Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

România din avion (I)


Augustin Ioan

18.08.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Arhitecţii prezintă adeseori oraşele şi casele lor într-un tip de perspectivă numită "à vol d'oiseau", după tradiţia şcolii beaux-arts-iste. Această perspectivă plonjantă ne arată cum s-ar vedea (cum se va vedea) de sus, de acolo de unde, de fapt, niciodată nu vor fi privite decât de păsări şi de pasagerii aeronavelor, zidirile noastre viitoare. Dominarea ansamblului, prin reducerea scării elementelor este de asemenea o caracteristică a acestui fel de privire. Ne uităm la realitate aşa cum, păstrând proporţiile, am privi un model al ei. Oraşul place privit de sus, de pe o colină învecinată, din turla unei biserici, de pe acoperişul unui turn.

Perspectiva din zborul păsării nefiind faţetată - precum aceea propusă de cubişti, suprapunând într-o singură reprezentare perspective diferite asupra obiectului - multe detalii rămân ascunse de către ceea ce se opune, prin opacitate, vederii plonjante. Mereu rămân câtimi insondabile, pe care Ştefan Petrescu, în cartea sa, România - O perspectivă aeriană, apărută la Editura Uranus (o ediţie revăzută şi completată a albumului România - O perspectivă inedită apărut la Editura Fundaţiei Culturale Române în 2002), şi-a propus să le reducă la minimum rotindu-se - cu avion şi cameră proprii deopotrivă - împrejurul obiectivelor sale. Se pierd inevitabil detaliile pe care le revelează apropierea. În nici una dintre aceste fotografii nu există informaţii "tactile", legate de texturi, de porozităţi ale materiei, de consistenţă. Pe de altă parte însă, perspectiva în zborul păsării descoperă alt fel de detalii, din cele inaccesibile în mod curent, de la înălţimea statului de om. Cartea pe care ne-o propune domnul Ştefan Petrescu pune probleme de interpretare celui care o inspectează acum, în forma sa finală. Îmi place să cred că autorul ei nu a prevăzut această plăcută încurcătură. Căci domnia sa, ca fotograf profesionist, a actat - într-un mod, de altfel, în sine extrem de angajat, anume zburând el însuşi deasupra obiectului fotografiei viitoare - într-un fel care invită la interpretare.

Există puţine peisaje în întregime "inocente" între cele propuse de autorul fotografiilor. Destul să apară o cărare şerpuitoare, un baraj, un turn de televiziune sau staţie meteorologică, o ambarcaţiune sau doar urma unui ogor, riguros sau nu trasată, spre a înceta orice pretenţie cu privire la caracterul virginal al naturii. Ceea ce este cu adevărat interesant în acest fel de fotografie nu este frumosul natural, care este, de fapt, asemantic şi slab din perspectivă estetică. E drept, avem motive să investigăm în asemenea fotografii de peisaj ceea ce J.J.Wunenburger numeşte "puterea cosmică" a elementelor naturii. Nu detaliile înfrunzirii, sau culorile cutărei toamne le vom căuta în fotografiile aeriene, ci acel "infinit matematic" kantian din Critica facultăţii de judecare, cel care ne impresionează prin dimensiunile - zdrobitoare pentru biata fiinţă umană - ale elementelor naturale văzute de sus în toată complexitatea lor. Dacă privesc fotografia aeriană a cutărui baraj, pe care ne-o oferă Ştefan Petrescu, resimt în tensiunea vizuală a imaginii şi "infinitul dinamic", mai cu seamă prin potenţialul de catastrofă al unui asemenea loc. Ne interesează însă cu adevărat relaţia dintre mediu natural şi mediu edificat, aşa cum se degajă - în întreaga ei complexitate - şi din lucrările fotografice ale lui Ştefan Petrescu aplicate spaţiului românesc.

Adeseori, în fotografiile lui Ştefan Petrescu, apare foarte vizibil autorul însuşi, deliberat sau nu, apăsat sau voalat. Prezenţa cea mai frecventă este aceea a aripii avionului, care - imediat - contextualizează fotografia, oferind o localizare celui care ia imaginea. Cu alte cuvinte, nu mai putem pretinde cu inocenţă că "noi înşine" am putea privi direct prin lentilă la peisajele sau casele prezentate, nu: suntem atenţi deopotrivă la peisaj şi la curbura aripii din prim plan, vedem deopotrivă casele de jos şi poziţia autorului relativă la avionul său, de unde fotografiază. Alteori, mai cu seamă când apar mai multe ilustraţii ale aceluiaşi loc, autorul devine prezent printr-o anumită încadrare, prin focalizarea pe anumite detalii în detrimentul altora şi, întotdeauna, printr-un fel anume de a decupa şi înrăma fotografia din / în peisajul mai amplu. Privită astfel, România nu este nici mai spectaculară, nici mai plictisitoare decât alte patrii.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer