Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Love is or it isn't...


Ioana Bâldea Constantinescu

09.03.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Când a sunat ceasul la trei jumate dimineaţa, n-am ştiut ce m-a lovit. Rochii înflorite în petale de organza şi chiffon, zâmbete perlate printre bucle desenate cu fixativ, scena cu rampe în eşafodaje periculoase de la Kodak Theatre, George Clooney, afabil, şarmant, afabil... George Clooney. Ok, sunt Oscarurile, de-asta a sunat ceasul.

Între două discursuri mai mult sau mai puţin inspirate, siluete perfecte defilează blond cenuşiu în ţinute Monique Lhuillier, Badgley Mishka, Marchesa sau Armani Privé. Frumoase. Zâmbitoare. Impecabile.

Numai ele sunt altfel. Stridente. Agitate. Supraponderale.

Gabourey Sidibe şi Mo'Nique sunt din alt film. Harlem rătăcit la Hollywood. Emoţii nemascate de zâmbet şi traduse în grimasă, în crispare, în lipsa aceea de plutire radioasă da frumuseţii sclipitoare în Elie Saab.

Nu am văzut Precious: Based on the Novel Push by Sapphire. Şi nici Push, cartea lui Sapphire, nu a ajuns la mine în bibliotecă. Ştiu povestea din jumătăţi de interviu, trailere şi cronici pe diagonală. E o poveste despre abuz, brutalitate, umilinţă şi degradare din arsenalul istoriei mai mult sau mai puţin recente a verbului afroamerican.

O ascult pe Oprah vorbind despre Gabourey Sidibie care s-a transformat, pe ecran, în Precious. În adolescenta pe care trauma propriei existenţe fără portiţă de scăpare o împinge spre unica lume accesibilă ei - imaginaţia. O lume unde e tot ea - în siguranţă, iubită, celebră, altfel. Altfel.

De pe net aflu că lumea din Push, cartea şi din Precious, filmul, e lumea copilăriei lui Sapphire.

Nu ştiu de ce a fost nevoie de Oscaruri ca să-mi dau seama că nu am scris niciodată despre ea. Despre autoarea mea fetiş. Despre una din cele mai răscolitoare campioane ale realismului magic.

De pe scenă, Oprah vorbeşte despre Gabby, care o priveşte cu naivitatea aceea adolescentină pe care i-a împrumutat-o lui Precious.

Vorbeşte despre durere. Despre maternitate. Despre transgresiuni.

Undeva, dincolo de rochia ei couture, de buclele ei aranjate ca ale întreg escadronului de staruri, Oprah vorbeşte cu vocea lui Sethe.

Nu-mi aduc bine aminte filmul lui Jonathan Demme. Vocea ei, însă, îmi sună foarte clar în ureche. Ochii măriţi de spaimă. Profilul frumos, gata să treacă abrupt de la zâmbetul în care sunt cuibărite toate nuanţele feminităţii la schimonoseala animalică a mamei care şi-a ucis copilul, de teamă să nu ajungă exact ca ea. Să nu repete trauma. Disperarea. Durerea. Să nu sufere în anticipaţia viitorului altui copil.

Ideea că o carte despre o femeie care-şi ucide copilul e o carte despre iubire întruneşte toate atributele absurdului. Şi totuşi Sethe, cea care vorbeşte cu vocea Oprei Winfrey, care zâmbeşte cu dinţii ei, care o laudă pe Gabourey, e o mamă feroce în iubirea ei. Cutremurătoare. Copleşitoare. Ea şi demonul ei, fantoma fetiţei ucise, trec prin literatura americană ca o tornadă. Sunt două entităţi sudate. Un corp obosit de toate prin câte-a trecut şi spiritul care-l bântuie. Spiritul unui copil fără nume. Fără voce. Fără bucle. Sufocat de o iubire etanşă, grea ca o lespede, adâncă şi întunecată, ca un mormânt.

Oprah vorbeşte şi eu o aud spunându-i lui Paul D.(era Danny Glover, în filmul lui Demme) că nu există iubire prea mare. Ea e sau nu e. O iubire mai puţin adâncă n-ar fi iubire deloc.

Ochii mari ai lui Gabourey alunecă pe rochia mulată a Sandrei Bullock. Nu e regret în privire. Momentul ei tot frumos a fost. Poate că o ascultă pe Sandra, vorbind despre maternitate şi se gândeşte la Oprah.

Lumea lor de diamante Cartier şi mătase geometrizată de semnătura Donnei Karan luceşte ca-ntotdeauna.

Gabby a rămas cu Oprah. Precious s-a întors în Harlem. Oscarul pleacă la Sandra.

Aud, încă, vocea ca de miere brună a lui Sethe.

Mă gândesc la Beloved. Mă gândesc la Toni Morrison.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer