Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Liter-Rock

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Wish you were cover?


Cristian Geambaşu

17.01.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Înainte să apară contemporanul cover, ne desfătam cu repertoriul internaţional. Aşa se spunea cu ani şi ani în urmă, cînd vreun solist sau vreo formaţie fără operă începeau să cînte ceva cunoscut. Dragi spectatori, o melodie din repertoriul internaţional. Care repertoriu era o bancă de unde se putea înfrupta toată lumea, fără deosebire de sex, vîrstă, pregătire profesională şi, mai ales, fără convingeri muzicale. Şi începea lălăiala. De la Abba la Nana Mouskouri şi de la Beatles la Elvis Presley. Cu rezultate jalnice, iar uneori jenante.

Se mai numeau şlagăre piesele acelea foarte cunoscute pe care tot felul de nechemaţi le interpretau pe la Cerbul de Aur ori pe la nunţi şi restaurante. Atunci, ca şi acum, te scoteai dacă schimbai puţin ritmul şi orchestraţia. Din rock-ul cel mai pur fabricai o piesă disco de toată frumuseţea. Unii se băgau chiar peste maeştrii muzicii clasice. Au ieşit nişte ditamai variantele tehno. Nici sărmanul Beethoven n-a scăpat de prelucrări şi mixaje.

Şi pentru că discuţiile abstracte sînt ca muzica fără melodie, să trecem la exemple. Ne vom opri la unul singur, celebru şi cu greutate. Wish You Were Here, Pink Floyd, 1975. Piesa aparţine albumului cu acelaşi nume şi alături de Shine On You Crazy Diamond a fost compusă ca omagiu pentru Syd Barret, identificat cu istoria timpurie a grupului, omul cufundat prea devreme în abisul nebuniei. Povestea lui Syd e dureroasă, miroase de la o poştă a droguri, iar mulţi îi acuză pe Rogers Waters şi pe David Gilmour de abandon. Rămîne frumuseţea unică a mesajul transmis de Wish You Were Here, simplitatea fascinantă şi sensibilitatea degajată de o linie melodică la îndemîna oricui.

Tocmai aici este punctul nevralgic. Wish You Were Here a încăput pe mîinile profesioniştilor, dar a fost accesibilă şi epigonilor. Se vede treaba că nu numai hîrtia suportă orice, ci şi portativul. Dacă veţi intra pe YouTube veţi descoperi diferiţi cetăţeni, posesori a una sau două bucăţi chitară rece, cîntînd în manieră personală, vorba vine, una dintre piesele fundamentale din muzica rock. Rezultatele sînt mai degrabă triste. Antidotul rămîne discul original sau variantele care nu poluează, ci înnobilează. Ascultaţi alternativa propusă de Marillion, formaţie despre care am discutat nu demult aici. Soluţia aleasă de Steve Hogarth şi compania, aceea de a lăsa publicul să cînte, trupa asigurînd doar partea instrumentală, este originală şi explică fără dreptul la recurs talentul înnăscut al englezilor în materie de muzică. Precizare superfluă, oamenii aceia nu au făcut repetiţii.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • cover
    paullavro [membru], 17.01.2008, 08:36

    cata vreme cover-ul este facut din admiratie si respect pentru piesa si artistul original, trebuie ascultat si privit in consecinta, fara a incerca o comparatie...celelalte cover-uri, in scopuri pur comerciale, fara nici o relevanta artistica, ci doar din lipsa de personalitate si identitate, sunt nule si efectul lor se rasfrange doar asupra celor ce se preteaza la asa ceva...ce ramane peste timp este originalul si sentimentul pe care ti-l trezeste de fiecare data cand il asculti...

Spacer Spacer