Fast food-ul şi literatura de sertar

... americanii consumă în medie 3 hamburgeri şi 4 pungi de cartofi prăjiţi pe săptămână... în anul 2000 americanii au cheltuit 110 miliarde de dolari în aşa numita mâncare rapidă... mai mult de jumătate din adulţi şi a patra parte din copiii americani sunt obezi sau au exces de greutate... în fiecare zi 200.000 de persoane contactează boli de origine alimentară, 900 sunt spitalizaţi şi 14 dintre ei mor... dacă ar fi să facem o statistică şi în peninsula iberică cifrele ar fi la fel de îngrijorătoare... dacă ar trebui să facem o statistică în zona românească cifrele ar fi atât de liniştitoare încât am putea să mâncăm liniştiţi câte doi hamburgeri pe zi dacă buzunarul ne-ar permite... dar cum buzunarul românului este cât se poate de curăţel, şansele de-a ajunge vreodată statisticile astea îngrijorătoare, sunt de-a dreptul nule! Dacă s-ar detecta în schimb vreo boală provocată de consumul exgerat de covrigi prăjiţi atunci cu siguranţă că cifrele ar da peste cap orice statistici mondiale... cel puţin studenţii români ar intra cu siguranţă în cartea recordurilor pentru consumul de covrigi, covrigei, pateuri cu brânză sau cornuri... să-i vezi pe la cozile interminabile din Piaţa Romană sau la universitate... Don Quijote şi-aduce aminte de perioada studenţiei şi suspină din toţi rărunchii... i s-a cam făcut dor de un covrigel proaspăt, crocant cu multă sare, de-ţi dădeau lacrimile când muşcai dintr-unul... şi pe urmă alergai pe coridoarele universităţii în căutarea unui robinet care să nu fie defect...

La sediul central al Mc Donald´s din Oak Brooks — statul Ilinois există aşa numita Universitate Hamburgesă... în fiecare an mii de tineri se înscriu aici pentru a obţine licenţa în hamburgesologie... bieţii absolvenţi aproape că nici nu ştiu ce-i aşteaptă... în fiecare lună sunt asasinaţi 5 angajaţi datorită jafurilor la care sunt supuse unităţile în care lucrează şi care de cele mai multe ori sunt situate în locuri destul de izolate — cel puţin aşa susţine ziaristul de investigaţii Eric Schlosser în cartea sa intitulată Fast Food... Spre exemplu în anul 1998 au murit în Statele Unite mai mulţi angajaţi ai fast food-urilor decât agenţi de poliţie... numărul accidentelor de muncă în aceste locuri este de trei ori mai mare decât în restul fabricilor nordamericane, dar există multe presiuni şi intervenţii la cel mai înalt nivel pentru a calma şi uneori muşamaliza orice incident apărut. Adevărul este că acest tip de negoţ oferă americanilor în fiecare an peste un milion de locuri de muncă ceea ce înseamnă un procent de 90% din totalul noilor posturi oferite pe piaţa de muncă... cifre deloc de neglijat... aşa că... să închidem ochii şi să înfulecăm hamburgeri fără să ne pese de consecinţe (?!) ...

Unul dintre pionierii acestui tip de negoţ, Carl N. Karcher, născut într-o fermă din Ohio, a început afacerile repartizând pâine cu o camionetă la restaurantele şi magazinele din zona orientală din Los Angeles... De reţinut că şi-a lăsat automobilul personal drept garanţie pentru a obţine un credit bancar necesar pentru a-şi putea deschide un local modest de hot dogs... mai târziu avea să devină proprietarul uneia dintre cele mai mari reţele de mâncare rapidă din USA, prieten cu Reagan, cavaler de Malta şi invitat de nenumărate ori la mesele private oferite de Papa în Vatican ... Un alt caz celebru este J.R. Simplot, care şi-a abandonat şcoala pentru ca mai târziu să devină unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri... şi aceasta datorită faptului că în anul 1953 a intuit că a vinde cartofi prăjiţi congelaţi poate fi o bună afacere... Don Quijote ar mai putea vorbii şi despre fraţii Richard şi Maurice McDonald care au început cu două afaceri falimentare pentru ca astăzi să fie proprietarii unei reţele de peste 17.000 de fast food... am putea scrie sute de pagini despre arta şi cultura hamburgerilor că tot n-o să ajungem la nici un rezultat... ba mai mult poate ne trezim şi cu ceva ameninţări din partea modeştilor şi oneştilor proprietari de afaceri cu mâncare rapidă... aşa că, mai bine lăsăm afacerile pe seama afaceriştilor şi ne ocupăm de lucrurile mărunte care nu dau bătaie de cap nimănui... cum ar fii literatura de sertar sau mult şi bine aşteptatele revelaţii literare ale sfârşitului de mileniu...