint. Pe limba cazmalei era scris: "Cazma întrebuinţată la începerea lucrărilor Dîmboviţei în ziua de 2 noiembrie 1880, sub domnia lui Carol I". Lucrările, încredinţate antreprenorului francez A. Boisquerin, efectuate între Grozăveşti şi Vitan, vor dura pînă în 1886, deşi încheierea lor era prevăzută pentru 1882. Albia va fi adîncită cu pînă la 6 m în amonte, amenajîndu-se două căderi de apă, la Grozăveşti şi la Vitan. Planurile fuseseră întocmite de arhitectul Grigore Cerchez. Prima etapă a lucrărilor se va încheia în 4 ani, odată cu adîncirea albiei realizîndu-se taluzarea malurilor şi rectificarea cursului: vor dispărea ostroavele, coturile numeroase, inclusiv marea buclă dintre Mihai Vodă şi Piaţa Senatului. Ca urmare, cîteva construcţii de pe stînga rîului vor ajunge pe dreapta acestuia (Biserica Sfîntul Spiridon Vechi). Vor fi construite mai multe poduri; în 1889 erau 7 poduri de piatră şi 5 de fier.
(Ionescu Şt.-Dezv., 88; Vasilescu-Cura, 216; Potra I, 181, 252; Bacalbaşa II, 76; Georgescu-Probleme, 143; Berindei-Buc., 232; Giurescu, 139)

21 noiembrie: Se inaugurează statuia lui Ion Heliade Rădulescu din Piaţa Universităţii (pe atunci a Academiei). A fost realizată în 1879 de italianul Ettore Ferrari, din marmură de Carrara.
(Bota, 48; Berindei-Ghid, 97; IR date II, 236; Dan, 186; Anghelescu)

28 noiembrie: Pe Bulevardul Academiei, în faţa Statuii lui Mihai Viteazul, are loc ceremonia înmînării drapelului de luptă unităţilor militare nou înfiinţate. Solemnitatea a fost menită să cinstească împlinirea a trei ani de la capitularea oştilor otomane la Plevna.
(Teodorescu, 128)

Decembrie: Este înfiinţată Şcoala Normală Superioară, avîndu-l ca director pe Ion Zalomit, cel care se străduise pentru organizarea ei; Zalomit era rectorul Universităţii Bucureşti, funcţie pe care o va deţine între 1871 şi 1885).
(Berciu, 65)

Decembrie: Din iniţiativa mai multor tineri albanezi se creează secţia de la Bucureşti a Societăţii Literelor Albaneze, care urma modelul celei similare de la Constantinopol. Aceasta urmărea culturalizarea albanezilor din Balcani, în sprijinul redeşteptării naţionale şi a creării unui stat albanez. Un scop similar va fi urmărit de Societatea Albaneză "Drita", înfiinţată în 1884. După alte surse, prima informaţie sigură despre existenţa societăţii este din 1881, organizatorii ei fiind Jani Vreto şi Pandele Sotir.
(Ciachir, 24; Majuru, 34)

Decembrie: Leon Pavlovici Urusov este numit ministru al Rusiei la Bucureşti. El va dărîma vechile case cantacuzineşti de pe Calea Victoriei, în care funcţiona ambasada rusă încă din 1841, şi va construi o nouă şi elegantă clădire, care va fi şi ea dărîmată în 1934. În noul imobil se vor organiza numeroase baluri şi petreceri, foarte căutate de protipendadă, dar şi de diplomaţii acreditaţi la Bucureşti, ca şi de străinii în trecere prin oraş. Balurile de aici rivalizau cu cele organizate de Irina Suţu şi soţul ei, de Elena Oteteleşanu sau de beizadeaua Iorgu Bibescu. Urusov va funcţiona pînă în 1886, fiind apreciat de societatea bucureşteană.
(Hagi-Mosco, 48)

1 decembrie: Îşi începe operaţiunile Banca Naţională a României, înfiinţată prin legea din 17 aprilie. Funcţiona ca societate pe acţiuni, cu un capital iniţial de 12 milioane de lei, statul deţinînd o treime din capital; celelalte două treimi aparţineau particularilor şi erau controlate de liberali. Primul director a fost Theodor Mehedinţeanul, urmat la scurtă vreme de Eugeniu Carada, adevăratul ei fondator. La început va funcţiona în clădirea Creditului Funciar Rural din Strada Colţei.
(Giurescu, 143; Istorie, 243; Păunescu, 23)

2 decembrie: Are loc o încercare de asasinare a primului-ministru Ion C. Brătianu (1821-1891), la ieşirea acestuia de la o şedinţă a Camerei Deputaţilor. Atentatorul, Ioan Pietraru, funcţionar la Ministerul de Finanţe, va fi condamnat la 20 de ani de muncă silnică în martie 1881. I.C. Brătianu va mai fi ţinta unui atentat la 3 septembrie 1886.
(Ioniţă-Capşa, 109; Bacalbaşa)

2 decembrie: Consiliul Comunal atribuie străzii deschise în 1878 între Calea Griviţei şi Berzei numele de Strada Atelierului, întrucît pe la mijlocul ei se afla intrarea în Atelierele de atunci ale CFR.
(Velescu II, 136)


1881

O statistică de la începutul penultimului deceniu al secolului înregistrează 30.268 de capi de familie, împărţiţi, după profesii, astfel: 13.938 de industriaşi-meseriaşi, 6.672 de comercianţi, 6.239 cu profesiuni liberale şi 3.419 fără o profesiune declarată. 6.574 capi de familie dispuneau de avere mobilă sau imobilă impozabilă.
(Istorie, 343)

În Capitală există 24 de farmacii; în acest an au fost înfiinţate Farmaciile Victoria şi Centrală.
(Limban-Sec. XIX, 127)

Primăria încredinţează inginerului elveţian B. Ziegler sarcina elaborării unui proiect de canalizare, contractul fiind reînnoit în 1890. Proiectul prevedea construcţia a două canale colectoare de-a lungul Dîmboviţei, la care se racordau alte două colectoare perpendiculare.
(Ionescu G.C.-Instalaţii de canaliz., 5)

Tramvaiul cu cai circulă pe trei trasee. Primul era Piaţa Victoriei-Calea Victoriei-Teatrul Naţional-Piaţa Sfîntul Gheorghe-Calea Moşilor-Bariera Moşilor, al doilea - Calea Victoriei-Piaţa Victoriei-Şoseaua Bonaparte (azi Iancu de Hunedoara) şi al treilea - Piaţa Sfîntul Gheorghe-Calea Văcăreşti-Apele Minerale (Uzinele Lemaître).
(Istorie, 368)

În curtea Bisericii Domniţa Bălaşa este amplasată statuia acesteia, sculptată în marmură de Carrara de Carol Storck. Ctitoria ei din 1771 fusese refăcută în 1842 din temelii de Safta Brâncoveanu, dar şi această zidire se deteriorase grav şi va fi în cele din urmă dărîmată. Pe locul ei va începe, tot în acest an, construirea unei noi biserici, tîrnosită în septembrie 1885.
(Berindei-Ghid, 92; Hagi-Mosco, 73; Vârban, 10)

Pe lîngă Biserica Lutherană este înfiinţat un gimnaziu de fete, alături de şcoala care fusese creată în 1852.
(Atlas-ghid III, 80)

Cu prilejul restaurării Palatului Ştirbei sînt adăugate cele patru cariatide de la nivelul etajului II al faţadei, precum şi turnul de nord-est, care va strica simetria construcţiei (terminată în 1837). Modificările au fost făcute de Alexandru Ştirbei, fiul domnitorului, după proiectul arhitectului austriac J. Hartman. Palatul era cunoscut pentru balurile selecte care se dădeau aici.
(Oprea-Sculpturi, 37; Ion-B., 42)

Se constituie Societatea de Asigurări "Dacia-România", prin fuzionarea mai vechilor societăţi "Dacia" şi "România". Noua societate făcea asigurări multiple (incendii, grindină, accidente, mortalitatea vitelor etc.).
(Istorie, 342; IR date II, 239; Ionescu Şt., 108)

Este reintrodus monopolul Statului asupra tutunului, la care se renunţase în august 1866. Cu acest prilej se constituie Regia Monopolurilor Statului, al cărei prim director a fost Gheorghe Cantacuzino. Acest lucru va favoriza dezvoltarea manufacturii de tutun de la Belvedere în anii ce vor urma.
(Duţu A.-Manufactura, 127)

Comercianţii bucureşteni înfiinţează Societatea "Providenţa" pentru ajutorarea negustorilor scăpătaţi şi a familiilor lor. Printre iniţiatori se afla şi Petrache T. Dancovici (1828-1910), unul dintre fruntaşii negustorimii bucureştene.
(Potra I, 496)

Lambru Vasilescu vinde Hotelul Dacia, fostul Han Manuc, pe care îl cumpărase în 1862, lui Al.G. Băicoianu. În jurul acestui an fusese amenajată în curtea interioară a hotelului, Sala Dacia, locul de desfăşurare a numeroase întîlniri politice şi patriotice. Era locul preferat al întîlnirilor sindicale şi muncitoreşti, dar nu numai. În 1913, sala va fi transformată în magazie. Familia Băicoianu va deţine Hotelul Dacia pînă la naţionalizare; lăsat în părăsire, hotelul se va deteriora treptat. În 1967, va intra într-o lungă şi benefică restaurare, terminată în 1972.
(Ion-B., 100)

Fostul Han Damaris este reconstruit după planurile arhitectului Kraus, devenind Hôtel de France, apoi Grand Hôtel Lafayette. Prin 1905, la subsol funcţiona un cinematograf, iar între cele două războaie, localul de noapte Tunel de France. Afectat de cutremurul din 1977, va fi dărîmat. Se afla pe locul dintre CEC şi magazinul Victoria de azi, unde după 1997 va fi construit blocul ultramodern care adăposteşte o bancă.
(Potra-Hanuri, 116; Paraschiv, 71; Stoicescu, 97)

Casa Romanit de pe Calea Victoriei, cumpărată de stat în 1836, în care pe la jumătatea secolului al XIX-lea funcţiona Ministerul de Finanţe, este extinsă prin construirea aripii dinspre Calea Griviţei, după proiectul arhitectului Nicolae Cerchez.
(Ion-B., 45; Giurescu, 140; Crutzescu, 335; Berindei-Ghid, 46; Oprea, 69)

Grigore Caracaş, proprietarul unui mare han situat la poalele Dealului Mitropoliei (la intersecţia, azi dărîmată, a străzilor Ienăchiţă Văcărescu şi Bibescu Vodă) anunţă în ziare hotărîrea de a-l închiria. Hanul, care mai exista la sfîrşitul anilor '970, va fi demolat pentru a face loc unor blocuri.
(Căuş, 101; Potra-Hanuri, 192)

Este creat Atelierul Central de Confecţii Militare (APACA). În 1882, acesta se va muta într-o clădire specială din Cotroceni, dispunînd de două motoare a 120 cai putere, cu 31 de maşini de cusut şi 40 de maşini de călcat; se va dezvolta în 1887, prin încorporarea fabricii de încălţăminte Leon şi Mandrea, care confecţiona şei, cizme ş. a.
(Giurescu, 245; Ionescu Şt., 107; Ionaşcu ş. a., 93)

Este înfiinţată Manutanţa Centrală a Armatei de pe Calea Plevnei, pe un loc aparţinînd lui Scarlat Pencovici. Era utilată iniţial cu 4 cuptoare de pămînt, încălzite cu lemne, iar din 1906, cu păcură. Din 1951 începe să producă şi pentru populaţia civilă sub numele de Întreprinderea de panificaţie "2 Octombrie", iar pe 1 august 1958 trece în subordinea Primăriei Capitalei.
(Istorie, 340; Ionescu Şt., 103; Vasilescu-Începuturile, 268)

Inginerul N. Cuţarida înfiinţează o "fabrică sistematică" de cărămizi la marginea Căii Griviţei şi a Filantropiei. Locurile rămase după scoaterea pămîntului vor fi cunoscute sub numele "Gropile Cuţarida". În 1947 se va amenaja aici Parcul Copilului.
(IR date, 244; II, 239; Istorie, 338; Ionescu Şt.-Consideraţii, 102)

Se înfiinţează fabrica de încălţăminte Leon şi Mandrea. Aceasta dispunea de un motor de 50 cp, avea peste 200 de lucrători şi producea 600 de perechi de cizme pe zi. Producea în mare parte pentru armată. În 1887, fabrica Mandrea va fi inclusă în Societatea pentru Furnituri Militare.
(Giurescu, 245; Ionescu Şt., 107)

Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele recent înfiinţată, împreună cu Şcoala Politehnică funcţionează în clădirile de la intersecţia Străzii Polizu cu Calea Griviţei. Ele stau la baza viitorului Institut Politehnic.
(Istorie, 403; IR date, 244)

Circul Sidoli dă mai multe reprezentaţii pe terenul viran din faţa Bisericii Sărindar (în partea de vest a bisericii, spre Brezoianu).
(Potra I, 137)

Apare Şahistul român, prima revistă de şah din România.
(Dan, 185)

1 ianuarie: Apare revista Timbrophilo, revista colecţionarilor de timbre din Bucureşti.
(Dan, 185)

14 martie: Parlamentul României votează propunerea guvernului liberal condus de Dumitru C. Brătianu de transformare a României în Regat. Între 10 şi 13 mai vor avea loc în Bucureşti şi în ţară ample manifestaţii consacrate acestui eveniment. Camera şi Senatul, avîndu-i în frunte pe preşedinţii lor şi pe mitropolit se vor prezenta la Palat pentru a-i prezenta lui Carol I această hotărîre. Încoronarea va avea loc pe 10 mai.
(IR date, 245; Regii României, 18; Carmen Sylva, 29; Ioniţă-Capşa, 108; Mamina, 119)

22 martie: Comercianţii Capitalei dau un banchet în onoarea lui Ion C. Brătianu, la Teatrul Naţional, în semn de solidaritate, în urma atentatului eşuat din 2 decembrie 1880. Dejunul a fost pregătit de Casa Capşa.
(Ioniţă-Capşa, 109)

31 martie: La Clubul Muncitorilor din Piaţa Amzei se deschide prima bibliotecă muncitorească din Bucureşti.
(Dan, 197)

1 aprilie: Este adoptată Legea pentru organizarea Poliţiei Capitalei, întocmită sub conducerea lui Radu Mihail, prefectul Capitalei.
(Gheorghe, 54)

8 aprilie: În casele din jurul Bisericii Stavropoleos se deschide "Espoziţia tablourilor", printre expozanţi fiind şi Ion Andreescu.
(Marchiş, 97; IR date, 246; II, 241)

23 aprilie: Mitropolitul Calinic Miclescu tîrnoseşte Biserica Sfîntul Gheorghe Vechi. Reclădită neglijent în 1849, biserica s-a şubrezit repede şi a trebuit dărîmată în 1875, fiind refăcută după planurile lui Dumitru Poenaru. Pictura a fost realizată de I. Pompilian, iar sculptura lemnăriei de Petre Babic; tîmpla este în stil baroc ucrainean. Va fi renovată după cutremurul din 1940, în 1964, 1985 şi în 1987.
(Stoicescu, 286; Simionescu, 42; Atlas-ghid II, 220)

23 aprilie: Prin strădaniile profesorului Barbu Constantinescu, directorul Şcolii Normale "Carol I" de la Sfînta Ecaterina, se înfiinţează pe lîngă această şcoală prima "grădină de copii" (grădiniţă) din România. Ea urmărea sprijinirea părinţilor în educarea copiilor mici, de 3-7 ani. A funcţionat iniţial la Sf. Ecaterina, din 1899, pe Strada Cernica, din 1890, pe Calea Moşilor, iar din septembrie 1892 într-un local propriu, în Strada Eroului la numărul 2 (astăzi Ostaşilor), spre Biserica Sfîntul Constantin. Aici se aplica metoda froebeliană (a pedagogului german Froebel). Prima educatoare a fost doamna Fr.S. Prager, iar din 1990 Elena Alexandrescu-Aronovici.
(Bota, 52, 66)

10 mai: Carol I este încoronat ca Rege al României. Coroana de oţel fusese turnată dintr-un tun capturat în Războiul de Independenţă. Coroana reginei Elisabeta era din aur, simplă, fără pietre. Între 10 şi 13 mai vor fi organizate numeroase manifestări omagiale, consacrate evenimentului. Solemnitatea încoronării are loc la Mitropolie, de unde cortegiul se reîntoarce la Palatul Cotroceni. La ceremonii participă şi prinţul Leopold, fratele lui Carol I şi tatăl prinţului Ferdinand, viitorul rege. La serbările din Cişmigiu vor fi instalate "fîntîni luminoase" care foloseau proiectoare cu arc electric, acţionate de un motor Otto, de fabricaţie Dentz, fiind primul motor cu ardere internă adus în ţara noastră.
(Regii României, 18; Carmen Sylva, 29; Istorie-Cotroceni, 236; Rucăreanu-Începuturile electrificării, 22)

11 mai: A doua zi a serbărilor consacrate încoronării lui Carol I este închinată defilării a 43 de care alegorice, simbolizînd agricultura, meşteşugurile, provinciile istorice, comerţul. S-au remarcat cele ale Societăţii de Tramvaie, ale Turnătoriei Lemaître, ale Berăriilor Oppler şi Luther, al cofetarilor-restauratori ş. a. Pornite de la Şosea, "carele simbolice" ajungeau prin Calea Victoriei în piaţa din faţa Palatului Academiei (Universitatea), unde era amenajată tribuna oficială.
(Ioniţă-Capşa, 108; Potra I, 404)

Iunie: Taxa accizelor, percepută iniţial pe articole de lux, este extinsă şi asupra unor produse textile şi de pielărie, asupra multor produse alimentare şi de metal, lucru care afectează simţitor puterea de cumpărare a consumatorilor. Noile accize vor fi retrase în iunie 1882, dar unele produse alimentare, foarte solicitate (brînzeturi, mezeluri, făină, cartofi) vor continua să fie supuse taxei accizelor.
(Istorie, 359)

5 iunie: La Bucureşti se semnează Tratatul româno-bulgar de comerţ şi navigaţie.
(IR date, 245; II, 240)

7 iunie: Are loc un banchet în onoarea membrilor Societăţii "Concordia Română". Societatea fusese înfiinţată în mai 1878. Organizarea banchetului îi revine lui Dimitrie Butculescu, iar pregătirea meniului lui Grigore Capşa.
(Ioniţă-Capşa, 110)

29 iunie: La Grădina Jitniţa, trupa lui A. Goldfaden prezintă o piesă a acestuia, Învierea morţilor. Printre spectatori se află Titu Maiorescu şi familia, precum şi Mite Kremnitz.
(IE I, 201)

22 septembrie: La Grand Hotel du Boulevard are loc un banchet pentru sărbătorirea celor 65 de ani de viaţă ai lui C.A. Rosetti şi a 25 de ani de apariţie ai ziarului Românul.
(Paraschiv, 81; Cebuc-Rosetti, 77)

21 octombrie: Pe Şoseaua Cotroceni, în curtea Palatului şi în grădina acestuia, este terminată instalarea a 100 de lămpi cu petrol. Pentru folosinţa unei lămpi se plătesc 23 de bani pe seară, dar pe timpul cît Curtea Regală nu se află în Palatul Cotroceni sînt aprinse doar 7 (se va cere sporirea numărului lor la 12).
(Istorie-Cotroceni, 237)

1 noiembrie: Comitetul agricol al judeţului Ilfov desemnează premiile pentru concursul de agricultură şi industrie organizat la Bucureşti. Una dintre medaliile de aur este acordată lui Grigore Capşa, "pentru conserve şi fructe lisate".
(Ioniţă-Capşa, 119)

12 noiembrie: Are loc deschiderea oficială a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
(Tucă-Sbîrnă II, 140; Giurescu, 144)

7 decembrie: Se înfiinţează Societatea Politehnică din România, avîndu-l ca preşedinte pe Dimitrie Frunză.
(IR date, 246)

0 comentarii

Publicitate

Sus