Old Christine (The New Adventures of Old Christine): Şi societatea de consum a creat femeia

Christine nu e bătrână, desigur. E adevărat că nici nu ştim câţi ani are, pentru că de cinci sezoane încoace spune că are 32 de ani. Dar Christine, femeia aceasta suplă, brunetă, cu un ten perfect şi un râs de Elaine din Seinfeld ^*) este mai în vârstă decât noua iubită a fostului ei soţ. Pe care, ghinion, o cheamă tot Christine - New Christine. Şi pe noua iubită a fostului ei prieten o cheamă tot Christine - Pretty Christine. Aşa că ei, fostei, îi rămâne să fie Old and Ugly Christine. Asta o să vă dea o măsură a felului în care universul conspiră constant împotriva ei.

Old Christine trebuie să se lupte singură cu toate. Cu New Christine şi faptul că aceasta nu are nevoie să poarte sutien. Cu Richard, fostul soţ, care şi-a refăcut atât de repede şi de bine viaţa după divorţ. Cu Meanie Moms - Mamele Rele - de la şcoala privată la care şi-a dat băiatul, care fac tot timpul haz de hainele ei, părul ei, maşina ei şi faptul că are serviciu. Cu afacerea ei - o sală de gimnastică pentru femei - şi cu facturile care se adună. Cu fratele ei, Matthew, care locuieşte la ea şi pare să nu aibă niciun viitor, dar apoi are şi asta o scoate din minţi. Cu Barb, prietena ei cea mai bună, pe care o ia de nevastă şi de care apoi divorţează (ca să nu fie deportată). Cu mediul, cu maşina, cu bărbaţii - mereu nepotriviţi, cu sticlele de vin, cu politica, cu tehnologia, cu portarul de la şcoala lui Ritchie, cu un vas de toaletă, cu o aluniţă suspectă care se dovedeşte o bucată de prăjitură. Viaţa e grea şi ea o înfruntă fără frică.

Sau cel puţin aşa crede ea. Această eroină improbabilă, din sitcomul The New Adventures of Old Christine, este o culme amuzantă a superficialităţii create de o societate în care primează valorile materiale şi aparenţele. Iar ea, ca orice femeie care vrea să pară puternică şi stăpână pe ea, se străduieşte din răsputeri să trăiască la nivelul aşteptărilor celorlalţi. Să fie o mamă bună, deşi nu îşi permite taxa la şcoala privată a fiului ei. Să fie ecologistă, deşi maşina ei hibrid o lasă baltă în cele mai nepotrivite momente. Să pară un cetăţean responsabil, deşi habar nu are de politică şi se dovedeşte că nici nu a fost la vot de vreo 20 de ani. Şi, mai ales, să pară înţeleaptă şi sigură pe ea, ceea ce o face să dea mereu sfaturi inutile, să emită judecăţi ilare şi să ia decizii dezastruoase. Şi toate astea o fac o sursă de amuzament puţin jenat, pentru că inocenţa (ca să nu zicem modul în care se auto-amăgeşte) ei te fac să te întrebi dacă nu eşti prea răutăcios râzând de ea. Hohotele pe care le smulge însă nu prea îţi mai dau timp să te gândeşti la decizii etice. Pur şi simplu râzi şi te simţi bine şi încerci să nu te gândeşti la nenumăratele situaţii în care poate ai vrut sau chiar ai făcut ca ea.

Recunoaştem în Christine toate idiosincraziile pe care ni le imprimă pe creier societatea de consum în care trăim. Nu temem constant să nu fim judecaţi de cei din jur că nu arătăm la fel de bine precum manechinele din reclame, că nu facem suficient pentru mediu sau pentru cei din jur, că ne plac lucruri care ne fac rău. Şi toţi, într-un fel sau altul, suntem puţin Christine. Spunem mici minciuni albe care să ne salveze onoarea, avem fantezii cu persoane nepotrivite şi avem o părere prea bună despre noi. Dar nu o facem cu vreo agendă machiavelică, ci pentru a unge mecanismele sociale şi pentru a ne simţi suficient de potriviţi cu lumea aceasta din ce în ce mai pretenţioasă.

*) Este Elaine din Seinfeld, Julia Louis-Dreyfus.