Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Povestiri după Shakespeare


Anna Claybourne, ilustraţii de Elena Temporin, după William Shakespeare, traducere de Raluca Cimpoiaşu

09.12.2009
Editura Vellant
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Anna Claybourne (text), Elena Temporin (ilustraţii), William Shakespeare (text original)
Povestiri după Shakespeare
Editura Vellant, 2009


traducere din limba engleză de Raluca Cimpoiaşu



Intro
Cele mai cunoscute piese de teatru ale lui William Shakespeare sunt repovestite şi ilustrate pentru copii într-o ediţie minunată, tipărită în condiţii de lux. Trecând de bariera vocabularului elisabetan, copiii şi adolescenţii pasionaţi de literatură pot face cunoştinţă cu lumea pieselor lui Shakespeare: Romeo şi Julieta, Macbeth, Hamlet, Visul unei nopţi de vară, Cum vă place, Furtuna ş.a. Personajele care l-au făcut celebru pe "bardul de la Stratford-upon-Avon" sunt acum mai aproape de cei mici.

Volumul include informaţii despre viaţa şi opera lui Shakespeare, rezumate ale pieselor punctate cu citate celebre şi ilustraţii fermecătoare. Tiparită în condiţii excelente, cartea este varianta perfectă de cadou pentru serile cu poveşti ale celor mici.

*****

Visul unei nopţi de vară

Vai, Oberon, ce vis am mai avut!
Eram îndrăgostită de un măgar urât!

Tezeu, ducele Atenei, îi spune Hermiei că trebuie să se căsătorească cu Demetrius, bărbat ales de tatăl ei. Aşa că Hermia fuge în pădure cu Lysander, bărbatul pe care îl iubeşte. Demetrius porneşte în căutarea lor, urmat de Helena, iubita pe care o părăsise. În pădure însă, spiriduşul nebunatic Puck are o poţiune magică ce îi poate face pe oameni să se îndrăgostească. El ar putea rezolva problemele îndrăgostiţilor, dacă ar reuşi să ofere leacul persoanei potrivite la timpul potrivit
.


Tezeu, ducele Atenei, se plimbă scăldat în razele soarelui de vară, însoţit de preaiubita lui Hipolita, regina amazoanelor.
- Mai sunt doar două zile până la nunta noastră, dragostea mea! spuse el, nerăbdător.
- Acestea vor trece cât ai clipi, zâmbi Hipolita. Curând va veni şi ziua nunţii, iar noi de-atunci vom fi împreună pe vecie.
- Am pregătit tot soiul de ospeţe şi serbări pentru poporul atenian, spuse Tezeu. Petrecerea va ţine o săptămână! Tocmai se pregătea să-i povestească mai multe, când un cetăţean al Atenei, un bărbat pe nume Egeus, se apropie de ei grăbit, urmat de fiica lui, Hermia şi doi tineri, Demetrius şi Lysander.
- Nobile duce, spuse Egeus, înclinându-se în faţa lui Tezeu, am nevoie de ajutorul domniei voastre. Am aranjat ca Hermia să se mărite cu bărbatul acesta, Demetrius. Dar Lysander, prezent aici, a tot curtat-o şi s-au îndrăgostit! Acum ea îmi spune că nu vrea să se căsătorească cu Demetrius. Dar sunt tatăl ei şi trebuie să se supună. Aceasta este legea în Atena, nu? Domnia voastră sunteţi ducele cetăţii, aşa că, vă rog, spuneţi-i.
- Ei, hai, Hermia, spuse Tezeu. Tu ştii prea bine că tatăl tău ţi-a dat viaţă şi trebuie să i te supui totdeauna. Fă aşa cum spune şi mărită-te cu omul pe care ţi l-a hărăzit.
- Dar îl iubesc pe Lysander, spuse Hermia.
- Oricum ar fi, trebuie să-ţi asculţi tatăl, răspunse Tezeu. Aceasta este legea.
- Şi dacă refuz? îl întrebă Hermia.
- Dacă refuzi să te căsătoreşti cu bărbatul ales de tatăl tău, spuse Tezeu, mi-e teamă că legea spune să te călugăreşti şi să nu te mai căsătoreşti în veci. Cu siguranţă, nu e ceea ce-ţi doreşti: să fii închisă într-o mănăstire întunecată şi prăfuită, spunând rugăciuni toată ziua, condamnată a nu mai putea ieşi sau vedea vreodată vreun bărbat.
- Mai bine asta, îi întoarse Hermia vorba, decât să mă căsătoresc cu un bărbat pe care nu-l iubesc.

Ducele Tezeu oftă.
- Mai gândeşte-te puţin, spuse el. Îţi dau răgaz până la nunta mea de sâmbătă. Atunci, va trebui să spui ce-ai hotărât.
- Ei, haide, Hermia! interveni Demetrius. Ascultă-ţi tatăl şi ia-mă de bărbat.
- Taci, Demetrius, îi spuse Lysander. Se prea poate ca tatăl ei să te prefere, dar ea pe mine mă iubeşte. Oare de ce nu te însori cu tatăl ei? îl întrebă zeflemitor.
- Cum îndrăzneşti!? urlă Egeus. Nu aş lăsa-o niciodată pe Hermia să se mărite cu-aşa un bădăran.
- Eu cel puţin sunt inimos, nu ca el! spuse Lysander acuzator. Până acum o săptămână, Demetrius era cu o altă fată, Helena, care încă îl iubeşte şi pe care a abandonat-o.
- Aşa este? întrebă Tezeu. Aş vrea să vorbesc mai pe larg despre aceasta cu voi doi, domnii mei. Să mergem să vorbim doar noi.

Spunând acestea, el şi Hipolita au plecat, luându-i pe Egeus şi Demetrius cu ei. Pentru că Tezeu credea în dragostea adevărată şi spera să-i convingă s-o lase pe Hermia să se căsătorească cu omul pe care îl iubea cu-adevărat. Hermina fu lăsată în stradă, alături de Lysander. Ea începu să plângă.
- Dragă Hermia, nu-ţi face griji, spuse Lysander. Calea iubirii adevărate nu a fost niciodată netedă. Dar am un plan. Putem fugi să ne căsătorim în afara Atenei şi nu vom încălca nicio lege. Mâine seară te voi aştepta în pădurea din spatele zidurilor oraşului.
- O, da, este perfect! răspunse ea repede. Ne vom întoarce căsătoriţi, iar tatăl meu nu va mai putea face nimic. Voi fi acolo, îţi promit!

Chiar în acel moment, apăru Helena. Ea şi Hermia fuseseră prietene încă din copilărie, dar, acum că Demetrius o părăsise pentru cealaltă, Helena era foarte geloasă.
- Bună, Helena, spuse Hermia, agitată. Ce bine arăţi astăzi.
- Vai, dar nu te mai preface, rosti tăios Helena. Ştii prea bine că tu eşti mai frumoasă. De-aceea Demetrius te iubeşte pe tine.
- Te rog, Helena, nu-ţi face griji, spuse Hermia, căci nu mă voi căsători cu el. Nu spune nimănui, dar eu şi Lysander am plănuit să fugim împreună.
- Da, întări băiatul, chiar mâine seară. Ne vom ascunde în pădure şi ne vom căsători în afara Atenei. După aceea, să sperăm că Demetrius va vedea cât a greşit şi se va întoarce la tine.

Îşi luară rămas bun, iar Helena plecă în căutarea lui Demetrius. Deşi fusese rugată să păstreze secretul, ea era hotărâtă să-i spună despre planurile Hermiei şi ale lui Lysander. Spera că asta îl va face să-i fie recunoscător şi s-o iubească din nou.


Între timp, toată lumea din Atena se pregătea pentru marea nuntă a lui Tezeu cu Hipolita. În căsuţa unui meşter, nu departe de palatul lui Tezeu, dulgherul Gutuie îşi adunase laolaltă toţi prietenii. Se hotărâseră să pregătească o piesă pentru serbările ce se apropiau. Tradiţia era ca, după ceremonia de nuntă, oamenii să pregătească piese de teatru şi alte spectacole care să se joace în jurul palatului. Dacă erau destul de norocoşi, ducele alegea unul dintre ele să-l privească alături de proaspăta-i soţie.
- În regulă, anunţă Gutuie. Am ales piesa: vom juca Prea trista comedie şi moartea jalnică a lui Pryam şi-a Thisbei. Aveţi aici cu toţii textul.

Le împărţi rolurile. Fundulea, ţesătorul avea să-l joace pe Pryam, iar Flaut, cizmarul, primi rolul Thisbei, iubita lui Pryam.
- Nu pot să fiu o fată, protestă Flaut. Am barbă.
- Fii fără grijă, spuse Gutuie, poţi să vorbeşti cu vocea ta subţire.

Blându, tâmplarul, primi rolul leului.
- Iar eu voi fi povestitorul, spuse Gutuie. De mâine seară vom începe repetiţiile. Nu aici, căci nu vrem să fim auziţi, iar surpriza pe care-o pregătim să fie demascată. Eu zic să mergem în pădurea de lângă zidurile oraşului şi să repetăm acolo.


Pădurea aflată în apropierea oraşului nu era una obişnuită. Era fermecată şi în ea locuiau zâne, duhuri şi spiriduşi. De fapt, în noaptea cu lună plină în care Lysander şi Hermia îşi dăduseră acolo întâlnire, iar meşterii plănuiau să-şi înceapă repetiţiile, regele şi regina zânelor erau şi ei prezenţi. Din nefericire, se certau.

Oberon, regele duhurilor magice, venise la Atena de unul singur. Titania, soţia sa, îl urmărise, însoţită de suita ei de zâne. Când îl găsi pe soţul ei în pădure, vru să ştie ce făcea acolo.
- Eu ştiu ce-i asta! ţipă ea, geloasă. Ai bătut atâta drum până-n Atena pentru că Hipolita se căsătoreşte sâmbătă. Îţi place de ea mai mult decât de mine!
- Cum îndrăzneşti să mă acuzi!? răspunse Oberon. Este chiar o prostie şi nu te voi ierta decât dacă mi-l dai pe băiatul ăla al tău.

Titania furase un băieţel a cărui mamă murise, pentru a-l creşte de una singură.
- Asta nu voi face! spuse ea.
- Dar pentru mine ar fi pajul perfect, răspunse Oberon.
- Cu atât mai rău, spuse Titania. Nici nu vreau să mai vorbesc cu tine. Şi spunând acestea, plecă împreună cu zânele ei.

Oberon era furios pe ea din cauza încăpăţânării de care dădea dovadă.
- Îi voi da o lecţie, mormăi el şi îl chemă pe servitorul lui, Puck, un spiriduş năzdrăvan:

În această pădure creşte o plantă magică, îi spuse lui Puck, care poate face oamenii să se îndrăgostească într-o clipă. Florile ei seamănă cu nişte trompeţele roşii. Du-te şi adu-mi câteva.
- Într-o clipită, sire, spuse Puck şi se făcu nevăzut. După ce plecă, Oberon îşi frecă mâinile, fericit.
- Voi stoarce sucul magic din florile acelea, spuse el, şi îi voi porunci lui Puck să-i toarne Titaniei câţiva stropi pe pleoape atunci când va dormi. Când se va trezi, se va îndrăgosti de primul lucru pe care-l va vedea, de-o fi copac sau piatră sau maimuţă! Va fi de râsul zânelor!

Dintr-o dată, Oberon auzi nişte oameni apropiindu-se. Se făcu invizibil şi se dădu în lături, chiar în momentul în care Demetrius şi Helena începură să se zărească.
- Helena, te rog, lasă-mă în pace, spuse Demetrius. Nu te iubesc.
- Te rog, Demetrius, spuse Helena. Nu are niciun rost să-i căutăm pe Hermia şi Lysander, căci până mâine vor fi căsătoriţi. Nu ţi-e mai bine alături de mine?
- Pentru Dumnezeu, de ce nu dispari?! strigă Demetrius. Dar Helena continuă să-l urmărească şi dispărură amândoi în mijlocul pădurii.
- Nu-i prea frumos, îşi spuse Oberon. Sărmana fată! Ştiu: voi folosi planta cea magică şi pe tânărul acela, iar el se va îndrăgosti nebuneşte de ea! Când Puck se întoarse cu planta, Oberon îi stoarse sucul şi i-l dădu.
- O vei găsi pe Titania dormind pe malul râului, îi spuse. Vreau să pui câţiva stropi din acest suc pe pleoapele ei. Şi, dacă tot te îndeletniceşti cu asta, în pădure este o pereche de atenieni. Când îi vei întâlni, să pui licoare din belşug pe ochii tânărului ca să se îndrăgostească de fată. Îi vei recunoaşte după hainele pe care le poartă.

Puck o găsi uşor pe Titania. Trăgea un pui de somn pe malul râului, printre violete parfumate, trandafiri moscaţi şi flori de măceş. Puck îi puse câteva picături din licoare pe fiecare pleoapă şi se făcu nevăzut.

Apoi, plecă în căutarea oamenilor de care îi spusese Oberon. Nu departe, descoperi un cuplu de tineri care dormeau sub un tufiş. Cu siguranţă că straiele lor erau ateniene, aşa că Puck turnă licoare din belşug pe ochii tânărului.

Nu avea de unde să ştie că în acea noapte pădurea găzduia patru tineri din Atena. Cei pe care îi găsise erau Lysander şi Hermia care se iubeau deja şi erau fericiţi.

Câteva minute mai târziu, apăru Demetrius, grăbit, încă urmat de Helena.
- Ţi-am spus, Helena, nu te mai iubesc! spuse el. Şi nu vreau să mă mai urmăreşti. De fapt, te voi lăsa aici. Spunând acestea, brusc, se făcu pierdut printre copaci.

Helena începu să plângă în hohote. Ce avea să se facă acum, singură în pădure, în toiul nopţii? Se temea ca nu cumva să o mănânce vreun lup sau vreun urs, dar nu mai ştia drumul înapoi.

Atunci observă nişte picioare care ieşeau de sub desişul unui tufiş. Era Lysander, care dormea pe jos. Helena îl trezi.
- Lysander, trezeşte-te! spuse ea. M-am pierdut în pădure de una singură. Te rog, ajută-mă!

Lysander se trezi, se frecă la ochi şi o privi. Apoi, licoarea magică începu să-şi facă efectul. O umbră visătoare de dragoste îi străbătu faţa.
- Helena... oftă el, eşti aşa de frumoasă!
- Ce tot spui acolo? spuse Helena, tulburată. Lysander, te rog, ajută-mă. Demetrius m-a lăsat singură în pădure şi nu ştiu drumul spre casă.
- Îl voi ucide pentru că a făcut asta femeii pe care o iubesc! exclamă Lysander.
- Ce vrei să spui? îl întrebă Helena. Pe Hermia o iubeşti, nu pe mine.
- M-am săturat de Hermia, declară Lysander. Nu înseamnă nimic.
- Râzi de mine! se îmbufnă Helena. De ce faci asta? Ai venit aici cu Hermia ca să vă căsătoriţi!
- Las-o pe ea, spuse Lysander. Vin cu tine. Se ridică şi încercă să o sărute pe Helena. Aceasta fugi, dar Lysander o urmă prin pădurea luminată de lună, declamându-şi dragostea.

După ceva timp, Hermia se trezi şi îşi dădu seama că e singură.
- Lysander...? spuse ea. Eşti aici? Dar Lysander plecase de ceva vreme.
- Lysander! strigă ea. Vai, unde poate fi!

Ieşi, din adăpost şi porni grăbită în căutarea lui.


Chiar lângă locul în care dormea Titania, meşterii sosiseră ca să-şi înceapă repetiţiile, luminaţi de razele lunii. Ascuns într-un copac, Puck rămase să îi vadă.
- A venit toată lumea? întrebă Gutuie. În regulă, atunci să începem. Ca scenă, zic să folosim petecul acesta de iarbă. În spatele tufişului vor fi culisele. Fundulea, tu vii primul, căci eşti Pryam.

Fundulea ieşi din rând.
- Prima mea replică este "Oh, Thisbe a mea, chiar şi prin zid te-aş săruta", citi el. Dar, nu e nici un zid.
- Vai, vai, se tângui Gutuie. Cineva va trebui să fie zidul. Botişor, tu vei fi acela.

Botişor ieşi din rând şi îşi deschise braţele.
- Zidul are o spărtură prin care orbesc cei doi îndrăgostiţi, spuse Gutuie. Va trebui să-ţi foloseşti degetele, ca să imiţi spărtura.

Botişor îşi răsfiră degetele pentru ca Fundulea să poată privi printre ele.
- Acum, Flaut, tu eşti Thisbe, spuse Gutuie. Vorbeşte cu Pryam prin zid.

Flaut îşi citi prima replică.
- Zidu-i prea gros, nu reuşesc nicicum s-ajung la buzele-ţi! rosti el cu voce piţigăiată.
- Rrrăăăggettt! răcni Blându, făcând pe leul. Lui Fundulea aproape că-i stătu inima-n loc de frică.
- Nu, nu, spuse Gutuie. Tu încă nu ragi.
- Leul este mult prea înspăimântător, îşi dădu Fundulea cu părerea. Doamnele din public vor crede că este-un leu adevărat. Consider că leul ar trebui să se prezinte şi să explice că, de fapt, este un actor ca şi noi.
- Bine, bine! spuse Gutuie, începând să-şi piardă răbdarea. Vom repeta a doua scenă cu Thisbe şi cu leul. Fundulea, treci în culise.

Fundulea se uită la el nedumerit.
- În spatele tufişului! strigă Gutuie la el.
- Vai de ei, îşi spuse Puck, de-acolo, din copac. Chiar că sunt proşti. Au nevoie de-un pic de magie pentru a mai da viaţă piesei lor! Aşa că făcu o vrajă prin care capul lui Fundulea se transformă într-un cap de măgar. Atunci când meşterul ieşi din tufiş, ceilalţi fură îngroziţi.
- Cred că e magie... şopti Gutuie. Cu siguranţă că în aceste păduri sălăşluiesc şi duhuri rele! Să fugim!

Şi fugiră cu toţii de parcă s-ar fi aflat în primejdie de moarte, lăsându-l pe Fundulea de unul singur în pădure.
- Hei, ce s-a întâmplat? strigă Fundulea. E vreo problemă? vocea-i suna tare straniu. Începu să se plimbe printre copaci fără ţintă strigându-şi prietenii tot timpul. Puck îl urmă, învârtindu-se pe lângă el, pentru a vedea ce se întâmplă.

Nu după mult timp, Fundulea ajunse la malul plin de flori al râului, în locul unde dormea Titania.
- Gutuie! Flaut! Blându! strigă el. Unde sunteţi?

Titania se trezi.
- Ce înger mă trezeşte din patul meu de flori? oftă ea. Apoi văzu botul alungit, dinţii de măgar şi urechile imense. Vai, dar ce domn chipeş! strigă Titania. Vai, străine, te rog, rămâi cu mine şi nu mă părăsi în veci, fiindcă te iubesc din tot sufletul!
- Dar trebuie să ies din pădurea asta şi să merg acasă, spuse Fundulea.
- Nu, nu pleca, îl imploră Titania. Eu sunt regina zânelor şi, dacă rămâi aici, zâne te vor servi după pofta inimii şi vei mânca mure şi piersici şi vei dormi pe pat de flori!

Îşi chemă zânele şi, înainte ca Fundulea să-şi dea seama, au făcut o vrajă prin care l-au făcut să le urmeze.

Apoi, apăru Oberon, căutându-şi soţia.
- Mă-ntreb dacă planta fermecată a avut efect, îi spuse el lui Puck.
- A mers pe cinste, sire! strigă Puck, zburând din copacul în care era. Îi explică cum îi pusese lui Fundulea capul de măgar şi cum Titania îl văzuse şi se îndrăgostise de el.
- Excelent, rânji Oberon, bătând din palme. Este chiar mai bine decât mi-aş fi imaginat! Dar atenianul, şi pentru el a mers?
- Da, sire, i-am găsit dormind alături şi am pus licoarea pe ochii lui, spuse Puck. Atunci când se va trezi pe ea o va vedea întâi, fără tăgadă.
- O, dar priveşte-i! Vin! zise Oberon, în timp ce Hermia şi Demetrius apărură.
- Ei bine, asta e femeia pe care am văzut-o, spuse Puck, dar nu e acelaşi bărbat bărbatul.
- Te rog, spune-mi unde e Lysander, îl implora Hermia pe Demetrius. Se întâlnise cu el în timp ce îşi căuta iubitul.
- Nu ştiu unde este scumpul tău Lysander, spuse Demetrius.
- A dispărut în timp ce dormeam, îi zise Hermia, dar ştiu că nu m-ar părăsi. Dacă o fi fost mâncat de-un urs sau chiar ucis!? Vai, Demetrius, nu ai fi putut face aşa ceva, nu? Nu l-ai omorât pe Lysander ca să te poţi căsători cu mine!
- Sigur că nu! răspunse Demetrius, nervos.
- Atunci, trebuie să-l găsesc, zise Hermia şi se pierdu, alergând, prin pădure.
- Sunt mort de oboseală, îşi spuse Demetruis. Malul râului ăstuia pare numai bun pentru un pui de somn.
- Oh, nu, îşi dădu Oberon seama. Puck, ai greşit. Acesta e omul pe care trebuia să îl găseşti. Acum mergi să o găseşti pe cealaltă femeie, iar eu voi pune licoarea pe ochii bărbatului şi astfel îi vom aduce împreună.

Puck porni, iar Oberon scurse sucul magic al plantei pe ochii lui Demetrius.

Într-o secundă, Puck se-ntoarse, aducându-i pe Helena şi Lysander.
- Lysander, nu mă mai necăji! spunea Helena. Ştiu că nu mă iubeşti.
- Dar te iubesc, răspunse el, mai mult decât am iubit-o vreodată pe Hermia. Nu-mi pot lua ochii de la tine.
- Demetrius! strigă Helena, văzându-şi iubitul adormit pe pământ. Fugi spre el şi îl trezi. Exact ca şi Lysander, el o privi cu ochii plini de dorinţă.
- Helena... oftă el. Cât eşti tu de frumoasă! Te ador. Of, Helena, fii doar a mea!
- Opreşte-te! urlă Helena. Acum râdeţi amândoi de mine! Nu este amuzant deloc!
- Aşteaptă un pic, spuse Lysander. Demetrius, credeam că vrei să te însori cu Hermia. Ei bine, o poţi avea. Helena este a mea.
- Credeam că tu o iubeşti pe Hermia, spuse Demetrius. Iat-o că vine.
- Lysander? strigă Hermia. Pe unde-ai fost? De ce m-ai părăsit?
- De ce să stau cu tine, spuse Lysander, când o iubesc pe Helena?

Hermia se uită disperată la el. Înainte de a putea spune ceva, Demetrius îl îmbrânci pe Lysander.
- Ba nu, eu o iubesc pe Helena, insistă acesta.
- Şi tu eşti parte din mascarada asta, o acuză Helena pe Hermia. Tu i-ai pus să spună că sunt îndrăgostiţi de mine, doar pentru a-ţi bate joc.
- Ba n-am făcut-o! exclamă Hermia. Lysander, termină! Nu-ţi mai bate joc de Helena.
- Nu este o glumă, o iubesc cu adevărat!
- Nu, eu o iubesc, spuse Demetrius. Lysander, zic să ne luptăm în luptă dreaptă, să mergem să găsim un loc unde să ne duelăm. Câştigătorul o va lua pe Helena.
- Foarte bine, răspunse Lysander şi se dădură duşi. Hermia şi Helena se priviră furioase. Apoi Helena se întoarse şi îi urmă pe cei doi, iar Hermia se grăbi să facă acelaşi lucru.


- Toată încurcătura-i numai vina ta, îi spuse Oberon lui Puck.
- Ba nu, nu este, protestă Puck. Am făcut întocmai cum mi-ai spus: am găsit doi tineri în haine ateniene. N-aveam de unde să ştiu că, de fapt, erau patru.
- Ei bine, ar cam trebui să dregem greşelile-astea, oftă Oberon. Mergi şi urmăreşte-i şi, înainte să-nceapă duelul, aruncă în jurul lor o ceaţă aşa de groasă, încât să nu reuşească să se vadă unul pe celălalt. Adoarme-i, apoi ia planta asta şi stoarce-o deasupra ochilor lui Lysander. Va desface vraja. Dacă avem noroc, o va iubi din nou pe Hermia şi se vor putea întoarce, fericiţi, cu toţii la Atena. Între timp, continuă el, mă duc să văd ce mai face soţia mea. Poate o voi ierta şi voi desface vraja. Plecă, luând o mână de plante care puteau desface vraja dragostei. Între timp, Puck, alergând prin pădure, îi găsi cu uşurinţă pe tinerii atenieni şi făcu aşa cum îi fusese poruncit. Împrăştie o ceaţă deasă, îi adormi pe toţi şi puse licoare fermecată pe ochii lui Lysander.


- Titania! strigă Oberon. Ah, Titania, iubita mea!

Era sigur că îi auzise vocea. Se uită după un desiş şi o văzu pe Titania, aşezată într-un luminiş plin de flori, împletind margarete în jurul urechilor lui Fundulea.
- Lasă-mă să-ţi împodobesc fruntea minunată cu boboci, dragostea mea şi să-ţi sărut urechile imense şi încântătoare, oftă ea, sărutându-l pentru a mia oară.
- Floare-de-mazăre? strigă Fundulea, iar una dintre zâne se apropie. Scarpină-mă pe cap, te rog, spuse Fundulea. Şi, Pânză-de-păianjen? Te rog să-mi cânţi puţin din muzica voastră de zâne.
- Nu ai dori să mănânci ceva, iubitul meu? sugeră Titania.
- Da, bine că ai întrebat, răspunse Fundulea, căci tare aş mai vrea niţel ovăz. Sau fân! Da, chiar, mi-e poftă de nişte fân.
- Eu pot trimite zânele să aducă alune şi mure, se oferi Titania.
- Mai bun ar fi nişte fân, spuse Fundulea. Dar, de fapt, acum mi-e cam somn. O să moţăi un pic.
- Să dormim amândoi, dragul meu, spuse Titania. În curând, dormeau amândoi.

Chiar în clipa aceea sosi Puck.
- Priveşte-o pe Titania! spuse Oberon. Mi-e milă de ea şi voi desface vraja.

Puse puţină licoare pe ochii ei şi, când se trezi, îl privi nedumerită pe Fundulea. Apoi, îşi ridică privirea şi îl văzu pe Oberon.
- Vai, ce mai vis, iubite! Se făcea că mă îndrăgostisem de un măgar urât!
- Adică tipu-acesta? Ei bine, dar este de-a dreptul încântător! zâmbi Oberon superior.
- Vai, cât de proastă-am fost! strigă Titania. Te rog, să mă ierţi!
- Te-am iertat deja, draga mea, spuse Oberon. Puck, te rog, redă-i acestui biet meşter înfăţişarea lui firească şi asigură-te că el şi cei patru tineri vor dormi duşi până mâine dimineaţă. Atunci când se vor deştepta, vor crede că totul nu a fost decât visul unei nopţi de vară.
- Aşa voi face, răspunse Puck, dar, sire, zorile-s aproape. Ziua nu este lumea noastră.
- Adevăr grăieşti, întări Oberon. Hai, draga mea, e timpul să plecăm. În seara-aceasta mergem la Atena pentru a da binecuvântarea noastră vrăjită nunţii ducelui. O conduse pe Titania de mână, îşi zâmbiră, iar cearta fu dată uitării.


Dimineaţa, când Egeus descoperi că Hermia dispăruse, bănui cele petrecute şi fugi să-i spună ducelui Tezeu. În timp ce soarele se ridica pe cer, o porniră spre pădure în căutarea Hermiei şi-a lui Lysander.

Plimbându-se printre copaci, Tezeu văzu tinerii care dormeau pe iarbă.
- Ei, dar iată-i, sunt bine, sănătoşi, râse Tezeu.
- Priveşte, e şi Demetrius, spuse Egeus. Şi Helena! Oare ce se-ntâmplă?
- Să îi trezim şi să vedem, spuse Tezeu. Până la urmă, trebuie să-i pun o întrebare fiicei tale. Astăzi este ziua nunţii mele şi este vremea ca Hermia să se hotărască.

Spunând acestea, îi trezi pe cei patru tineri.
- Bună vă fie dimineaţa, spuse el. Ce faceţi cu toţii-aici?

Lysander se ridică, ameţit. Se frecă la ochi.
- Stăpâne, cu-adevărat nu ştiu cum am ajuns aici, mărturisi el. Tot ce îmi amintesc este că eu şi Hermia vroiam să fugim pentru a ne căsători în afara Atenei. Dar cred c-am adormit, pentru că am avut tot felul de vise ciudate. Bine că draga de Hermia e lângă mine şi n-a păţit nimic. O îmbrăţişă.

Hermia se simţi uşurată că Lysander, până la urmă, o iubea.
- E-aşa cum am crezut! spuse Egeus. Au fugit şi s-ar fi căsătorit fără ştirea mea! Şi nici a ta, Demetrius.
- Domnule, trebuie să mă explic, spuse Demetrius. Helena mi-a spus că ei fugiseră. Aşa că i-am urmărit, iar ea pe mine. Nu ştiu ce s-a-ntâmplat, dar simt că toată dragostea mea se revarsă spre Helena. Ea mi-a fost prima iubire, iar acum este din nou. Se întoarse şi o sărută, spre încântarea fetei.
- Ei bine, atunci este stabilit, spuse Tezeu. Tinerii aceştia se vor căsători din dragoste şi o vor face astăzi, alături de mine şi Hipolita. Haideţi, să ne grăbim s-ajungem la Atena. Nunta-i la prânz!


Între timp, Fundulea, ţesătorul, se trezise şi se scărpina în cap.
- Ce vis ciudat, spuse el. Vai! ţipă el, amintindu-şi de piesă. Sări în picioare. Gutuie! Blându! Flaut! strigă. Să nu începeţi piesa fără mine! Şi o porni în grabă spre Atena, fugind cât îl ţineau picioarele.

În casa lui Gutuie, meşterii stăteau degeaba, arătând foarte nefericiţi.
- Nu vom putea juca fără Fundulea, spuse Flaut. Nimeni nu l-ar putea juca pe Pryam mai bine decât el.
- Şi eu, care de-abia aşteptam să fac pe leul, se plânse Blându.

Botişor intră.
- Nu e la el acasă, spuse acesta. Nu este nicăieri.
- Se pare că spiriduşii l-au răpit, spuse Gutuie. Sărmanul Fundulea!
- Aici sunt! Fundulea apăru la uşă. Să nu începeţi fără mine!
- Fundulea! strigară cu toţii. Ce s-a-ntâmplat? Pe unde-ai fost?
- Trebuie să vă povestesc nişte minunăţii, răspunse Fundulea. Dar nu acum, nu este timp! Ducele s-a dus deja la templu! În curând, nunta se va termina, iar distracţia va începe. Repede, să mergem! Săriră cu toţii, îşi puseră costumele şi se buluciră pe uşă afară.


Ducele Tezeu ieşi din templu, alături de soţia sa, ducesa Hipolita, şi celelalte două cupluri fericite.
- Acum, anunţă el mulţimea, cu toţii vom merge la mine la palat să vedem câteva spectacole înainte de ospăţ. Din ce avem de-ales?
- Ei bine, sire, răspunse slujitorul său, Philostrat, avem orchestră de harpişti...
- Un pic plictisitor, spuse Tezeu.
-... sau o satiră politică, despre Războiul Spartan?
- Nimic mai ne potrivit pentru o nuntă, remarcă Tezeu.
- Sau, ce-aţi zice de-o piesă... o tragedie comică jucată de-o mână de meşteri?
- Ei da, asta pare distractiv, zâmbi Hipolita.
- O voi lăsa pe soţia mea s-aleagă, spuse Tezeu. Şi piesa, deci, va fi!

Şi astfel, când veniră la Palat, Philostrat îi invită pe meşteri să iasă în faţă pentru a-şi juca piesa. Plini de emoţie, cu costumele lor ponosite fluturând bătute de vântul cel văratic, se înghesuiră care mai de care să urce pe scena amenajată în faţa castelului. Alaiul de nuntă se aşeză în faţă, iar poporul Atenei se înghesui în jur ca să privească.

Gutuie suflă din trâmbiţă şi toată lumea încetă să mai vorbească. Apoi, păşi în faţă şi anunţă:

Noi vrem ca rolurile să ni le jucăm, cu mare-ndemânare.
Spectacolul să fie spre-a voastră încântare!


Apoi apărură actorii. Fundulea era costumat în Pryam, iar Flaut purta veşminte femeieşti şi o perucă blondă, gata s-o joace pe Thisbe. Botişor purta un costum făcut din două blăni de lemn pe care zugrăviseră cărămizi şi lipiseră pietriş. Gutuie declară:

Piesa noastră-i una tristă, a poveştii unei vrajbe
Ce-i desparte pe doi tineri, unul Pryam, alta Thisbe,
Se iubesc, dar împreună nu pot fi decât pe-ascuns,
Din a părinţilor voinţă, care le e de nestrăpuns
.

Se aşternu liniştea, până când Gutuie înghionti zidul, iar Botişor îşi aduse aminte replicile.

Eu sunt un zid la Thisbe în grădină, spuse el.
Şi prin a mea spărtură iubiţii se îngână,
Iată-i, vin iar, ca-n fiecare seară,
Se întâlnesc pe-ascuns, sub luna tutelară!

Oh, Thisbe a mea!
strigă Fundulea.
Chiar şi prin zid de sărutat te-aş săruta.

Flaut, jucând rolul Thisbei, îşi puse buzele în dreptul crăpăturii dintre degetele răsfirate ale lui Botişor.

Zidu-i prea gros, nu pot deloc s-ajung! se tângui acesta.
Atunci, să ne vedem în cimitir mai bine, spuse Fundulea.
Cu toţii-s morţi, voi fi doar eu cu tine!

Tezeu râdea în hohote.
- Zidul joacă excelent, spuse el.
- Da, răspunse Demetrius, este cel mai bun zid vorbitor pe care l-am văzut în ultimul timp.
- Şşştt, spuse Gutuie. Acum, se vor întâlni în cimitir.

Flaut reapăru cu rochia şi peruca lui şi ţipă piţigăiat:

Unde e Pryam? Aici îmi spuse că va fi.
Dar zorile răsar; să se grăbească-ar trebui
.

De data aceasta, apăru Blându, purtând costumul său de leu. Se întoarse spre public şi anunţă:

Doamnelor, fiţi pe pace, eu sunt doar un actor
Ce joacă rolul unui leu c-un răget zdrobitor!


Apoi, îl fugări pe Flaut pe scenă până ce toată lumea izbucni în lacrimi de atâta râs. În cele din urmă, Blându-i prinse mantia lui Flaut, iar acesta coborî de pe scenă. Gutuie făcu un pas înainte şi explică:

De leu fiind ea fugărită, a reuşit să scape
Dar, doar priviţi! În urmă a lăsat o mantie!
Leul cel fioros o prinde între gheare
Şi-o mestecă şi-o rupe cu fălcile-i murdare
.

Blându aruncă mantia şi părăsi scena în aplauzele frenetice ale publicului. Apoi, apăru Fundulea.

Thisbe? Thisbe? Vai mie, nu, un răget eu aud din stradă!
Şi, iată, mantia-i de sânge este plină toată!
E moartă! Doliul e al meu! Să mor şi eu e drept!
Acum am să m-njunghii, de ce să mai aştept?


Scoţând un cuţit, Fundulea se prefăcu că se înjunghie, împrăştiind pe toată scena sânge fals. Tezeu aproape căzuse din scaun de atâta râs, dar Gutuie îl potoli din nou.
- Aceasta este partea cea mai bună! şopti el.

Flaut reapăru în rochia sa murdară şi urlă de spaimă la vederea trupului care zăcea pe pământ.

Vai, Pryam! Dragul meu!
Speram să-l văd aici,
Dar văd, în schimb, un leş
A fost viteaz şi sincer
Şi dulce, dar şi chipeş -
Avea obrajii roz
Iar ochii verzi avea, ca mazărea.
Eu, deci, voi folosi al lui cuţit,
Iar viaţa-mi fără rost o voi curma
.

Înjunghiindu-se sub braţ, Flaut se prăvăli deasupra lui Fundulea.
- Sfârşit! strigă Gutuie şi toată lumea aplaudă din suflet. Actorii veniră pe scenă cu toţii, iar Tezeu urcă şi îi felicită.

Când aplauzele se mai potoliră, Tezeu conduse pe toată lumea în palat, pentru a lua parte la cel mai mare ospăţ de nuntă de care se auzise până atunci. Şi, pentru că toţi se căsătoriseră din dragoste - sau poate pentru că regele şi regina zânelor şi spiriduşilor zburau, invizibili, pe deasupra capetelor lor, binecuvântându-i cu farmecele lor - Tezeu cu Hipolita, Hermia cu Lysander şi Helena cu Demetrius au trăit cu toţii fericiţi până la adânci bătrâneţi.


Vezi acest fragment în versiune ilustrată pdf, aşa cum apare în carte, aici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer