Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cuvinte pentru înecaţi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Arcimboldo şi ceaşca îmblănită


Alina Andrei

07.02.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am început să-l simpatizez cu adevărat pe Arcimboldo atunci când am aflat că a pictat un împărat, da, un ditamai împăratul adevărat, cu tron şi coroană, ca pe o tarabă de zarzavat, şi nu numai că nu a fost decapitat, alungat, biciuit şi alte din ăstea, ci chiar a fost lăudat. Exagerez, dar numai un pic. De fapt, nu, aprecierea mea e justă! Încoronatul n-a mormăit ceva de complezenţă, de genul - N-arată deloc rău; Chiar nu mă deranjează că am păstârnaci după urechi; Uite, scaietele de pe bărbie are o cromatică sofisticată. Nu, n-a făcut aşa ceva (sau nu numai atât!). E vorba de împăratul Rudolf al II-lea, care a trăit în secolul al XVI-lea. Apropo, nu ştiu nimic de Rudolf Întâiul. Acest cap regal, pictat de Arcimboldo, nu e din carne de om, ci din pere, struguri, coacăze, cireşe, mere, grâu şi câteva vegetale pe care nu le-am identificat. În loc de gât, umeri şi piept are dovlăcei, salată, bostan, crini, trandafiri şi napi. Tabloul se numeşte Portretul lui Rudolf II în chipul zeului Vertumnus. Pentru că l-a pictat aşa, împăratul l-a făcut conte! Asta s-a întâmplat în anul 1592. Dacă m-aş apuca eu acum, prin absurd, să lipesc de o persoană legumele şi fructele pe care le am în cămară, pentru o fotografie omagiu dedicată lui Arcimboldo, nu numai că n-ar fi flatată să se vadă aşa în poză, dar ceva îmi spune că a doua zi m-ar ocoli pe stradă. Am spus la început că-l simpatizez pe pictor. Chiar asta am vrut să spun. Sunt convinsă că s-a distrat pe cinste! Când e vorba de picturile lui, nu dau doi bani pe ce au scris criticii de artă! În zecile de interpretări, simboluri disecate, referiri la conotaţii vizuale, onirice şi lingvistice, nu am găsit la nimeni să se spună că în primul rând omul ăsta era ludic. Se juca cum îi trecea prin minte şi, prin urmare, se distra de minune. Mi-l imaginez călcând apăsat pe călcâie, cu bazinul în afară, prin curtea regală. Se gândeşte la lucrările lui arhitectură şi hidraulică, muşcându-şi buzele încruntat (pare pătruns, chinuit de geniul creator), dar râde în sine, din cap până la tălpi, cu furnicături pe şira spinării!

În universul bunului Arcimboldo s-ar potrivi, zic eu, şi ceaşca îmblănită a lui Meret Oppenheim - Déjeuner en fourrure, 1936. Cine nu-şi aminteşte de numele artistei şi n-a văzut niciodată ceaşca, farfuria şi lingura învelite în blană aspră de gazelă (pe care n-aş atinge-o niciodată!), poate o ştie din altă parte. Din anumite fotografii de Man Ray, în care artista a pozat fără nimic pe ea, şezând în poziţii nefireşti, contorsionate. Cu mici excepţii nu mă omor după lucrările lui M.R., iar de solarizare să nici nu aud. O fotografie cu Meret este, totuşi, destul de interesantă. De data aceasta nu pozează "artistic", ci stă firesc, în picioare, lângă un dulap. În pielea goală. Lângă ea se află un mustăcios-bărbos îmbrăcat, decent şi desuet. Poartă pălărie. Este vorba despre Louis Marcousis iar fotografia a fost făcută în 1933. Scena e bizară şi firească, în acelaşi timp. Firească pentru că nici unul dintre ei nu face ceva spectaculos şi nu joacă teatru. Bizară pentru că nu înţelegi prea bine, ca privitor, de ce Marcousis îi şterge mâna stângă cu o cârpă mare. Posibil batistă. Mă rog, probabil că unii bărbaţi se vor întreba de ce naiba era ăla îmbrăcat şi de ce nu se aflau amândoi la orizontală. E treaba lor ce gândesc! O explicaţie de bun simţ, şi banală, prin urmare, ar fi că scena este un instantaneu surprins înainte de şedinţa foto propriu-zisă. Sau după. Ca o paranteză, nici după picturile lui Marcousis nu mă dau în vânt, dar sunt sigură că respectivul îşi doarme somnul de veci liniştit, fără să-i pese. Poate că fotografia are o poveste, însă n-o cunosc, din păcate.

Îmi plac vocile criticilor care vorbesc despre ceaşca îmblănită, în înregistrarea audio postată pe site-ul MoMa. Mai exact engleza lor curgătoare, fără poticneli, frumos zdrăngănitoare, aşa cum n-o voi stăpâni eu niciodată. Sunt de acord cu tot ce spun ei acolo, în afară de conotaţia erotică, pe care nu o sesizez. Îmi place cum sună: "the cup can bite you" - pentru că şi eu m-am gândit la asta, prima oară când am văzut-o într-un album (şi nu în realitate, cum ar fi trebuit, pentru că eu n-am fost la MoMa iar ceaşca n-a venit zburând la mine acasă). Am ascultat de câteva ori înregistrările în engleză, franceză, germană şi italiană, până când mi s-a făcut frică şi de ceaşcă şi de voci! Era noapte. Mi-am dat jos căştile să nu le mai aud şi mi-am tras puloverul peste cap, să n-o mai văd (închizând şi albumul de pe masă). Pentru câteva secunde nu m-a dus mintea că aş fi putut să ies de pe site, să mă ridic de la calculator şi să fug din casă.

Masa cu picioare de pasăre (1939) şi Veveriţa (1969) - o halbă de bere cu coadă de veveriţă - s-ar potrivi tot cu universul lui Arcimboldo (i-ar fi plăcut să vadă aşa ceva), dar şi cu Boris Vian, Kafka, Magritte. Şi cu visele unui pacient care acum câţiva ani mi-a povestit multe lucruri, de care nu vreau să spun nimic! Îi sticleau ochii. Problema e că pe el l-au ţinut închis, îndopându-l cu pilule ovale şi rotunde!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Prea frumoasa poveste a domnului Măgar, carte semnată Alina Andrei.

blogul Alinei Andrei

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Singura veveriţă siberiană pe care o cunosc stă la bloc (5.0/5 - 27 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Poemul perfect de iubire pentru tine, doar pentru tine (4.8/5 - 17 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Patti Smith şi Robert Mapplethorpe în bucătăria lor (coioasă, cum ar spune un cunoscut de-al meu) (4.7/5 - 13 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Am vrut să fotografiez: Un om plin de păsări (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La mine în cartier: Apollinaire şi Marie Laurencin (4.9/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer