Cei 12 participanţi la concurs, aleşi în urma unei preselecţii, au fost Ioana Băeţică, Iulia Balcanaş, Gabriel Codruţ Berceanu, Ştefan Bolea, Rita Chiribuţă, Cosmin Ciotlos, Tudor Creţu, Teodor Duna, Oana Cătălina Ninu, Ionuţ Radu, Iulia Stoian şi Alexandra Vatamanu.
Concursul a constat în scrierea a două poezii, una care să conţină un număr de 6 cuvinte impuse şi una care să includă două versuri de Benjamin Fundoianu. Au fost acordate 3 premii în valoare de: 20.000.000 (premiul I), 15.000.000 (premiul II) şi 10.000.000 (premiul III), iar cîştigătorul premiului I este implicit nominalizat la Marele Premiu Prometheus 2004 pentru secţiunea Opera Prima.
În săptămînile următoare LiterNet va prezenta toate cele 24 de poezii ale participanţilor la acest concurs, cîte un concurent în fiecare săptămînă, în ordine alfabetică.
****
9. Oana Cătălina Ninu
temele tu-ului
9. Oana Cătălina Ninu
temele tu-ului
neagră trebuie să-ţi fie inima şi tremurul nu poate fi decât un urlet
când se bombează pântecele femeii în faţă ta când i se subţiază pleoapele
şi venele din jurul tâmplelor începi să tuşeşti şi îţi simţi forma organelor
pe dinăuntru laşi urme de ruj pe buza ceştii de cafea
din când în când moartea trece pe lângă tine cu o pălărie de paie
îşi ţine sânii în mâini şi pictează icoane o loveşti cu vătraiul în cap
ţi se înfundă urechile...
... cu palmele egal sprijinite de fundul chiuvetei vei uita
că alergi în maşina catoptrică în dimineaţa ca o carne flască cerul
îşi crapă labiile şi scuipă coji de seminţe ancore copii în cochilii de melci
aici în stufăriş cocostârcul are picioare de metal şi infirmitatea
se vinde pe o pâine graham şi pe-o sticlă de votcă te ţii cu mâinile de cap
te dezasamblezi să nu auzi să nu ştii să nu să nu
brr chestia asta care zboară şi se loveşte în neştire de pereţi
e o pasăre-ferăstrău taie moarte în felii groase de cinci coţi
se-nvârte în cercuri mari deasupra ta şi te trezeşti gata mântuit
acum poţi să faci orice poţi să faci chiar ce nu vrei să faci
să răsfrângi lumina să o faci să cadă invers să-i atingi burta şi
s-o simţi umedă şi albă ca laptele ţâşnind în râuri dintre picioare
spre gurile flămânde ale celor mulţi...
... zilele în care nu-ţi atingi pielea din spatele genunchiului sunt zile pierdute
te simţi singură şi atunci începi să ţeşi o pânză de păianjen:
poza ta în sepia mon amour e un fum în jurul gleznelor mele subţiri
pe patul de spital mă gândesc la zilele în care nu mă văd şi nu te văd
ca şoricioaica oarbă ce roade căpăţânile puilor apoi moare cu labele în sus şi burta lăsată...
... make the best of your life îţi răspunde femeia acum nu mai plângi
asculţi doar huruitul vagonetelor departe sfărâmându-se de ziduri
ca o burtă rulată pe şenile întâlnind tăişul cuţitelor reci
îţi strângi pledul aspru mai tare peste sâni şi te ascunzi în garaj
cu dermatograful îţi îngroşi trăsăturile feţei ridurile de pe frunte sufletul
din scoici lipite pe-un geam puzzle de imagini lipsă tu cu anca
în amfiteatrul de sus eu pe banca din faţa liceului vinerea
muşuroiul de furnici în formă de uter întors din care iese
copilăria noastră lipicioasă cu bucăţi de placentă şi geanta bunicii mâncată de molii...
***
boii urâţi şi teferi s-au limpezit în şes
iar mie mi s-au limpezit mlaştinile nevrozei precum apa de dunăre
de ce este aşa de neagră întreba ana târându-şi bocancii cozile cu pene
de vulpi solzii încrustaţi în lobul urechii – blitz-uri cu noi de mână în sibiu
guguştiuci vii îngropaţi în cutii de bomboane – pentru că este foarte limpede
ne spunea vâslaşul arătând cu degetul golurile de aer priveam oglinda spartă
zile întregi mâinile ni se cojeau la ore fixe mama ne pregătea ceai de
mătrăgună şi ameţeala ne trăgea în vulva desfăcută a apei
regressus ad uterum nu se mai aude nimic
acum ne închinăm dumnezeului boilor orbi scârţâie parchetul când
ne târâm picioare-în-plus transformate în copite cutii de conserve
legate de coarne cu sfoară colorată chei franţuzeşti şi sentimente expirate
în oraşul ăsta cu iz de târfe şi de peşte stricat nu ne mai curăţăm nici nisipul de sub unghii
nici strigătul copiilor morţi întipărit cândva pe fibra timpanelor
ni se face frică doar când mama zgârie uşa cu forcepsul
atunci omuleţul gri cu douăsprezece picioare şi cioc se destrăbălează în cuşca craniană
are piele tăbăcită de bou tânăr iar amintirile noastre i se distilează în limfă
viaţa are acum forma unei carcase de metal găurite şi sudoare ei se scurge
de pe mâini crăpate de muncitori în mină totul se compactează până şi cuvintele
tablele legii florile de câmp din glastrele mate singurătatea
pe muntele sinai n-am ştiut să-mi jupoi singură pielea de pe oase
am dat în mine cu pietre l-am biciuit în zadar pe sfântul petru
şi au ţipat cocoşii târziu şi fără sens...