Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Andy la judecata lui John


Cristian Geambaşu

06.07.2009
Gazeta Sporturilor, iulie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Visul american povesteşte despre învingători. American dream mai e şi despre putere, bunăstare, confort, linişte, încredere. Aşa stînd lucrurile, finalistul Andy Roddick nu ar reprezenta cel mai bun exemplu pentru micuţii care gîndesc că într-o bună zi s-ar putea afuma la un barbeque pe peluza de la Casa Albă. Fiindcă după normele şi standardele americane încă în vigoare, finalistul Andy e învinsul Andy. Nu omul care s-a supus necondiţionat unei drastice reciclări profesionale alături de Larry Stefanky, proces în urma căruia a rezultat un jucător aproape sclipitor. Unul care a atentat cu temei la sclipirea absolută a lui Federer.

Acolo unde locul doi înseamnă eşec, nu te întreabă nimeni cum ai pierdut. Sau cine te-a bătut. Pe contribuabilul John, nepot de nepot al Unchiului Sam, mare consumator de pop-corn şi burgeri, nu-l interesează că ai pierdut în faţa lui Federer, după o finală dramatică de peste patru ore, încheiată cu un scor de set de volei. Toate acestea sînt amănunte. Copilului poliţistului planetei nu îi sînt îngăduite slăbiciunile permise celorlalţi. El trebuie să fie întruchiparea perfecţiunii. Invincibilul. Terminatorul. Rambo.

Poate că totuşi Roddick va avea parte de clemenţă din partea compatrioţilor. O dată pentru că peisajul s-a mai schimbat, în sensul că Statele Unite au pierdut în ultimii ani meciuri mai tari decît o finală de Wimbledon. Apoi, Roddick-tenismanul a jurat că va reveni şi, într-o bună zi, va cîştiga pe iarba londoneză. Roddick-omul era cu ochii în lacrimi, rupt de oboseală şi de necaz. Ca orice persoană care pierduse ceva foarte important, ceva pentru care muncise, transpirase, sperase. Dezamăgirea lui Andy era fizică şi nu avea nimic americănesc în ea. Despărţit de un anume tip de superficialitate care a dus totuşi imperiul înainte atîţia ani, americanul foarte neamerican Roddick a lăsat ceva rar pe gazonul de la Wimbledon. Ceva autentic. Durerea. Alături respira stingheră speranţa.


PS: Aşteptăm textele voastre despre oamenii pe care îi admiraţi. Detalii în Argumentul acestei rubrici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer