Tăcerea zidurilor. Penitenciarul Râmnicu Sărat

Am vizitat Penitenciarul Râmnicu Sărat de cel puţin patru ori. Un prieten m-a rugat să-l ajut să facă un proiect la istorie. Am acceptat imediat cum am auzit despre ce era vorba.

A fost destul de greu să ajungem acolo. După câteva drumuri la Prefectura Buzăului, am obţinut într-un final aprobarea. Am pornit la drum. După ce am întrebat câţiva localnici despre locaţia fostului penitenciar comunist am reuşit să găsim locul cu pricina.

Întotdeauna am fost atras de locuri obscure, încărcate cu diferite energii, însă Penitenciarul Râmnicu Sărat m-a făcut de fiecare dată când am fost acolo să-mi doresc să termin cât mai repede ce aveam de făcut şi să plec. Pur şi simplu din secunda în care intri în acel loc al izolării totale parcă se prăbuşesc zidurile pe tine.

Sentimente de claustrare şi de însingurare îţi circulă prin sânge şi nu te lasă să gândeşti raţional, inundând creierul cu imagini sumbre. Te enervezi, îţi este frică, nu mai ai răbdare şi faci orice să ieşi din acel mediu al întunericului, al frigului şi al prafului sufocant.

Cu toate acestea, am hotărât să fac aceste fotografii pentru a evoca amintirea acelor oameni ce au fost supuşi izolării totale pentru că nu au renunţat la crezul lor. Ei mi-au condus paşii prin ungherele prăfuite ale fostului penitenciar, ei mi-au arătat că nici piatra rece nu poate zdrobi ideile autentice.

Am făcut aceste fotografii iarna, când zidurile acţionau precum un congelator imens.

Am intrat într-o celulă tocmai pentru a lua contact cu acele energii închise între pereţii prăfuiţi. Am închis uşa grea de lemn şi l-am rugat pe acel prieten care mă însoţea să tragă zăvorul. Sentimentul e de nedescris, ca să nu mai zic de frigul nepăsător care îmi înţepenea oasele.

Fotografiile de la Penitenciarul Râmnicu Sărat constituie adevărate documente, adevărate cronici fotografice ale unor vremuri în care claustrarea şi tortura sistematică erau singurele arme ale comuniştilor pentru stârpirea intelectualilor.

Mai departe las imaginile să vorbească aşa cum sunt ele, needitate, într-o stare pură, neafectată de artificii tehnice sau estetice, tocmai pentru a recrea acea atmosferă sumbră a zidurilor izolării totale.