Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vlaicu Golcea - Maestrul sunetelor


Răzvan Penescu

24.03.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
E noapte şi am la mână o brăţară verde de hârtie. E ceea ce mi-a rămas din întâlnirea cu Vlaicu. Ba nu, nu e doar atât. Dincolo de ceea ce se vede, am rămas plin de sunete minunate, cristaline, ample, imaginative, plin de muzică şi îmbătat de bucurie.

A fost prima mea întâlnire cu un concert live al lui Vlaicu. Îl ascultasem de mai multe ori pe CD-uri şi mă convinsese, îi ascultasem muzica în piese de teatru, uneori chiar cântată live, dar el era undeva în spate, mă concentram pe piesă şi simţeam doar cât de bine le sprijină actorilor evoluţia. Îmi plăcuse, dar nu mă făcuse încă să tremur.

****
Am intrat în Sala Rondă a Centrului Naţional al Dansului şi o brăţară mi s-a capsat pe mână. E semnul care mă lasă să ies ca să îmi iau o bere de la Lăptăria Enache de alături. E cald şi s-ar putea să am nevoie. Sala e transformată, spectatorii stau într-un pătrat cu pereţi din fâşii de hârtie albă, împânzit de multe alte fâşii de hârtie albe ce alcătuiesc un labirint. E acelaşi labirint pe care l-am văzut acum câteva zile, când a început prima Amprentă, cea încredinţată lui Răzvan Mazilu.

Printre fâşiile de hârtie care atârnă de tavan sunt perne mici pe care s-au ghemuit oameni veniţi să asculte, pe fâşii sunt proiecţiile lui Gontz, fracturate fizic, dar recompuse în mintea fiecărui privitor. Sunetul e plin, un intro instrumental, sala e deja aproape plină, Vlaicu e parcă stingher, timid cu oamenii care par să îl cunoască, toată lumea aşteaptă.

Apare Marta. Începe. Muzica e hipnotică, indescriptibilă. Se aude senzaţional, cald, aproape. Vocea Martei e suavă, oboiul Oanei sună divin, Daniel marchează ritmul cu un fel de percuţie electrică, Vasile nu se vede de unde stau eu, dar se aude, Vlaicu se mişcă de la un calculator la altul, urmăreşte ceva pe ecrane, mişcă instrumente ciudate, apasă pe clape, pune ordine în tot ceea ce se întâmplă. Sunetele curg din toate părţile, imaginile curg de pe fâşiile de hârtie pe corpurile spectatorilor, corpurile se întind pe perne, caută poziţiile cele mai bune pentru a vedea şi a auzi totul, pentru a se lăsa pătrunse de sunete şi imagini. Pare o seară potrivită ca să te ghemuieşti cu iubita pe una dintre perne şi să te săruţi la nesfârşit, învăluit în sunet.

Gontz rupe una dintre fâşiile labirintului. Face semne spectatorilor să facă la fel. Muzica continuă iar labirintul se dezintegrează puţin câte puţin, fâşiile care ne separau unii de alţii dispar una după alta. Marta cântă desculţă, pe fruntea lui Vlaicu au apărut broboane de sudoare, berile se golesc, respirăm la unison, sunetul hârtiei ce se rupe e parte din muzică. Se aude Satie şi gândul mi se duce la Răzvan Exarhu. Trecem poate şi prin Aievea sau East Village, cine mai ştie, sunetele se topesc unele în altele, teme de dragoste urmează temelor de vise, un colind atipic sună foarte jazz în luna lui marte. La ultimul cântec mulţi încep să danseze, deja pereţii albi au dispărut, aerul s-a răcorit, când sunetul se opreşte Vlaicu redevine timid şi stingher, spectatorii pleacă zâmbind, plini de ritmuri.

Privesc brăţara verde de la mână. Pe ea scrie "Oameni care mişcă lumea". Mulţumesc Vlaicu, mi-ai mişcat lumea.

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti
Amprenta - Răzvan Mazilu
Concert Vlaicu Golcea, Marta Hristea şi Jazz e-Scape
Marta Hristea (voce), Vlaicu Golcea (electronice), Oana Mariş (oboi), Daniel Ivaşcu (percuţie), Dj Vasile (electronice), Vj Casa Gontz (video artist)
23 martie 2008, orele 20-22,20.



PS: Aşteptăm textele voastre despre oamenii pe care îi admiraţi. Detalii în Argumentul acestei rubrici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer