Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Parfumul lui Süskind, 13 chei de lectură şi parabola perfectă


Ilinca Bernea

08.07.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rar întâlneşti o naraţiune care să aibă integrate în textura sa stilistică atâtea chei de lectură diferite. Romanul lui Süskind are proprietăţile unei figuri geometrice dintr-un univers neeuclidian. O figură perfectă. Fiecare latură a acestei structuri reprezintă un cod de interpretare, un set de sensuri şi legităţi, o paradigmă autonomă. Parfumul eroului lui Süskind este făcut din 13 miresme diferite a căror mixtură este un produs alchimic, un compus cu proprietăţi magice. Povestea sa este la rândul său alcătuită din fascicole narative care trimit spre 13 piste de interpretare al căror amestec creează, la rândul său, un efect magic.

Cifra 13 este atribuită în anumite culturi tradiţionale divinităţii însăşi. În calendarul mayaş, anul avea 13 luni şi 13 zodii. În lucrările de numerologie această cifră apare investită cu următoarele semnificaţii simbolice: are proprietăţi purificatoare, reprezintă încercarea, suferinţa şi moartea - în sensul că distruge un înveliş material pentru a face trecerea la un nivel superior de existenţă. În Caballa numărul 13 este asociat Şarpelui, Dragonului, Satanei şi Criminalului, dar totodată în creştinism este atribuit Fecioarei Maria, a cărei menire este să zdrobească ţeasta Satanei. Este, de asemenea, numărul eternei reîntoarceri, al ciclicităţii, al spiralei, al perpetuei reînnoiri, care supune cosmosul unor permanente mişcări şi oscilaţii. Este simbolul unei fiinţe care îngenunchează în faţa tronului divinităţii: 1 în faţa lui 3. Deopotrivă reprezintă manifestarea binelui sau răului generatoare de putere - după Schwaller. Arcana desemnată în Tarot de cifra 13 este aceea fără nume, asociată cu "trecerea", "descompunerea", moartea, transmutaţia, echivalente simbolic etapei de "putrefacţie" din cadrul procesului alchimic. Al 13-lea capitol al "Revelaţiei" îi este dedicat Anticristului. Tot numărul 13 este cel care însumează persoanele prezente la cina cea de taină: Isus şi cei 12 apostoli; este atribuit magiei şi învăţăturilor oculte, nihilismului, lui Lucifer şi, în anumite interpretări, este considerat simbol al divergenţei, deviaţiei, distorsiunii. Însă, în culturile precreştine şi la grecii antici numărul 13 reprezintă, ca şi la precolumbieni, o cifră a plenitudinii: pitagoreicii îl concepeau ca octavă superioară a lui 4, interpretat de asemenea ca 12 + 1, caracterizat prin valenţe iniţiatice şi asociat cu o octavă muzicală cromatică. În mitologia egipteană, în Templul lui Osiris, 13 figurează ca simbol al eternei creaţii şi distrugeri a vieţii. Semnificaţiile sale sunt mult mai numeroase, dar mă voi opri aici cu înşiruirea lor.

Desigur, Süskind nu era străin de aceste valenţe simbolice ale cifrei în jurul căreia urzeşte intriga romanului. El construieşte, cu vocaţie şi strategii de gânditor pitagoreic, geometria acestei parabole pe care o reprezintă Parfumul. Toate determinările esoterice mai sus amintite ale cifrei 13 apar inserate în roman într-o formulă catalizatoare, ceea ce sugerează că Süskind ar fi încercat să traseze o conexiune posibilă, un fir al Ariadnei, între toate, prin însăşi compoziţia romanului. El alege ca personaj central un lunatic, un eventual posedat... care devine iniţiatorul unui lanţ de crime cu semnificaţie simbolică. Ar fi o greşeală să ne lăsăm furaţi de construcţia aparent realistă a naraţiunii... Fiecare ingredient al cărţii este un nume de cod al unei "forţe", al unei cauze care acţionează într-o cosmologie supra-aparentă. Repet, parabola sa, este un tratat de numerologie. Este mai degrabă o lucrare de esoterică decât o istorie a unei crime bizare, după cum recomandă, la derută, subtitlul. Acţiunea se întâmplă în dimensiunea în care există matematica, iar reprezentarea artistică se profilează în cea în care se produc manifestările fizice, dar numai şi numai pentru că parabolele se servesc de elemente din ontologia lumii aparente pentru a dezvălui sensuri ale unor lumi eterice, întrezărite doar în stările crepusculare ale fiinţei. Pentru a fi şi mai explicită voi spune că romanul e un basm romantic a cărui desfăşurare narativă se petrece în zorii epocii romantice tocmai pentru a încadra şi mai bine "spiritul" specific al mizei pe care o presupune. Acest spirit romantic, ca şi cel atins de febra alchimiei, are un singur ţel, o singură devoratoare, implacabilă şi insomniacă dorinţă: captarea formulei eternităţii, găsirea elixirului care să poată conserva esenţa vieţii, splendoarea conţinută în toate cele efemere. Această dorinţă, asemeni "voinţei oarbe" a lui Schopenhauer îl călăuzeşte pe eroul nostru pe tot parcursul desfăşurării acţiunii romanului. El este posedat de o putere superioară bietei sale conştiinţe semi-oligofrene, o putere obscură, întunecată, irezistibilă. Fascinat de povestea descoperirii unui elixir olfactiv din antichitatea egipteană alcătuit din 13 esenţe organizate pe trei game distincte care însumează câte patru mirosuri diferite ce au putut fi descifrate, plus un al patrulea registru al unei unice vibraţii olfactive, neidentificate; eroul nostru îşi imaginează că formula acestui parfum, care le-a provocat o adevărată transă paradisiacă tuturor celor ce l-au mirosit, conţine în a 13-a notă - însăşi esenţa vieţii. Felul în care apare descrisă compoziţia şi creaţia unui parfum e o analogie perfectă cu elemente de teorie muzicală: aceleaşi legi ale armoniei guvernează atât universul sonor cât şi pe cel olfactiv, iar această juxtapunere este un prim prag al înţelegerii esoterice a ordinii cosmice... Muzica sferelor este echivalată de un parfum al sferelor. Dacă Süskind ar fi scris exact acelaşi roman, având ca nucleu generator de sens, nu parfumul ci muzica, povestea ar fi fost identică, din perspectiva sensului, dar nu la fel de originală sub aspect formal.

Toate artele în felul lor încearcă să capteze această "esenţă" inefabilă a vieţii. Ceea ce ne dezvăluie Süskind, iar aici e elementul de maximă originalitate pe care se întemeiază parabola sa, este că există câte o artă dedicată prioritar fiecărui simţ în parte şi, aşa cum sunt consacrate artele vizuale, sonore, gestuale, precum şi cea a dansului, ar trebui consacrată şi o artă a mirosului. Creaţia unui parfum este o artă absolut comparabilă celorlalte. Bună remarcă şi descoperire. Practic romancierul ne deschide ochii asupra unei evidenţe ocultate: creaţia de parfumuri este o artă. Aceasta ar fi o primă cheie de lectură dintre cele 13 care alcătuiesc textura "alchimică" a naraţiunii. În cele ce urmează voi descrie toate celelalte 12 perspective. Aşadar:

1. Există o artă a mirosului care implică un tip de iniţiere comparabilă celei în muzică, pictură, dans, poezie. Există o metafizică a parfumului de acelaşi calibru ca aceea care străbate înlănţuirile de sunete ale unei simfonii sau undele inefabile ale unui poem. În acest plan de interpretare ne întâlnim cu sensul de "proces iniţiatic" atribuit cifrei 13.
2. O creaţie veritabilă, mai cu seamă una cu proprietăţi transcendentale, presupune zidirea "animei", a unui suflet în operă. Exact ca în parabola din legenda Meşterului Manole care îşi "ucide" marea iubire pe care o îngroapă în pereţii catedralei ca să nu se dărâme, la porunca unui Zeu, şi eroul din legenda lui Süskind ucide 13 avataruri ale "animei" sale, ale femeii care i se arată în vis, ale eternului feminin în ultimă instanţă, pentru a crea o opera magna, parfumul perfect, a cărui putere de seducţie este absolută. Se poate spune că, într-un anume sens, povestea autorului elveţian este o reiterare a Meşterului Manole. Această pistă de interpretare ne oferă o perspectivă asupra cifrei 13 care vizează sensul de "transmutaţie" prin moarte, de sacrificiu, dar atinge şi viziunea creatorului dominat de spirit luciferic care îşi pune întreaga energie umană în slujba unei puteri superioare, a magiei.
3. Elixirul vieţii este ceea ce descoperă în Ţara Făgăduinţei eroul din Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. În mod analog, personajul lui Süskind porneşte într-o călătorie iniţiatică pentru a crea un parfum care să conţină sevele tinereţii veşnice şi ale frumuseţii deopotrivă. Odată ajunşi în locul în care îşi împlinesc cea mai arzătoare dorinţă, ambii sfârşesc prin a fi dezamăgiţi, înfrânţi: cel din basmul folcloric de dor, cel din basmul cult de o criză de sens. În lumea celor nepieritoare, lucrurile îşi pierd valoarea... misterul vieţii constă în efemeritatea ei. În primul caz eroul se pomeneşte într-o lume eternă, lipsită deopotrivă de suferinţă şi savoare, de urâţenie şi frumuseţe, într-un univers inalterabil şi sterp, în cel de-al doilea caz eroul se trezeşte tot în deşert, lipsit de harul de a iubi după ce a creat elixirul iubirii... A reuşit să adune în acel parfum esenţa frumuseţii, a farmecului, a dragostei, însă asupra lui aceasta nu are nici o putere. A vrut să adune într-o mireasmă toate sevele vieţii, să le eternizeze şi a reuşit, a făcut-o însă comprimându-le într-o substanţă la rândul său efemeră. A perpetuat practic efemerul în efemer, iar în această cheie de lectură, semnificaţia numărului 13 atinge mesajul din Templul lui Osiris: viaţa este sortită eternei naşteri şi distrugeri, altminteri nu e viaţă. La limita dintre fantastic şi imposibil, parfumul orgiastic compus din mireasma trupurilor a 13 femei tinere este un compus volatil care induce stări extatice de scurtă durată: esenţa vieţii care face posibilă experimentarea tuturor trăirilor legate de frumuseţe, dragoste, atracţie, dorinţă este inerent legată de evanescenţă.
4. Omenirea a reuşit în timp să descopere mijloace prin care să poată imortaliza secvenţe efemere ale existenţei: fotografia şi cinematografia imortalizează chipuri, aparatura sonoră înregistrează voci, sunete. Mirosul unei fiinţe umane, însă, nu a putut fi "conservat" şi din acest motiv el apare drept cel mai evident simbol al inefabilului, al alchimiei sufletului... şi prin această trimitere este atinsă semnificaţia "misterului", "ocultului" pe care o presupune numărul 13.
5. Tema fiinţei care îngenunchează în faţa Treimii apare prefigurată în roman în faptul că spiritul personajului este subjugat de trei zeităţi: Frumuseţe, Dragoste, Viaţă... Platon spunea în Phaidros că dragostea e calea spre frumuseţe şi frumuseţea este sursa dragostei, iar fuziunea dintre ele este misterul vieţii. Cele trei entităţi de natură divină au acelaşi nucleu: Frumuseţea e adevărul fiinţei, Dragostea e calea, iar Viaţa e cauza, principiul care le întruneşte.
6. Personajul este calchiat după prototipul unei fiinţe care acţionează împinsă de forţe supraindividuale, pasiunea care clocoteşte în el este un daimon sau un demon... În tot cazul, ca în orice caz de posesiune, omul e dincolo de bine şi rău, mai precis nu poate fi supus judecăţii pe această coordonată a binelui şi răului, deoarece e subjugat de zeu. La un moment dat are un monolog interior în care realizează - el sau zeul? - că, deţinătorul "parfumului" are acces la o putere inegalabilă, "ar putea avea omenirea la picioare". Odată ce misiunea a fost îndeplinită însă, zeul distruge "gazda" împingându-l pe posedat la un act sinucigaş, iar din această perspectivă, "puterea" apare drept un capriciu al daimonului şi nu ca ţel râvnit în sine. În această viziune asupra naraţiunii apare tema cifrei 13 ca manifestare a binelui şi a răului deopotrivă, în sensul unei forţe.
7. De asemenea este acoperită ideea de deraiere şi disonanţă, de malefic, de forţă întunecată asociată numărului 13: eroul nostru este un paria, un criminal, un deviant.
8. Este un Faust inconştient; el nu face nici un pact luciferic, dar este o unealtă în mâna unei puteri luciferice. Textele arhaice îl recomandă pe Lucifer drept înger, însă unul căzut, robit unei patimi narcisice. Lucifer este un trezorier al licorilor magice ale frumuseţii, el manipulează substanţa acesteia, provocând spaime, iluzii, epidemii extatice... el este deopotrivă un scamator, dar şi un mag al erotismului, el provoacă şi supraveghează trăirea erotică apoi o ia înapoi, e un har pe care îl dăruieşte pentru a chinui, retrăgându-l... Extazul erotic e efemer, e ingredientul cheie al unui sentiment de perpetuă cădere din rai. Spiritul luciferic le oferă oamenilor fiorii erotismului pentru a-i face să trăiască şi retrăiască starea de cădere... Ei resimt, în pulsiunile trăirii erotice, o atracţie spre o plenitudine paradisiacă, sub forma unui dor de neastâmpărat, sub formă de sete şi foame insaţiabile în plan lumesc, resimt fascinaţia unei absenţe, seducţia unui preaplin de care îi desparte un ce infinitezimal, care însă nu poate fi depăşit, căci între sufletul îndrăgostitului şi obiectul pur al dragostei către care tinde e o prăpastie.
9. Anticristul apare desemnat Biblic în chip ambiguu, ca Înger exterminator, el este o figură înspăimântătoare, însă acţiunile sale se petrec prin voinţă divină. Ucigaşul în serie din parabola lui Süskind provoacă pe de-o parte oroare şi angoasă şi panică publică, dar, pe de altă parte, rezultatul crimelor lui, metamorfozat în licoarea magică, transmite aceluiaşi public sentimentul unei revelaţii divine, al contagiunii cu o manifestare supra-umană, eminamente pură, fabuloasă, care induce o stare de beţie mistică.
10. A zecea prelucrare a simbolisticii numărului 13 constă în evocarea unui proces purificator. În contact cu mireasma parfumului-perfect, toate reziduurile negative, toate trăirile conflictuale, resentimentare dispar, chiar dacă pentru scurt timp. Tatăl celei de-a 13-a victime cade în genunchi în faţa ucigaşului, cerându-i iertare şi numindu-l: "fiul meu", iertarea fiind instanţa mediatică a purificării, genitoarea acesteia.
11. Cina cea de taină este un eveniment simbolic ce anunţă sacrificiul unui neprihănit, menit să răscumpere prin sângele său păcatele omenirii... În cartea lui Süskind, femeile ucise sunt, la rândul lor neprihănite... Ne întâlnim, prin această analogie, cu o superbă metaforă a androginităţii divine şi deopotrivă a androginităţii spiritului şi virtuţii prin faptul că, în acest caz, neprihăniţii sacrificaţi sunt femei, printre care şi o prostituată. Alegerea acesteia ca element de jertfă este gândită strategic pentru a atinge prejudecata că puritatea ar fi legată de corp şi de planul fizic.
12. Şarpele, care la rândul său este asociat cifrei 13, este un simbol cu conotaţii esoterice distincte. În sens Biblic întruchipează, desigur, ispita... Ispita căruia eroul romanului nu-i poate rezista este aceea de a cunoaşte formula parfumului suprem şi de a materializa această cunoaştere. Cedând tentaţiei reuşeşte să-şi atingă multrâvnitul ţel, obţinând elixirul dragostei, însă pedeapsa lui este de a nu se putea niciodată bucura de el. În cealaltă accepţiune simbolică, şarpele desemnează ciclicitatea, spirala devenirii cosmice... Întreaga structură narativă se înscrie într-un cerc. Eroul moare în locul în care s-a născut, devorat de cerşetori.
13. Romanul este la fel de sângeros, crud, straniu, împânzit de elemente şocante, la fel de misterios şi greu descifrabil într-o unică paradigmă, construit alegoric ca şi Biblia, îmbinând, în mod comparabil, un esoterism evident cu elemente naturaliste... Cu o subtilă ironie şi versatilitate stilistică, Süskind îşi concepe romanul în spiritul cărţii considerate a fi "dicteu divin", atrăgând atenţia pe de-o parte asupra faptului că mintea omenească e departe de a putea decripta într-o sintaxă coerentă sensul celor evocate de "cartea sfântă" şi pe de altă parte chestionând retoric sanctitatea Bibliei... Astfel, dezvăluie profilul unei imperative şi funciare îndoieli faţă de existenţa unei adevăr suprem, a unui sens infailibil, a unei realităţi ultime. Cartea sa e bântuită până la ultima virgulă de strigoii îndoielii şi în aceasta constă genialitatea ei. Süskind nu crede în aproape nimic din ceea ce eroii săi trăiesc sau gândesc, se transpune proiectiv în mentalitatea fiecăruia, îi urmăreşte din interior, cu empatie, dar totodată rămâne de-o parte, ca o eminenţă cenuşie, silenţioasă. Vocea lui nu este cea a naratorului în roman, ci mai degrabă a celui care îl ascultă pe narator în cea mai deplină tăcere, refuzând să articuleze vreun verdict. Cel de-al 13-lea ingredient transpus în creaţia cărţii este nihilismul.

Practic el construieşte un roman după rigorile cele mai stricte ale gândirii esoterice pentru a dezvrăji proprietăţile numinoase ale formulelor-oculte, dezintegrând senzaţia de forţă explicativă pe care o degajă; le evocă şi organizează în această geometrie perfect plauzibilă, pentru a crea imaginea unei construcţii fabuloase, suspendate însă deasupra hăului întunecat al necunoscutului.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer