Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Excelenţa Sa Andrei Pavel


Radu Cosaşu

28.09.2009
Gazeta Sporturilor, septembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Chiar dacă nu face parte din triada solară Ilie-Nadia-Hagi, Andrei Pavel e una din acele stele al căror apus îţi dă un fior, o melancolie, o plăcere în tristeţea clipei. La cîte adjective consumăm nebuneşte - de la fabulos pentru un şut, la mizerabil pentru un half - nu prea avem vorbă densă, caldă şi inteligentă în cazul unor Paveli. Dar de cîţi Paveli ne-am bucurat după Ilie şi Ţiri? Cîţi tenismeni români au mai ajuns între primii 15, ba chiar 13, ai lumii? Deoarece nu mă vor fascina niciodată în sport "Cei mai buni din toate timpurile", sînt gata să scriu ceva mai piano că-n ultimul deceniu pentru Andrei Pavel am tremurat de multe ori - tremurul mărunt şi îndelung ca semn al celei mai expresive şi tainice emoţii. Pavel m-a făcut să trîntesc telefonul dacă, într-un tie-break, mă suna vreun civil. Pentru Pavel am cerut linişte în casă la vreo minge de set şi meci. Cu Pavel - la eşecuri şi mînii - am suferit nu de puţine ori, cam ca la eşecurile lui Ilie, dacă mi se dă dreptul la o comparaţie între geniu şi talent. Dar de cîte ori am fost bine dispus din cauza lui, de ce s-o ascund? La retragerea oricărui campion, pixul, gramatica şi inconştientul te trag spre verbele la trecut, la "a fost"... La naiba! Dacă nu a fost fenomenal, extraterestru, dacă nu a fost invincibil (cine e?), Andrei Pavel este şi ne rămîne ca un jucător excelent şi îl voi numi continuu, cu drag şi respect, Excelenţa Sa Andrei Pavel.

"Şi vrei să-ţi mai spun ceva?" - vorba unui prieten afon în sport, de care nu mă pot despărţi nici cînd scriu la Gazetă. Ieri, după ce am citit ce-a spus la conferinţa lui de presă, am fost cît se poate de mulţumit. După 18 ani de tenis, Pavel nu numai că e mîndru de cariera lui, dar se poate aşeza, liniştit, la casa lui, cu familia lui. Vi se pare puţin? Prea idilic? Prea happy-end? Un scriitor brazilian a spus-o vesel şi bine: happy-end-urile sînt neplăcute în cărţi şi la cinema, dar în viaţă sînt minunate.


Şi acum cine vine la noi după Hănescu?

Problema gingaşă e cine vine în tenisul nostru după Pavel? Victor Hănescu e bun, dar nu ne mai poate surprinde, o scriu cu toată delicateţea. Anul trecut, după ce a cîştigat un turneu în Elveţia, Victor a jucat într-o semifinală, în Austria, cu Del Potro. Nu contează că a pierdut clar, altceva mă mînă în lupta cu adevărul: într-un singur an, Del Potro poate să-l învingă nu numai pe Hănescu, dar şi pe Federer. Asta m-a obsedat în tot timpul finalei de la US Open şi nici pînă azi nu deţin o explicaţie serioasă la eşecul elveţianului. Să fi fost orgoliul (după cîştigarea primului set la unul care nu-l învinsese niciodată) combinat cu uzura numită şi la ei bătrîneţe? Chestiunea totuşi rămîne? La noi, cine vine după Hăne? Vreun Copil?


PS: Aşteptăm textele voastre despre oamenii pe care îi admiraţi. Detalii în Argumentul acestei rubrici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer